ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 786/2018

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 2 noiembrie 2015, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor Interne - Direcția Generală Juridică și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, a solicitat anularea Hotărârii Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne nr. 134 din 24 septembrie 2015 prin care i-a fost respinsă plângerea împotriva Hotărârii nr. 374101 din 26 iunie 2015, pronunțată de Comisia de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, cu consecința anulării Deciziei de Imputare nr. 373405 din data de 23 aprilie 2015 și exonerarea de la plata sumei de 2.837 lei. Reclamantul a solicitat, de asemenea, suspendarea executării Deciziei de Imputare din 23 aprilie 2015, până la soluționarea definitivă a acțiunii.

Soluția instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 518 din 22 decembrie 2015, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor Interne - Direcția Generală Juridică și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, a anulat Hotărârea nr. 374101 din 26 iunie 2015, pronunțată de Comisia de Soluționare a Contestațiilor din cadrul I.G.P.F., a anulat, în parte, Hotărârea Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul M.A.I. nr. 134 din 24 septembrie 2015 și, în parte, Decizia de Imputare nr. 373405 din data de 23 aprilie 2015, emisă de I.G.P.F., ambele cu privire la reclamantul A., cu consecința exonerării reclamantului de la plata sumei de 2.837 lei și a restituirii tuturor sumelor reținute în baza acestui titlu până la pronunțarea prezentei hotărâri. Totodată, prima instanță a dispus suspendarea executării Deciziei de Imputare nr. 373405 din data de 23 aprilie 2015, cu privire la reclamantul A., până la soluționarea definitivă a acțiunii și a respins capătul de cerere privind cheltuielile de judecată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva Sentinței civile nr. 518 din 22 decembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs pârâtul Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat și pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată. 3.1. Prin recursul declarat în cauză, pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române a formulat critici ce vizează exclusiv soluția pronunțată asupra acțiunii în anularea actelor administrative contestate, nu și dezlegarea dată asupra cererii de suspendare a executării Deciziei de Imputare nr. 373405 din 23 aprilie 2015. Recurentul-pârât a susținut, în esență, că instanța de fond a interpretat greșit normele de drept material aplicabile speței, respectiv art. 22 și art. 23 alin. (2) din O.G. nr. 121/1998, precum și art. 23 alin. (1) și art. 90 din Instrucțiunile nr. 830/1999 - privind răspunderea materială a militarilor pentru pagubele produse. Raționamentul instanței de fond cu privire la obligativitatea indicării, în actul de numire a comisiei, și a termenului de efectuare a cercetării administrative, este unul eronat. Deși actul de numire a comisiei de cercetare nu prevede acest termen, reclamantul era obligat, în calitate de consilier juridic, să-i aducă la cunoștința comandantului aceste lipsuri, în vederea intrării în legalitate. În ceea ce privește data luării la cunoștință de producerea pagubei de către șeful unității, din analiza înscrisurilor existente la dosarul cauzei rezultă că aceasta este reprezentată de data aprobării ordinelor de plată și înregistrarea acestora la secretariatul unității. Data de la care curge termenul de efectuare a cercetării administrative este 27 iunie 2012, data efectuării ultimei plăți, astfel încât, prin raportare la data înregistrării procesului-verbal de cercetare administrativă (5 decembrie 2012), rezultă că cercetarea administrativă este tardiv efectuată. Termenul de finalizare a cercetării administrative se împlinea la data de 27 august 2012, iar cererea de prelungire a termenului, conform art. 23 alin. (2) din O.G. nr. 121/1998, a fost înaintată către I.G.P.F. la data de 13 septembrie 2012, în afara termenului inițial de efectuare a cercetării administrative, prin inducerea în eroare a I.G.P.F. cu privire la termenul de la care a început să curgă cercetarea administrativă. Având în vedere aceste aspecte, prin Hotărârea nr. 374101 din 26 iunie 2015 s-a stabilit în mod corect faptul că cercetarea administrativă a fost tardiv efectuată, iar membrii comisiei, printre care și reclamantul, nu au respectat obligația legală ca, la intrarea în posesia documentelor ce au stat la baza cercetării administrative, să stabilească termenul legal de la care trebuie să curgă cele 60 de zile prevăzute de art. 23 alin. (1) din Instrucțiunile nr. 830/1999 privind răspunderea materială a militarilor pentru pagubele produse. Prin urmare, membrii comisiei de cercetare administrativă, din care face parte și reclamantul, se fac vinovați de efectuarea tardivă a procedurii, suma imputată reclamantului, reprezentând cota-parte din totalul pagubei fiind justificată. 3.2. Prin recursul declarat în cauză, pârâtul Ministerul Afacerilor Interne a formulat critici față de hotărârea instanței de fond, atât în ceea ce privește soluția pronunțată asupra cererii de suspendare a executării Deciziei de Imputare nr. 373405 din data de 23 aprilie 2015, cât și în ceea ce privește soluția pronunțată asupra acțiunii în anularea actelor administrative contestate. În susținerea recursului, pârâtul învederează că instanța de fond a admis cererea de suspendare a executării actului administrativ, aplicând greșit dispozițiile legale incidente, întrucât reclamantul nu a făcut dovada unei pagube semnificative, iminente și dificil de reparat, ce s-ar produce în patrimoniul său printr-o viitoare punere în executare a actului administrativ. Referitor la aspectele de fond reținute de prima instanță, recurentul-pârât apreciază că, prin hotărârea recurată, s-a reținut în mod greșit lipsa culpei reclamantului, în calitate de membru al comisiei de cercetare administrativă, pentru neefectuarea în termen a acestei proceduri. Soluția astfel pronunțată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material incidente speței, respectiv art. 22 și art. 23 alin. (2) din O.G. nr. 121/1998, precum și art. 23 alin. (1) și art. 90 din Instrucțiunile nr. 830/1999 - privind răspunderea materială a militarilor pentru pagubele produse. Raționamentul instanței de fond cu privire la obligativitatea indicării, în actul de numire a comisiei, și a termenului de efectuare a cercetării administrative, este unul eronat. Deși actul de numire a comisiei de cercetare nu prevede acest termen, reclamantul era obligat, în calitate de consilier juridic, să-i aducă la cunoștința comandantului aceste lipsuri, în vederea intrării în legalitate. În ceea ce privește data luării la cunoștință de producerea pagubei de către șeful unității, din analiza înscrisurilor existente la dosarul cauzei rezultă că aceasta este reprezentată de data aprobării ordinelor de plată și înregistrarea acestora la secretariatul unității. Data de la care curge termenul de efectuare a cercetării administrative este 27 iunie 2012, data efectuării ultimei plăți, astfel încât, prin raportare la data înregistrării procesului-verbal de cercetare administrativă (5 decembrie 2012), rezultă că cercetarea administrativă este tardiv efectuată. Termenul de finalizare a cercetării administrative se împlinea la data de 27 august 2012, iar cererea de prelungire a termenului, conform art. 23 alin. (2) din O.G. nr. 121/1998, a fost înaintată către I.G.P.F. la data de 13 septembrie 2012, în afara termenului inițial de efectuare a cercetării administrative, prin inducerea în eroare a I.G.P.F. cu privire la termenul de la care a început să curgă cercetarea administrativă. Având în vedere aceste aspecte, prin Hotărârea nr. 374101 din 26 iunie 2015 s-a stabilit în mod corect faptul că cercetarea administrativă a fost tardiv efectuată, iar membrii comisiei, printre care și reclamantul, nu au respectat obligația legală ca, la intrarea în posesia documentelor ce au stat la baza cercetării administrative, să stabilească termenul legal de la care trebuie să curgă cele 60 de zile prevăzute de art. 23 alin. (1) din Instrucțiunile nr. 830/1999 privind răspunderea materială a militarilor pentru pagubele produse. Prin urmare, membrii comisiei de cercetare administrativă, din care face parte și reclamantul, se fac vinovați de efectuarea tardivă a procedurii, suma imputată reclamantului, reprezentând cota-parte din totalul pagubei fiind justificată. O ultimă critică formulată de recurentul-pârât se referă la omisiunea instanței de fond de a se pronunța, prin dispozitivul hotărârii, asupra calității procesuale active a reclamantului A., deși această excepție a fost analizată prin considerentele sentinței.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 14 martie 2016, intimatul-reclamant A. a invocat excepția tardivității recursului declarat de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne împotriva soluției din cuprinsul Sentinței nr. 518 din 22 decembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ce vizează admiterea cererii de suspendare a executării Deciziei de Imputare nr. 373405 din 23 aprilie 2015. În subsidiar, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.

Cu privire la examinarea recursurilor în completul filtru Prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului ce formează obiectul prezentei cauze, în urma verificării de către magistratul raportor a condițiilor de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (2) și (3) C. proc. civ., s-a concluzionat în sensul că recursurile declarate asupra soluției pronunțate pe fondul cauzei sunt admisibile în principiu, iar recursul declarat de Ministerul Afacerilor de Interne împotriva soluției de admitere a cererii de suspendare a executării este formulat cu depășirea termenului prevăzut de art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004. Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 15 ianuarie 2018, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Părțile nu au înregistrat la dosarul cauzei un punct de vedere referitor la concluziile raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursurilor. Prin rezoluția de la data 15 ianuarie 2018, completul filtru a stabilit termen la data de 26 februarie 2018, în camera de consiliu, fără citarea părților, în vederea examinării recursurilor în raport cu dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., republicat. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor declarate în cauză II.1. Recursul declarat de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Direcția Generală Juridică, împotriva soluției din cuprinsul hotărârii de fond, ce vizează admiterea cererii de suspendare a executării Deciziei de Imputare nr. 373405 din 23 aprilie 2015. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ce face obiectul prezentei cauze, reclamantul A. a formulat și un capăt de cerere prin care a solicitat instanței de fond să dispună suspendarea executării deciziei de imputare din 23 aprilie 2015, până la soluționarea definitivă a cauzei. În raport de această cerere, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora: "Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat." Înalta Curte reține că, potrivit art. 15 alin. (2) din Legea nr. 554/2004: "Dispozițiile art. 14 alin. (2)-(7) se aplică în mod corespunzător.", iar dispozițiile art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 prevăd că: "Hotărârea prin care se pronunță suspendarea este executorie de drept. Ea poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Recursul nu este suspensiv de executare." Prin urmare, calea de atac pe care părțile o pot promova împotriva soluției instanței de judecată pronunțată asupra cererii de suspendare a executării actului administrativ este recursul, iar termenul de declarare a acestei căi de atac este de 5 zile de la comunicarea hotărârii, aceste prevederi fiind aplicabile atât în cazul formulării unei cereri de suspendare în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, cât și în cazul formulării unei cereri de suspendare în condițiile art. 15 din legea menționată. În cauza de față, prima instanță s-a pronunțat, prin Sentința civilă nr. 518 din data de 22 decembrie 2015, asupra cererii de suspendare a executării Deciziei de imputare din 23 aprilie 2015, pe care a admis-o, precum și asupra acțiunii vizând anularea actelor administrative, pe care a încuviințat-o în parte. Hotărârea astfel pronunțată este supusă unor termene de recurs diferite, întrucât petitele soluționate prin sentința atacată sunt întemeiate pe prevederi legale distincte. Astfel, soluția privind acțiunea în anulare este supusă recursului, în termen de 15 zile de la comunicare, în raport de dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, iar soluția privind cererea de suspendare a executării actului administrativ este supusă recursului, în termen de 5 zile de comunicare, în raport de dispozițiile art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004. Hotărârea instanței de fond a fost comunicată pârâtului Ministerul Afacerilor Interne la data de 11 ianuarie 2016 (conform dovezii de comunicare aflată la dosarul de fond), iar recursul a fost declarat la data de 24 ianuarie 2016, prin serviciul poștal, fiind înregistrat la dosarul cauzei la data de 25 ianuarie 2016. În raport de dispozițiile art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., republicat, termenul de recurs de 5 zile, calculat în raport de data comunicării hotărârii, se împlinea la data de 18 ianuarie 2016. Având în vedere că termenul de declarare și de motivare a recursului s-a împlinit la data de 18 ianuarie 2016, iar recursul a fost declarat de pârât la data de 24 ianuarie 2016, nefiind respectat termenul prevăzut de art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că recursul este tardiv formulat, fiind incidentă sancțiunea nulității prevăzută de art. 489 alin. (1), coroborat cu dispozițiile art. 185 alin. (1) C. proc. civ. II.2. Recursurile declarate de pârâții Ministerul Afacerilor Interne - Direcția Generală Juridică și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră împotriva soluției din cuprinsul Sentinței nr. 518 din 22 decembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ce vizează acțiunea în anulare. Având în vedere faptul că cererile de recurs formulate de pârâți, prin care se formulează critici cu privire la soluția primei instanțe pronunțată asupra acțiunii în anulare, îndeplinesc condițiile de admisibilitate, completul de filtru apreciază că, față de obiectul pricinii, neexistând o jurisprudență constantă la nivelul secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, recursul Curții de Conturi nu poate fi soluționat potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) sau (6) C. proc. civ. Prin urmare, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite în principiu recursurile și va fixa termen pentru judecata pe fond a acestora la data de 7 mai 2018, cu citarea părților.