ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 185/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 09.05.2014, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, obligarea pârâtului la încetarea adusă onoarei, demnității și imaginii sale publice prin Decretul Prezidențial nr. 52/09.02.1977.

A precizat că nu solicită anularea acestui decret și nici redarea gradului de general maior și a pensiei aferente, ci doar refacerea cercetărilor efectuate la comanda politică în anul 1977 și recunoașterea publică a nevinovăției sale.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2300 din 22 septembrie 2015, a respins acțiunea formulată de reclamant, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamantul A., susținând, în esență, că în mod greșit prima instanță a considerat refuzul intimatului-pârât de a reface cercetările ca fiind justificat și că refacerea cercetăii nu intră în atribuțiile acestei autorități.

În opinia recurentului, prin refuzul de a reface cercetările, intimatul persistă în a aduce atingere onoarei, demnității și imaginii sale publice, în cauză fiind vorba despre o cercetare administrativă pe care este obligat să o facă orice angajator atunci când ia o măsură împotriva angajatului, așa încât această cercetare intră în atribuțiile autorității intimate.

Totoadă, a apreciat, față de recomandarea primei instanțe de a urma calea prevăzută de Legea nr. 221/2009, a arătat că nu dorește să se constate că măsura în discuție a avut caracter politic, ci doar că este nevinovat.

În concluzie, recurentul a solicitat admiterea recursului și, pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată și obligarea pârâtului să refacă cercetările administrative în baza cărora a fost retrogradat de la gradul de general la cel de colonel.

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne a solicitat anularea recursului, apreciind că susținerile recurentulului nu se pot încadra în niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe fond a arătat că soluția primei instanțe este legală.

Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 21 iunie 2017, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunțând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 9 noiembrie 2017.

II.Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

În ceea ce privește excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare, prin Raportul asupra admisibilității, s-a constatat că susținerile recurentului pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor formulate de intimat și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o cererea vizând obligarea intimatului-pârât la încetarea adusă onoarei, demnității și imaginii sale publice prin Decretul Prezidențial nr. 52/09.02.1977, arătând că cererea sa nu privește anularea acestui decret și nici redarea gradului de general maior și a pensiei aferente, ci doar refacerea cercetărilor efectuate la comandă politică în anul 1977 și recunoașterea publică a nevinovăției sale.

Curtea de apel a respins, ca neîntemeiată, cererea dedusă judecății, apreciind că în cauză nu se poate reține un refuz nejustiticat al autorității pârâte de a soluționa cererea reclamantului.

Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt.

Prin Decretul Prezidențial nr. 25/09.02.1977, i-a fost retras recurentului gradul de general al Ministerului de Interne și a fost trecut în rezervă cu gradul de colonel, potrivit expunerii de motive, măsura fiind dispusă pentru încălcarea legalității și abateri grave de la normele eticii și echității socialiste.

Recurentul, considerând că prin acest decret i s-a adus atingere onoarei, demnității și imaginii publice, prin cererea adresată autorității intimate și înregistrată sub nr. x din data de 13.03.2014, a solicitat obligarea acesteia la refacerea cercetărilor efectuate în anul 1977, la comandă politică, în opinia sa, și recunoașterea publică a nevinovăției sale.

Prin adresa nr. x din data de 08.04.2014, Ministerul Afacerilor Interne îi comunică reclamantului că soluționarea cererii excedează competențelor sale și că, în temeiul art. 4 din Legea nr. 221/2009, persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3 din aceeași lege, pot solicita instanței de judecată (în speță, tribunalului, secția civilă, în circumscripția căruia domiciliază persoana interesată) să constate caracterul politic al acestora.

Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, prin refuzul nejustificat de a soluționa o cerere se înțelege exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

Definiția excesului de putere este dată de art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, constând în exercitarea dreptului de apreciere, aparținând administrației publice, prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor.

Corelarea acestor dispoziții legale cu întregul context normativ în care se exercită dreptul la acțiune al persoanei care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, potrivit art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, conferă consistență concluziei la care a ajuns prima instanță.

Faptul că autoritatea intimată a adus la cunoștința recurentului că solicitarea privind refacerea cercetărilor, efectuate anterior emiterii decretului prezidențial, nu intră în limitele competenței sale, nu echivalează cu un răspuns nejustificat, atribuțiile acestei autorități fiind reglementate de art. 3 din O.U.G. nr. 30/2007.

în contenciosul administrativ subiectiv, conduita culpabilă a autorității publice este sancționată doar în măsura în care are ca efect o lezare a reclamantului într-un drept sau într-un interes legitim, ceea ce nu se regăsește în cauză, nu îi poate fi imputată intimatului-pârât împrejurarea că nu a procedat la transmiterea unui răspuns favorabil recurentului-reclamant.

Totodată, nici afirmațiile recurentului potrivit cărora cercetările respective au avut caracter politic nu conduc la o altă concluzie, intimatul neavând abilitarea legală de a se pronunța în sensul solicitat, acela de recunoaștere publică a nevinovăției recurentului, cum corect a reținut judecătorul fondului.

Așadar, faptul că solicitările părții nu au fost soluționate în modalitatea pretinsă de aceasta nu reprezintă în sine un refuz nejustificat în sensul Legii nr. 554/2004.

Prin urmare, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva sentinței nr. 2300 din 22 septembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2018.