ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 80/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 4501 din 14 iunie 2010, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud, în dosarul nr. 72/112/2010, a fost admisă în parte acțiunea civilă precizată formulată de reclamanții M.L., M.J., M.(fostă M.)V., P.(fostă M.)T., V.(fostă M.)M., împotriva pârâtului S.R., prin M.F.P., reprezentant de D.G.F.P. Bistrița-Năsăud și în consecință, a fost obligat pârâtul să plătească reclamanților, în calitate de descendenți ai defunctului M.P., echivalentul în lei a 80.000 euro la data plății, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit în baza Legii nr. 221/2009, respectiv câte 16.000 euro pentru fiecare reclamant, în echivalentul în lei la data plății, nefiind solicitate cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că, potrivit certificatelor de stare civilă depuse în copie la dosar, reclamanții M.L., M.J., M.(fostă M.)V., V.(fostă M.)M., și P.(fostă M.)T. sunt fiii numitului M.P. Din celelalte înscrisuri relevante comunicate de către C.N.S.A.S., precum și din depozițiile martorilor audiați, tribunalul a reținut că tatăl reclamanților a fost urmărit de organele de securitate atât anterior arestării în anul 1959 cât și după condamnare și după eliberarea din închisoare, fiind în continuare observa și anchetat de organele de securitate. Împotriva acestei sentințe a promovat apel în termen legal pârâtul S.R. prin M.F.P., solicitând modificarea în parte a sentinței în sensul respingerii petitului de acordare a despăgubirilor sau modificarea cuantumului despăgubirilor acordate de instanță cu titlu de daune morale.

În motivarea apelului s-a arătat că hotărârea dată de tribunal s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor legale în materie, deoarece convingerea instanței a fost formulată fără a exista elemente probatorii directe din care să rezulte prejudiciul existent, precum și întinderea acestuia. În absența unor rezultate concrete de reconstituire a dosarului în care a fost condamnat antecesorul reclamanților, instanța nu putea să-și formeze o corectă apreciere a situației de fapt și o corectă analiză asupra cererii de chemare în judecată. În ceea ce privește întinderea daunelor morale acordate, pârâtul a arătat că acestea sunt disproporționate prin raportare la paguba efectiv produsă, motiv pentru care solicită diminuarea acestora.

Pârâtul a arătat că acordarea despăgubirilor de 80.000 euro cu titlu de daune morale s-a făcut cu încălcarea criteriului privind importanța prejudiciului moral sub aspectul importanței valorii morale lezate. Analizând sentința pronunțată prin prisma motivelor de apel invocate, Curtea a constatat că apelul este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente: Prin decizia nr. 1354 din 20 octombrie 2010 au fost declarate neconstituționale dispozițiile art. 1 pct. 1 și art. II din O.U.G. nr. 62/2010, reținându-se de Curtea Constituțională că această ordonanță creează premisele unei discriminări între persoane, care deși se găsesc în situații obiectiv identice, beneficiază de un tratament juridic diferit, ceea ce contravine art. 16 alin. (1) din Constituție.

De asemenea, s-a statuat că O.U.G. nr. 62/2001, încalcă și principiul neretroactivității consacrat de art. 15 alin. (2), întrucât se aplică și situațiilor în care există o hotărâre judecătorească pronunțată în primă instanță și care, deși nedefinitivă, poate fi legală și temeinică prin raportare la legislația aflată în vigoare la data pronunțării acesteia. În 21 octombrie 2010 prin decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a fost admisă excepția de neconstituționalitate a art. 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009, care stabilea posibilitatea acordării despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.

În esență, Curtea Constituțională a arătat că în materia despăgubirilor pentru daune morale suferite de persoanele persecutate din motive politice în perioada comunistă existau două norme juridice, art. 4 din Decretul-Lege nr. 118/1990 și art. 5 din Legea nr. 221/2009 cu aceeași finalitate, acordarea unor sume de bani persoanelor persecutate, existând o legiferare paralelă. Invocându-se art. 14 din Legea nr. 24/2000 (privind normele de tehnică legislativă) care stabilește principiul „unicității reglementării în materie”, precum și de faptul că în materia reparațiilor trebuie să existe o legislație clară, precisă, adecvată, proporțională, care să nu dea naștere la interpretări și aplicări diferite, s-a constatat că art. 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009, contravine dispozițiilor art. 1 alin. (1) și (5) din legea fundamentală.

Aceste decizii au fost publicate (M. Of. nr. 761/15.11.2010) și după cum rezultă din art. 147 Constituție „dispozițiile din legi și ordonanțele în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției”. Dispozițiile Curții Constituționale prin care s-a constatat neconstituționalitatea unor dispoziții sau acte normative sunt obligatorii și irevocabile, supuse unui regim legal, care le declară universal valabile cu efecte „erga omnes”, după cum rezultă din dispozițiile art. 147 alin. (4) Constituție.

Prin deciziile constituționale invocate, Curtea Constituțională nu a abrogat și nu a modificat dispozițiile legale supuse controlului, ci a împiedicat producerea efectelor juridice de către dispozițiile declarate ca neconstituționale. Chiar dacă decizia nr. 1358/2010 a fost publicată în 15 noiembrie 2010, acesta se aplică și proceselor în curs, întrucât efectele juridice ale unei decizii pronunțate de Curtea Constituțională nu pot fi asimilate efectelor unei legi noi care modifică sau abrogă o dispoziție legală. Pentru considerentele mai sus reținute, Curtea, în temeiul art. 296 C. proc. civ., a admis apelul declarat de pârâtul S.R. prin M.F.P. prin D.G.F.P. Bistrița-Năsăud împotriva sentinței civile nr. 4501 din 14 iunie 2010 a Tribunalului Bistrița-Năsăud, pronunțată în dosar nr. 72/112/2010, pe care a schimbat-o în sensul respingerii acțiunii formulată de M.L., M.V., P.T., M.I., V.M., M.P.

pentru obligarea pârâtului S.R. prin M.F.P. la plata sumei de 150.000 euro, despăgubiri pentru daune morale. Împotriva deciziei nr. 7/ A din 19 ianuarie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția civilă de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie, au declarat recurs reclamanții care au susținut următoarele motive de nelegalitate a hotărârii recurate. Se susține incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece prin decizia Curții Constituționale se încalcă principiul neretroactivității consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție. La data introducerii cererii de chemare în judecată, s-a născut un drept la acțiune pentru a solicita despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a condamnării politice.

Se mai consideră că prin Legea nr. 221/2009, s-a creat reclamanților un drept de a obține despăgubiri pentru abuzurile suferite, aceștia având speranța legitimă de a obține sumele de bani cuvenite. Aplicând direct convenția, potrivit principiului preeminenței consacrat în art. 20 din Constituție Analizând recursul declarat prin prima dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed. Pentru a fi incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este necesar ca hotărârea recurată să fie lipsită de temei legal sau să fie dată cu aplicarea sau interpretarea greșită a legii. În cauză, instanța de apel a interpretat în mod just dispozițiile legale incidente, criticile recurenților – reclamanți neputând fi primite.

Motivele de recurs referitoare la aspectele privind îndeplinirea de către reclamanți a condițiilor prevăzute de art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 nu sunt relevante în soluționarea cauzei și nu pot fi primite, față de aspectul care se impune a fi analizat cu prioritate vizând lipsa temeiului juridic al cererii, ca efect al deciziei Curții Constituționale, așa cum a reținut instanța de apel. Problema de drept care se pune în speță nu este deci cea a faptului dacă reclamanții sunt sau nu îndreptățiți la acordarea daunelor morale în condițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 (aspect care, de altfel, a fost soluționat definitiv de curtea de apel), ci aceea dacă respectivul text de lege mai poate fi aplicat cauzei supusă soluționării, în condițiile în care a fost declarat neconstituțional, printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010 (M. Of.

nr. 761/15.11.2010). După cum a reținut și instanța de apel, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept. La alin. (4) al articolului menționat, se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.

În raport de această reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale, care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens. Se reține că această problemă de drept a fost dezlegată prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că s-a stabilit că decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă.

Cu alte cuvinte, urmare a deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în M. Of. Or, în speță, la data publicării (M. Of. nr. 761/15.11.2010) a deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind deci soluționată definitiv la data publicării respectivei decizii. Nu se poate spune deci că fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune că efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.

Dimpotrivă, este vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității, ivit înaintea definitivării sale. Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză în mod categoric. Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.

În speță, nu există însă un drept definitiv câștigat, iar reclamanții nu erau titularii unui bun susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.E.D.O. câtă vreme la data publicării deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul reclamanților. Concluzionând, prin intervenția instanței de contencios constituțional, urmare sesizării acesteia cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituționalitate.

De aceea, nu se poate susține că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea lui de efecte erga omnes și ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței dreptului, al coerenței și al stabilității juridice. Se susține incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece prin decizia Curții de Constituționale se încalcă principiul neretroactivității consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție. La data introducerii cererii de chemare în judecată, s-a invocat un drept la acțiune pentru a solicita despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a condamnării politice.

Se mai consideră că Legea nr. 221/2009 le-a creat reclamanților un drept de a obține despăgubiri pentru abuzurile suferite, aceștia având speranța legitimă de a obține sumele de bani cuvenite - Aplicând direct convenția, potrivit principiului preeminenței consacrat în art. 20 din Constituție. Pentru aceste considerente, față de prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanții M.L., M.V., P.T., M.I. și V.M. împotriva deciziei civile nr. 7/ A din 19 ianuarie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie.

Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 ianuarie 2012.