ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4218/2011

Asupra conflictului negativ

de competență de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 13311 din 23 iunie 2010,

Judecătoria Sectorului 1 București, a admis excepția necompetenței materiale a instanței

și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul D.M.I.,

în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administrației și Internelor, în favoarea

Curții de Apel București.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța a reținut că reclamantul D.M.I. a chemat în judecată pe pârâtul

Ministerul Administrației și Internelor, solicitând instanței ca prin hotărârea

pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtului de a reface cercetările privitoare

la presupusa abatere disciplinară care i-a adus o gravă atingere onoarei și demnității

de militar și de a-i reda gradul de general maior, de care a fost deposedat pe nedrept

prin Decretul nr. 25 din 09 februarie 1977.

S-a reținut în considerentele

sentinței că actul în baza căruia s-a aplicat sancțiunea este o manifestare unilaterală

și expresă de voință a unei autorități publice centrale și întrunește trăsăturile

unui act administrativ, că potrivit art. 1 alin. (1) O.U.G. nr. 30/2007 Ministerul

Administrației și Internelor este organ de specialitate al administrației publice

centrale, cu personalitate juridică și cu sediul în Municipiul București, astfel

că potrivit art. 10 alin. (1) Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările

ulterioare, coroborat cu art. 3 pct. 1 C. proc. civ., este competentă să soluționeze

acțiunea Curtea de Apel București.

În consecință, în temeiul

art. 158 alin. (3) C. proc. civ. și art. 159 pct. 2 C. proc. civ., instanța a admis

excepția de necompetență materială a Judecătoriei Sectorului 1 București și a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

Prin sentința civilă

nr. 3469 din 16 mai 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, a admis, la rândul său, excepția de necompetență materială a Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declinat competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamantul D.M.I., în contradictoriu cu pârâtul

Ministerul de Interne, în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București și, constatând

ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție

pentru pronunțarea unui regulator de competență.

Pentru a hotărî astfel,

Curtea a reținut că

obiectul acțiunii cu care este sesizată instanța

constă în „obligarea pârâtei de a reface cercetările”, specificând în mod expres

că este vorba de o obligație „de a face”, iar temeiul juridic îl reprezintă dispozițiile

Decretului nr. 31/1954.

Curtea

a avut în vedere faptul că reclamantul a subliniat în mod expres că temeiul acțiunii

sale nu îl reprezintă dispozițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004,

obiectul acțiunii fiind o obligație „de a face”, în temeiul dispozițiilor Decretului

nr. 31/1954, ceea ce atrage competența instanțelor de drept comun, astfel că a reținut

că, în raport de dispozițiile art. 1 pct. 2 C. proc. civ., potrivit cărora „Judecătoriile

judecă plângerile împotriva hotărârilor autorităților administrației publice cu

activitate jurisdicțională și ale altor organe cu astfel de activitate, în cazurile

prevăzute de lege”, competența aparține Judecătoriei Sectorului 1 București.

Constatându-se ivit conflictul

negativ de competență reglementat de art. 20 pct. 2 C. proc. civ., văzând și dispozițiile

art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., Curtea a sesizat Înalta Curte de Casație

și Justiție pentru pronunțarea unui regulator de competență.

Înalta Curte de Casație

și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform art. 22

alin. (3) și (5) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în

favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru a adopta această

soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:

Prin acțiunea formulată,

reclamantul a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună

obligarea pârâtului de a reface cercetările privitoare la presupusa abatere disciplinară

care i-a adus o gravă atingere onoarei și demnității de militar și de a-i reda gradul

de general maior de care a fost deposedat pe nedrept.

Având în vedere cele solicitate

de către reclamant prin cererea de chemare în judecată, ținând cont că „încetarea

săvârșirii faptei ce aduce atingere drepturilor nepatrimoniale" poate avea

loc doar prin anularea Decretului prezidențial nr. 25 din 09 februarie 1977, prin

care s-a dispus, în temeiul art. 26 din Statutul corpului ofițerilor, retragerea

gradului de general deținut de reclamant și trecerea acestuia în rezervă, precum

și faptul că litigiul s-a născut din emiterea unui act administrativ, Înalta Curte

apreciază că în speța de față sunt aplicabile dispozițiile Legii contenciosului

administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Contenciosul administrativ

este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind

activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ competente

potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o

autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după

caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în

termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la

un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează

obiectul acțiunii judiciare.

Actul administrativ este

actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică

în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând

sau stingând raporturi juridice.

Competența materială a

instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de dispozițiile

art. 10 alin. (1) Legea nr. 554/2004, potrivit cărora „Litigiile privind actele

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum

și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii

ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond de către tribunalele

administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate

de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite,

contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000

RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale

curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Deci, art. 10 alin. (1)

Legea nr. 554/2004, reglementează competența materială a instanței de contencios

administrativ și fiscal, prin derogare de la prevederile C. proc. civ., în raport

cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul

actului administrativ contestat.

Având în vedere faptul

că reclamantul a înțeles să cheme în judecată Ministerul Administrației și Internelor

și că potrivit art. 1 alin. (1) O.U.G. nr. 30/2007, „Ministerul Administrației și

Internelor este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate

juridică și cu sediul în municipiul București", precum și faptul că emitentul

actului este o autoritate publică centrală, iar potrivit dispozițiilor art. 10

alin. (1) Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările

ulterioare, coroborate cu cele ale art. 3 pct. 1 C. proc. civ., curțile de apel

judecă în primă instanță litigiile privind actele administrative emise sau încheiate

de autoritățile publice centrale, Înalta Curte apreciază că în prezenta cauză competența

de soluționare îi revine Curții de Apel București.

În concluzie, față de

textele legale citate și având în vedere că organul emitent este organ de specialitate

al administrației publice centrale conform prevederilor art. 1 alin. (1) O.U.G.

nr. 30/2007, litigiul este de competența Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal.

În consecință, având în

vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (3)

și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei,

în primă instanță, în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei

privind pe D.M.I. și pe Ministerul de Interne, în favoarea Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 septembrie

2011.