ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5334/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Cererea de chemare în judecată. Procedura derulată de prima instanță Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția contencios administrativ, reclamanta SC G.C. SRL, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. a Județului Constanța, a solicitat suspendarea provizorie a executării Deciziei de impunere nr. I1.

din 27 iunie 2011 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală, până la soluționarea cererii de suspendare, formulată în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 din Dosarul nr. 794/36/2011 aflat pe rolul Curții de Apel Constanța, cu termen de judecată la data de 28 iulie 2011. În motivarea cererii, reclamanta a susținut, în esență că, în perioada 22 noiembrie 2010 - 22 iunie 2011, la nivelul societății a fost efectuată o inspecția fiscală, cu privire la modul de constituire, evidențiere și virare a impozitelor, contribuțiilor și taxelor datorate de societate la bugetul general consolidat al statului, fiind emisă Decizia de impunere nr. I1. din 27 iunie 2011 prin care s-au stabilit sume suplimentare de plată pentru TVA, în cuantum de 1.436.651 RON și dobânzi/penalități/majorări de 1.461.694 RON și pentru impozit pe profit, în cuantum de 1.192.241 RON și dobânzi/ majorări/ penalități de 1.125.644 RON.

Arată reclamanta că organele fiscale au procedat la stabilirea acestor sume suplimentare prin înlăturarea de la deducerea TVA-ului și de la calculul profitului a facturilor emise de societățile furnizoare, astfel că o măsură de executare silită asupra bunurilor reclamantei imobile (ferme, depozite) și mobile (utilaje de transport cereale), imobilizări care au o valoare contabilă dublă față de sumele suplimentare stabilite prin decizie de plata, ar duce ulterior, la imposibilitatea totală de realizare a obiectului de activitate și ar determina evident, starea de insolvență a societății reclamante. În drept, cererea a fost motivată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/ 2004. Hotărârea Curții de Apel Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios și administrativ fiscal, prin Încheierea ședinței de consiliu nr. 20/CA din 15 iulie 2011, a admis cererea de suspendare provizorie a Deciziei de impunere nr. I1.

din 27 iunie 2011 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală, formulată de reclamanta SC G.C. SRL, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. a Județului Constanța în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 și, în consecință, a dispus suspendarea provizorie a Deciziei de impunere I1. din 27 iunie 2011 emisă de pârâtă, până la soluționarea cererii de suspendare a aceleiași decizii formulată în Dosar nr. 794/36/2011 al Curții de Apel Constanța. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarele : Din dispozițiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și ale O.G. nr. 92/2003 - C. proc. fisc., reiese că, actul administrativ, în general, dar și actul administrativ fiscal, ca specie a actului administrativ, se bucură de prezumția de legalitate, fiind executoriu, din oficiu.

În ceea ce privește temeiul cererii de suspendare provizorie, instanța a reținut că măsura provizorie solicitată de reclamantă se justifică prin existența în cauză, a unor cazuri bine justificate, ca „împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ”, astfel cum prevăd dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. „t” din Legea nr. 554/2004. Mai arată instanța că, în speță, s-a făcut dovada în sensul art. 1169 C. civ., a existenței unui „caz bine justificat” întrucât rezultă o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate de care se bucură actele administrative atacate.

Referitor la cea de-a doua condiție de admisibilitate a cererii, instanța a constatat că reclamanta a făcut dovada îndeplinirii și acestei condiții, în sensul că o eventuală executare, în baza actului administrativ-fiscal atacat, ar fi de natură a produce un prejudiciu material viitor și previzibil, ce ar determina perturbarea gravă a funcționării societății, și totodată, ar determina perturbarea activității altor agenți economici și a angajaților acesteia. În concluzie, prima instanța a reținut că s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor de admisibilitate impuse de lege, astfel că se impune suspendarea provizorie a Deciziei de impunere I1. din 27 iunie 2011 emisă de pârâtă, până la soluționarea cererii de suspendare a aceleiași decizii formulată în Dosar nr. 794/36/2011 al Curții de Apel Constanța.

Recursul declarat de pârâta D.G.F.P. Constanța Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat recurs pârâta D.G.F.P. Constanța, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile prevăzute de art. 304 pct. 5 și pct. 9 din C. proc. civ. Recurenta și-a structurat criticile formulate în două motive de recurs,: Nerespectarea dispozițiilor art. 215 alin. (2) C. proc. fisc. Recurenta a considerat că suma plătită cu titlu de cauțiune în Dosarul nr. 815/36/2011, dovedită prin atașarea unei recipise la dosarul de față nu satisface exigența textului de lege invocat. Nu a fost citată la instanța de fond Argumentând acest motiv de recurs, pârâta a susținut că suspendarea provizorie a executării actului administrativ fiscal a fost dată fără citarea părților, sens în care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Apărările formulate de SC G.C. SRL. Prin întâmpinarea înregistrată la data de 11 octombrie 2011 intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Intimata și-a însușit considerentele Curții de Apel, insistând asupra impactului economic și social pe care l-ar genera punerea în executare a dispoziției fiscale. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, cât și sub toate aspectele, în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru argumentele expuse în continuare.

Înainte de a analiza în concret criticile formulate de recurentă Înalta Curte, reamintește că în mod constant în jurisprudența sa a reținut că din interpretarea coroborată a prevederilor art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004, rezultă că este incontestabil faptul că suspendarea executării actului administrativ, care se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea lui, constituie o măsură de excepție, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, pe baza cărora să se poată reține îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și iminența pagubei, astfel cum sunt definite prin art. 2 lit. ș) și t) din aceeași lege.

În acest sens, analizând hotărârea atacată, Înalta Curte constată că probele administrate în cauză nu oferă indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ - fiscal contestat și nu fac verosimilă iminența producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării, așa încât consideră ca fiind întemeiate criticile formulate de recurentă. Astfel, Înalta Curte constată că în mod nejustificat instanța de fond a reținut ca fiind îndeplinită condiția existenței unui caz bine justificat, în sensul art. 14 din Legea Contenciosului Administrativ, prin invocarea faptului că măsura luată prin decizia contestată ar produce un prejudiciu greu de înlăturat în ipoteza anularii acesteia.

Cazul bine justificat nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce țin de legalitatea actului administrativ, întrucât acestea vizează fondul actului, care se analizează numai în cadrul acțiunii în anulare. Prin urmare, susținerile reclamantei referitoare la modul de interpretare și de aplicare a dispozițiilor prevăzute în O.G. nr. 92/2003, temeiul de drept al deciziei contestate, pot fi apreciate doar cu ocazia analizei fondului actului și nu în procedura sumară de cercetare a actului administrativ realizată pe baza unei cereri de suspendare a executării. Totodată, susținerea, însușită de judecătorul fondului, potrivit căreia actul contestat are ca efect punerea reclamantei în imposibilitatea de a-și exercita activitatea, nu este suficientă pentru a demonstra iminența producerii unei pagube, care ar trebui să constea într-o consecință a executării, iar nu în însăși executarea actului administrativ atacat.

Altfel, s-ar ajunge la concluzia că cerința referitoare la iminența producerii unei pagube este presupusă în majoritatea cazurilor executării unui act administrativ, ceea ce ar contraveni caracterului de excepție al instituției suspendării executării actelor administrative, astfel cum aceasta este reglementată de Legea nr. 554/2004. Pe de altă parte, este de remarcat că, deși mascat reclamanta și-a întemeiat cererea introductivă pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, (aspect însușit și de instanța fondului), în realitate cererea de suspendare provizorie a fost a fost soluționată după regulile cuprinse în art. 403 alin. (4) C. proc. civ.

Acest aspect reiese chiar din procedura derulată în fața instanței de fond, așa explicându-se dispozițiile instanței privitoare la modalitatea de citare a părților precum și cuantumul cauțiunii stabilit în sarcina reclamantei, cuantum care nu se încadrează în dispozițiile art. 215 alin. (2) C. proc. fisc. Procedând astfel curtea de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, pe care și-a fundamentat considerentele, concluzie care antrenează soluția admiterii recursului. Cum prin sentința civilă nr. 251 din 18 august 2011 s-a admis cererea de suspendare până la soluționarea irevocabilă a acțiunii în anulare, Înalta Curte consideră că o soluție de casare cu trimitere spre rejudecare ar fi lipsită de finalitate practică, motiv pentru care se va modifica soluția primei instanțe în sensul respingerii cererii de suspendare provizorie a executării Deciziei de impunere I1.

din 27 iunie 2011 emisă de pârâtă, ca nefondată. Temeiul legal al soluției pronunțate în recurs Pentru aceste motive, în temeiul art. 312 alin. (1) -(3) C. proc. civ. și art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 se va admite recursul de față, modificându-se încheierea în sensul respingerii cererii de suspendare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta D.G.F.P. Constanța împotriva Încheierii nr. 20/CA din 15 iulie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal. Modifică încheierea atacată, în sensul că respinge cererea de suspendare. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 11 noiembrie 2011.