ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 868/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Instanța de fond

Reclamanta SC M.I.C.G. SRL Constanța a

solicitat suspendarea provizorie a actelor administrativ-fiscale reprezentate

de decizia de impunere nr. 2995 din 6 aprilie 2011 privind obligații fiscale

suplimentare de plată în cuantum de 335.385 RON plus accesorii de 48.427 RON și

a dispoziției nr. 2995 din 7 iunie 2011 privind măsura de diminuare cu

1.035.873 RON a pierderii fiscale din anii 2007 - 2009, ambele emise de

Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța, până la soluționarea cererii

de suspendare formulată în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, în cadrul

contestației împotriva acestor acte, aflate pe rolul instanței.

Reclamanta a arătat

că și-a însușit o parte din sumele constatate ca datorate de către organele

fiscale de control, însă a apreciat să sunt deductibile fiscal cheltuielile în

valoare de 460.727 RON reprezentând dobânzi și comisioane bancare, precum și

cheltuieli lunare de întreținere în valoare de 56.203 RON efectuate pentru

achiziționarea și întreținerea unui imobil reprezentând punct de lucru al

societății în Poiana Brașov, în timp ce organele fiscale au considerat nelegal

că acestea sunt cheltuieli nedeductibile.

S-a mai învederat că

în mod eronat organele fiscale, printr-un algoritm nejustificat în niciun fel

au considerat că valoarea pierderii fiscale pentru anii 2007 - 2009 era de

1.275.632 RON, față de valoarea stabilită de societate de 2.403.348 RON, ceea

ce a condus la recalcularea impozitului pe profit suplimentar de plată pentru

anul 2010.

Reclamanta a arătat

că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004

pentru admiterea cererii sale de suspendare.

de fond

Prin Încheierea nr.

32 din 11 noiembrie 2011 Curtea de Apel Constanța a admis cererea reclamantei

și a dispus, în temeiul art. 14 coroborat cu art. 15 din Legea nr. 554/2004

suspendarea provizorie a executării deciziei de impunere și a dispoziției nr.

2995/2011 emise de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța,

până la soluționarea cererii de suspendare executare a acelorași acte formulate

în cadrul dosarului 1427/36/2011 al Curții de Apel Constanța, cu termen de

judecată la 8 decembrie 2011.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a constatat că s-au îndeplinit cerințele legale

pentru a se dispune suspendarea provizorie a executării actelor

administrativ-fiscale menționate în dispozitiv: s-a făcut dovada achitării

cauțiunii solicitate de instanță, a introducerii cererii în anulare și de

suspendare a actelor administrative și a îndeplinirii cerințelor art. 14 din

Legea nr. 554/2004.

II. Instața de recurs

pârâtului

Recurenta-pârâtă

Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța a criticat sentința pentru

nelegalitate și netemeinicie, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. și arătând că prima instanță a aplicat greșit legea la soluționarea

cauzei.

Astfel, recurenta a

susținut că, potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru suspendarea

actelor administrativ-fiscale este necesar a plăti o cauțiune de până la 20%

din cuantumul sumei datorate.

A învederat recurenta

că reclamanta a depus o cauțiune minimă de 500 RON, deși suma ce forma obiectul

cererii de suspendare parțială a actului administrativ-fiscal era de 383.660

RON, așa încât instanța de judecată nu trebuia să pună în discuția părților

cererea de suspendare.

Pe fond, s-a apreciat

că intimata-debitoare nu a dovedit îndeplinirea condițiilor prev. de art. 14

din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea actelor administrativ-fiscale, care

se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate, nefiind probat nici

"cazul bine justificat" și nici "paguba iminentă", în

sensul unei tulburări semnificative a activității, a reducerii considerabile a

cifrei de afaceri, intimatei-reclamante neputându-i-se aplica un tratament

fiscal preferențial față de alți contribuabili, mai ales că actul administrativ

fiscal a cărui suspendare parțială a solicitat-o intimata, a fost desființat pe

calea procedurii administrative, prin Decizia nr. 206 din 19 iulie 2011 emisă

de Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța.

S-a solicitat

admiterea recursului și modificarea sentinței, în sensul respingerii cererii de

suspendare a executării actelor administrativ-fiscale.

Înaltei Curți asupra recursului

Analizând sentința

criticată prin prisma motivelor de recurs, ținând cont de actele și lucrările

dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente, inclusiv ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este afectată legalitatea și

temeinicia acesteia, după cum se va arăta în continuare:

Prima critică

formulată de recurenta-pârâtă privește cauțiunea achitată de

intimata-reclamantă, apreciată ca fiind mult prea mică, în raport de

dispozițiile art. 215 alin. (2) C. proc. fisc. care reglementează un cuantum al

cauțiunii de până la 20% din valoarea sumei contestate, pentru soluționarea

cererilor de suspendare a executării actelor administrativ-fiscale.

Este adevărat că

intimata-reclamantă a depus la termenul de judecată din 11 noiembrie 2011

cauțiunea în valoare de 500 RON achitată la C.E.C.B. cu chitanța nr. 2198932

din 11 noiembrie 2011 aflată în copie dosar, însă această valoare a cauțiunii a

fost stabilită prin rezoluția președintelui de complet la primirea dosarului,

astfel încât intimata nu a făcut altceva decât să se conformeze dispozițiilor

instanței.

De altfel, la acest

termen de judecată a fost prezent și reprezentantul recurentei-pârâte care nu a

avut nicio obiecție în legătură cu valoarea cauțiunii achitată de

intimata-reclamantă și nu a formulat nicio cerere de majorare a acesteia, așa

după cum reiese din practicaua încheierii de ședință din 11 noiembrie 2011,

astfel încât recurenta-pârâtă nu mai poate contesta cuantumul cauțiunii la care

a achiesat, prin motivele de recurs, în acest sens fiind și modificările aduse

dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ. prin Legea nr. 202/2010.

În privința

celorlalte critici, care vizează condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr.

554 pentru suspendarea executării actelor administrative, se constată că actele

administrativ-fiscale se bucură de prezumția de legalitate, fiind executorii

din oficiu, suspendarea executării fiind o măsură de excepție, care nu se poate

aplica decât dacă sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 14

din Legea nr. 554/2004.

Conform acestui text,

suspendarea unui act administrativ se poate dispune numai în cazuri bine

justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după îndeplinirea

procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Art. 2 lit. t) din

Legea nr. 554/2004 prevede că reprezintă un caz bine justificat orice

împrejurare legată de starea de fapt și drept, de natură să creeze o îndoială

serioasă în privința legalității actului administrativ, iar paguba iminentă

constă în prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea

previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu

public, conform art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

Prima instanță a constatat

în mod corect că în speță erau îndeplinite toate condițiile legale, pentru a se

putea proceda la suspendarea deciziei de impunere nr. 2995 din 6 aprilie 2011

și a dispoziției 2995 din 7 iunie 2011 emise de recurentă în sarcina intimatei.

Intimata-reclamantă a

dovedit existența unui caz bine justificat, în sensul dispozițiilor art. 14 și

art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Fără a antama fondul

dreptului dedus judecății, Curtea a constatat corect că aparența dreptului este

în favoarea intimatei, deoarece sumele reținute în sarcina acesteia vizează pe

de o parte, cheltuieli considerate deductibile de către intimată (dobânzi,

comisioane bancare și utilități lunare) plătite pentru un imobil situat în

Poiana Brașov ce a reprezentat punct de lucru al societății, cu activități

specifice turismului, organele fiscale apreciind însă că cheltuielile erau

nedeductibile, întrucât imobilul nu a fost exploatat de societate și s-a vândut

în urma executării silite, iar pe de altă parte s-a reținut o pierdere fiscală

pe perioada 2007 - 2009, care, în opinia organelor fiscale era în valoare de

1.275.632 RON, față de 2.403.348 RON, cât a recuperat societatea.

Cum chiar organele

fiscale și-au reconsiderat poziția față de împrejurările de fapt și de drept

avute în vedere la data controlului și la data emiterii actelor

administrativ-fiscale a căror suspendare s-a solicitat, emițându-se o nouă

decizie de impunere cu nr. 206 din 19 iulie 2011, se constată că în mod corect

prima instanță a apreciat că în speță există "un caz bine justificat"

în sensul art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 care să conducă la suspendarea

actelor administrativ-fiscale contestate de intimata-reclamantă.

Intimata-reclamantă a

dovedit și existența unei pagube iminente, în sensul posibilității de a suferi

un prejudiciu material viitor și previzibil, prin punerea în executare a

deciziei de impunere nr. 2995 din 6 aprilie 2011 emisă de recurenta-pârâtă,

conturile acesteia fiind deja blocate ca urmare a deciziei de instituire a

măsurilor asiguratorii nr. 1338 din 17 februarie 2011 emisă de

recurenta-pârâtă, ceea ce în mod evident conduce la o imposibilitate a

efectuării plății către potențialii creditori și parteneri de afaceri și în

final la o blocare a activității și chiar la insolvența societății.

Soluția suspendării

actului administrativ, până la pronunțarea instanței, se circumscrie noțiunii

de protecție provizorie corespunzătoare, măsură care poate fi luată de

autoritatea jurisdicțională, conform Recomandărilor R89/8 și 16/2003 ale

Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei, fără a se aduce

atingere principiului executării din oficiu a deciziilor autorităților

administrative, prin care se impun particularilor o serie de obligații.

Ținând seama de

considerentele de ordin legal și de situația de fapt dovedită, expuse în

prezenta hotărâre, de circumstanțele cauzei și de recomandările Comitetului de

Miniștri, pentru a evita excesul de putere din partea autorității fiscale,

Înalta Curte apreciază că executarea actului administrativ reprezentat de decizia

de impunere nr. 2995/2011 și de dispoziția cu același număr emise de recurentă

este de natură a crea pagube serioase societății intimate, care pot avea

consecințe grave în patrimoniul acesteia din urmă.

de recurs

Constatându-se îndeplinite

condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea deciziei de

impunere, așa cum corect a concluzionat prima instanță și că sentința atacată

nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzute de

art. 304 C. proc. civ., în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și a art. 20

alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, Înalte Curte va respinge recursul

pârâtei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul

declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța împotriva

Încheierii nr. 32/CA din 11 noiembrie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția a

II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 februarie 2012.