ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 465/2015

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 199/CA din 29 mai 2013, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamanta SC R.S. SRL prin mandatar S.E., în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Constanța și a anulat în parte actele administrative (Decizia de impunere F-CT-608 nr. 3741 din 27 aprilie 2011 corectată prin Decizia nr. F-CT-608 nr. 3741 din 23 mai 2011, Raportul de inspecție fiscală nr. 3741 din 27 aprilie 2011 emise de A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Constanța - Structura Administrării Fiscale, precum și Decizia nr. 241 din 7 septembrie 2011 emisă de A.N.A.F.

- D.G.R.F.P. Constanța - Biroul Soluționare Contestații) în ceea ce privește impozitul pe profit suplimentar, majorări de întârziere și penalități de întârziere aferente sumei ce depășește 3.817.921,37 RON (reprezentând cheltuieli cu diferențele de curs valutar astfel: pentru anul 2008 - 681.943,71 RON, pentru anul 2009 - 3.089.943,68 RON, pentru anul 2010 - 46.033,98 RON), obligând pârâtul către reclamantă la 2017,5 RON cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele aspecte: Prin cererea adresată Curții de Apel Constanța la 6 aprilie 2012 și înregistrată sub nr. 454/36/2012, reclamanta SC R.S. SRL prin mandatar S.E. în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F.

- D.G.R.F.P. Constanța, a solicitat: a) anularea Deciziei de impunere F-CT-608 nr. 3741 din 27 aprilie 2011 (corectată cu Decizia de impunere F-CT-608 nr. 3741 din 23 mai 2011) și a Raportului de inspecție fiscală nr. 3741 din 27 aprilie 2011, emise de A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Constanța Structura Administrării Fiscale - Activitate de Inspecție Fiscală, acte administrative în baza cărora au fost stabilite obligații fiscale suplimentare reprezentând impozit pe profit și accesoriile aferente, în sumă de 2.818.888 RON; b) anularea Deciziei nr. 241 din 7 septembrie 2011 privind soluționarea contestației formulate de SC R.S. SRL, înregistrată la D.G.R.F.P. Constanța sub nr. 11762 din 24 august 2011, emisă de A.N.A.F.

- D.G.R.F.P. Constanța - Biroul Soluționare Contestații comunicată la 10 octombrie 2011; c) suspendarea executării Deciziei de impunere F-CT-608 nr. 3741 din 27 aprilie 2011, până la soluționarea prezentei cererii; d) obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, ocazionate de prezentul litigiu. Prin Raportul de inspecție fiscală nr. 3741 din 27 aprilie 2011, întocmit de A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Constanța - Structura Administrării Fiscale - Activitatea de Inspecție Fiscală, ca urmare a efectuării inspecției fiscale generale la SC R.S. SRL în perioada 24 martie 2011 - 27 aprilie 2011, s-au stabilit următoarele obligații fiscale: impozit profit - pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2010 în cuantum de 1.357.205 RON; majorări imp.

profit de 1.282.315 RON; penalități 201.581 RON. Urmare acestui Raport de inspecție fiscală s-a emis Decizia de impunere F-CT-608 nr. 3741 din 27 aprilie 2011 pentru sumele menționate în raport. Împotriva acestei decizii de impunere, reclamanta a urmat procedura prealabilă fiscală, respectiv a formulat contestație ce a fost soluționată prin Decizia nr. 241 din 7 octombrie 2011 de către Biroul de Soluționare Contestații al D.G.R.F.P. Constanța. S-a reținut că reclamanta a vândut la 5 noiembrie 2007, conform Contractului autentificat la BNP B.A.E. sub nr. 203/2007, un teren în valoare de 7.125.358 RON, această valoare a terenului fiind stabilită ca urmare a raportului de reevaluare întocmit de expert evaluator I.M., valoarea terenului astfel cum a fost stabilită fiind înregistrată în contabilitate ca rezervă rezultată din reevaluare.

S-a constatat că din interpretarea coroborată a prevederilor art. 19, alin. (1), art. 22, alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal și ale pct. 12 din H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal rezultă că aceste sume provenite din rezervele din reevaluarea imobilizărilor corporale la cedarea activelor sunt elemente similare veniturilor. În speță, prin actele administrativ fiscale contestate s-a considerat corect că valoarea terenului, rezultată în urma reevaluării și încasată ca urmare a vânzării către SC D. SRL, reprezintă un venit (activul fiind cedat, acesta nu mai apare în patrimoniul contribuabilului).

Numai în situația în care, bunul reevaluat rămâne în patrimoniul contribuabilului fiind evidențiat în contul - rezerva din reevaluare diferența rezultată nu era impozitată, ori, în cauză, bunul reevaluat a ieșit din patrimoniul contribuabilului, astfel că impunerea în legătură cu această situație s-a făcut conform prevederilor legale.

În legătură cu cheltuielile considerate nedeductibile reprezentând diferențe de curs valutar în sumă de 5.307.278 RON, s-a reținut că sumele înregistrate de reclamantă reprezintă diferențe de curs valutar aferente împrumutului acordat de către asociat, calculate ca diferență între cursul istoric bancar, a fost înregistrat împrumutul (anul 1991) și cursul de schimb la care au fost efectuate plățile din anii: 2008, 2009, 2010. Ordinul nr. 1752 din 17 noiembrie 2005 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme directivelor europene care abrogă Ordinul nr. 306/2002 prevede că, la închiderea exercițiului financiar, datoriile în valută se evaluează și raportează utilizând cursul de schimb comunicat de B.N.R.

valabil la data încheierii exercițiului financiar. Ulterior Ordinul nr. 1752/2005 a fost abrogat, începând cu 2010 este în vigoare Ordinul nr. 3055/2009 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, care preia în mod similar prevederile referitoare la evaluarea datoriilor în valută la sfârșitul fiecărui exercițiu financiar. În consecință, tratamentul contabil aplicabil din 2010 este similar celui din 2008. Conform raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, pentru anul 2008, doar 681.943,71 RON reprezenta cheltuieli nedeductibile și nu întreaga sumă de 1.607.375 RON, iar pentru anul 2009, doar 3.089.943,68 RON reprezenta cheltuieli nedeductibile din totalul de 3.427.664 RON, iar pentru anul 2010, doar 46.033,98 RON din totalul de 272.239 RON.

Prin urmare, s-a constatat că sunt cheltuieli nedeductibile cu diferențele de curs valutar din anul 2009 - 2010, suma de 3.817.920,37 RON care a determinat un impozit suplimentar de plată. În concluzie, s-a apreciat că organul fiscal a stabilit greșit diferențele de curs valutar pentru suma ce depășește limita de 3.817.921,37 RON. Împotriva Sentinței civile nr. 199/CA din 29 mai 2013 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal au declarat recurs SC R.S. SRL prin Cabinet Individual de Insolventă C.D. și de D.G.R.F.P. Galați (succesoare a D.G.R.F.P. Constanța). Reclamanta SC R.S. SRL a apreciat, raportat la dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ., că Sentința civilă nr. 199/CA din data de 29 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal este nelegală, și a solicitat, în consecință, admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii în totalitate a contestației formulată de reclamantă împotriva Deciziei de impunere F-CT-608 din data de 27 aprilie 2011 (corectată cu Decizia de impunere F-CT-608 nr. 3741 din 23 mai 2011), a Raportului de Inspecție Fiscală nr. 3741 din 27 aprilie 2011, ambele emise de D.G.R.F.P. Constanța - Structura Administrării Fiscale - Activitatea de Inspecție Fiscală, precum și împotriva Deciziei nr. 241 din 7 septembrie 2011 privind soluționarea contestației formulate de SC R.S.

SRL, emisă de D.G.R.F.P. Constanța - Biroul Soluționare Contestații.

S-a învederat, de către reclamanta recurentă, că motivele contestației au vizat modul greșit de interpretare a dispozițiilor legale de către organele de control în ceea ce privește impozitarea rezervelor din reevaluarea unui teren, vândut în anul 2007, rezerve a căror destinație nu s-a modificat, fiind menținute de societate în contul 1065 "Rezerve reprezentând surplusul realizat din rezerve din reevaluare", și în ceea ce privește nerecunoașterea cheltuielilor de curs valutar, ca fiind cheltuieli deductibile la calculul profitului impozabil pentru exercițiile financiare 2008, 2009 și 2010. În legătură cu impozitarea rezervelor din reevaluarea terenului, s-a arătat că instanța de fond nu era chemată să stabilească dacă venitul aferent ca urmare a vânzării către SC D. SRL reprezintă un venit impozabil ci aceasta era chemată să analizeze, în raport de hotărârea asociaților societății, tratamentul fiscal al rezervei din evaluare în sumă de 7.125.358 RON și care la momentul realizării câștigului rezultat din vânzarea către S.C.

D. S.R.L., la data de 5 noiembrie 2007, este constituită, înregistrată și menținută, și ulterior vânzării, în capitaluri proprii, în contul 1065 "Rezerve reprezentând surplusul realizat din rezerve din reevaluare", astfel că destinația rezervei nu a fost modificată întrucât asociații nu au luat o altă hotărâre în acest sens. În realitate, s-a spus, nu transferul dreptului de proprietate este relevant, ci soluția fiscală aprobată de către asociați, conformă cu dispozițiile legale, în ceea ce privește regimul fiscal și modul de înregistrare în contabilitate a sumelor rezultate din reevaluarea terenului, prezentate de către societatea reclamantă ca un subelement distinct în "Capital și rezerve, la rd.

J.25 col. 2 "Rezerve" în bilanțul contabil încheiat la data de 31 decembrie 2007, la data de 31 decembrie 2008, la data de 31 decembrie 2010 (pe toată perioada supusă inspecției fiscale). S-a relevat că deși pentru a lămuri aspectul impozitării rezervelor din reevaluarea terenului instanța de fond a dispus efectuarea unei expertize având ca obiectiv identificarea "tratamentului fiscal al surplusului din rezerve din reevaluare rezultate ca urmare a reevaluării și vânzării terenului proprietatea societății, respectiv dacă aceste sume au fost corect încadrate de către organul fiscal ca elemente similare veniturilor" aceasta nu a ținut cont de concluziile acesteia și, mai mult, nu a făcut nicio apreciere asupra acesteia în cuprinsul motivării sentinței.

Având în vedere că regula generală privind tratamentul fiscal al provizioanelor și rezervelor este prezentată la art. 22 alin. (5) din C. fisc., argumentul primei instanțe reținut în cuprinsul motivării se circumscrie unor dispoziții legale incidente începând cu data de 1 mai 2009 care nu sunt aplicabile cauzei în condițiile în care numai de la această dată rezervele din reevaluare care au fost anterior deductibile se impozitează concomitent la momentul scăderii din gestiune a terenului pentru care s-a constituit rezerva, iar dispoziția introdusă prin O.U.G. nr. 34/2009 reprezintă excepția de la prevederile art. 22 alin. (5) din C. fisc.

și de la soluția adoptată prin pct. 3 al Deciziei nr. 2 din 7 aprilie 2004 emisă de Comisia fiscală centrală, aprobată prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 576 din 29 aprilie 2004. În condițiile în care instanța de fond nu a făcut nicio referire la tratamentul fiscal aplicabil, în cuprinsul sentinței recurate regăsindu-se doar în mod parțial apărările reclamantei și nicio referire la concluziile expertului contabil desemnat în cauză, recurenta a reluat în recurs argumentele folosite în susținerea nelegalității deciziilor contestate. A concluzionat reclamanta recurentă, raportat la argumentele din acțiune și la concluziile expertului contabil, că surplusul din rezerve din reevaluare rezultat ca urmare a reevaluării și vânzării terenului proprietatea societății reprezintă elemente similare veniturilor dar aceste venituri nu sunt impozabile deoarece destinația surplusului din rezerve nu a fost modificată până în prezent.

S-a mai susținut că prima instanță a reținut o soluție de admitere în parte a contestației în sensul anulării actelor administrativ fiscale în ceea ce privește impozitul pe profit suplimentar, majorări de întârziere și penalități de întârziere aferente sumei ce depășește 3.817.921 RON reprezentând diferențe de curs valutar, astfel că potrivit calculului expertului reclamanta ar mai avea de plată doar majorări de întârziere de 1.621,75 RON și penalități de întârziere de 5.059,54 RON. De altfel analizând conținutul actelor administrative contestate, urmează a se constata că suma de 2.818.888 RON este aferentă unei baze impozabile de 12.432.616 RON compusă din 7.125.358 RON reprezentând venit impozabil (în aprecierea organului de control) rezultat din vânzarea activului teren, și suma de 5.307.258 RON reprezentând diferențe de curs valutar nedeductibile fiscal.

Analizând dispozitivul sentinței, rezultă că instanța, înlăturând din calculul bazei impozabile suma de 3.817.921,37 RON, a dispus anularea actelor administrativ fiscale peste ceea ce excede această sumă, adică a înlăturat din baza impozabilă suma de 12.432.616 - (5.307.258 - 3.817.921,37) RON, adică suma de 10.943.279 RON, concluzie care reia astfel calculul expertului contabil efectuat în cuprinsul raportului. Că judecătorul fondului a înțeles totuși să aprecieze ca venit neimpozabil surplusul din reevaluare se poate concluziona și din faptul că acesta dispune anularea actelor administrativ fiscale și în ceea ce privește impozitul pe profit, în condițiile în care concluzia expertului în ceea ce privește calculul cheltuielilor nedeductibile cu diferențele de curs valutar, este aceea că acestea au generat un impozit pe profit suplimentar de plată de 0 RON, majorări de întârziere de 1.621,75 RON și penalități de întârziere de 5.059,54 RON.

În ceea ce privește calculul cheltuielilor nedeductibile, recurenta reclamantă a solicitat a se observa că în cuprinsul actelor administrativ fiscale se reține că acestea sunt în cuantum de 5.307.258 RON, iar în cuprinsul contestației s-a argumentat faptul că această sumă rezultând din diferențe de curs valutar (calculată de expert la suma de 3.817.921,37 RON) este considerată, în mod nelegal, ca fiind nedeductibilă la calculul profitului impozabil stabilit pentru exercițiile 2008, 2009, 2010, pentru următoarele argumente: Organul de inspecție fiscală era obligat de prevederile Titlului VII C. proc. fisc.

la stabilirea situației de fapt fiscale și la corecta stabilire și implicit recunoaștere în categoria cheltuielilor deductibile la calculul profitului impozabil, pe de o parte a pierderii fiscale recalculate la 31 decembrie 2006 iar pe de altă parte prin recunoașterea diferenței pe fiecare din cele patru exerciții verificate (2007 - 2010) și mai ales a diferențelor aferente operațiunii de transpunere de la 31 decembrie 2002. Înregistrarea eronată a acestor diferențe în evidențele contabile în perioada 2008 - 2010, integral la data stingerii obligației, nu anulează tratamentul fiscal legal aplicabil, respectiv dreptul SC R.S. SRL de a i se recunoaște aceste cheltuieli din diferențe de curs, în fiecare din exercițiile verificate, în cuantumul legal stabilit prin aplicarea corectă a reglementărilor contabile și fiscale în vigoare.

Or, prin recalcularea diferențelor de curs, separat pentru operațiunea de transpunere, și separat pentru fiecare din exercițiile ulterioare, rezultă că, din punct de vedere fiscal, întreaga sumă este deductibilă la calculul profitului impozabil, raportat la dispozițiile art. 19 din C. fisc. coroborat cu pct. 12 din Normele metodologice de aplicare, art. 26 din C. fisc. și art. 21 alin. (1) din C. fisc. Pârâta D.G.R.F.P. Constanța a solicitat, prin recursul formulat, admiterea căii extraordinare de atac și modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul respingerii în totalitate a acțiunii reclamantei ca nefondată, apreciind că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. (hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii). A considerat recurenta pârâtă că, în mod greșit, instanța de fond a reținut că organul fiscal a stabilit greșit diferențele de curs valutar pentru suma ce depășește limita de 3.817.921 RON, în condițiile în care potrivit acelorași prevederi legale reținute de judecătorul fondului, în vigoare la data operațiunii de reevaluare și vânzare a terenului, "profitul impozabil aferent unei perioade fiscale se calculează ca diferență între veniturile realizate din orice sursă și cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, dintr-un act fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile și la care se adaugă cheltuielile nedeductibile, la stabilirea profitului impozabil luându-se în calcul și alte elemente similare veniturilor și cheltuielilor potrivit normelor de aplicare". Astfel, potrivit pct. 12 din Normele de aplicare a Codului fiscal, aprobate prin H.G.

nr. 44/2004, veniturile și cheltuielile care se iau în calcul la stabilirea profitului impozabil sunt cele înregistrate în contabilitate potrivit reglementărilor contabile date în baza Legii nr. 82/1991 precum și orice alte elemente similare veniturilor și cheltuielilor din care se scad veniturile neimpozabile și se adaugă cheltuielile nedeductibile conform prevederilor art. 21 din C. fisc. Pe de altă parte, s-a relevat că în ceea ce privește cheltuielile cu dobânzile și diferențele de curs valutar, legiuitorul a statuat, în mod clar și fără echivoc, prin prevederile art. 23 alin. (4) din C. fisc.

faptul că "Dobânzile și pierderile din diferențe de curs valutar, în legătură cu împrumuturile obținute direct sau indirect de la bănci internaționale de dezvoltare și organizații similare, menționate în norme, și cele care sunt garantate de stat, cele aferente împrumuturilor obținute de la instituțiile de credit române sau străine, instituțiile financiare nebancare, de la persoanele juridice care acordă credite potrivit legii, precum și cele obținute în baza obligațiilor admise la tranzacționare pe o piață reglementată nu intră sub incidența prevederilor prezentului articol". În aceeași măsură, referitor la evaluarea diferențelor de curs valutar, potrivit pct. 4.95 din Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 306/2002 modificate de dispozițiile pct. 59 din Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1752/2005, respectiv nr. 3055/2009, atunci când tranzacția este decontată în decursul aceluiași exercițiu financiar în care a și survenit, întreaga diferență de curs valutar este recunoscută în acel exercițiu, iar atunci când tranzacția este decontată într-un exercițiu financiar ulterior, diferența de curs valutar recunoscută în fiecare exercițiu financiar ce intervine până la exercițiul decontării, este determinată ținând seama de modificarea cursurilor de schimb intervenită în cursul fiecărui asemenea exercițiu financiar.

Astfel, elementele monetare exprimate în valută (disponibilități bănești și alte elemente asimilate cum ar fi acreditivele și depozitele bancare, creanțe și datorii în valută) trebuie evaluate și raportate utilizând cursul de schimb comunicat de BNR și valabil la data încheierii exercițiului financiar, iar diferențele de curs valutar, favorabile sau nefavorabile, între cursul de la data înregistrării creanțelor sau datoriilor în valută sau cursul la care au fost raportate în situațiile financiare anterioare și cursul de schimb de la data încheierii exercițiului financiar se înregistrează la venituri sau cheltuieli financiare, după caz.

În altă ordine de idei, s-a menționat, referitor la suma de 1.489.357 RON scăzută de expertul contabil din totalul cheltuielilor nedeductibile stabilite de organele fiscale pe motiv că sunt erori de calcul, și reținută de instanța de fond, că suma de 5.307.258 RON stabilită de organele de inspecție fiscală reprezintă diferențe de curs valutar aferentă împrumutului acordat de către asociat, calculată ca diferență între cursul istoric la care a fost înregistrat împrumutul (anul 1991) și cursul de schimb la care au fost efectuate plățile, din anii 2008 - 2010, cheltuieli deduse integral la calculul impozitului pe profit în perioada menționată. Din calculul acestor diferențe de curs valutar efectuate de reclamantă rezultă că aceste sume reprezintă reglări ale diferențelor de curs valutar neînregistrate în evidențele contabile și netratate fiscal de reclamantă în anii fiscali anteriori (1991 - 2006) și înregistrate eronat de către aceasta în perioada supusă verificării.

Aceste diferențe de curs valutar au fost considerat eronat ca fiind cheltuieli deductibile la calculul impozitului pe profit, în condițiile în care, potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, acestea nu sunt cheltuieli efectuate în scopul obținerii de venituri ci înregistrări eronate în perioada supusă verificării. Concluzionând, rezultă că diferențele de curs valutar, favorabile sau nefavorabile, între cursul de la data înregistrării datoriilor în valută sau cursul la care au fost raportate în situațiile financiare anterioare și cursul de schimb de la data încheierii exercițiului financiar se înregistrează la venituri sau cheltuieli financiare, la data încheierii exercițiului financiar.

Prin urmare, societatea reclamantă, în mod eronat, a înregistrat, în perioada 2008 - 2010, diferențele de curs valutar între cursul de la data înregistrării datoriilor în valută și cursul de la data restituirii împrumuturilor, încălcând astfel prevederile legale potrivit cărora evaluarea datoriilor în valută se face la data încheierii fiecărui exercițiu financiar. În ceea ce privește obligarea la plata sumei de 2017,5 RON reprezentând cheltuieli de judecată, recurenta pârâtă a considerat că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 274 alin. (1) C. proc. civ. În cauză nu s-a depus întâmpinare. Recursurile declarate împotriva Sentinței civile nr. 199/CA din data de 29 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, de către reclamanta S.C.

R.S. S.R.L. și de către D.G.R.F.P. Constanța, sunt fondate și vor fi admise, cu consecința casării sentinței atacate și a trimiterii cauzei spre rejudecare la aceiași instanță, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Prin acțiunea cu care a sesizat Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. R.S. S.R.L. a solicitat anularea Deciziei de impunere F-CT-608 nr. 3741 din 27 aprilie 2011 (corectată prin Decizia de impunere F-CT-608 nr. 3741 din 23 mai 2011), a Raportului de inspecție fiscală nr. 3741 din 27 aprilie 2011 (ambele emise de D.G.R.F.P.

a județului Constanța - Activitatea de inspecție fiscală, și prin care au fost stabilite în sarcina reclamantei obligații fiscale suplimentare reprezentând impozit pe profit și accesoriile aferente în sumă totală de 2.818.888 RON, derivând din impozitarea rezervelor din reevaluarea unui teren vândut în anul 2007, rezerve a căror destinație nu s-a modificat fiind menținute de societate în contul 1065 "Rezerve reprezentând surplusul realizat din rezerve din reevaluare", precum și din nerecunoașterea cheltuielilor de curs valutar ca fiind cheltuieli deductibile la calculul profitului impozabil pentru exercițiile financiare 2008, 1009 și 2010), precum și anularea Deciziei nr. 241 din 7 septembrie 2011 privind soluționarea contestației formulată de reclamantă înregistrată la D.G.R.F.P.

a județului Constanța - Biroul soluționare contestații sub nr. 11762 din 24 august 2011. Instanța de fond, la termenul de judecată, din data de 25 iunie 2012, referitor la probele solicitate de reclamantă în susținerea cererii de anulare a actelor administrativ-fiscale, a constatat pertinența și utilitatea probei cu expertiza contabilă și a încuviințat administrarea acesteia, în temeiul art. 201 alin. (1) C. proc. civ., obiectivele expertizei constând în identificarea diferențelor de curs valutar înregistrate de către SC R.S. SRL și stabilirea influenței acestora asupra calculului profit/pierdere impozabil și a impozitului pe profit/pierdere rezultat, și, respectiv, stabilirea tratamentului fiscal al surplusului din rezerve din reevaluare rezultate ca urmare a reevaluării și vânzării terenului proprietatea societății, și a faptului dacă aceste sume au fost corect încadrate de către organul fiscal ca elemente similare veniturilor.

Prin raportul de expertiză contabilă judiciară efectuat de expertul contabil judiciar C.A.M., s-a concluzionat că diferențele de curs valutar înregistrate de către SC R.S. SRL și influența acestora asupra calculului profit/pierdere impozabil și a impozitului pe profit/pierdere rezultat sunt în sumă de 3.817.921,37 care reprezintă cheltuieli cu diferențe de curs valutar nedeductibile și implicit impozabile și care influențează profitul impozabil și impozitul pe profit în sensul că reclamanta are un impozit pe profit suplimentar de plată de zero RON, majorări de întârziere de 1.621,75 RON și penalități de întârziere de 5.059,54 RON, și, respectiv că surplusul din rezerve din reevaluare rezultat ca urmare a reevaluării și vânzării terenului proprietatea societății reprezintă elemente similare veniturilor, dar aceste venituri nu sunt impozabile, întrucât destinația surplusului din rezerve nu a fost modificată până în prezent.

Prima instanță, prin Sentința civilă nr. 199/CA din data de 29 mai 2013, recurată în cauză, a procedat la admiterea în parte a acțiunii reclamantei SC R.S. SRL și la anularea în parte a actelor administrativ-fiscale atacate în ceea ce privește impozitul pe profit suplimentar, majorări de întârziere și penalități de întârziere aferente sumei ce depășește 3.817.921,37 RON (reprezentând cheltuieli cu diferențele de curs valutar astfel: pentru anul 2008 - 681.943,71 RON, pentru anul 2009 - 3.089.943,68 RON, pentru anul 2010 - 46.033,98 RON), cu consecința menținerii ca legale și temeinice a constatărilor din actele de impunere fiscală referitoare la greșita neluare în calcul, de către reclamantă, la determinarea profitului impozabil aferent anului 2007, a rezervelor din reevaluare în sumă de 7.125.358 RON care reprezentau, în opinia organului fiscal, elemente similare veniturilor.

Înalta Curte constată, sub aspectul modului de soluționare de către judecătorul fondului a pretențiilor reclamantei recurente de anulare a actelor administrativ-fiscale și în partea referitoare la încadrarea rezervelor din reevaluare în sumă de 7.125.358 RON la elemente similare veniturilor în vederea stabilirii profitului impozabil pentru anul 2007, că instanța de judecată a pronunțat hotărârea recurată cu nerespectarea prevederilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

din anul 1865, cu modificările și completările ulterioare, în condițiile în care și-a întemeiat soluția în exclusivitate pe susținerile pârâtei din raportul de inspecție fiscală, din decizia de soluționare a căii administrative de atac și din întâmpinare, fără a se pronunța, în mod corespunzător, asupra temeiniciei motivelor de fapt și de drept invocate prin acțiunea în contencios administrativ și fără a proceda la o analiză a tuturor probelor administrate în litigiu, în special a expertizei contabile judiciare prin care s-a concluzionat că surplusul din rezerve din reevaluare rezultat ca urmare a reevaluării și vânzării terenului proprietatea societății reprezintă elemente similare veniturilor, dar aceste venituri nu sunt impozabile, întrucât destinația surplusului din rezerve nu a fost modificată.

Potrivit dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea judecătorească se dă în numele legii și trebuie să menționeze, printre altele, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. În mod necesar, o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele pro și contra care au format, în fapt și în drept, convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată, argumente care trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susținerile și apărările părților și la probatoriul administrat în litigiu, iar, pe de altă parte, la dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății, în caz contrar fiind lipsită de suport probator și legal și pronunțată cu nerespectarea prevederilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ. Motivarea reprezintă un element esențial al unei hotărâri judecătorești, o puternică garanție a imparțialității judecătorului și a calității actului de justiție, precum și o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanța superioară a atribuțiilor de control judiciar de legalitate și temeinicie. De altfel, obligativitatea motivării hotărârilor judecătorești constituie o condiție a procesului echitabil, exigență a art. 21 alin. (3) din Constituția României și art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. Orice parte în cadrul unei proceduri are dreptul, în mod evident, să prezinte judecătorului observațiile și argumentele sale și să pretindă organului judiciar să le examineze pe acestea în mod efectiv.

Dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă observațiile părților sunt corect examinate de către instanță - care are în mod necesar obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă - astfel că nemotivarea unei hotărâri judecătorești, total sau parțial, echivalează practic cu soluționarea procesului fără a intra în fondul acțiunii, de natură prin urmare să justifice casarea cu trimitere spre rejudecare.

Se reține, în litigiu, că prin omisiunea instanței de fond de a analiza și cerceta, în mod efectiv, prin considerentele hotărârii recurate, în integralitate motivele de fapt și de drept invocate de reclamantă în susținerea cererii sale de anulare a actelor administrativ fiscale (motive ce necesitau un răspuns specific și explicit), precum și pertinența și concludența unui mijloc esențial de probă, administrat în condițiile legii (Raportul de expertiză contabilă), au fost nesocotite dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și a fost încălcat dreptul reclamantei la un proces echitabil, Înalta Curte fiind astfel în imposibilitate de a-și exercita, în mod corespunzător, atribuțiile de control judiciar.

În aceste condiții, recurentei reclamante i s-a cauzat o vătămare procesuală ce nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond, pentru a se asigura părților accesul la dublul grad de jurisdicție, ca garanție a legalității și temeiniciei hotărârii judecătorești ce va fi dată în cauză. În consecință, constatându-se că este nelegală hotărârea pronunțată în cauză, se va dispune, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum și a prevederilor art. 304 pct. 7, art. 312 alin. (1) - (3) și art. 313 din C. proc. civ.

din 1865, cu modificările și completările ulterioare, admiterea recursurilor declarate de SC R.S. SRL și de D.G.R.F.P. Galați (succesoare a D.G.R.F.P. a județului Constanța) împotriva Sentinței civile nr. 199/CA din 29 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de SC R.S. SRL prin Cabinet Individual de Insolvență C.D. și de D.G.R.F.P. Galați (succesoare a D.G.R.F.P. Constanța) împotriva Sentinței civile nr. 199/CA din 29 mai 2013 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 februarie 2015 Procesat de GGC - N