ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2958/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Soluția instanței de fond. Prin acțiunea formulată, reclamanta A.M.P., a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Institutul Național de Administrație, obligarea acestuia la emiterea unui act administrativ în sensul avansării sale în treapta de salarizare I, începând cu data de 19 octombrie 2008; plata diferențelor salariale corespunzătoare, începând cu data de 19 octombrie 2008 și până la data emiterii actului administrativ de avansare în treapta de salarizare I; cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea în fapt a acțiunii, reclamanta a arătat că începând de la data de 19 august 2002 lucrează ca și funcționar public la Institutul Național de Administrație - Departamentul Formare Continuă, conform mențiunilor de la pct. 70 și urm. din Carnetul de muncă seria SI no. 0664446, iar ultima avansare în treaptă profesională a fost consemnată la poziția 89 - expert clasa I, superior, treapta 2 - în conformitate cu Ordinul INA nr. 231 din 19 octombrie 2006. A mai arătat reclamanta că până în luna ianuarie 2009, din culpa pârâtei, a fost pusă în imposibilitate de a avansa în treaptă profesională după doi ani vechime în treapta 2, nefiindu-i întocmite și comunicate rapoartele de evaluare a performanțelor profesionale aferente anilor 2006-2008, în ciuda faptului că instanțele judecătorești competente au dispus deja: 1. anularea raportului de evaluare a performanțelor profesionale pe anul 2007, în baza Sentinței civile nr. 1940 din 24 iunie 2008, pronunțată în dosarul nr. 1632/2/2008 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal; 2. anularea raportului de evaluare a performanțelor individuale pe perioada 01 decembrie 2005-19 octombrie 2006, în baza Sentinței civile nr. 1940 din 24 iunie 2008, pronunțată în dosarul nr. 1632/2/2008 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Pârâtul Institutul Național de Administrație a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, invocând și excepția prematurității acțiunii. Pârâtul a solicitat a se constata că reclamanta nu îndeplinește condițiile legale pentru avansarea în treapta de salarizare 1, precum și admiterea excepției de prematuritate invocată și respingerea cererii de chemare în judecată ca prematur introdusă, atât pentru primul, cât și pentru cel de al doilea capăt de cerere, accesoriu al primului. Sub aspectul netemeiniciei, în fond, a cererii reclamantei, atât pentru capătul unu, cât și pentru capătul doi de cerere, pârâtul a precizat că nu se poate reține, pentru Institutul Național de Administrație, culpa sau refuzul nejustificat de soluționare.

La data de 21 aprilie 2010 reclamanta P.A.M. și-a precizat acțiunea, în sensul că și-a micșorat câtimea pretențiilor, solicitând obligarea pârâtei la emiterea unui act administrativ în sensul avansării sale în treapta de salarizare 1 în perioada 19 octombrie 2008 – 31 martie 2010; plata diferențelor salariale corespunzătoare începând cu data de 19 octombrie 2008 până la data de 31 martie 2010, cu cheltuieli de judecată. Prin sentința civilă nr. 1971 din 28 aprilie 2010 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea precizată formulată de reclamanta A.M.P., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională a Funcționarilor Publici, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că excepția prematurității introducerii acțiunii pe motiv că nu sunt îndeplinite toate condițiile legale pentru acordarea dreptului pretins, invocată de pârâtă prin întâmpinare, este neîntemeiată, deoarece aspectul îndeplinirii sau neîndeplinirii condițiilor legale pentru acordarea dreptului pretins ține de felul cauzei, având în vedere și perioada pentru care se solicită acordarea dreptului. De asemenea, instanța a reținut că, deși nu a invocată, formal, vreo excepție, pârâta a susținut tot prin întâmpinare, că acțiunea reclamantei este inadmisibilă, întrucât dreptul de a "avansa automat în treapta de salarizare imediat următoare" nu este reglementat legal.

Sub acest aspect instanța a apreciat că motivul indicat de pârâtă nu se constituie într-un fine de neprimire, ci privește lipsa de acuratețe în exprimarea juridică a reclamantei, care, evident, s-a referit la un pretins drept de a avansa în treapta de salarizare imediat următoare. Din analiza prevederilor art. 33 din O.G. nr. 6/2007, modificat și completat, instanța a reținut că rezultă, fără echivoc, următoarele elemente esențiale: - în primul rând, funcționarul public are un drept (este adevărat, condiționat multiplu) de a fi avansat în treptele de salarizare corespunzătoare funcției publice deținute, în acest sens fiind edificatoare prevederile art. 153 din R.G. nr. 611/2008, care cuprind termenul imperativ "avansează", iar nu un termen care să reglementeze doar o posibilitate.

- în al doilea rând, fiind un drept condiționat, existența lui se stabilește la momentul aprobării bugetului (în speță 12 martie 2009, fapt susținut de pârâtă, prin întâmpinare și necontestat de reclamantă), în raport de alocarea sau nu a fondurilor necesare, precum și de îndeplinirea celorlalte condiții. Astfel, instanța a apreciat că îndeplinirea vechimii minime de 2 ani pe treapta de salarizare conferă funcționarului public doar vocația de a fi avansat în treapta de salarizare superioară, pentru dobândirea unui drept în acest sens fiind necesară îndeplinirea condițiilor referitoare la aprobare, evident ulterioară, a bugetului care să prevadă fondurile necesare (dacă nu există fondurile necesare, nici dreptul nu poate să existe) și la calificativul cel puțin "bun" obținut la evaluarea pe anul precedent.

Or, în cauză, instanța a constatat că la data aprobării bugetului, respectiv 12 martie 2009 (fapt necontestat), reclamanta P.A.M. nu îndeplinea condiția legală de sa fi obținut calificativul cel puțin "bun" pe anul precedent (2008), ea aflându-se în posesia doar a rezultatului unei evaluări parțiale, respectiv pentru perioada 01 decembrie 2007-13 noiembrie 2008. S-a mai reținut în considerentele hotărârii atacate că reclamanta P.A.M. a fost mutată temporar, pentru o perioadă de șase luni, începând cu 13 noiembrie 2008, la Serviciul Economic și Resurse Umane, prin ordinul I.N.A. nr. 231 din 04 noiembrie 2008, astfel că funcționarul public care coordonează acest serviciu trebuia să-i efectueze evaluare anuală a performanțelor profesionale, numai că reclamanta nu a exercitat efectiv atribuțiile de serviciu în cadrul acestui compartiment și din acest motiv nu i s-a realizat evaluarea anuală.

Referitor la acest din urmă aspect, la termenul de judecată din data de 10 martie 2010, reclamanta, care a recunoscut neexercitarea atribuțiilor în cadrul compartimentului în care a fost mutată, a susținut că s-ar fi aflat în concediu medical în perioada de referință și a solicitat un termen pentru a depune la dosar înscrisurile doveditoare, dar nu a realizat acest lucru, deși cererea i-a fost admisă, situație în care nu s-a putut aprecia că pârâta ar fi avut vreo culpă în neefectuarea evaluării anuale (pe anul 2008) în privința reclamantei. 2. Calea de atac exercitată. Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat recurs reclamanta P.A.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc.

civ. În motivarea căii de atac, recurenta susține, în esență, că sentința atacată este lipsită de temei legal, fiind pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

În opinia recurentei, instanța de fond nu a sancționat refuzul autorității pârâte de a o avansa în treapta de salarizare imediat superioară, deși mutarea temporară a fost revocată ulterior plângerii prealabile, există culpa intimatei-pârâte în ceea ce privește evaluarea sa profesională, iar avansarea nu este condiționată de data aprobării bugetului intimatei la 13 martie 2009, astfel că până în luna ianuarie 2009, din culpa intimatei a fost în imposibilitate de a avansa în treapta profesională după 2 ani de vechime în treapta 2. Recurenta-reclamantă precizează că în timpul derulării litigiului a avut loc avansarea în treapta următoare de salarizare și ultima, fiind îndreptățită la diferența drepturilor salariale corespunzătoare perioadei 19 octombrie 2008 – 31 martie 2010. Intimata-pârâtă Agenția Națională a Funcționarilor Publici a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, considerând legală și temeinică sentința recurată și combătând criticile recurentei reclamantei.

În esență, se susține că recurenta-reclamantă la data introducerii acțiunii, nu îndeplinea condițiile pentru a fi avansată în treapta de salarizare imediat superioară, prevăzute de art. 33 alin. (1)-(4) din O.G. nr. 6/2007. 3. Soluția instanței de recurs. Înalta Curte, analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile care există la dosarul cauzei, de dispozițiile legale incidente, apreciază că acesta este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse: În mod corect instanța de fond a reținut că în raport de dispozițiile art. 33 alin. (1)-(4) din O.G.

nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, dreptul de a avansa în treapta de salarizare imediat superioară este determinat de îndeplinirea condițiilor cumulative prevăzute de dispozițiile legale menționate. Potrivit art. 33 alin. (1) din actul normativ menționat, „avansarea în treapta de salarizare imediat superioară, se face prin transformarea posturilor ocupate de cei care îndeplinesc condițiile de avansare, după aprobarea bugetului, la propunerea șefului compartimentului în care lucrează funcționarul public, cu aprobarea conducătorului autorității sau instituției publice”.

Necontestat este faptul că la momentul solicitării de avansare a recurentei-reclamante, cât și la momentul introducerii plângerii prealabile, nu fusese făcută propunerea de avansare în treapta de salarizare imediat superioară de șeful compartimentului în care funcționează funcționarul public, respectiv recurenta, nu fusese aprobat bugetul, nu a existat aprobarea conducătorului autorității sau instituției publice angajatoare privind avansarea în treapta de salarizare imediat superioară. Prin urmare, chiar în situația în care celelalte condiții necesare avansării în treapta de salarizare imediat superioară s-ar aprecia ca fiind îndeplinite sau ar exista o culpă a autorității în neîndeplinirea acestora, neîndeplinirea condițiilor impuse de legiuitor în art. 33 alin. (1) din O.G.

nr. 6/2007, modificată și completată, conduce la imposibilitatea realizării dreptului la avansare în treapta de salarizare imediat superioară, întrucât astfel cum s-a reținut anterior, pentru materializarea acestui drept legiuitorul a impus întrunirea mai multor condiții cumulative. În consecință, neîndeplinirea chiar și a unei singure condiții din cele menționate la art. 33 alin. (1), conduce la imposibilitatea avansării în treapta de salarizare imediat superioară. De altfel, avansarea în treapta de salarizare imediat superioară nu se poate realiza în mod automat, ci trebuie să se înscrie în politica financiară și de personal a instituției publice angajatoare, fiind condiționată și de îndeplinirea condițiilor impuse de legiuitor în astfel de situații.

În concluzie, față de considerentele expuse, hotărârea recurată este temeinică și legală, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Nu este lipsit de relevanță nici aspectul potrivit căruia, ulterior, urmare a îndeplinirii condițiilor legale privind avansarea în treapta de salarizare imediat superioară, autoritatea publică pârâtă a recunoscut acest drept recurentei-reclamante, fiind emis Ordinul ANFP nr. 438 din 31 octombrie 2010, fapt confirmat de părți. Având în vedere cele reținute, Înalta Curte în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de P.A.M. împotriva sentinței civile nr. 1971 din 28 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 mai 2011.