ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 940/2015

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de

chemare în judecată

Obiectul litigiului îl formează cererea

reclamantului privind obligarea paratului MAI să înceteze atingerea adusa

onoarei, demnității și imaginii sale, prin Decretul prezidențial nr. 52/1977.

S-a arătat în acțiune că nu înțelege să solicite anularea decretului, nici

redarea gradului de general maior, nici a pensiei aferente gradului, ci doar

refacerea cercetărilor efectuate din anul 1977 și recunoașterea publică a

nevinovăției sale.

1.2. Sentința și

considerentele primei instanțe

Prin Sentința nr. 794

din 10 martie 2013 Curtea de Apel București a respins acțiunea reclamantului D.I.,

în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, ca prescrisă.

Pentru a pronunța

această sentință Curtea de apel a reținut că prin acțiunea adresată

instanței de judecată reclamantul a solicitat obligarea ministerului pârât

la refacerea cercetărilor referitoare la presupusa sa abatere disciplinară,

care i-a adus o gravă atingere onoarei și demnității de militar.

Însă, instanța

supremă, în stabilirea competenței de soluționare a cauzei în

favoarea Curții de Apel București, secția contencios

administrativ și fiscal, a avut în vedere faptul că reținând, în

esență că actul în baza căruia reclamantului i s-a aplicat sancțiunea

retragerii gradului de general și trecerea în rezervă este o manifestare de

voință care întrunește trăsăturile unui act administrativ.

Mai mult, Curtea de apel

a remarcat faptul ca Înalta Curte își urmează și în acest litigiu practica deja

stabilită de aceasta într-un dosar anterior în care între aceleași părți,

s-a pus în discuție aceeași problema a competentei precum și a prescripției

acțiunii, respectiv Dosarul nr. 45217/299/2009*.

În Dosarul

nr. 45217/299/2009*, Înalta Curte a stabilit în soluționarea conflictului

de competenta că ”încetarea săvârșirii faptei ce aduce atingere

drepturilor nepatrimoniale” ale reclamantului poate avea loc doar prin anularea

Decretului prezidențial nr. 25 din 09 februarie 1977, prin care s-a

dispus, în temeiul art. 26 din Statutul Corpului ofițerilor, retragerea

gradului de general deținut de reclamant și trecerea acestuia în

rezervă.

Curtea de apel a reținut

că cel mai probabil reclamantul a luat cunoștință de conținutul

Decretului nr. 25/1977 încă de la data emiterii acestuia respectiv 09 februarie

1977 când s-a dispus retragerea gradului de general și trecerea sa în

rezervă, însă, în cauză, există o dovadă de necontestat a faptului că

respectivul decret i-a fost comunicat cel mai târziu în data de 25 aprilie 2007

(fila 8 verso dosar JS1).

Calculând termenele

prevăzute la art. 11 alin (1) și (2) din Legea nr. 554/2004 în raport de

această dată 25 aprilie 2007, rezultă că față de data sesizării

instanței 02 noiembrie 2012, acțiunea a fost formulată cu încălcarea

prevederilor legale, fie că este vorba de termenul de prescripție, fie că

este vorba de termenul de decădere, efectul fiind același.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamantul D.I.

2.1. Motivele de

recurs

În cadrul motivelor

de recurs recurentul a arătat că hotărârea criticată a fost dată cu încălcarea

competenței altei instanțe, întrucât cererea sa este întemeiată pe prevederile

Noului C. civ. și prin aceasta se tinde la obligarea pârâtului să înceteze să

aducă atingere onoarei, demnității și imaginii sale publice.

A arătat recurentul

că nu a solicitat anularea Decretului Prezidențial nr. 25/1977, ci numai să se

refacă cercetările efectuate în anul 1977, așa încât obiectul acțiunii nu se

circumscrie Legii nr. 554/2004.

Recurentul a mai

criticat și decizia Înaltei Curți prin care s-a stabilit competența de

soluționare a acțiunii în favoarea Curții de Apel București.

2.2. Întâmpinarea

formulată în cauză Intimatul a solicitat respingerea recursului, cu mențiunea

că motivele de recurs nu au legătură cu soluția pronunțată de Curtea de apel,

respectiv respingerea acțiunii ca prescrisă.

2.3. Analiza motivelor

de recurs

Înalta Curte,

examinând motivele de recurs, sentința primei instanțe, legislația aplicabilă

și situația de fapt existentă în cauză, constată că recursul este nefondat,

potrivit considerentelor ce se vor expune în continuare.

Prin Sentința civilă nr.

7165 din 1 aprilie 2013, Judecătoria Sectorului 1 București, secția civilă, a

admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare

a cauzei privind pe reclamantul D.I. și pe pârâtul Ministerul Administrației și

Internelor, în favoarea Curții de Apel București.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța a reținut că o cerere având același obiect, respectiv

obligarea aceluiași pârât de a reface cercetările privitoare la presupusa

abatere disciplinară care i-a adus reclamantului o gravă atingere onoarei și

demnității de militar și de a-i reda acestuia gradul de general maior de care a

fost deposedat pe nedrept, a făcut obiectul Dosarului nr. 45217/299/2009, în

care conflictul de competență ivit a fost soluționat prin Decizia nr. 4218 din

20 septembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție stabilind competența în

favoarea Curții de Apel București.

Judecătoria și-a însușit

considerentele instanței supreme și a reținut că, întrucât încetarea săvârșirii

faptei ce aduce atingere drepturilor nepatrimoniale ale reclamantului poate

avea loc doar prin anularea Decretului prezidențial nr. 25 din 09 februarie 1977,

prin care s-a dispus, în temeiul art. 26 din Statutul Corpului ofițerilor,

retragerea gradului de general deținut de reclamant și trecerea acestuia în

rezervă, incidente sunt dispozițiile Legii nr. 554/2004, respectiv art. 3 pct. 1

C. proc. civ., care stabilesc în favoarea Curții de apel competența de soluționare

a litigiului născut din emiterea unui act administrativ de către un organ de

specialitate al administrației publice centrale.

În opinia instanței,

cele statuate de către Înalta Curte de Casație și Justiție nu pot fi contestate

și contrazise prin formularea unei alte cereri cu același scop, iar pronunțarea

unei hotărâri care ar infirma soluția instanței supreme ar echivala cu

promovarea unei incertitudini jurisprudențiale, de natură a reduce încrederea

justițiabililor în justiție și ar contraveni principiului securității

raporturilor juridice, ca element esențial al preeminenței dreptului. Hotărârea

pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la problema

competenței este prezumată a exprima adevărul și nu trebuie contrazisă de o altă

hotărâre judecătorească.

Prin urmare, în

temeiul art. 158 alin. (1) și art. 159 pct. 2 C. proc. civ., instanța a admis

excepția necompetenței materiale și a declinat competența în favoarea Curții de

Apel București.

Prin Sentința civilă nr.

2947 din 7 octombrie 2013 Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale, a declinat

competența de soluționare a cauzei privind pe Dumitru M. Ion, în contradictoriu

cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne în favoarea Judecătoriei Sectorului 1

București, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal,

cu soluționarea conflictului negativ de competență.

Pentru a hotărî

astfel, Curtea a reținut că obiectul acțiunii cu care este sesizată instanța

constă în „obligarea pârâtei de a reface cercetările”, reclamantul specificând

în mod expres că este vorba de o obligație „de a face”, iar temeiul juridic îl

reprezintă dispozițiile Codului civil.

Curtea a apreciat că

temeiul acțiunii reclamantului nu îl reprezintă dispozițiile Legii contenciosului

administrativ nr. 554/ 2004, obiectul acțiunii fiind o obligație „de a face”,

în temeiul Codului civil, ceea ce atrage competența instanțelor de drept comun,

astfel că, în raport de dispozițiile art. 1 pct. 2 C. proc. civ., potrivit cărora

„Judecătoriile judecă plângerile împotriva hotărârilor autorităților administrației

publice cu activitate jurisdicțională și ale altor organe cu astfel de

activitate, în cazurile prevăzute de lege”, competența aparține Judecătoriei

Sectorului 1 București.

Prin Decizia nr. 7777/2013,

Înalta Curte a stabilit competența de soluționare a acțiunii formulate de

reclamantul D.I. în favoarea Curții de Apel București.

Înalta Curte a avut

în vedere faptul că o cerere având același obiect, respectiv obligarea aceluiași

pârât de a reface cercetările privitoare la presupusa abatere disciplinară care

i-a adus reclamantului o gravă atingere onoarei și demnității de militar și de

a-i reda acestuia gradul de general maior de care a fost deposedat pe nedrept,

a făcut obiectul dosarului nr. 45217/299/2009, în care conflictul de competență

ivit a fost soluționat prin Decizia nr. 4218 din 20 septembrie 2011 de către

Înalta Curte de Casație și Justiție, care a stabilit competența în favoarea Curții

de Apel București.

Prin sentința

analizată în cadrul prezentului recurs, Curtea de apel a respins acțiunea

reclamantului ca prescrisă, iar criticile formulate exced acestei soluții

pentru că vizează un aspect asupra căruia instanța supremă s-a pronunțat în mod

irevocabil prin decizia pronunțată în cadrul conflictului negativ de

competență.

Instanța de fond s-a

pronunțat asupra acțiunii formulate de reclamant, în limitele competenței

stabilite de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Recurentul-reclamant

nu a criticat hotărârea primei instanțe cu privire la respingerea acțiunii ca

fiind prescrisă, așa încât criticile aduse prin motivele de recurs nu au

legătură cu hotărârea pronunțată în cauză.

Sub aspectul prescripției

dreptului la acțiune, reclamantul nu a formulat nici un fel de critici,

Având în vedere că

prin Decizia nr. 7777/2013 a Înaltei Curți s-a stabilit competența de

soluționare a acțiunii formulate de reclamant la Curtea de Apel București, iar

instanța de fond a respins acțiunea ca prescrisă, se constată că motivele de

recurs nu au legătură cu sentința pronunțată în cauză.

De altfel, din

probele cauzei rezultă că prin Sentința nr. 5202 din 24 septembrie 2012, Curtea

de Apel București a respins ca prescrisă o acțiune între aceleași părți, având

același obiect și cauză.

Mai trebuie precizat

că hotărârea prin care se rezolvă conflictul de competență, irevocabilă, are

putere de lucru judecat, astfel încât instanța căreia i se trimite dosarul este

obligată să rezolve pricina. În fața acestei instanțe s-ar putea ridica din nou

excepția de necompetență, dar numai dacă au apărut temeiuri noi, neverificate de

instanța care a pronunțat regulatorul.

Din practicaua

Sentinței nr. 794 din 10 martie 2014 se constată că reclamantul nu a mai

invocat excepția de necompetență materială, precizând expres că nu are alte

chestiuni prealabile pentru a fi puse în dezbatere.

Ca urmare a celor

explicate se constată că recursul este nefondat, astfel că în baza art. 312 Cod

procedura civilă, recursul se va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamantul D.I. împotriva Sentinței civile nr. 794 din 10 martie

2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 3 martie 2015.