- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția a II-a civilă
- Data
- 27 ianuarie 2010
Decizia nr. 279/2010 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 10 noiembrie 2004, reclamanta SC A.T.T. SA Sighișoara a solicitat ca în contradictoriu cu pârâta SC S.P.B.R. SRL să se dispună rezilierea contractului de închiriere nr. 81/2000 și evacuarea pârâtei din spațiul situat în Sighișoara strada 1 decembrie 1918 nr. 15 și obligarea pârâtei la plata sumelor de 6.526,6390 lei cu titlu de chirie restantă pe lunile mai-octombrie 2004, 614,7854 lei penalități de întârziere la facturile neachitate și 1.641,1958 lei penalități la facturile achitate cu întârziere, cu cheltuieli de judecată. Inițial acțiunea a fost înregistrată la Judecătoria Sighișoara care și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Comercial Mureș.
Această instanță soluționând cauza în fond, prin sentința nr. 2492 din 29 decembrie 2008, a admis cererea reclamantei și a obligat pârâta la plata sumei de 10.895,04 lei reprezentând pretenții și a respins celelalte pretenții; a respins cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 47/ A din 12 iunie 2009, a anulat, ca netimbrat, apelul pârâtei SC S.P.B.R. SRL Sighișoara și a respins apelul reclamantei, ambele declarate împotriva hotărârii instanței de fond. Pârâta SC S.P.B.R. SRL a formulat recurs împotriva încheierii de amânare a pronunțării deciziei dată în apel din 25 mai 2009. La termenul de azi, Înalta Curte, având în vedere dispozițiile art. 137 C. proc.
civ., a luat în examinare din oficiu excepția privind timbrajul, întrucât potrivit art. 1 din Legea nr. 146/1997 cu referire la art. 20 alin. (1) și art. 20 alin. (2) din același act normativ, taxele de timbru se depun anticipat sau până la termenul de judecată stabilit de instanță. În speță, se constată că deși recurenta a fost legal citată cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar nu și-a îndeplinit această obligație legală. Așa fiind, urmează ca potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (1) și (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 35 alin. (1) și (5) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997, cu referire la art. 9 din O.G. nr. 32/1995, cu modificările ulterioare, să se dispună anularea recursului pârâtei, ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Anulează recursul declarat de pârâta SC S.P.B.R. SRL SIGHIȘOARA împotriva încheierii din 25 mai 2009 a Curții de Apel Tg. Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2010.