ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 120/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 848 din 30 martie

2009 Tribunalul Comercial Mureș a respins excepția prescripției dreptului la

acțiune invocată de pârâtul Consiliul Local al Municipiului Sighișoara, în

numele Municipiului Sighișoara, reprezentat de primar I.D.D., a respins acțiunea

reclamantei SC D.P. SA București și cererea acestei privind acordarea

cheltuielilor de judecată și a obligat-o pe reclamantă să-i plătească pârâtei

180.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Sentința mai sus menționată a fost

atacată cu apel de reclamanta SC D.P. SA București.

Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal, a respins apelul, obligând-o pe apelantă

să plătească intimatului Consiliul Local al Municipiului Sighișoara suma de

59500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, așa cum rezultă din decizia nr. 5/A

din 19 ianuarie 2010.

Reclamanta a declarat recurs

împotriva hotărârii instanței de apel pe care și l-a întemeiat pe dispozițiile

art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. și în considerarea art. 306 alin. (3) C.

proc. civ. a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în

sensul admiterii cererii de chemare în judecată, iar în subsidiar, dacă vor fi

identificate motive corespunzătoare, casarea integrală a acesteia și trimiterea

spre rejudecare instanței competente, cu cheltuieli de judecată.

A arătat de asemenea că în ipoteza

menținerii soluției instanței de apel pe fondul cauzei, se impune a se constata

că onorariul avocațial aprobat intimatei la fond și apel, este nepotrivit de

mare, nerezonabil, inechitabil și abuziv raportat la munca depusă și condițiile

efective ale desfășurării procesului, împrejurare față de care a solicitat

aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Analizând cererea de recurs Curtea

constată că motivele pentru care a fost exercitată această cale de atac privesc

situația de fapt, vizând netemeinicia deciziei, din dezvoltarea acestora

nerezultând în ce constă nelegalitatea deciziei atacate.

Astfel, prin motivele de recurs a

cerut ca instanța de apel să verifice argumentațiile din motivele de apel

depuse în 12 octombrie 2009 și notele scrise depuse în 7 decembrie 2009 pentru

a se constata că instanța de apel a trunchiat substanțial conținutul

susținerilor din apel, invocând contradicția între considerente și dispozitiv

referitoare la taxa judiciară de timbru.

A arătat în continuare că instanța

de apel a dat o hotărâre netemeinică, interpretând greșit actele deduse

judecății precum și consecințele legale ce decurgeau din respectivele acte,

nevalorificând corect actele existente, atunci când a afirmat că beneficiara

aportului și-a asumat riscuri în deplină cunoștință de cauză privind

imposibilitatea realizării obiectului de activitate constând în parc tematic de

distracții D.P. și că toate probele furnizate susțin contrariul aprecierilor

instanțelor de apel, învederând cel puțin patru surse legale din care rezultă

indubitabil că societatea niciodată nu a fost în măsură să anticipeze că

aportul în teren al intimatei este complet neutil societății potrivit scopului

destinat, datorită unor prohibiții sau restricții legale ce făceau imposibilă

exploatarea integrală a terenului aportat: Studiul de prefezabilitate, Raportul

preliminar de evaluare a terenului aferent Parcului de distracții tematic D.L.,

realizat de către Institutul Național de Cercetare Dezvoltare în Turism,

Studiul de fezabilitate având drept obiectiv oportunitatea realizării

investiției Parcul de Distrații D.P. și Hotărârea nr. 104 din 22 august 2001 a

Consiliului Local al Municipiului Sighișoara, cu avizele favorabile de la toate

comisiile de specialitate din cadrul Consiliului Local al Municipiului

Sighișoara, autoritatea administrativă teritorială fiind singura care știa sau

ar fi trebuit să știe care este regimul juridic complex al terenului propriu

aportat.

De asemenea recurenta a susținut că

instanța de apel a făcut o gravă eroare de apreciere a obligațiilor legale ale

comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local al Municipiului

Sighișoara când a afirmat că de fapt concluziile studiilor au justificat,

confirmat chiar, avizele favorabile ale comisiilor de specialitate din cadrul

Consiliului Local al Municipiului Sighișoara, fiind evident că acele avize

favorabile au fost date de către comisiile de specialitate ale intimatei fără

respectarea legii.

A susținut în continuare că instanța

de apel a interpretat greșit semnificația Studiului de prefezabilitate neputând

fi acceptată aprecierea instanței cum că la data constituirii societății

aportul în natură nu era o certitudine întrucât reprezentarea intimatei în

capitalul social al recurentei a fost de 95% la înființarea societății și de

99,99% după majorarea capitalului social cu terenul intimatei, existând un

control deplin asupra implementării planurilor de afaceri în legătură cu

terenurile acesteia și că actele din care rezultă starea de fapt și de drept

prin raportare la dispozițiile art. 1352 C. civ. au fost interpretate greșit,

concluzionând eronat în sensul inexistenței obligației de garanție pentru

vicii, fiind evident că bunul aportat era impropriu folosinței conform

destinației și imposibil de utilizat, rămânând pierderile generate de

cheltuielile efectuate în legătură directă cu terenul aportat, ceea ce

justifică solicitarea de daune interese.

A criticat decizia instanței de apel

și în sensul că raportul de expertiză efectuat în cauză nu a fost valorificat,

fiind ignorată o probă fundamentală pentru soluționarea acestui caz, instanța

pronunțând o hotărâre nefundamentată juridic, cu încălcarea și aplicarea

greșită raportată la situația existentă, a dispozițiilor art. 18 din Actul

constitutiv autentificat cu nr. 2632 din 23 iunie 2001 și art. 127 din Legea

nr. 31/1990, neprecizând însă în ce a constat această încălcare sau aplicare

greșită și nu a coroborat Hotărârea CA nr. 1 din 17 aprilie 2003 prin care s-a

probat schimbarea obiectului de activitate al societății, cu Hotărârea

Consiliului Local nr. 42 din 17 aprilie 2003 a CLS prin care s-a aprobat

retragerea CLS din societate și cu dispozițiile art. 127 din Legea nr. 31/1990,

retragerea intimatei din societate efectuându-se odată cu retragerea întregului

teren aportat, fără ca intimata să contribuie, proporțional cu reprezentarea sa

în capitalul social al societății, la suportarea pierderilor generate de

cheltuielile deja angajate de societate în directă legătură cu terenul, ca

urmare a diverselor contracte de prestări servicii sau pentru alte demersuri

obligatorii pentru realizarea proiectului Parcului tematic de distracții D.P.

În legătură cu cheltuielile de

judecată, recurenta a susținut că hotărârea instanței de apel a fost

nefundamentată întrucât durata prestării serviciului de asistență juridică nu

poate fi acceptată, fiind prelungită datorită excepțiilor ridicate de către

intimată și a timpului îndelungat care s-a pierdut fără a se găsi un expert

contabil care să accepte realizarea expertizei, la aceasta adăugându-se și

conexare a două dosare existente între aceleași părți, fiind invocată și

jurisprudența CEDO.

Conform art. 137 C. proc. civ.

Înalta Curte se va pronunța mai întâi asupra excepției invocată din oficiu,

privind nulitatea recursului, constatând următoarele:

Conform art. 302

1

alin. (1)

lit. c) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde sub sancțiunea nulității

motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor.

Art. 306 alin. (2) și (3) C. proc.

civ. prevede că motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de

către instanța de judecată și că indicarea greșită a motivelor de recurs nu

atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea

lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Așa fiind, cum casarea sau

modificarea deciziei atacate este posibilă numai în cazurile prevăzute de art. 304

C. proc. civ., iar conform art. 302

1

alin. (1) lit. c) același cod,

cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de

nelegalitate și dezvoltarea lor și cum recurenta nu s-a conformat acestor

exigențe legale, având în vedere, deopotrivă, și inexistența motivelor de

ordine publică, care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ. și că

motivele dezvoltate de recurentă nu pot fi încadrate în niciunul din motivele

prevăzute de art. 304 C. proc. civ., neputând fi acoperită nulitatea recursului

conform art. 306 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția

invocată și va constata nulitatea cererii de recurs dedusă judecății.

Conform art. 274 C. proc. civ.

partea care cade în pretenții, va fi obligată, la cerere, să plătească

cheltuieli de judecată.

Intimatul CONSILIUL LOCAL AL

MUNICIPIULUI Sighișoara a formulat cerere prin care a solicitat cheltuieli de

judecată în sumă de 49600 lei anexând factura fiscală în copie xerox,

împrejurare față de care Curtea, constatând că dovada efectuării cheltuielilor

nu au fost depuse în original, va respinge cererea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată

nulitatea cererii de recurs formulată de reclamanta SC D.P. SA București

împotriva deciziei nr. 5/A din 19 ianuarie 2010 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Respinge cererea formulată de

intimata pârâtă CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI SIGHISOARA privind cheltuielile

de judecată.

Irevocabilă

Pronunțată, în ședința publică, astăzi 13

ianuarie 2011.