ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 80/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 80/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.

4501 din 14 iunie 2010, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud, în dosarul nr.

72/112/2010, a fost admisă în parte acțiunea civilă precizată formulată de

reclamanții M.L., M.J., M.(fostă M.)V., P.(fostă M.)T., V.(fostă M.)M.,

împotriva pârâtului S.R., prin M.F.P., reprezentant de D.G.F.P. Bistrița-Năsăud

și în consecință, a fost obligat pârâtul să plătească reclamanților, în

calitate de descendenți ai defunctului M.P., echivalentul în lei a 80.000 euro

la data plății, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit în

baza Legii nr. 221/2009, respectiv câte 16.000 euro pentru fiecare reclamant,

în echivalentul în lei la data plății, nefiind solicitate cheltuieli de

judecată.

Pentru a pronunța

această sentință, tribunalul a reținut că, potrivit certificatelor de stare

civilă depuse în copie la dosar, reclamanții M.L., M.J., M.(fostă M.)V., V.(fostă

M.)M., și P.(fostă M.)T. sunt fiii numitului M.P.

Din celelalte

înscrisuri relevante comunicate de către C.N.S.A.S., precum și din depozițiile

martorilor audiați, tribunalul a reținut că tatăl reclamanților a fost urmărit

de organele de securitate atât anterior arestării în anul 1959 cât și după

condamnare și după eliberarea din închisoare, fiind în continuare observa și

anchetat de organele de securitate.

Împotriva acestei

sentințe a promovat apel în termen legal pârâtul S.R. prin M.F.P., solicitând

modificarea în parte a sentinței în sensul respingerii petitului de acordare a

despăgubirilor sau modificarea cuantumului despăgubirilor acordate de instanță

cu titlu de daune morale.

În motivarea apelului

s-a arătat că hotărârea dată de tribunal s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor

legale în materie, deoarece convingerea instanței a fost formulată fără a

exista elemente probatorii directe din care să rezulte prejudiciul existent,

precum și întinderea acestuia. În absența unor rezultate concrete de

reconstituire a dosarului în care a fost condamnat antecesorul reclamanților,

instanța nu putea să-și formeze o corectă apreciere a situației de fapt și o

corectă analiză asupra cererii de chemare în judecată.

În ceea ce privește

întinderea daunelor morale acordate, pârâtul a arătat că acestea sunt

disproporționate prin raportare la paguba efectiv produsă, motiv pentru care

solicită diminuarea acestora.

Pârâtul a arătat că

acordarea despăgubirilor de 80.000 euro cu titlu de daune morale s-a făcut cu

încălcarea criteriului privind importanța prejudiciului moral sub aspectul

importanței valorii morale lezate.

Analizând sentința

pronunțată prin prisma motivelor de apel invocate, Curtea a constatat că apelul

este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente:

Prin decizia nr. 1354

din 20 octombrie 2010 au fost declarate neconstituționale dispozițiile art. 1 pct.

1 și art. II din O.U.G. nr. 62/2010, reținându-se de Curtea Constituțională că această

ordonanță creează premisele unei discriminări între persoane, care deși se

găsesc în situații obiectiv identice, beneficiază de un tratament juridic

diferit, ceea ce contravine art. 16 alin. (1) din Constituție. De asemenea, s-a

statuat că O.U.G. nr. 62/2001, încalcă și principiul neretroactivității

consacrat de art. 15 alin. (2), întrucât se aplică și situațiilor în care există

o hotărâre judecătorească pronunțată în primă instanță și care, deși

nedefinitivă, poate fi legală și temeinică prin raportare la legislația aflată

în vigoare la data pronunțării acesteia.

În 21 octombrie 2010

prin decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a fost admisă excepția de neconstituționalitate a art. 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009, care stabilea

posibilitatea acordării despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit prin

condamnare.

În esență, Curtea

Constituțională a arătat că în materia despăgubirilor pentru daune morale

suferite de persoanele persecutate din motive politice în perioada comunistă

existau două norme juridice, art. 4 din Decretul-Lege nr. 118/1990 și art. 5 din

Legea nr. 221/2009 cu aceeași finalitate, acordarea unor sume de bani

persoanelor persecutate, existând o legiferare paralelă. Invocându-se art. 14

din Legea nr. 24/2000 (privind normele de tehnică legislativă) care stabilește

principiul „unicității reglementării în materie”, precum și de faptul că în

materia reparațiilor trebuie să existe o legislație clară, precisă, adecvată,

proporțională, care să nu dea naștere la interpretări și aplicări diferite, s-a

constatat că art. 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009, contravine dispozițiilor

art. 1 alin. (1) și (5) din legea fundamentală.

Aceste decizii au

fost publicate (M. Of. nr. 761/15.11.2010) și după cum rezultă din art. 147

Constituție „dispozițiile din legi și ordonanțele în vigoare, constatate ca

fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 zile de la

publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul

sau Guvernul, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției”.

Dispozițiile Curții

Constituționale prin care s-a constatat neconstituționalitatea unor dispoziții

sau acte normative sunt obligatorii și irevocabile, supuse unui regim legal,

care le declară universal valabile cu efecte „erga omnes”, după cum rezultă din

dispozițiile art. 147 alin. (4) Constituție.

Prin deciziile

constituționale invocate, Curtea Constituțională nu a abrogat și nu a modificat

dispozițiile legale supuse controlului, ci a împiedicat producerea efectelor

juridice de către dispozițiile declarate ca neconstituționale.

Chiar dacă decizia nr.

1358/2010 a fost publicată în 15 noiembrie 2010, acesta se aplică și proceselor

în curs, întrucât efectele juridice ale unei decizii pronunțate de Curtea Constituțională

nu pot fi asimilate efectelor unei legi noi care modifică sau abrogă o

dispoziție legală.

Pentru considerentele

mai sus reținute, Curtea, în temeiul art. 296 C. proc. civ., a admis apelul

declarat de pârâtul S.R. prin M.F.P. prin D.G.F.P. Bistrița-Năsăud împotriva

sentinței civile nr. 4501 din 14 iunie 2010 a Tribunalului Bistrița-Năsăud, pronunțată în dosar nr. 72/112/2010, pe care a schimbat-o în sensul respingerii

acțiunii formulată de M.L., M.V., P.T., M.I., V.M., M.P. pentru obligarea

pârâtului S.R. prin M.F.P. la plata sumei de 150.000 euro, despăgubiri pentru

daune morale.

Împotriva deciziei nr.

7/ A din 19 ianuarie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția civilă de muncă și

asigurări sociale pentru minori și familie, au declarat recurs reclamanții care

au susținut următoarele motive de nelegalitate a hotărârii recurate.

Se susține incidența art.

304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece prin decizia Curții Constituționale se

încalcă principiul neretroactivității consacrat de art. 15 alin. (2) din

Constituție. La data introducerii cererii de chemare în judecată, s-a născut un

drept la acțiune pentru a solicita despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca

urmare a condamnării politice. Se mai consideră că prin Legea nr. 221/2009, s-a

creat reclamanților un drept de a obține despăgubiri pentru abuzurile suferite,

aceștia având speranța legitimă de a obține sumele de bani cuvenite. Aplicând

direct convenția, potrivit principiului preeminenței consacrat în art. 20 din

Constituție

Analizând recursul

declarat prin prima dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte de Casație și

Justiție constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed.

Pentru a fi incident

motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este

necesar ca hotărârea recurată să fie lipsită de temei legal sau să fie dată cu

aplicarea sau interpretarea greșită a legii.

În cauză, instanța de

apel a interpretat în mod just dispozițiile legale incidente, criticile

recurenților – reclamanți neputând fi primite.

Motivele de recurs

referitoare la aspectele privind îndeplinirea de către reclamanți a condițiilor

prevăzute de art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 nu sunt relevante

în soluționarea cauzei și nu pot fi primite, față de aspectul care se impune a

fi analizat cu prioritate vizând lipsa temeiului juridic al cererii, ca efect

al deciziei Curții Constituționale, așa cum a reținut instanța de apel.

Problema de drept

care se pune în speță nu este deci cea a faptului dacă reclamanții sunt sau nu

îndreptățiți la acordarea daunelor morale în condițiile art. 5 alin. (1) lit.

a) din Legea nr. 221/2009 (aspect care, de altfel, a fost soluționat definitiv

de curtea de apel), ci aceea dacă respectivul text de lege mai poate fi aplicat

cauzei supusă soluționării, în condițiile în care a fost declarat

neconstituțional, printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin

decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010 (M. Of. nr. 761/15.11.2010).

După cum a reținut și

instanța de apel, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din

legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează

efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă

în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale

cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele

dispoziții fiind suspendate de drept.

La alin. (4) al

articolului menționat, se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la data

publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii și au putere numai

pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31

din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții

Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.

În raport de această

reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea

neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale,

care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în

curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.

Se reține că această

problemă de drept a fost dezlegată prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011

pronunțată de Înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, în

sensul că s-a stabilit că decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale

produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data

publicării acesteia în M. Of., cu excepția situației în care la această dată era

deja pronunțată o hotărâre definitivă.

Cu alte cuvinte,

urmare a deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin.

(1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot

constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data

publicării deciziei instanței de contencios constituțional în M. Of.

Or, în speță, la data

publicării (M. Of. nr. 761/15.11.2010) a deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010,

nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind deci soluționată

definitiv la data publicării respectivei decizii.

Nu se poate spune

deci că fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin.

(1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune că efectele textului

de lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare,

întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte

să fie guvernate după regula tempus regit actum.

Dimpotrivă, este

vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi

este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității,

ivit înaintea definitivării sale.

Cum norma tranzitorie

cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine

publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece

altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte

juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică,

ceea ce Constituția refuză în mod categoric.

Pe de altă parte,

împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru

viitor dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al

neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi

definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.

În speță, nu există

însă un drept definitiv câștigat, iar reclamanții nu erau titularii unui bun

susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.E.D.O.

câtă vreme la data publicării deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu

exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul reclamanților.

Concluzionând, prin

intervenția instanței de contencios constituțional, urmare sesizării acesteia

cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal

într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de

constituționalitate.

De aceea, nu se poate

susține că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea

lui de efecte erga omnes și ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că

acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal

constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței

dreptului, al coerenței și al stabilității juridice.

Se susține incidența art.

304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece prin decizia Curții de Constituționale se

încalcă principiul neretroactivității consacrat de art. 15 alin. (2) din

Constituție.

La data introducerii

cererii de chemare în judecată, s-a invocat un drept la acțiune pentru a

solicita despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a condamnării

politice. Se mai consideră că Legea nr. 221/2009 le-a creat reclamanților un

drept de a obține despăgubiri pentru abuzurile suferite, aceștia având speranța

legitimă de a obține sumele de bani cuvenite - Aplicând direct convenția,

potrivit principiului preeminenței consacrat în art. 20 din Constituție.

Pentru aceste

considerente, față de prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va

respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanții M.L., M.V., P.T., M.I. și V.M. împotriva deciziei

civile nr. 7/ A din 19 ianuarie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de

muncă și asigurări sociale pentru minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 ianuarie 2012.