ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5860/2019

Ședința publică din data de 26 noiembrie 2019

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 1 aprilie 2016 sub nr. x/2016, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios la data de 01.04.2016 reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții COMISIA DE JURISDICȚIE A IMPUTAȚIILOR din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, și INSPECTORATUL GENERAL AL POLITIEI DE FRONTIERĂ:

1.- anularea Hotărârii nr. 374.102/26.06.2015 a Comisiei de soluționare a contestațiilor din cadrul Inspectoratul General al Politiei de Frontieră prin care i s-a respins contestația împotriva Deciziei de imputare nr. 373.405/23.04.2015 emisă de Inspectoratul General al Politiei de Frontiera Romane;

2.- anularea în parte a Hotărârii nr. 134/24.09.2015, emisă de pârâta Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor prin care a fost respinsă plângerea împotriva Hotărârii nr. 374.102/26.06.2015;

4.- plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2746/2016 pronunțată în data de 26 septembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din Cadrul Ministerului Afacerilor Interne Și Inspectoratul General al Poliței de Frontieră, a anulat în parte Hotărârea nr. 134/24.09.2015 a Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor din Cadrul Ministerului Afacerilor Interne, în ceea ce privește soluționarea plângerii formulate de către reclamant, a anulat Hotărârea nr. 374102/26.06.2015 a Comisiei de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, a anulat în parte Decizia de imputare nr. x/23.04.2015 emisă de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, în privința sumei de 5.914 RON imputată reclamantului, cu consecința exonerării acestuia de la plata sumei imputate și a obligat pârâții, în solidar, la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată, în sumă de 1000 RON (onorariu avocat).

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 au declarat recurs pârâții Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și Ministerul Afacerilor Interne - Direcția generală Juridică, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. au solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii ca netemeinice.

Prin motivele de recurs pârâtul Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a susținut că, pentru a pronunța sentința recurată, instanța de fond a admis cererea de chemare în judecată, reținând în mod greșit că, în speță, nu poate fi reținută culpa reclamantului (în calitatea sa de membru în cadrul comisiei de cercetare administrativă) pentru neefectuarea în termen a cercetării administrative, acesta fiind astfel exonerat de la plata sumei de 2.837 RON ca urmare a anulării de către instanță a Hotărârii nr. 374101/26.06.2015 - pronunțată de Comisia de Soluționare a Contestațiilor din cadrul IGPF, anulând în parte și Hotărârea Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor nr. 134/24.09.2015, respectiv Decizia de Imputare nr. x/23.04.2015.

Consideră că este greșit raționamentul instanței de fond conform căruia în actul de numire al comisiei era obligatoriu să se indice și termenul de efectuare a cercetării administrative, ca urmare a faptului că doar comandantul unității era cel care a luat la cunoștință sau a constatat producerea pagubei, reclamantul fiind astfel absolvit de orice vină pentru depășirea termenului stabilit de O.G. nr. 121/2008.

Astfel, deși actul de numire a comisiei de cercetare nu prevedea acest termen, reclamantul, care are calitatea de consilier juridic, avea obligația de a-i aduce la cunoștință comandantului aceste lipsuri, în vederea intrării în legalitate.

Mai mult, la data constituirii comisiei de cercetare, odată cu intrarea în posesia înscrisurilor incidente în speță, aveau obligația de a stabili care este data producerii pagubei. De la data intrării în posesia documentației, aceștia nu mai pot afirma că doar comandantul cunoștea data sau condițiile producerii pagubei.

Prin urmare, nu poate fi primită afirmația potrivit căreia, atâta vreme cât comandantul unității nu a stabilit termenul de efectuare a cercetării, membrii comisiei printre care și reclamantul, nu aveau posibilitatea de a stabili care era termenul legal de efectuare a cercetării.

Prin decizia nr. 153 din 07.08.2012 șeful ITPF Giurgiu a dispus constituirea comisiei de cercetare administrativă formată din A., B. și C., ca urmare a achitării către D. a sumei de 15404 RON reprezentând contravaloarea salariilor și a altor drepturi de care ar fi trebuit să beneficieze, reactualizate, de la data concedierii și până la data reintegrării efective.

Potrivit art. 22 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998, comandantul sau șeful unității care a constatat sau a luat la cunoștință de producerea unei pagube dispune, în scris, de îndată, efectuarea cercetării administrative.

De asemenea, pct. 81/IMAI nr. 830/1999 privind răspunderea materială a militarilor pentru pagubele produse, arată că, prin data constatării existenței pagubei se înțelege data când comandantul a constatat personal paguba, materializată în ordinul de zi pe unitate, data ordinului în rezoluție de pe actele prin care i se sesizează existența pagubei sau data înregistrării la secretariatul unității a actului de sesizare, dacă a precedat ordinul de rezoluție.

Din analiza celor prezentate, rezultă că șeful unității a luat la cunoștință de producerea pagubei la data aprobării ordinelor de plată și înregistrarea acestora la secretariatul unității.

Având în vedere data de la care curge în speța de față termenul de efectuare a cercetării administrative, concret 27.06.2012 (data efectuării ultimei plăți), prin raportare la data înregistrării procesului-verbal de cercetare administrativă, respectiv 05.12.2012. rezultă că cercetarea administrativă este tardiv efectuată, pentru următoarele considerente: termenul de efectuare a cercetării administrative începea să curgă de la data de 27.06.2012, în acest fel termenul de finalizare fiind cel târziu la data de 27.08.2012, cu posibilitatea de prelungire conform dispozițiilor art. 23, alin. (2) din O.G.. Nr. 121/1998, în condițiile existenței unor motive întemeiate, precum și a formulării cererii de prelungire anterior împlinirii termenului inițial.

Cu toate acestea, deși termenul inițial se împlinea la data de 27.08.2012, cererea de prelungire a termenului de efectuare a cercetării administrative a fost înaintată către IGPF (prin inducerea în eroare a Inspectorului General al PFR în ceea ce privește termenul de la care a început să curgă cercetarea administrativă) la data de 13.09.2012, observându-se cu ușurință că la această dată se afla în afara termenului inițial de efectuare a cercetării, situație care conduce la tardivitatea efectuării cercetării administrative.

Consideră că susținerile potrivit cărora data de 24.08.2012 reprezintă data achitării tuturor despăgubirilor, respectiv efectuarea unei plăți în cuantum de 154 RON cu titlu de "actualizare cu indicele de inflație" nu este de natură a-1 exonera pe reclamant de la angajarea răspunderii materiale, atâta timp cât în cauză cercetarea administrativă fusese deja declanșată, iar cu privire la momentul declanșării cercetării administrative la nivelul I.T.P.F. Giurgiu - 07.08.2012, raportat la succesiunea plăților efectuate (ultima fusese efectuată la 27.06.2012), aceasta din urma este data care reprezintă atât motivul pentru care a fost dispusă constituirea comisiei de cercetare administrativă, dar în același timp și data de la care începea să curgă termenul prevăzut de art. 23, alin. (1) din O.G. nr. 121/1998.

În mod corect s-a stabilit prin Hotărârea nr. 374102/26.06.2015 faptul că cercetarea administrativă efectuată în cadrul I.T.P.F. Giurgiu a fost tardiv efectuată, pentru considerentele dezvoltate anterior, hotărâre care a fost menținută în urma analizării plângerii de către Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul MAI, conform Hotărârii nr. 134/24.09.2015, cu consecința menținerii Deciziei de Imputare nr. x/23.04.2015.

Membrii comisiei de cercetare administrativă, în momentul intrării în posesia documentelor ce au stat la baza dispunerii efectuării cercetării administrative de referință, în primul rând erau obligați să stabilească termenul legal de la care trebuia să curgă cele 60 de zile.

Astfel, chiar dacă dispoziția privind efectuarea cercetării a fost emisă în data de 07.08.2012, membrii comisiei puteau și aveau datoria de a stabili că în conformitate cu prevederile IMI 830/1999, termenul pentru efectuarea cercetării curgea, în realitate, de la data la care comandantul a luat la cunoștință de producerea pagubei, adică de la momentul achitării prin OP a drepturilor salariale către domnul D.. Chiar dacă dispoziția privind numirea comisiei de cercetare administrativă a fost emisă ulterior momentului constatării pagubei, comisia de cercetare se afla încă în termenul de 60 de zile iar cererea de prelungire a termenului de cercetare ar fi fost formulată în termenul legal, de unde rezultă fără putință de tăgadă faptul că atât cererea de prelungire cât și decizia de imputare ar fi fost emise în termen de către comisie, respectiv comandantul unității.

Nu poate fi primită afirmația potrivit căreia membrii comisiei de cercetare, printre care și reclamantul, nu ar fi vinovați cu privire la efectuarea tardivă a cercetării administrative.

În acest sens, suma imputată reclamantului, reprezentând cotă - parte din totalul pagubei este pe deplin justificată, fapt pentru care nu sunt motive care să conducă la anularea deciziei de imputare sau a hotărârilor ce fac obiectul prezentei cauze.

Recuretul - pârât Ministerul Afacerilor Interne prin motivele de recurs a precizat următoarele:

a) Referitor la momentul de la care a început să curgă termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998 consideră că susținerile potrivit cărora data de 24.08.2012 reprezintă data achitării tuturor despăgubirilor, respectiv efectuarea unei plăți în cuantum de 154 RON cu titlu de "actualizare cu indicele de inflație" nu este de natură a-l exonera pe intimatul-reclamant de la angajarea răspunderii materiale, atâta timp cât în cauză cercetarea administrativă fusese deja declanșată la data de 07.08.2012.

În aceste condiții apreciază că specialiștii din cadrul I.G.P.F. au stabilit în mod corect, prin Hotărârea nr. 374101/26.06.2015, faptul că cercetarea administrativă efectuată în cadrul I.T.P.F. Giurgiu a fost tardiv efectuată, hotărâre care a fost menținută în urma analizării plângerii de către Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul MAI, conform Hotărârii nr. 134/24.09.2015, cu consecința menținerii Deciziei de Imputare nr. x/23.04.2015.

În conformitate cu prevederile art. 23, alin. (1) din Instrucțiunile nr. 830/1999 -privind răspunderea materială a militarilor pentru pagubele produse, termenul legal pentru efectuarea cercetării administrative este de cel mult 60 de zile de la data când comandantul sau șeful unității a constatat sau a luat la cunoștință de producerea pagubei, în timp ce alin. (2) al aceluiași articol prevede că pentru motive temeinice justificate, la cerere, comandantul sau șeful eșalonului superior poate prelungi acest termen prin ordin scris, cu condiția ca această solicitare de prelungire să fie formulată înainte de expirarea termenului inițial de 60 de zile.

Același act normativ prevede faptul că termenul de executare a cercetării administrative, de 60 de zile, se calculează de la data când comandantul competent să emită decizia de imputare a luat la cunoștință de producerea pagubei.

Coroborând prevederile legale anterior menționate, putem observa cu ușurință faptul că membrii comisiei de cercetare administrativă, în momentul intrării în posesia documentelor ce au stat la baza dispunerii efectuării cercetării administrative de referință, în primul rând erau obligați să stabilească termenul legal de la care trebuia să curgă cele 60 de zile.

Astfel, chiar dacă suma de 154 RON a fost achitată după declanșarea cercetării administrative, membrii comisiei puteau și aveau datoria de a stabili că în conformitate cu prevederile IMI nr. 830/1999, termenul pentru efectuarea cercetării curgea, în realitate, de la data la care comandantul a luat la cunoștință de producerea pagubei, adică de la momentul achitării prin OP a drepturilor salariale către domnul D..

În acest fel, chiar dacă dispoziția privind numirea comisiei de cercetare administrativă a fost emisă ulterior momentului constatării pagubei, comisia de cercetare se afla încă în termenul de 60 de zile.

Totodată, în susținerea afirmațiilor sale potrivit cărora membrii comisiei, printre care și intimatul-reclamant, aveau posibilitatea și obligația de a stabili cu exactitate care era termenul legal de la care începeau să curgă cele 60 de zile, arătăm că în conformitate cu prevederile pct. 90 din IMI nr. 830/1999 printre altele, membrii comisiei de cercetare administrativă au obligația să stabilească atât valoarea pagubei, cât și cauzele și împrejurările producerii pagubei. Ori, în momentul cercetării valorii și împrejurărilor în care s-a produs paguba, este cât se poate de clar că trebuie să te raportezi și la data la care comandantul a luat la cunoștință de producerea acesteia, acesta fiind de fapt punctul de plecare în calcularea termenului legal de 60 de zile avut la dispoziție pentru efectuarea cercetării, care poate fi prelungit în condițiile arătate anterior.

Față de toate aceste aspecte, apreciază că intimatul-reclamant nu se poate prevala de faptul că plata sumei de 154 RON fost efectuată după declanșarea cercetării administrative, atâta vreme cât comisia a fost constituită în termenul legal, aceasta având la îndemână toate instrumentele necesare pentru a observa termenul real în care trebuia efectuată cercetarea.

Nu poate fi primită afirmația potrivit căreia membrii comisiei de cercetare, printre care și intimatul-reclamant, nu ar fi vinovați cu privire la efectuarea tardivă a cercetării administrative.

În acest sens, suma imputată intimatului-reclamant, reprezentând cotă - parte din totalul pagubei este pe deplin justificată, fapt pentru care apreciem că nu sunt motive care să conducă la anularea deciziei de imputare sau a hotărârilor care fac obiectul prezentei cauze.

b) Referitor la culpa reclamantului în producerea prejudiciului, instanța de fond a admis cererea de chemare în judecată, reținând în mod greșit că, în speță, nu poate fi reținută culpa acestuia (în calitatea sa de membru în cadrul comisiei de cercetare administrativă) pentru neefectuarea în termen a cercetării administrative.

Considerăm că este greșit raționamentul instanței de fond conform căruia "acesta nu era ținut în calitate de membru al comisiei de cercetare administrativă să dispună verificări cu privire la momentul real la care a luat la cunoștință de existența pagubei comandantul unității care 1-a numit în această calitate..."

Subliniază faptul că, deși actul de numire a comisiei de cercetare nu prevedea acest termen, intimatul-reclamant avea obligația de a-i aduce la cunoștință comandantului aceste lipsuri, în vederea intrării în legalitate.

Mai mult, la data constituirii comisiei de cercetare, odată cu intrarea în posesia înscrisurilor incidente în speță, membrii comisiei aveau obligația (și puteau) de a stabili care este data producerii pagubei. De la data intrării în posesia documentației, aceștia nu mai pot afirma că doar comandantul cunoștea data sau condițiile producerii pagubei.

Prin urmare, nu poate fi primită afirmația potrivit căreia, atâta vreme cât comandantul unității nu a stabilit termenul de efectuare a cercetării, membrii comisiei printre care și intimatul-reclamant, nu aveau posibilitatea de a stabili care era termenul legal de efectuare a cercetării.

Intimatul-reclamant a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea ca legală a soluției instanței de fond, cu acordarea cheltuielilor de judecată.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâți sunt nefondate, reținând cu titlu preliminar, că, deși au fost formulate recursuri separate, acestea privesc aceleași probleme de drept, motiv pentru care, vor fi analizate în mod unitar.

Problema de drept ce se impune a fi lămurită este legată de persoana responsabilă pentru stabilirea termenului de cercetare administrativă în cadrul procedurilor privind răspunderea materială a militarilor.

În conformitate cu prevederile art. 23 alin. (1) din Instrucțiunile nr. 830/1999 privind răspunderea materială a militarilor pentru pagubele produse, termenul legal pentru efectuarea cercetării administrative este de cel mult 60 de zile de la data când comandantul sau șeful unității a constatat sau a luat la cunoștință de producerea pagubei.

Pe de altă parte, potrivit pct. 81 din I.M.I. nr. 830/1999, "prin data constatării existentei pagubei se înțelege ...data ordinului în rezoluție de pe actele prin care i se sesizează existenta pagubei"

Este necontestat, în cauză, faptul că dispoziția privind numirea comisiei de cercetare administrativă a fost emisă ulterior momentului constatării pagubei.

Recurenții susțin că reclamantul, în calitate de consilier juridic, membru în comisia de cercetare administrativă, avea obligația să aducă la cunoștință comandantului termenul de efectuare a cercetării administrative.

Contrar acestor susțineri, anterior numirii sale în cadrul comisiei de cercetare administrativă, reclamantul intimat nu a fost consultat și nu a avizat din punct de vedere al legalității nici un document referitor la această cercetare.

În calitate de membru în comisia de cercetare administrativă, mandatul său, reglementat de pct. 90 din IMI 830/1999, începea după data luării la cunoștință a nominalizării în aceasta comisie, aspectele legate de data luării la cunoștință de către șeful unității despre existența unei pagube în patrimoniul unității excedând atribuțiilor acestei comisii. Astfel, potrivit pct. 85 coroborat cu pct. 88 din I.M.I. nr. 830/1999, stabilirea termenului până la care trebuie executată cercetarea administrativă este atributul exclusiv comandantului unității și nu al comisiei de cercetare administrativă.

Corect reține instanța de fond faptul că, deși pârâții reproșează reclamantului că trebuia să cunoască termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor pentru pagubele produse în lipsa unui termen indicat în Dispoziția de zi nr. 153/07.08.2012 și că nimeni nu poate invoca necunoașterea legii, în fapt, nu i se poate imputa părții reclamante neefectuarea cercetării administrative în termenul de 60 de zile prevăzut de O.G. nr. 121/2008. Rațiunea pentru care este obligatoriu ca în actul de numire al comisiei să se indice și termenul pentru efectuarea cercetării administrative este aceea că numai comandantul a luat la cunoștință sau a constatat producerea pagubei, iar în raport de acea dată trebuie să stabilească și termenul pentru finalizarea cercetării administrative.

În ceea ce privește depășirea termenului de efectuare a cercetării administrative de către comisie, după finalizarea cercetării s-a încheiat procesul-verbal de cercetare ce a fost adus la cunoștința persoanelor găsite vinovate de producerea prejudiciului.

Nici obiecțiunile formulate împotriva procesului-verbal și nici contestațiile privitoare la deciziile de impunere nu au avut în vedere aspecte privind tardivitatea cercetării.

În baza art. art. 31 din O.G. nr. 121/1998, cele 4 persoane au formulat individual plângere către Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Astfel prin Hotărârea nr. 28/28.02.2013, C.J.I. din cadrul M.A.I. a anulat decizia de imputare emisă pe numele E. și a stabilit efectuarea unei noi cercetări de către specialiști din cadrul I.G.P.F. pentru paguba de 15.404 RON, întrucât fusese efectuată o cercetare administrativă incompletă, cu referire expresă la stabilirea persoanelor vinovate.

Prin Hotărârea nr. 58/15.04.2013, C.J.I. din cadrul M.A.I. a anulat deciziile de imputare emise pe numele F., G. și H. și a stabilit efectuarea unei noi cercetări de către specialiști din cadrul I.G.P.F. în vederea stabilirii împrejurărilor și persoanelor vinovate de neefectuarea în termen a cercetării administrative.

În mod corect a stabilit astfel instanța de fond faptul că hotărârea nr. 58/15.04.2013 este actul de la care se pornește cercetarea administrativă împotriva reclamantului, ajungându-se la emiterea actului vătămător (Decizia de Imputare nr. x/23.04.2015).

În fapt, C.J.I. din cadrul M.A.I. a stabilit faptul că, potrivit sentinței civile nr. 1974 din 12.12.2012 a Tribunalului Olt, domnul D. a fost reîncadrat pe funcția deținută anterior concedierii și că i s-au plătit drepturile salariale și celelalte drepturi prin Ordinele de Plată nr. x/15.06.2012, nr. y/27.06.2012 și nr. 1819/27.06.2012, data de 27.06.2012 devenind data constatării existenței pagubei, respectiv termenul de la care curge termenul legal de efectuare a cercetării de 60 de zile. Astfel, fără a se invoca de către persoanele interesate, pe parcursul procedurilor administrative, C.J.I. din cadrul M.A.I. apreciază că termenul de efectuare a cercetării administrative a fost depășit.

În realitate, prin 5 Ordine de Plată s-au achitat către domnul D. despăgubirile egale cu salariile și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, actualizarea cu rata inflației a despăgubirilor egale cu salariile și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul fiind realizată prin plata făcută la 24.08.2012, prin OP 2358.

Aceasta este data achitării tuturor despăgubirilor dispuse de instanța de judecată iar Comisia de cercetare administrativă din care a făcut parte reclamantul a stabilit cuantumul valoric al pagubei pe baza Notei Raport nr. x din 06.08 2012 a compartimentului financiar din cadrul I.T.P.F. Giurgiu ca fiind suma de 15.404 RON, inclusiv suma de 154 RON înscrisă în O.P. nr. x/24.08.2012.

Astfel, comisia de cercetare administrativă din care a făcut parte reclamantul a efectuat și finalizat cercetarea în termenul legal, potrivit mandatului acestei comisii, de la data nominalizării acestei comisii în D.Z.U. nr. 153 din 07.08.2012, având ca act de sesizare Nota Raport nr. x din 06.08.2012.

În raport de aceste argumente, reține instanța de control judiciar că a fost răsturnată prezumția de legalitate de care se bucură actele administrative contestate în cauză, fiind neîntemeiate criticile formulate de recurenți asupra soluției pronunțată de prima instanță, judecătorul fondului pronunțând o soluție cu aplicarea și interpretarea corectă a normelor de drept material, fapt ce exclude incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Având în vedere soluționarea definitivă a cauzei, nu se mai impun a fi analizate aspectele legate de suspendarea actelor administrative.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod.

În ceea ce privește cererea de solicitare a cheltuielilor de judecată formulată de intimatul-reclamant, Înalta Curte constatând culpa procesuală a pârâților, în temeiul art. 453 va obliga recurenții-pârâți, către intimatul-reclamant, la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 RON, reprezentând onorariu apărător.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâții Ministerul Afacerilor Interne prin Direcția Generală Juridică și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră împotriva sentinței civile nr. 2746/2016 din 26 septembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Obligă recurenții pârâți la plata sumei de 1000 RON către intimatul reclamant, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 noiembrie 2019.