ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 868/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Instanța de fond 1. Cererea de chemare în judecată Reclamanta SC M.I.C.G. SRL Constanța a solicitat suspendarea provizorie a actelor administrativ-fiscale reprezentate de decizia de impunere nr. 2995 din 6 aprilie 2011 privind obligații fiscale suplimentare de plată în cuantum de 335.385 RON plus accesorii de 48.427 RON și a dispoziției nr. 2995 din 7 iunie 2011 privind măsura de diminuare cu 1.035.873 RON a pierderii fiscale din anii 2007 - 2009, ambele emise de Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța, până la soluționarea cererii de suspendare formulată în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, în cadrul contestației împotriva acestor acte, aflate pe rolul instanței.

Reclamanta a arătat că și-a însușit o parte din sumele constatate ca datorate de către organele fiscale de control, însă a apreciat să sunt deductibile fiscal cheltuielile în valoare de 460.727 RON reprezentând dobânzi și comisioane bancare, precum și cheltuieli lunare de întreținere în valoare de 56.203 RON efectuate pentru achiziționarea și întreținerea unui imobil reprezentând punct de lucru al societății în Poiana Brașov, în timp ce organele fiscale au considerat nelegal că acestea sunt cheltuieli nedeductibile.

S-a mai învederat că în mod eronat organele fiscale, printr-un algoritm nejustificat în niciun fel au considerat că valoarea pierderii fiscale pentru anii 2007 - 2009 era de 1.275.632 RON, față de valoarea stabilită de societate de 2.403.348 RON, ceea ce a condus la recalcularea impozitului pe profit suplimentar de plată pentru anul 2010. Reclamanta a arătat că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru admiterea cererii sale de suspendare.

2. Soluția instanței de fond Prin Încheierea nr. 32 din 11 noiembrie 2011 Curtea de Apel Constanța a admis cererea reclamantei și a dispus, în temeiul art. 14 coroborat cu art. 15 din Legea nr. 554/2004 suspendarea provizorie a executării deciziei de impunere și a dispoziției nr. 2995/2011 emise de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța, până la soluționarea cererii de suspendare executare a acelorași acte formulate în cadrul dosarului 1427/36/2011 al Curții de Apel Constanța, cu termen de judecată la 8 decembrie 2011. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a constatat că s-au îndeplinit cerințele legale pentru a se dispune suspendarea provizorie a executării actelor administrativ-fiscale menționate în dispozitiv: s-a făcut dovada achitării cauțiunii solicitate de instanță, a introducerii cererii în anulare și de suspendare a actelor administrative și a îndeplinirii cerințelor art. 14 din Legea nr. 554/2004.

II. Instața de recurs 1. Criticile pârâtului Recurenta-pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și arătând că prima instanță a aplicat greșit legea la soluționarea cauzei. Astfel, recurenta a susținut că, potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru suspendarea actelor administrativ-fiscale este necesar a plăti o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei datorate. A învederat recurenta că reclamanta a depus o cauțiune minimă de 500 RON, deși suma ce forma obiectul cererii de suspendare parțială a actului administrativ-fiscal era de 383.660 RON, așa încât instanța de judecată nu trebuia să pună în discuția părților cererea de suspendare.

Pe fond, s-a apreciat că intimata-debitoare nu a dovedit îndeplinirea condițiilor prev. de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea actelor administrativ-fiscale, care se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate, nefiind probat nici "cazul bine justificat" și nici "paguba iminentă", în sensul unei tulburări semnificative a activității, a reducerii considerabile a cifrei de afaceri, intimatei-reclamante neputându-i-se aplica un tratament fiscal preferențial față de alți contribuabili, mai ales că actul administrativ fiscal a cărui suspendare parțială a solicitat-o intimata, a fost desființat pe calea procedurii administrative, prin Decizia nr. 206 din 19 iulie 2011 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța.

S-a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței, în sensul respingerii cererii de suspendare a executării actelor administrativ-fiscale. 2. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de recurs, ținând cont de actele și lucrările dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente, inclusiv ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, după cum se va arăta în continuare: Prima critică formulată de recurenta-pârâtă privește cauțiunea achitată de intimata-reclamantă, apreciată ca fiind mult prea mică, în raport de dispozițiile art. 215 alin. (2) C. proc. fisc. care reglementează un cuantum al cauțiunii de până la 20% din valoarea sumei contestate, pentru soluționarea cererilor de suspendare a executării actelor administrativ-fiscale.

Este adevărat că intimata-reclamantă a depus la termenul de judecată din 11 noiembrie 2011 cauțiunea în valoare de 500 RON achitată la C.E.C.B. cu chitanța nr. 2198932 din 11 noiembrie 2011 aflată în copie dosar, însă această valoare a cauțiunii a fost stabilită prin rezoluția președintelui de complet la primirea dosarului, astfel încât intimata nu a făcut altceva decât să se conformeze dispozițiilor instanței. De altfel, la acest termen de judecată a fost prezent și reprezentantul recurentei-pârâte care nu a avut nicio obiecție în legătură cu valoarea cauțiunii achitată de intimata-reclamantă și nu a formulat nicio cerere de majorare a acesteia, așa după cum reiese din practicaua încheierii de ședință din 11 noiembrie 2011, astfel încât recurenta-pârâtă nu mai poate contesta cuantumul cauțiunii la care a achiesat, prin motivele de recurs, în acest sens fiind și modificările aduse dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc.

civ. prin Legea nr. 202/2010. În privința celorlalte critici, care vizează condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554 pentru suspendarea executării actelor administrative, se constată că actele administrativ-fiscale se bucură de prezumția de legalitate, fiind executorii din oficiu, suspendarea executării fiind o măsură de excepție, care nu se poate aplica decât dacă sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004. Conform acestui text, suspendarea unui act administrativ se poate dispune numai în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după îndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 prevede că reprezintă un caz bine justificat orice împrejurare legată de starea de fapt și drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, iar paguba iminentă constă în prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public, conform art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004. Prima instanță a constatat în mod corect că în speță erau îndeplinite toate condițiile legale, pentru a se putea proceda la suspendarea deciziei de impunere nr. 2995 din 6 aprilie 2011 și a dispoziției 2995 din 7 iunie 2011 emise de recurentă în sarcina intimatei.

Intimata-reclamantă a dovedit existența unui caz bine justificat, în sensul dispozițiilor art. 14 și art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004. Fără a antama fondul dreptului dedus judecății, Curtea a constatat corect că aparența dreptului este în favoarea intimatei, deoarece sumele reținute în sarcina acesteia vizează pe de o parte, cheltuieli considerate deductibile de către intimată (dobânzi, comisioane bancare și utilități lunare) plătite pentru un imobil situat în Poiana Brașov ce a reprezentat punct de lucru al societății, cu activități specifice turismului, organele fiscale apreciind însă că cheltuielile erau nedeductibile, întrucât imobilul nu a fost exploatat de societate și s-a vândut în urma executării silite, iar pe de altă parte s-a reținut o pierdere fiscală pe perioada 2007 - 2009, care, în opinia organelor fiscale era în valoare de 1.275.632 RON, față de 2.403.348 RON, cât a recuperat societatea.

Cum chiar organele fiscale și-au reconsiderat poziția față de împrejurările de fapt și de drept avute în vedere la data controlului și la data emiterii actelor administrativ-fiscale a căror suspendare s-a solicitat, emițându-se o nouă decizie de impunere cu nr. 206 din 19 iulie 2011, se constată că în mod corect prima instanță a apreciat că în speță există "un caz bine justificat" în sensul art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 care să conducă la suspendarea actelor administrativ-fiscale contestate de intimata-reclamantă.

Intimata-reclamantă a dovedit și existența unei pagube iminente, în sensul posibilității de a suferi un prejudiciu material viitor și previzibil, prin punerea în executare a deciziei de impunere nr. 2995 din 6 aprilie 2011 emisă de recurenta-pârâtă, conturile acesteia fiind deja blocate ca urmare a deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. 1338 din 17 februarie 2011 emisă de recurenta-pârâtă, ceea ce în mod evident conduce la o imposibilitate a efectuării plății către potențialii creditori și parteneri de afaceri și în final la o blocare a activității și chiar la insolvența societății.

Soluția suspendării actului administrativ, până la pronunțarea instanței, se circumscrie noțiunii de protecție provizorie corespunzătoare, măsură care poate fi luată de autoritatea jurisdicțională, conform Recomandărilor R89/8 și 16/2003 ale Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei, fără a se aduce atingere principiului executării din oficiu a deciziilor autorităților administrative, prin care se impun particularilor o serie de obligații.

Ținând seama de considerentele de ordin legal și de situația de fapt dovedită, expuse în prezenta hotărâre, de circumstanțele cauzei și de recomandările Comitetului de Miniștri, pentru a evita excesul de putere din partea autorității fiscale, Înalta Curte apreciază că executarea actului administrativ reprezentat de decizia de impunere nr. 2995/2011 și de dispoziția cu același număr emise de recurentă este de natură a crea pagube serioase societății intimate, care pot avea consecințe grave în patrimoniul acesteia din urmă. 3. Soluția instanței de recurs Constatându-se îndeplinite condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea deciziei de impunere, așa cum corect a concluzionat prima instanță și că sentința atacată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc.

civ., în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și a art. 20 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, Înalte Curte va respinge recursul pârâtei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța împotriva Încheierii nr. 32/CA din 11 noiembrie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 februarie 2012.