ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3411/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3411/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin

sentința nr. 254/CA/2009 - P.I. din 14 decembrie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, s-a respins

ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul C.A. în contradictoriu cu

pârâtele Comisia de

Evaluare a Persoanelor

Adulte Oradea și Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap

București,

având ca obiect anularea deciziei nr. 304 din 19 ianuarie 2009 emisă de pârâta

Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți și

obligarea pârâtei D.M.D., președintele Autorității Naționale pentru Persoanele

cu Handicap pentru

Adulți București la plata

unor despăgubiri morale de 600.000 EURO.

Pentru a

hotărî astfel, curtea de apel a reținut, în esență, faptul că prin certificatul

de încadrare în grad de handicap nr. 63054 din 21 august 2008 eliberat de

Comisia de evaluare a

persoanelor

adulte cu handicap din cadrul Consiliului Județean Bihor s-a stabilit că

reclamantul se încadrează în gradul de handicap grav fără asistent personal,

iar prin decizia de încadrare în grad de handicap nr. 304 din 19 ianuarie 2009

emisă de Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu handicap pentru adulți

din cadrul Autorității Naționale, această încadrare a fost menținută.

Instanța în

virtutea rolului său activ prevăzut de art. 129 C. proc. civ. a pus în

discuția părților necesitatea

efectuării unei expertize medico-legale care să stabilească gradul de handicap

în care se încadrează reclamantul conform criteriilor medico-psiho-sociale

prevăzute în ordinul comun nr. 762/2007 al M.M.F.E.S.

și nr. 1192/2007 al M.S.P. și a dispus efectuarea acestei expertize de către

Serviciul de Medicină Legală Bihor.

Întrucât

Serviciul de Medicină Legală Bihor a comunicat instanței faptul că nu poate

efectua această expertiză, la data

de 14 decembrie 2009, instanța a dispus ca această expertiză să fie efectuată

de către I.M.L. Timișoara și a pus în vedere reclamantului să se prezinte la

această instituție în vederea efectuării

expertizei medico-legale, reclamantul refuzând însă să

conformeze

acestei dispoziții a instanței, invocând starea sa gravă de sănătate.

Astfel fiind, instanța a constatat

imposibilitatea obiectivă de administrare a acestei

probe și având în vedere prezumția de legalitate de care se bucură

actul administrativ atacat,

precum și faptul că în raport cu prevederile

art. 1169 C. civ., reclamantul avea datoria să

propună probe pentru răsturnarea acestei prezumții, însă acesta nu a

făcut dovada în contra, în

baza art. 18 din Legea nr. 554/2004 a respins

ca nefondată cererea reclamantului privind anularea deciziei nr. 304 din 19

ianuarie 2009 emisă de pârâta Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu

Handicap pentru Adulți.

În ceea ce privește capătul de

cerere privind obligarea pârâtei D.M.D. la plata daunelor morale, instanța a

constatat că acesta este netemeinic, având în vedere faptul că reclamantul nu a

făcut dovada nici că actul atacat este nelegal, nici că pârâta i-ar fi produs

vreun prejudiciu moral.

Împotriva sentinței Curții de apel a

formulat recurs în termen legal C.A., fără a-și încadra în drept ori

sistematiza criticile expuse.

Recursul este conceput ca și

„Concluzii Scrise” și cuprinde o prezentare detaliată a stării de sănătate, a

diagnosticelor clinice, rezultatelor examenelor clinice, a tuturor documentelor

medicale pe care recurentul le-a considerat utile pentru justificarea demersului

său.

Structurând ea însăși memoriul de

recurs, Înalta Curte reține că hotărârea primei instanțe este combătută sub

următoarele aspecte:

2.1. Ignorarea dispozițiilor art. 5

alin. (6) din Legea nr. 448/2006

Recurentul susține că i s-a încălcat

dreptul de a beneficia de asistent personal, fiind încadrat în gradul de

handicap grav, conform certificatului nr. 46288 din 28 februarie 2007 eliberat

de Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți Oradea.

2.2. Comisia de evaluare

funcționează ilegal

Recurentul arată că potrivit art. 87

alin. (3) din Legea nr. 448/2006 activitatea Comisiei se reglementează prin hotărâre

a Guvernului. Or, în mod greșit s-a indicat în certificatele atacate că Legea

nr. 448/2006 ar fi incidentă, când, în realitate erau aplicabile prevederile

O.G. nr. 14/2003.

2.3. Nu s-a observat că certificatele

medicale avute în vedere de comisie nu reflectă în mod real handicapul fizic de

care suferă

În acest punct recurentul își

prezintă istoricul medical, insistând asupra faptului că certificatele nr.

53260 din 18 septembrie 2008, nr. 63054 din 21 august 2008 și nr. 68488 din 16 martie

2009 sunt nelegale, el nefiind de față când s-a stabilit încadrarea sa în grad

de handicap grav fără asistent personal.

2.4. La dosarul cauzei nu s-a depus

documentația care a stat la baza emiterii certificatelor contestate

2.5. A fost soluționat greșit capătul

de cerere privind obligarea pârâților la plata daunelor materiale și morale

Recurentul consideră că i se cuvin

despăgubirile solicitate, motiv pentru care solicită blocarea contului în

„Bancă sau Trezorerie” al instituțiilor publice, precum și blocarea contului

persoanei fizice și al rudelor acesteia „până la gradul IV (patru) de rudenie”.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra

recursului

Examinând cu prioritate , în temeiul

art. 317 alin. (1) C. proc. civ., regularitatea sesizării sale, Înalta Curte

constată că nu este cazul să constate nulitatea recursului după cum a cerut, în

principal, intimata Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap

întrucât, conform celor reținute la pct. I.2 din decizie, au putut fi decelate

critici concrete la adresa soluției Curții de apel, iar recursul de față intră

și sub incidența prevederilor art. 304

1

C. proc. civ.

Analizând sentința recurată prin prisma

criticilor reținute, precum și sub toate aspectele, în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte stabilește că recursul este nefondat.

relevante, corespunzătoare motivelor de recurs

1.1. Recurentul-reclamant C.A. a

supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios

administrativ decizia de încadrare în grad de handicap nr. 304 din data de 19 ianuarie

2009 emisă de Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru

Adulți prin care i s-a respins contestația formulată împotriva certificatului nr.

63054 din data de 21 august 2008 eliberat de Comisia de evaluare a persoanelor

adulte cu handicap din cadrul Consiliului Județean Bihor.

Prin actul administrativ individual atacat

s-a menținut încadrarea recurentului în gradul de handicap grav, cod handicap:

1, fără asistent personal, încadrare realizată de Comisia de specialitate

locală.

Nemulțumirea recurentului rezidă din

împrejurarea că, anterior, în baza certificatului de încadrare în grad de

handicap nr. 53260 din data de 18 septembrie 2007 această din urmă comisie îl

încadrase în gradul de handicap grav, cod handicap: 7, cu asistent personal iar

raportat la faptul că starea sa de sănătate s-a înrăutățit, consideră

nejustificată lipsirea sa de suportul unui asistent personal.

Curtea de apel a reținut corect că

primul certificat de încadrare în grad de handicap a fost eliberat în baza criteriilor

medico-psihosociale aprobate prin Ordinul nr. 726/2002 al M.S.P., care permiteau

acordarea dreptului de a beneficia de asistent personal, în timp ce actul atacat

în cauza de față a fost emis în baza Ordinului comun nr. 762 din 31 august 2007

al M.M.F.E.S. și nr. 1992 din 19 noiembrie 2007 al MSP, care are prevederi mai

restrictive, stabilind în Cap.7, subcap. II, pct.1- spondilită anchilozantă

(SA) că:

„Au acces la încadrarea în grad grav

de handicap cu asistent personal persoanele cu spondilită anchilozantă stadiul

IV care se deplasează cu mare dificultate și sprijinite, sunt în imposibilitatea

realizării activităților vieții zilnice de autoservire și îngrijire”.

Or, chiar din documentele prezentate

Comisiei de către recurent (referatul medical de reumatologie nr. 2826 din 9

iulie 2008, scrisoarea medicului de familie din 31 iulie 2008 și ancheta

socială din 7 august 2008/filele 63-70, dosar curte de apel) rezultă că nu se

încadrează în ipoteza textului legal citat, întrucât limitarea mobilității este

parțială, se deplasează cu sprijin unilateral (baston) în afara locuinței,

necesită ajutor parțial pentru igiena corporală, poate efectua activități

gospodărești ușoare.

Dispozițiile art. 5 pct. 6 din Legea

nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu

handicap invocate de recurent, care cuprind semnificația termenului „asistent

personal al persoanei cu handicap grav” nu au fost ignorate de judecătorul

fondului. Însă această normă nu poate fi ruptă de contextul întregii reglementări,

întrucât stabilirea încadrării în grad de handicap, precum și a drepturilor de

care beneficiază o persoană aflată în această situație, se realizează de către Comisia

de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, în condițiile art. 87-89 din

lege, pe baza situației concrete, dovedită cu acte medicale, conform

criteriilor medico-psihosociale aprobate prin ordin comun al ministrului

sănătății publice și al ministrului muncii, familiei, și egalității de șanse,

potrivit art. 85 alin. (5) din aceeași lege.

1.2. Susținerea recurentului referitoare

la nelegalitatea funcționării Comisiei de evaluare este lipsită de orice suport.

Potrivit dispozițiilor art. 87 alin.

(3) din lege

„Organizarea și metodologia de funcționare

a Comisiei de evaluare se reglementează prin hotărâre a Guvernului”.

În baza acestei dispoziții legale

prin H.G. nr. 430 din 1 mai 2008 a fost aprobată Metodologia privind

organizarea și funcționarea Comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu

handicap. Prevederile O.G. nr. 14/2003, invocate de recurent în mod generic

vizează înființarea, organizarea și funcționarea Autorității Naționale pentru

Persoanele cu Handicap și au legătură cu funcționarea Comisiei de evaluare prin

prisma faptului că activitatea comisiilor de evaluare este coordonată potrivit

art. 13 alin. (2) din ordonanță de către Comisia Superioară care funcționează în

structura Autorității Naționale pentru Persoanele cu Handicap.

1.3. În cuprinsul acestui motiv de

recurs recurentul dezvoltă ideea potrivit căreia certificatele medicale avute

în vedere de Comisia de evaluare nu reflectă în mod real handicapul fizic de

care suferă.

Pentru rezolvarea acestei probleme

Înalta Curte consideră că trebuie avute în vedere două aspecte.

În primul rând, referitor la bolile

de natură cardiovasculară, invocate de recurent, acestea nu au putut fi luate

în considerare de Comisia de evaluare, întrucât, potrivit criteriilor medico-psihosociale

aprobate prin Ordinul nr. 1992/2007 al MSP (publicat în M.Of. nr. 885 bis din 27

decembrie 2007) acestea nu sunt reținute ca afecțiuni handicapante.

În al doilea rând, cât privește

spondilita anchilozantă, afecțiune ce a determinat încadrarea recurentului în

gradul de handicap grav, pentru a se stabili dacă aceasta determină efectele indicate

în Cap. 7 subcap. II pct. 1 din Criteriile aprobate prin Ordinul comun nr.

762/2007 al M.M.F.E.S. și nr. 1992/2007 a MSP, anterior citate, instanța de

fond a dispus, în mod legal, în virtutea rolului activ consacrat prin art. 129

alin. (5) C. proc. civ., efectuarea unei expertize de specialitate la IML Timișoara.

Expertiza nu a putut fi însă efectuată

întrucât reclamantul C.A., prezenta în ședința publică de la 14 decembrie 2009 la Curtea de Apel Oradea, a declarat că nu se va deplasa în această localitate pentru efectuarea

lucrării de specialitate, considerând îndestulătoare actele medicale prezentate

la dosar.

În aceste condiții, singura

posibilitate legală a instanței de judecată era să-și formeze convingerea pe

baza înscrisurilor administrate de părți. Or, în această privință, conform

celor expuse la pct. II.1.1. din decizie, concluzia adoptată de intimați prin actul

administrativ atacat este legală pentru că recurentul nu a probat că îndeplinește

condițiile impuse de lege pentru a beneficia de asistent personal. Așa fiind,

nu a reușit să răstoarne în fața instanței de judecată prezumția de legalitate

de care se bucură actul administrativ atacat.

1.4. La dosarul Curții de apel se regăsește

documentația care a stat la baza emiterii actului administrativ, conform art.

13 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, filele 60-78.

1.5. Cererea de acordare a despăgubirilor

pentru daunele morale și materiale pretinse de recurent, în cuantum de 600.000

euro, putea fi examinată în condițiile art. 18 alin. (1) –(3) din Legea nr.

554/2004, numai în măsura în care actul administrativ atacat era nelegal ori

s-ar fi decelat vreo culpă a autorităților intimate în emiterea lui. Însă, după

cum s-a arătat în analiza motivelor precedente, în cauză nu ne regăsim într-o

atare situație.

Prin urmare, în mod legal această

cerere a fost respinsă.

Pentru considerentele expuse la pct.

II.1 din decizie, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004 se va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul

declarat de C.A. împotriva sentinței nr. 254/

CA/2009 - P.I. din 14

decembrie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 25 iunie

2010.