ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3381/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei.

Prin cererea adresată Curții de Apel Constanța la 6.

IV.2012 și înregistrată sub nr. 454/36/2012, reclamanta S.C. A. S.R.L. prin mandatar B. în contradictoriu cu pârâta ANAF - Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța, a solicitat:

a) anularea Deciziei de impunere F-CT 608 nr. 3741 din 27 aprilie 2011 (corectată cu Decizia de impunere F-CT 608 nr. 3741 din 23 mai 2011) și a Raportului de Inspecție Fiscală nr. x din 27 aprilie 2011, emise de ANAF/DGFP Constanța SAF - Activitate de Inspecție Fiscală, acte administrative în baza cărora au fost stabilite obligații fiscale suplimentare reprezentând impozit pe profit și accesoriile aferente, în sumă de 2.818.888 RON;

b) anularea Deciziei nr. 241 din 07 septembrie 2011 privind soluționarea contestației formulate de S.C. A. S.R.L., înregistrată la DGFP Constanța sub nr. x din 24 august 2011, emisă de ANAF/DGFP Constanța Biroul Soluționare Contestații comunicată la 10.10.2011;

c) suspendarea executării Deciziei de impunere F-CT 608 nr. 3741 din 27 aprilie 2011, până la soluționarea prezentei cererii;

d) obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, ocazionate de prezentul litigiu.

Împotriva Deciziei de impunere menționate, reclamanta a formulat contestația nr. 11762 din 24 august 2011, care a fost respinsă ca neîntemeiată, prin Decizia nr. 241 din 07 septembrie 2011, emisă de Biroul de Soluționare Contestații al DGFP Constanța.

În esență, în opinia organului de inspecție, obligațiile fiscale suplimentare derivă din:

I. Impozitarea rezervelor din reevaluarea unui teren, vândut în anul 2007, rezerve a căror destinație nu s-a modificat, fiind menținute de societate în contul 1065 - " Rezerve reprezentând surplusul realizat din rezerve din reevaluare";

II. Nerecunoașterea cheltuielilor de curs valutar, ca fiind cheltuieli deductibile la calculul profitului impozabil pentru exercițiile financiare 2008, 2009, 2010.

Pârâta prin întâmpinare a solicitat respingerea contestației ca nefondată.

Cauza a fost soluționată, într-o primă fază, de Curtea de Apel Constanța prin sentința civilă nr. 199/C din 29.05.2013; prima instanță admițând în parte cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin mandatar B. în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F - Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța, dispunându-se anularea în parte a actelor administrative (decizia de impunere F-CT-608 nr. 3741 din 27 aprilie 2011 corectată prin decizia nr. F-CT-608 nr. 3741 din 23 mai 2011, raportul de inspecție fiscală nr. 3741 din 27 aprilie 2011 emise de ANAF-DGFP Constanța - SAF precum și decizia nr. 241 din 07 septembrie 2011 emisă de ANAF-DGFP Constanța - Biroul Soluționare Contestații) în ceea ce privește impozitul pe profit suplimentar, majorări de întârziere și penalități de întârziere aferente sumei ce depășește 3.817.921,37 RON (reprezentând cheltuieli cu diferențele de curs valutar astfel: pentru anul 2008 - 681.943,71 RON, pentru anul 2009 - 3.089.943,68 RON, pentru anul 2010 - 46.033,98 RON).

Autoritatea publică pârâtă a fost obligată către reclamantă la plata sumei de 2017,5 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Această sentință a fost casată prin Decizia nr. 465 din 05 februarie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar nr. x/2012; instanța de control judiciar admițând recursurile declarate împotriva sentinței civile nr. 199/CA din data de 29 mai 2013 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, de către reclamanta S.C. A. S.R.L. și de către pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Constanța, cu consecința casării sentinței atacate și a trimiterii cauzei spre rejudecare la aceiași instanță.

Instanța de control judiciar a reținut că, prin omisiunea instanței de fond de a analiza și cerceta, în mod efectiv, prin considerentele hotarării recurate, în integralitate motivele de fapt și de drept invocate de reclamantă în susținerea cererii sale de anulare a actelor administrativ fiscale (motive ce necesitau un răspuns specific explicit), precum și pertinența și concludenta unui mijloc esențial de probă, administrat în condițiile legii (raportul de expertiză contabilă), au fost nesocotite dispozițiile art. 261 alin. (1) punctul 5 din C. proc. civ. și a fost încălcat dreptul reclamantei la un proces echitabil Înalta Curte fiind astfel în imposibilitate de a - și exercita în mod corespunzător atribuțiile de control judiciar.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța la data de 19 iunie 2015 sub nr. 454/36/2012*.

Hotărârea instanței de fond

Prin sentința nr. 221/CA din 02 decembrie 2015 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin Cabinet Individual de Insolvență C. în contradictoriu cu pârâta D.G.R.F.P Galați prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța, dispunându-se anularea actelor fiscale contestate, Decizia nr. 241 din 07 septembrie 2011, Decizia de Impunere nr. F-CT-608/3741 din 27 aprilie 2011 corectată cu Decizia de Impunere F-CT 608/3741 din 23 mai 2011 și RIF nr. 3741 din 27 aprilie 2011, în ceea ce privește obligațiile fiscale suplimentare de plată în sumă de 2.818.888 RON.

Totodată, a fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamantei, în sumă de 2.017,5 RON.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel, în rejudecare, conformându-se dispozițiilor obligatorii date de instanța de control judiciar, ținând cont de concluziile raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză, a reținut că asociatul societății reclamante a împrumutat in valuta societatea în 1991 în baza a 7 contracte de împrumut și in 1992 in baza unui contract de cesiune de creanța. Din analiza fiselor analitice ale contului 665 -cheltuieli cu diferențe de curs valutar, 455 - asociați - conturi curente, 765 - venituri din diferențe de curs valutar, 5121 - conturi bancare in RON, 5124 - conturi bancare in valuta, 5311 - casa in RON aferente perioadei 2008 - 2010, expertul a constatat ca cheltuielile nedeductibile cu diferențele de curs valutar din 2008 -2010 sunt in suma de 3.817.921,37 RON, care antrenează un impozit pe profit suplimentar de plata. Însă expertul a constatat erori de calcul în cuprinsul anexei nr. 2 la RIF 3741 din 27 aprilie 2011, în ceea ce privește recuperarea pierderii fiscale a societății, care au implicații directe asupra sumei suplimentare de plata reprezentând impozit pe profit, majorări și penalități.

În ceea ce privește tratamentul fiscal al surplusului din rezerve din evaluare rezultate ca urmare a reevaluării și vânzării terenului proprietatea societății, expertul a reținut faptul ca terenul a fost scos din contabilitate cu o valoare de 7.126.920 RON, valoarea fiind calculata prin însumarea valorii inițiale a terenului de 1.561,95 RON și a diferenței din reevaluare, conform raportului Dnei D. de 7.125.358 RON.

Conform constatărilor RIF nr. 3741/2011, societatea nu a luat in considerare la calculul profitului impozabil aferent anului 2007, precum și la calculul impozitului pe profit, rezervele din reevaluare de 7.132.228 RON, care reprezentau elemente asimilabile veniturilor impozabile.

Expertul a precizat că din punct de vedere contabil, societatea a aplicat în mod corect reglementările legale în vigoare în 2007. Ulterior, Ordinul nr. 1752/2005 a fost abrogat, începând cu 2010 este in vigoare Ordinul 3055/2009 pentru aprobarea reglementarilor contabile conforme cu directivele europene, care preia la punctul 124 prevederile art. 111 din 1752/2005. În consecința, tratamentul contabil aplicabil din 2010 este similar celui din 2007.

În ceea ce privește tratamentul surplusului din reevaluare din punct de vedere fiscal, sunt aplicabile dispozițiile art. 19 alin. (1), art. 22 alin. (5) din Legea nr. 571/2003, societatea înregistrând surplusul din reevaluare de 7.125.358 RON in mod corect in contul de rezerve și nu a modificat destinația și nici nu l-a distribuit pana la data întocmirii raportului de expertiza.

Surplusul din reevaluare reprezintă un element similar veniturilor in sensul art. 12 din normele metodologice ale C. fisc. dar nu este un venit impozabil, conform art. 57<SUP>1</SUP> din aceleași norme.

Începând cu 01.01.2008, prin H.G. nr. 1579/2007 se modifica art. 12 din H.G. nr. 44/2004, prevăzând ca Exemple de elemente similare veniturilor... rezervele din reevaluarea mijloacelor fixe, potrivit prevederilor art. 22 alin. (5) din C. fisc. Însă prin introducerea acestei referiri la art. 22 alin. (5) nu se schimba tratamentul fiscal al surplusului din reevaluare întrucât art. 22 alin. (5) își păstrează aceeași forma, detaliata și prin normele metodologice la art. 57<SUP>1</SUP>, respectiv, rezervele din reevaluarea mijloacelor fixe sunt elemente asimilabile veniturilor, dar nu sunt impozitate.

A mai arătat expertul că, în Decizia nr. 2 a Comisiei Centrale fiscale publicata in OMFP 576 din 16 aprilie 2004, se detaliază aplicarea art. 19 și 22 alin. (5) din C. fisc. în sensul că " surplusul din reevaluarea imobilizărilor corporale se impozitează în momentul modificării destinației rezervei, distribuirii rezervei către participanți sub orice forma, lichidării, divizării, fuziunii contribuabilului sau oricărui alt motiv, inclusiv la folosirea acesteia pentru acoperirea pierderilor contabile".

Instanța de fond, în rejudecare, reține concluziile expertului desemnat în cauză în sensul că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 571/2003, art. 22 alin. (5), H.G. nr. 44/2007, art. 57<SUP>1</SUP>, surplusul din rezerve din reevaluare rezultat ca urmare a reevaluării și vânzării terenului proprietatea societății reprezintă elemente similare veniturilor, dar aceste venituri nu sunt impozabile, întrucât destinația surplusului din rezerve nu a fost modificata pana in prezent.

Fata de cele prezentate mai sus, instanța de fond a constatat ca fiind întemeiata acțiunea reclamantei, motiv pentru care a dispus admiterea acesteia și anularea actelor fiscale solicitate, reținând ca organul fiscal a procedat în mod greșit la calcularea în sarcina acesteia a obligațiilor fiscale suplimentare de plată în sumă de 2.818.888 RON.

În temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., parata a fost obligată la plata cheltuielilor de judecata în favoarea reclamantei în sumă de 2017,5 RON, reprezentând onorariu expert și taxa de timbru.

Recursul

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta D.G.R.F.P. Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, apreciind că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. (hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii).

A considerat recurenta - pârâtă că, în mod greșit, instanța de fond, întemeindu-și considerentele în mod exclusiv pe concluziile expertizei contabile, apreciază ca fondata acțiunea reclamantei, după cum urmează:

societatea a procedat eronat la reevaluarea datoriilor apărute in 1991-1992, doar la momentul plații acestora. Astfel societatea nu putea înregistra ca și cheltuieli deductibile, cheltuielile cu diferențele de curs valutar aferente exercițiilor 1991-2002. Astfel expertul stabilește suma de 3.817.921,37 RON ca fiind cheltuiala nedeductibila cu diferențele de curs valutar din 2008-2010 care antrenează un impozit pe profit suplimentar de plata, concluzie "preluata" de instanța de fond.

b)surplusul din evaluare rezultat ca urmare a reevaluării și vânzării terenului proprietatea societății reprezintă elemente similare veniturilor, dar aceste venituri nu sunt impozabile întrucât destinația surplusului din rezerve nu a fost modificat pana in prezent conform prevederilor Legii 5712003, art. 22 alin. (5), |pct. 57.1 din H.G. 44/2004".

Astfel, recurenta - pârâtă critică soluția instanței de fond în considerarea următoarelor argumente:

În ceea ce privește " Diferențele de curs valutar" în sumă totală de 5.307.278 RON, înregistrate în contul 665, susține recurenta - pârâtă că aceste sume reprezintă diferențe de curs valutar aferente împrumutului acordat de către asociat, calculate ca diferența între cursul istoric la care a fost înregistrat împrumutul (anul 1991) și cursul de schimb la care au fost efectuare plățile, din anii 2008, 2009, 2010.

Sumele înregistrate în perioada 2008 -2010 reprezintă reglări ale diferențelor de curs valutar neînregistrate în evidențele fiscale și netratate fiscal de societate în anii fiscali anteriori, respectiv perioada 1991 - 2006.

Organul fiscal a constatat faptul că aceste cheltuieli au fost înregistrate eronat în perioada supusă inspecției fiscale și în baza prevederilor art. 21, alin. (1) din Legea nr. 571/2003 republicată, a considerat diferențele de curs valutar fiind cheltuieli nedeductibile la calculul impozitului pe profit.

Potrivit acelorași prevederi legale invocate și de către expert (ne referim la pozițiile art. 19 alin. (1), pct. 12 din H.G. 571/2003, art. 21 alini, art. 23 alin. (4) din legea 571/2003 privind C. fisc., cu modificările și completările ulterioare, în vigoare la data operațiunii de reevaluare și vânzare a terenului, dispozițiilor lpct. 4.92 din OMFP 306/20002 modificate prin dispozițiile pct. 59 din OMFP 11752/2005 respectiv OMFP 3055/2009 pentru aprobarea Reglementarilor contabile conforme cu directivele europene "profitul impozabil aferent unei perioade fiscale se calculează ca diferența Intre veniturile realizate din orice sursa și cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile și la care se adaugă cheltuielile nedeductibile, la stabilirea profitului impozabil luându-se in calcul și alte elemente similare veniturilor și cheltuielilor potrivit normelor de aplicare."

Astfel, potrivit pct. 12 din H.G. 442004 veniturile și cheltuielile care se iau în calcul la stabilirea profitului impozabil sunt cele înregistrate in contabilitatea potrivit reglementarilor contabile date in baza Legii 82/1991 precum și orice alte elemente similare veniturilor și cheltuielilor din care se scad veniturile neimpozabile și se adaugă cheltuielile nedeductibile conform prevederilor art. 21 C. fisc.

În ceea ce privește cheltuielile cu dobânzile și diferențele de curs valutar, legiuitorul a statuat în mod clar și fără echivoc prin prevederile art. 23 alin. (4) din Legea nr. 571/2003 faptul ca " Dobânzile și pierderile din diferențe de curs valutar, în legătură cu împrumuturile obținute direct sau indirect de la bănci internaționale de dezvoltare și organizații similare, menționate în norme, și cele care sunt garantate de stat, cele aferente împrumuturilor obținute de la instituțiile de credit române sau străine, instituțiile financiare nebancare, de la persoanele juridice care acordă credite potrivit legii, precum și cele obținute în baza obligațiunilor admise la tranzacționare pe o piață reglementată nu intră sub incidența prevederilor prezentului articol."

În aceeași măsură, susține în continuare recurenta - pârâtă, referitor la evaluarea diferențelor de curs valutar, potrivit pct. 4.95 din OMFP 3062002 modificate de dispozițiile pct. 59 din OMFP 1752/2005 respectiv OMFP 3055/2009, atunci când tranzacția este decontata in decursul aceluiași exercițiu financiar în care a și survenit, întreaga diferența de curs valutar este recunoscuta în acel exercițiu .Atunci când tranzacția este decontata intr-un execitiu financiar ulterior, diferența de curs valutar recunoscuta in fiecare exercițiu financiar ce intervine pana in exercițiul decontării, este determinata ținând seama de modificarea cursurilor de schimb survenita in cursul fiecărui asemenea exercițiu financiar.

Astfel elementele monetare exprimate în valuta (disponibilitati bănești și alte elemente asimilate cum ar fi acreditivele și depozitele bancare, creanțe și datorii in valuta) trebuie evaluate și raportate utilizând cursul de schimb comunicat de BNR și valabil la data încheierii exercițiului financiar.

Diferentele de curs valutar, favorabile sau nefavorabile, intre cursul de la data înregistrării creanțelor sau datoriilor in valuta sau cursul la care au fost raportate in situațiile financiare anterioare și cursul de schimb de la data încheierii exercițiului financiar, se înregistrează la venituri sau cheltuieli financiare, după caz.

În alta ordine de idei, susține recurenta - pârâtă, referitor la suma de 1.489.357 RON scăzuta de expertul contabil din totalul cheltuielilor nedeductibile stabilite de organele scale pe motiv ca sunt erori de calcul, se impune a face următoarele precizări:

- suma de 5.307.278 RON stabilita de organele fiscale reprezintă diferențe de curs valutar aferenta împrumutului acordat de către asociat, calculata ca diferență între cursul istoric la care a fost înregistrat împrumutul (anul 1991) și cursul de schimb la care au fost efectuate plățile, din anii 2008-2010-cheltuieli deduse integral la calculul impozitului pe profit in perioada menționata iar din calculul acestor diferențe de curs valutar efectuate de intimata-reclamanta rezulta ca aceste sume reprezintă: reglări ale diferentelor de curs valutar neînregistrate in evidentele contabile și netratate fiscal de reclamanta în anii fiscali anteriori (1991-2006) și înregistrate eronat de către aceasta in perioada supusă verificării.

Susține intimata - pârâtă că aceste diferențe de curs valutar au fost considerate eronat ca fiind cheltuieli deductibile la calculul impozitului pe profit, în condițiile in care, potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 acestea nu sunt cheltuieli efectuate în scopul obținerii de venituri, ci sunt 'înregistrări eronate în perioada supusă verificării.

Referitor la afirmația expertului contabil însușită de instanța de fond potrivit cu care organul de inspecție fiscala în: Situația privind recalcularea profitului impozabil nu a ținut cont de pierderea fiscala aferenta anilor precedenti (2003-2006) in suma de 348.136 RON, recurenta - pârâtă o apreciază ca fiind tendentiosa în condițiile in care în Anexa 2 la raportul de inspecție fiscala se poate lesne observa că pierderea fiscala a fost recuperata în 2007, când în urma recalcularii de către organele fiscale, societatea datora bugetului de stat impozit pe profit în suma de 1.081.790 RON.

b. Cea de-a doua critică formulată de recurenta - pârâtă se referă la argumentul instanței de fond conform căruia surplusul din evaluare rezultat ca urmare a reevaluării și vânzării terenului proprietatea societății reprezintă elemente similare veniturilor, dar aceste venituri nu sunt impozabile întrucât destinația surplusului din rezerve nu a fost modificat pana prezent conform prevederilor Legii 5712003, art. 22 alin. (5), pct. 57<SUP>1</SUP> din H.G. nr. 44/2004"

Susține recurenta - pârâtă că nu poate fi de acord cu acest argument întrucât: reiterând dispozițiile aplicabile spetei dedusa judecății (ele fiind pe larg prezentate in raportul de expertiza contabila respectiv art. 19 din Legea nr. 1/2003 s pct. 12 din H.G. 44/2003 potrivit cu care: "profitul impozabil aferent unei perioade fiscale se calculează ca tenta intre veniturile realizate din orice sursa și cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile și la care se adaugă cheltuielile nedeductibile, la stabilirea profitului impozabil luandu-se in calcul și alte elemente similare veniturilor și cheltuielilor potrivit prevederilor art. 21 din C. fisc. Exemple de elemente similare veniturilor "rezervele din reevaluare la casare sau cedarea activelor in situația în care au fost deductibile din profitul impozabil potrivit art. 22 alin. (5) din C. fisc.

În baza art. 22 alin. (5) reducerea sau anularea oricărui provizion ori a rezervei care a fost anterior dedusa se incluse in veniturile impozabile, indiferent daca reducerea sau anularea este datorata modificării destinației provizionului sau a rezervei, distribuirii provizionului sau a rezervei către participanți, sub orice forma, lichidării, divizării, etc.

În raport de pct. 57<SUP>1</SUP> din H.G. nr. 44/2004 în aplicarea art. 22 alin. (5) corelate cu cele ale art. 19 din C. fisc., surplusul din reevaluarea imobilizărilor corporale care a fost anterior deductibil, evidențiat, potrivit reglementarilor contabile in contul "Rezultatul reportat" sau în contul Alte rezerve, analitice distincte, se impozitează la momentul destinației rezervei, distribuirii rezervei către participanți sub orice forma inclusiv la folosirea acesteia pentru acoperirea pierderilor contabile.

Pentru calculul profitului impozabil aceste sume sunt elemente similare veniturilor.

Potrivit art. 111 alin. (3) din Secțiunea 5 "Pierderi referitoare la elementele din contul de profit și pierdere din Anexa la Ordinul M.F.P. nr. 1752/2005, surplusul din reevaluare inclus in rezerva din reevaluare este capitalizat prin transferul direct in rezerve, atunci când acest surplus reprezintă un caștig realizat. Astfel, in sensul prezentelor reglementari, câștigul se considera realizat la scoaterea din evidenta a activului pentru care s-a constituit rezerva din reevaluare.

Alin. 8 al aceluiași articol precizează ca nici o parte din rezerva din reevaluare nu poate fi distribuita, direct sau indirect, cu excepția cazului in care activul reevaluat a fost valorificat, situație in care surplusul din reevaluare reprezintă câștig efectiv realizat.

În atare situații, susține recurenta - pârâtă că argumentul instatei de fond potrivit cu care surplusul din reevaluare se impozitează la momentul modificării destinației rezervei nu poate fi reținut întrucat: prevederile pct. 12 din H.G. nr. 44/2004 au fost modificate prin H.G. nr. 1579/2007, ulterior vânzării din 05.11.2007 respectiv cu data de 28.12.2007, în sensul ca rezervele din reevaluarea mijloacelor fixe sunt considerate elemente similare veniturilor potrivit art. 22 alin. (5) respectiv la momentul modificării acestor rezerve.

Daca legiuitorul ar fi avut in vedere ca surplusul din reevaluare sa se impoziteze la momentul notificării destinației rezervei și anterior H.G. nr. 1579/2007, așa cum susține expertul contabil, se pune întrebarea retorică:

"de ce a mai fost emis un act normativ care modifica in mod expres momentul considerării rezervei din reevaluarea drept element similar veniturilor de "la data scăderii din gestiune a mijloacelor fixe reevaluate "la "potrivit prevederilor art. 22 alin. (5) din Legea nr. 571/2003

Mai mult decât atât, susține în continuare recurenta - pârâtă, începand cu 01.05.2009 prin O.U.G. nr. 34/2009 se revine la impozitarea rezervelor din reevaluarea mijloacelor fixe cedate la momentul scăderii din gestiune daca rezervele sunt aferente unor reevaluări efectuate după 01.01.2004.

Sintetizând: sumele provenite din rezervele din reevaluarea imobilizărilor corporale la cedarea activelor sunt elemente similare veniturilor respectiv la casarea sau cedarea activelor in situația in care au fost deductibile din profitul impozabil.

Astfel, s-a procedat la recalcularea profitului impozabil luând din calcul rezerve din reevaluarea terenului in suma de 7.125.358 RON ca fiind venit impozabil la data de 05.11.2007, data la care a fost vândut, conform Contractului de vânzare cumpărare.

Pentru considerentele expuse anterior solicită recurenta - pârâtă admiterea recursului, ca fondat, modificarea în tot a sentinței recurate, cu consecința respingerii acțiunii, ca neîntemeiată.

Apărările intimatei.

Împotriva recursului promovat de autoritatea publică recurentă - pârâtă s-au formulat Concluzii scrise de către intimata - reclamantă S.C. A. S.R.L. prin Cabinet Individual de Insolvență C., în cuprinsul cărora solicită respingerea acestuia, ca nefondat și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond, ca fiind legală și temeinică.

Considerentele și soluția instanței de recurs

Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză precum și prevederile art. 304<SUP>1</SUP> C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente:

În prealabil, Înalta Curte constată că, criticile formulate de recurentă la acest moment sunt, în ceea ce privește cheltuielile nedeductibile reprezentând " diferențele de curs valutar" înregistrate în contul 665, identice cu cele formulate de aceasta împotriva primei soluții date de instanța de fond; ele regăsindu-se în mare parte și în Obiecțiunile formulate de autoritate la raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, fără ca partea să dezvolte un raționament juridic pentru care apreciază că sentința recurată este neîntemeiată, fără a aduce reale critici modului în care instanța de fond a soluționat prezenta cauză, fiind nemulțumită de fapt de soluția pronunțată de aceasta.

Astfel, Înalta Curte apreciază că argumentele recurentei-pârâte formulate în sensul că instanța de fond și-a întemeiat în mod greșit și exclusiv considerentele pe concluziile expertizei contabile nu sunt fondate.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că, în speță, în fapt, prin acțiunea cu care a sesizat Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat anularea deciziei de impunere F-CT 608 nr. 3741 din 27 aprilie 2011 (corectată prin Decizia de impunere F-CT 608 nr. 3741 din 23 mai 2011), a Raportului de inspecție fiscală nr. x din 27 aprilie 2011 (ambele emise de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Constanța - Activitatea de Inspecție Fiscală, prin care au fost stabilite în sarcina reclamantei obligații fiscale suplimentare reprezentând impozit pe profit și accesoriile aferente în sumă totală de 2.818.888 RON, derivând din impozitarea rezervelor din reevaluarea unui teren vândut în anul 2007, rezerve a căror destinație nu s-a modificat fiind menținute de societate în contul 1065 "Rezerve reprezentând surplusul realizat din rezerve din reevaluare", precum și din nerecunoașterea cheltuielilor de curs valutar ca fiind cheltuieli deductibile la calculul profitului impozabil pentru exercițiile financiare 2008, 1009 și 2010), precum și anularea Deciziei nr. 241 din 7 septembrie 2011 privind soluționarea contestației formulată de reclamantă înregistrată la D.G.F.P a județului Constanța - Biroul soluționare contestații sub nr. x din 24 august 2011.

S-a reținut de prima instanță învestită inițial cu soluționarea litigiului că, în ceea ce privește impozitarea rezervelor din reevaluarea terenului vândut în anul 2007, din interpretarea coroborată a prevederilor art. 19 alin. (1), art. 22 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. și ale pct. 12 din H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind C. fisc. rezultă că acest sume provenite din rezervele de reevaluare a imobilizărilor corporale la cedarea activelor sunt elemente similare veniturilor iar, în speță prin actele administrative fiscale contestate s-a considerat corect că valoarea terenului rezultată în urma reevaluării și încasată ca urmare a vânzării către S.C. E. S.R.L. reprezintă un venit (activul fiind cedat, acesta nu mai apare în patrimoniul contribuabilului), astfel că el va fi avut în vedere la stabilirea profitului impozabil, în conformitate cu dispozițiile art. 19 din Legea nr. 571/2003 și numai în situația în care bunul reevaluat rămâne în patrimoniul contribuabilului fiind evidențiat în contul - rezervă din reevaluare diferența rezultată nu era impozitată.

Ori, a reținut prima instanță, în cauză bunul reevaluat a ieșit din patrimoniul contribuabilului, motiv pentru care impunerea legală cu această situație s-a făcut conform prevederilor legale.

În ceea ce privește cheltuielile considerate nedeductibile reprezentând diferențe de curs valutar în sumă de 5.307.278 RON - a reținut instanța inițial învestită, cu ocazia primei judecăți, că aceste sume reprezintă diferențe de curs valutar aferente împrumutului acordat de asociat, calculate ca diferență între cursul istoric bancar la data când s-a înregistrat împrumutul (anul 1991) și cursul de schimb la care au fost efectuate plățile în anii 2008, 2009 - 2010.

A reținut astfel instanța că, raportat și la cadrul normativ incident, respectiv prevederile art. 4.95 din Ordinul nr. 306/2002, Ordinul nr. 1752 din 17 noiembrie 2005 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme directivelor europene, care abrogă Ordinul nr. 306/2002, art. 19 din Legea nr. 571/2003, respectiv art. 12 din H.G. nr. 44/2004 precum și la cele consemnate în raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză pentru anii 2008 - 2010, organul fiscal a stabilit greșit diferențele de curs valutar pentru suma ce depășește limita de 3.817.921,37 RON, motiv pentru care a anulat actele administrativ fiscale în ceea ce privește impozitul pe profit suplimentar, majorare de întârziere și penalități de întârziere ce depășește această sumă.

Instanța de control judiciar, în soluționarea recursurilor declarate de ambele părți împotriva soluției dată de instanța de fond, a admis ambele căi de atac declarate de părți, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru a se asigura părților accesul la dublul grad de jurisdicție, ca garanție a legalității și temeiniciei hotărârii judecătorești, reținând că prima instanța a omis a analiza și a cerceta în mod efectiv, prin considerentele hotărârii recurate, în integralitate, motivele de fapt și de drept invocate de reclamantă în susținerea cererii sale de anulare a actelor administrativ fiscale precum și pertinența și concludența unui mijloc esențial de probă administrat în cauză, respectiv a raportului de expertiză contabilă întocmit de expertul desemnat în condițiile legii; Înalta Curte fiind astfel în imposibilitate de a-și exercita în mod corespunzător atribuțiile de control judiciar.

Astfel, instanța de fond, în rejudecare după casare, conform art. 315 alin. (1) C. proc. civ., este ținută a remedia aspectele de nelegalitate constatate de instanța de recurs, dispozițiile acesteia fiind obligatorii pentru judecătorii fondului; în speța de față instanța de fond fiind ținută să analizeze și să cerceteze în mod efectiv și în integralitate motivele de fapt și de drept invocate de reclamantă în susținerea cererii sale precum și conținutul raportului de expertiză întocmit în cauză.

Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului din această perspectivă, constată că instanța de fond, în rejudecare, reanalizând întreg probatoriul administrat în cauză, inclusiv conținutul raportului de expertiză contabilă întocmit de doamna expert F. (atașat la filele 211 - 224 dosar nr. x/2012) și cadrul normativ incident, în mod temeinic și legal a constatat ca fiind întemeiată acțiunea reclamantei, reținând că organul fiscal a procedat în mod greșit la calcularea în sarcina acesteia la obligații fiscale suplimentare de plată în sumă de 2.818.999 RON.

Instanța de control judiciar constată că, în esență, criticile aduse actului de control și deciziei de impunere vizează două chestiuni și anume:

1 - diferențele de curs valutar înregistrate de societatea intimată - reclamantă și influența asupra calculului profit/pierdere și a impozitului rezultat;

2 - tratamentul fiscal al surplusului din rezerve din reevaluare rezultate ca urmare a reevaluării și vânzării terenului proprietatea societății.

În ceea ce privește prima chestiune, referitoare la cheltuielile considerate nedeductibile reprezentând diferențe de curs valutar în sumă de 5.307.278 RON, Înalta Curte reține că asociatul societății reclamante a împrumutat în valută societatea în anul 1991 în baza a 7 contracte de împrumut și în anul 1992 în baza unui contract de cesiune de creanță.

Intimata - reclamantă a înregistrat în contul 665 " cheltuieli cu diferențe de curs valutar" în sumă de 5.307.278 RON, astfel:

În anul 2008 suma de 1.607.375 RON;

În anul 2009 suma de 3.427.664 RON;

În anul 2010 suma de 272.239 RON.

Expertul desemnat în cauză, analizând fișele analitice ale contului 665 " Cheltuieli cu diferențe de curs valutar", 455 " Asociați - conturi curente", 765 " Venituri din diferențe de curs valutar", 5121 " Conturi bancare în RON", 5124 " Conturi bancare în valută", 5311 " Casa în RON" aferente perioadei 2008 - 2010 a constatat că, cumulând diferențele din 2008 - 2010, din totalul considerat nedeductibil de către organele de inspecție fiscală de 5.307.278 RON, trebuie scăzute erorile de 925.431,29 din anul 2008; 337.720,32 din anul 2009 și 226.206,02 din anul 2010 iar cheltuielile nedeductibile cu diferențele de curs valutar din anul 2008 - 2010 sunt în sumă de 3.817.921,37 RON, care antrenează un impozit pe profit suplimentar de plată. Același expert a constatat în Anexa 2 din RIF 3741 din 27 aprilie 2011, corectat ulterior prin Adresa nr. x din 24.05.2011, ce a stabilit în sarcina societății reclamante obligații de plată suplimentare în sumă totală de 2.843.101 RON (corectat la 24.05.2011 cu 2.818.888 RON) constând în impozit pe profit, majorări și penalități de întârziere, erori de calcul în ceea ce privește recuperarea pierderii fiscale a societății; aceste erori având implicații directe asupra sumei suplimentare de plată reprezentând impozit pe profit, majorări și penalități.

Înalta Curte are în vedere și cadrul normativ incident și anume: dispozițiile art. 4.95 din Ordinul nr. 306/2002 pentru aprobarea Reglementărilor contabile simplificate, armonizate cu directivele europene conform cărora "diferențele de curs valutar ce apar cu ocazia decontării creanțelor și datoriilor în valută la cursuri diferite față de cele la care au fost înregistrate inițial pe parcursul perioadei sau față de cele la care au fost raportate în situațiile financiare anuale simplificate anterioare trebuie recunoscute ca venituri sau cheltuieli în perioada în care apar. O diferență de curs valutar apare când există o modificare a cursului de schimb între data efectuării tranzacției și data decontării oricăror elemente monetare ce rezultă dintr-o tranzacție în valută"; Ordinul nr. 1752 din 17 noiembrie 2005 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme directivelor europene care abroga Ordinul 306/2002, ce prevede că, la închiderea exercițiului financiar, datoriile în valută se evaluează și raportează utilizând cursul de schimb comunicat de Banca Națională a României valabil la data încheierii exercițiului financiar. Ulterior Ordinul nr. 1752/2005 a fost abrogat și începând cu 2010 este in vigoare Ordinul nr. 3055/2009 pentru aprobarea Reglementarilor contabile conforme cu directivele europene, care preia însă mod similar prevederile referitoare la evaluarea datoriilor în valută la sfârșitul fiecărui exercițiu financiar, astfel că tratamentul contabil aplicabil din 2010 este similar celui din 2008.

De asemenea, Înalta Curte are în vedere și dispozițiile Art. 19 din Legea nr. 571/2003 ce prevăd că "Profitul impozabil se calculează ca diferență între veniturile realizate din orice sursă și cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, dintr-un an fiscal din care se scad veniturile neimpozabile și la care se adaugă cheltuielile nedeductibile. La stabilirea profitului impozabil se iau în calcul și alte elemente similare veniturilor și cheltuielilor potrivit normelor de aplicare." În H.G. nr. 44/2004 care cuprinde normele la C. fisc., la art. 12 sunt exemplificate elemente similare cheltuielilor "diferențele nefavorabile de curs valutar, rezultate în urma evaluării creanțelor și datorii/or în valută, înregistrate în evidența contabilă în rezultatul reportat, ca urmare a retratării sau transpunerii", cu condiția ca aceste diferențe să nu fie prescrise (termenul de prescripție fiind de 5 ani fiscali).

Înalta Curte, având în vedere și răspunsul dat de expertul desemnat în cauză, la obiecțiunile formulate de recurenta - pârâtă, reține că, din totalul de 5.307.278 RON considerat nedeductibil de organele de inspecție fiscală (valoare ce reprezintă rulajul total al contului 665 - cheltuieli cu diferențele de curs valutar), suma de 1.489.356,63 RON, a fost apreciată de expert deductibilă iar pentru diferența dintre cheltuielile nedeductibile calculate de organul de inspecție fiscală de 5.307.278 RON și cheltuielile deductibile stabilite de expert la suma de 1.489.356,63 RON, diferența în sumă de 3.817.921,37 RON, este apreciată de expert ca fiind nedeductibilă la calculul impozitului pe profit.

Față de concluziile expertului desemnat în cauză și normele legale incidente, Înalta Curte, apreciază că organul fiscal a stabilit greșit diferențele de curs valutar pentru suma ce depășește limita de 3.817.921,37 RON, motiv pentru care se impune ca actele administrativ fiscale contestate în ceea ce privește impozitul pe profit suplimentar, majorare de întârziere și penalități de întârziere ce depășește această sumă să fie anulate.

În ceea ce privește impozitarea rezervelor din reevaluarea terenului vândut în anul 2007, instanța de control judiciar reține că, în data de 05 noiembrie 2007 societatea intimata reclamantă a vândut un teren evaluat la data de 30.10.2007 la valoarea de 7.132.228 RON în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x din 05 noiembrie 2007.

La data de 30.10.2007 terenul a fost reevaluat în baza raportului întocmit de expert D. stabilindu-se diferențe de evaluare în sumă de 7.125.358,05 RON.

În baza contractului menționat anterior societatea a întocmit factura fiscală seria x din 05.11.2007 pentru suma de 2.038.918 RON, reprezentând contravaloarea primei rate.

Ulterior, în data de 28.12.2007, în baza actului adițional nr. 282 din 28.12.2007 la contractul de vânzare - cumpărare, prin factura fiscală seria x societatea stornează factura emisă inițial, întocmind o nouă factură fiscală seria x în valoare de 7.132.228 RON, reprezentând prețul total al vânzării terenului.

Organul de inspecție fiscală a constatat faptul că societatea a întocmit eronat factura de vânzare a terenului în valoare totală de 7.132.228 RON în data de 28.12.2007 și nu la data la care au fost îndeplinite formalitățile legale pentru transferul titlului de proprietate de la vânzător la cumpărător, respectiv la data de 05.11.2007 conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 05 noiembrie 2007.

Privitor la acest aspect, instanța de fond, având în vedere dispozițiile obligatorii din decizia de casare, în mod temeinic și legal a ținut cont de constatările făcute de expertul desemnat în cauză în cuprinsul raportului de expertiză, în sensul că terenul a fost scos din contabilitate cu o valoare de 7.126,920 RON, calculată prin însumarea valorii inițiale a terenului de 1.561,95 RON și a diferenței din reevaluare, conform raportului doamnei expert D., de 7.125.358 RON.

Înalta Curte, în acord cu judecătorul fondului, reține concluziile expertului contabil care, analizând documentația prezentată și desfășurarea cronologică a tranzacției, constată că în trimestrul 4 din anul 2007, când a avut loc reevaluarea și vânzarea terenului era în vigoare Ordinul nr. 1752/2005 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, ordin care, la punctul 109 alin. (1) prevede că " Reevaluarea imobilizărilor corporale se face la valoarea justă de la data bilanțului. Valoarea justă se determină pe baza unor evaluări efectuate, de regulă, de profesioniști calificați în evaluare, membri ai unui organism profesional în domeniu, recunoscut național și internațional" iar la punctul 111 alineat din același ordin prevede că " În cazul în care se efectuează reevaluarea imobilizărilor corporale, diferența dintre valoarea rezultată în urma reevaluării și valoarea la cost istoric, trebuie prezentată la rezerva din reevaluare, ca un sub-element distinct în " Capital și rezerve".

Astfel cum și expertul a reținut, intimata - reclamantă a aplicat în mod corect reglementările legale în vigoare în anul 2007, prezentând diferența dintre valoarea reevaluată a terenului de 7.126.920 RON și valoarea la cost istoric a acestuia de 1.561,95 RON, respectiv suma de 7.125.359 RON.

Ulterior, chiar dacă Ordinul 1752/2005 a fost abrogat, iar începând cu anul 2010 este în vigoare Ordinul nr. 3055/2009 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, noul ordin preia la pct. 124 prevederile art. 111 din Ordinul nr. 1752/2005; astfel că, tratamentul contabil aplicabil din 2010 este similar celui din 2007.

În ceea ce privește tratamentul fiscal aplicabil surplusului din reevaluare, instanța de control judiciar reține, în acord cu cele constatate de instanța de fond că textul legal special în materia tratamentului fiscal al rezervelor din reevaluare îl constituie dispozițiile art. 22 alin. (5) din C. fisc., ce prevăd următoarele:

"Reducerea sau anularea oricărui provizion ori a rezervei care a fost anterior dedusă se include în veniturile impozabile, indiferent dacă reducerea sau anularea este datorată modificării destinației provizionului sau rezervei, distribuirii provizionului sau rezervei către participanți sub orice formă, lichidării, divizării, fuziunii contribuabilului sau oricărui alt motiv; aceste dispoziții completându-se cu cele prevăzute la art. 571 din H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind C. fisc., ce prevăd că " În aplicarea prevederilor art. 22 alin. (5) corelate cu dispozițiile art. 19 din C. fisc. surplusul din reevaluarea imobilizărilor corporale, care a fost anterior deductibil, evidențiat potrivit reglementărilor contabile în contul " Rezultatul reportat" sau în contul " Alte rezerve" analitice distincte se impozitează la momentul modificării destinației rezervei, distribuirii rezervei către participanți sub orice formă, lichidării, divizării, fuziunii contribuabilului sau oricărui alt motiv, inclusiv la folosirea acesteia pentru acoperirea pierderilor contabile. Pentru calculul profitului impozabil aceste sume sunt elemente similare veniturilor. Înregistrarea și menținerea în capitaluri proprii respectiv conturi de rezerve sau rezultatul reportat, analitice distincte a rezervelor constituite în baza unor acte normative nu se consideră modificarea destinației sau distribuție".

Dispozițiile art. 19 din C. fisc., de care se face vorbire în norma mai sus menționată precizează că " Profitul impozabil se calculează ca diferență între veniturile realizate din orice sursă și cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile și la care se adaugă cheltuielile nedeductibile. La stabilirea profitului impozabil se iau în calcul și alte elemente similare veniturilor și cheltuielilor potrivit normelor de aplicare" .

Raportat la aceste dispoziții, s-a reținut în raportul de expertiză întocmit în cauză că societatea intimată - reclamantă a înregistrat în mod corect surplusul din reevaluare de 7.125.358 RON în contul de rezerve, nemodificând destinația și nedistribuindu-l până la data întocmirii raportului de expertiză iar acest surplus de reevaluare reprezintă un element similar veniturilor în sensul art. 12 din Normele metodologice ale C. fisc. dar nu este un venit impozabil conform prevederilor art. 57<SUP>1</SUP> din aceleași norme. Astfel, dispozițiile art. 12 din Normele metodologice din H.G. nr. 44/2004 prevăd următoarele" Exemple de elemente similare veniturilor sunt…… rezervele din reevaluare la casarea sau cedarea activelor, în situația în care au fost deductibile din profitul impozabil".

Înalta Curte reține cele constatate de expertul desemnat, în sensul că profitul impozabil din această tranzacție a fost calculat, înregistrat și declarat corect de către societatea intimată - reclamantă, el fiind în sumă de 5.308 RON.

În ceea ce privește critica formulată de recurenta - pârâtă, referitoare la faptul că, instanța de fond în mod greșit ar fi reținut că surplusul din reevaluare se impozitează la momentul modificării destinației rezervei, în condițiile în care prevederile art. 12 din H.G. nr. 44/2004 au fost modificate prin H.G. nr. 1579/2007, ulterior vânzării din 05.11.2007, respectiv cu data de 28.12.2007, Înalta Curte o apreciază ca fiind neîntemeiată, în considerarea următoarelor argumente:

Începând cu 01.01.2008, prin H.G. nr. 1579/2007 se modifică art. 12 din normele metodologice din H.G. nr. 44/2004, acesta prevăzând următoarele " 3. La punctul 12, liniuța a doua a paragrafului II și ultimul paragraf se modifică și va avea următorul cuprins: …… rezervele din reevaluarea mijloacelor fixe, potrivit prevederilor art. 22 alin. (5) din C. fisc.".

Însă, prin trimiterea la articolul 22 alin. (5) din C. fisc., nu se schimbă tratamentul fiscal al surplusului din reevaluare, deoarece articolul 22 alin. (5) și-a păstrat în mod identic aceeași formă, detaliată și prin normele metodologice la art. 57<SUP>1</SUP>. Conform acestei H.G. rezervele din reevaluarea mijloacelor fixe sunt elemente asimilabile veniturilor, dar nu sunt impozitate.

Un argument în plus în susținerea celor reținute mai sus, constă în conținutul Deciziei nr. 2 a Comisiei Centrale Fiscale publicată în MO nr. 376/2004 privind aplicarea unitară a unor prevederi referitoare la impozitul pe profit, convențiile de evitare a dublei impuneri, accize și taxa pe valoare adăugată, care la punctul 3 "Impunerea rezervelor din reevaluarea imobilizărilor corporale" prevede următoarele:":În aplicarea prevederilor art. 19 și ale art. 22 alin. (5) din Legea nr. 571/2003, surplusul din reevaluarea imobilizarilor corporale, care a fost anterior deductibil, evidentiat potrivit reglementarilor contabile in contul "Rezultatul reportat" sau in contul "Alte rezerve", analitice distincte, se impoziteaza la momentul modificarii destinatiei rezervei, distribuirii rezervei catre participanti sub orice forma, lichidarii, divizarii, fuziunii contribuabilului sau oricarui alt motiv, inclusiv la folosirea acesteia pentru acoperirea pierderilor contabile.

Înregistrarea și mentinerea in capitaluri proprii, respectiv conturi de rezerve sau rezultatul reportat, analitice distincte, a rezervelor constituite in baza unor acte normative, nu se considera modificarea destinatiei sau distributie."

Astfel, în condițiile în care societatea intimată - reclamantă nu a modificat destinația rezervelor și nici nu le-a distribuit până la momentul întocmirii raportului de expertiză, ele regăsindu-se în soldul contului 1065 - " Rezerve reprezentând surplusul din reevaluare", iar surplusul din evaluare de 7.125.358 RON a fost înregistrat în acest cont de rezerve, Înalta Curte reține că societatea nu datorează impozit pe profit pentru suma de 7.125.358 RON" surplusul din rezerve din reevaluare rezultat ca urmare a reevaluării și vânzării terenului proprietatea societății reprezintă elemente similare veniturilor, dar aceste venituri nu sunt impozabile, întrucât destinația surplusului din rezerve nu a fost modificată până în prezent", conform prevederilor Legii nr. 571/2003, art. 22 alin. (5), H.G. nr. 44/2007 art. 57<SUP>1</SUP> .

S-a reținut astfel de către instanța de fond, pe baza celor consemnate de expertul contabil desemnat în cauză că organul fiscal a procedat în mod greșit la calcularea în sarcina societății intimate - pârâte a obligațiilor fiscale suplimentare de plată în sumă de 2.818.888 RON.

Prin urmare, având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte constată că instanța de fond s-a conformat dispozițiilor obligatorii dispuse prin decizia de casare, analizând și cercetând în mod efectiv susținerile părților în raport de probele administrate în cauză, în special în raport de expertiza efectuată de expertul desemnat, motiv pentru care apreciază că, instanța de fond, în mod temeinic și legal a reținut ca fiind întemeiată acțiunea reclamantei, dispunând admiterea acesteia și anularea actelor fiscale contestate; criticile formulate de recurenta - intimată prin motivele de recurs fiind apreciate de instanța de control judiciar ca neîntemeiate și pe cale de consecință recursul urmând să fie respins ca nefondat.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Constatând că sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța împotriva sentinței nr. 221/CA din 2 decembrie 2015 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 decembrie 2016.