ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3411/2010

Hotărârea primei instanțe. Prin sentința nr. 254/CA/2009 - P.I. din 14 decembrie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, s-a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul C.A. în contradictoriu cu pârâtele Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte Oradea și Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap București, având ca obiect anularea deciziei nr. 304 din 19 ianuarie 2009 emisă de pârâta Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți și obligarea pârâtei D.M.D., președintele Autorității Naționale pentru Persoanele cu Handicap pentru Adulți București la plata unor despăgubiri morale de 600.000 EURO. Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reținut, în esență, faptul că prin certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 63054 din 21 august 2008 eliberat de Comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap din cadrul Consiliului Județean Bihor s-a stabilit că reclamantul se încadrează în gradul de handicap grav fără asistent personal, iar prin decizia de încadrare în grad de handicap nr. 304 din 19 ianuarie 2009 emisă de Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu handicap pentru adulți din cadrul Autorității Naționale, această încadrare a fost menținută. Instanța în virtutea rolului său activ prevăzut de art. 129 C. proc. civ. a pus în discuția părților necesitatea efectuării unei expertize medico-legale care să stabilească gradul de handicap în care se încadrează reclamantul conform criteriilor medico-psiho-sociale prevăzute în ordinul comun nr. 762/2007 al M.M.F.E.S. și nr. 1192/2007 al M.S.P. și a dispus efectuarea acestei expertize de către Serviciul de Medicină Legală Bihor. Întrucât Serviciul de Medicină Legală Bihor a comunicat instanței faptul că nu poate efectua această expertiză, la data de 14 decembrie 2009, instanța a dispus ca această expertiză să fie efectuată de către I.M.L. Timișoara și a pus în vedere reclamantului să se prezinte la această instituție în vederea efectuării expertizei medico-legale, reclamantul refuzând însă să conformeze acestei dispoziții a instanței, invocând starea sa gravă de sănătate. Astfel fiind, instanța a constatat imposibilitatea obiectivă de administrare a acestei probe și având în vedere prezumția de legalitate de care se bucură actul administrativ atacat, precum și faptul că în raport cu prevederile art. 1169 C. civ., reclamantul avea datoria să propună probe pentru răsturnarea acestei prezumții, însă acesta nu a făcut dovada în contra, în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004 a respins ca nefondată cererea reclamantului privind anularea deciziei nr. 304 din 19 ianuarie 2009 emisă de pârâta Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți. În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtei D.M.D. la plata daunelor morale, instanța a constatat că acesta este netemeinic, având în vedere faptul că reclamantul nu a făcut dovada nici că actul atacat este nelegal, nici că pârâta i-ar fi produs vreun prejudiciu moral.

Recursul declarat de reclamantul C.A. Împotriva sentinței Curții de apel a formulat recurs în termen legal C.A., fără a-și încadra în drept ori sistematiza criticile expuse. Recursul este conceput ca și „Concluzii Scrise” și cuprinde o prezentare detaliată a stării de sănătate, a diagnosticelor clinice, rezultatelor examenelor clinice, a tuturor documentelor medicale pe care recurentul le-a considerat utile pentru justificarea demersului său. Structurând ea însăși memoriul de recurs, Înalta Curte reține că hotărârea primei instanțe este combătută sub următoarele aspecte: 2.1. Ignorarea dispozițiilor art. 5 alin. (6) din Legea nr. 448/2006 Recurentul susține că i s-a încălcat dreptul de a beneficia de asistent personal, fiind încadrat în gradul de handicap grav, conform certificatului nr. 46288 din 28 februarie 2007 eliberat de Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți Oradea. 2.2. Comisia de evaluare funcționează ilegal Recurentul arată că potrivit art. 87 alin. (3) din Legea nr. 448/2006 activitatea Comisiei se reglementează prin hotărâre a Guvernului. Or, în mod greșit s-a indicat în certificatele atacate că Legea nr. 448/2006 ar fi incidentă, când, în realitate erau aplicabile prevederile O.G. nr. 14/2003. 2.

Nu s-a observat că certificatele medicale avute în vedere de comisie nu reflectă în mod real handicapul fizic de care suferă În acest punct recurentul își prezintă istoricul medical, insistând asupra faptului că certificatele nr. 53260 din 18 septembrie 2008, nr. 63054 din 21 august 2008 și nr. 68488 din 16 martie 2009 sunt nelegale, el nefiind de față când s-a stabilit încadrarea sa în grad de handicap grav fără asistent personal. 2.

La dosarul cauzei nu s-a depus documentația care a stat la baza emiterii certificatelor contestate 2.

A fost soluționat greșit capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata daunelor materiale și morale Recurentul consideră că i se cuvin despăgubirile solicitate, motiv pentru care solicită blocarea contului în „Bancă sau Trezorerie” al instituțiilor publice, precum și blocarea contului persoanei fizice și al rudelor acesteia „până la gradul IV (patru) de rudenie”. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cu prioritate , în temeiul art. 317 alin. (1) C. proc. civ., regularitatea sesizării sale, Înalta Curte constată că nu este cazul să constate nulitatea recursului după cum a cerut, în principal, intimata Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap întrucât, conform celor reținute la pct. I.2 din decizie, au putut fi decelate critici concrete la adresa soluției Curții de apel, iar recursul de față intră și sub incidența prevederilor art. 304 1 C. proc. civ. Analizând sentința recurată prin prisma criticilor reținute, precum și sub toate aspectele, în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte stabilește că recursul este nefondat. 1. Argumente de fapt și de drept relevante, corespunzătoare motivelor de recurs 1.1. Recurentul-reclamant C.A. a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ decizia de încadrare în grad de handicap nr. 304 din data de 19 ianuarie 2009 emisă de Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți prin care i s-a respins contestația formulată împotriva certificatului nr. 63054 din data de 21 august 2008 eliberat de Comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap din cadrul Consiliului Județean Bihor. Prin actul administrativ individual atacat s-a menținut încadrarea recurentului în gradul de handicap grav, cod handicap: 1, fără asistent personal, încadrare realizată de Comisia de specialitate locală. Nemulțumirea recurentului rezidă din împrejurarea că, anterior, în baza certificatului de încadrare în grad de handicap nr. 53260 din data de 18 septembrie 2007 această din urmă comisie îl încadrase în gradul de handicap grav, cod handicap: 7, cu asistent personal iar raportat la faptul că starea sa de sănătate s-a înrăutățit, consideră nejustificată lipsirea sa de suportul unui asistent personal. Curtea de apel a reținut corect că primul certificat de încadrare în grad de handicap a fost eliberat în baza criteriilor medico-psihosociale aprobate prin Ordinul nr. 726/2002 al M.S.P., care permiteau acordarea dreptului de a beneficia de asistent personal, în timp ce actul atacat în cauza de față a fost emis în baza Ordinului comun nr. 762 din 31 august 2007 al M.M.F.E.S. și nr. 1992 din 19 noiembrie 2007 al MSP, care are prevederi mai restrictive, stabilind în Cap.7, subcap. II, pct.1- spondilită anchilozantă (SA) că: „Au acces la încadrarea în grad grav de handicap cu asistent personal persoanele cu spondilită anchilozantă stadiul IV care se deplasează cu mare dificultate și sprijinite, sunt în imposibilitatea realizării activităților vieții zilnice de autoservire și îngrijire”. Or, chiar din documentele prezentate Comisiei de către recurent (referatul medical de reumatologie nr. 2826 din 9 iulie 2008, scrisoarea medicului de familie din 31 iulie 2008 și ancheta socială din 7 august 2008/filele 63-70, dosar curte de apel) rezultă că nu se încadrează în ipoteza textului legal citat, întrucât limitarea mobilității este parțială, se deplasează cu sprijin unilateral (baston) în afara locuinței, necesită ajutor parțial pentru igiena corporală, poate efectua activități gospodărești ușoare. Dispozițiile art. 5 pct. 6 din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap invocate de recurent, care cuprind semnificația termenului „asistent personal al persoanei cu handicap grav” nu au fost ignorate de judecătorul fondului. Însă această normă nu poate fi ruptă de contextul întregii reglementări, întrucât stabilirea încadrării în grad de handicap, precum și a drepturilor de care beneficiază o persoană aflată în această situație, se realizează de către Comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, în condițiile art. 87-89 din lege, pe baza situației concrete, dovedită cu acte medicale, conform criteriilor medico-psihosociale aprobate prin ordin comun al ministrului sănătății publice și al ministrului muncii, familiei, și egalității de șanse, potrivit art. 85 alin. (5) din aceeași lege. 1.2. Susținerea recurentului referitoare la nelegalitatea funcționării Comisiei de evaluare este lipsită de orice suport. Potrivit dispozițiilor art. 87 alin. (3) din lege „Organizarea și metodologia de funcționare a Comisiei de evaluare se reglementează prin hotărâre a Guvernului”. În baza acestei dispoziții legale prin H.G. nr. 430 din 1 mai 2008 a fost aprobată Metodologia privind organizarea și funcționarea Comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap. Prevederile O.G. nr. 14/2003, invocate de recurent în mod generic vizează înființarea, organizarea și funcționarea Autorității Naționale pentru Persoanele cu Handicap și au legătură cu funcționarea Comisiei de evaluare prin prisma faptului că activitatea comisiilor de evaluare este coordonată potrivit art. 13 alin. (2) din ordonanță de către Comisia Superioară care funcționează în structura Autorității Naționale pentru Persoanele cu Handicap. 1.3. În cuprinsul acestui motiv de recurs recurentul dezvoltă ideea potrivit căreia certificatele medicale avute în vedere de Comisia de evaluare nu reflectă în mod real handicapul fizic de care suferă. Pentru rezolvarea acestei probleme Înalta Curte consideră că trebuie avute în vedere două aspecte. În primul rând, referitor la bolile de natură cardiovasculară, invocate de recurent, acestea nu au putut fi luate în considerare de Comisia de evaluare, întrucât, potrivit criteriilor medico-psihosociale aprobate prin Ordinul nr. 1992/2007 al MSP (publicat în M.Of. nr. 885 bis din 27 decembrie 2007) acestea nu sunt reținute ca afecțiuni handicapante. În al doilea rând, cât privește spondilita anchilozantă, afecțiune ce a determinat încadrarea recurentului în gradul de handicap grav, pentru a se stabili dacă aceasta determină efectele indicate în Cap. 7 subcap. II pct. 1 din Criteriile aprobate prin Ordinul comun nr. 762/2007 al M.M.F.E.S. și nr. 1992/2007 a MSP, anterior citate, instanța de fond a dispus, în mod legal, în virtutea rolului activ consacrat prin art. 129 alin. (5) C. proc. civ., efectuarea unei expertize de specialitate la IML Timișoara. Expertiza nu a putut fi însă efectuată întrucât reclamantul C.A., prezenta în ședința publică de la 14 decembrie 2009 la Curtea de Apel Oradea, a declarat că nu se va deplasa în această localitate pentru efectuarea lucrării de specialitate, considerând îndestulătoare actele medicale prezentate la dosar. În aceste condiții, singura posibilitate legală a instanței de judecată era să-și formeze convingerea pe baza înscrisurilor administrate de părți. Or, în această privință, conform celor expuse la pct. II.1.1. din decizie, concluzia adoptată de intimați prin actul administrativ atacat este legală pentru că recurentul nu a probat că îndeplinește condițiile impuse de lege pentru a beneficia de asistent personal. Așa fiind, nu a reușit să răstoarne în fața instanței de judecată prezumția de legalitate de care se bucură actul administrativ atacat. 1.4. La dosarul Curții de apel se regăsește documentația care a stat la baza emiterii actului administrativ, conform art. 13 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, filele 60-78. 1.5. Cererea de acordare a despăgubirilor pentru daunele morale și materiale pretinse de recurent, în cuantum de 600.000 euro, putea fi examinată în condițiile art. 18 alin. (1) –(3) din Legea nr. 554/2004, numai în măsura în care actul administrativ atacat era nelegal ori s-ar fi decelat vreo culpă a autorităților intimate în emiterea lui. Însă, după cum s-a arătat în analiza motivelor precedente, în cauză nu ne regăsim într-o atare situație. Prin urmare, în mod legal această cerere a fost respinsă. 2. Temeiul legal al soluției adoptate Pentru considerentele expuse la pct. II.1 din decizie, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se va respinge recursul de față ca nefondat.