ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2958/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

formulată, reclamanta A.M.P., a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul

Institutul Național de Administrație, obligarea acestuia la emiterea unui act

administrativ în sensul avansării sale în treapta de salarizare I, începând cu

data de 19 octombrie 2008; plata diferențelor salariale corespunzătoare,

începând cu data de 19 octombrie 2008 și până la data emiterii actului

administrativ de avansare în treapta de salarizare I; cu obligarea la plata

cheltuielilor de judecată.

În motivarea în fapt

a acțiunii, reclamanta a arătat că începând de la data de 19 august 2002

lucrează ca și funcționar public la Institutul Național de Administrație - Departamentul Formare Continuă, conform mențiunilor de

la pct. 70 și urm. din Carnetul de muncă seria SI no. 0664446, iar ultima

avansare în treaptă profesională a fost consemnată la poziția 89 - expert clasa

I, superior, treapta 2 - în conformitate cu Ordinul INA nr. 231 din 19

octombrie 2006.

A mai arătat

reclamanta că până în luna ianuarie 2009, din culpa pârâtei, a fost pusă în

imposibilitate de a avansa în treaptă profesională după doi ani vechime în

treapta 2, nefiindu-i întocmite și comunicate rapoartele de evaluare a

performanțelor profesionale aferente anilor 2006-2008, în ciuda faptului că

instanțele judecătorești competente au dispus deja: 1. anularea raportului de

evaluare a performanțelor profesionale pe anul 2007, în baza Sentinței civile

nr. 1940 din 24 iunie 2008, pronunțată în dosarul nr. 1632/2/2008 de Curtea de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal; 2. anularea

raportului de evaluare a performanțelor individuale pe perioada 01 decembrie 2005-19

octombrie 2006, în baza Sentinței civile nr. 1940 din 24 iunie 2008, pronunțată

în dosarul nr. 1632/2/2008 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal.

Pârâtul Institutul

Național de Administrație a formulat întâmpinare, solicitând respingerea

cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, invocând și excepția

prematurității acțiunii.

Pârâtul a solicitat a

se constata că reclamanta nu îndeplinește condițiile legale pentru avansarea în

treapta de salarizare 1, precum și admiterea excepției de prematuritate

invocată și respingerea cererii de chemare în judecată ca prematur introdusă,

atât pentru primul, cât și pentru cel de al doilea capăt de cerere, accesoriu

al primului.

Sub aspectul

netemeiniciei, în fond, a cererii reclamantei, atât pentru capătul unu, cât și

pentru capătul doi de cerere, pârâtul a precizat că nu se poate reține, pentru

Institutul Național de Administrație, culpa sau refuzul nejustificat de

soluționare.

La data de 21 aprilie

2010 reclamanta P.A.M. și-a precizat acțiunea, în sensul că și-a micșorat

câtimea pretențiilor, solicitând obligarea pârâtei la emiterea unui act

administrativ în sensul avansării sale în treapta de salarizare 1 în perioada

19 octombrie 2008 – 31 martie 2010; plata diferențelor salariale

corespunzătoare începând cu data de 19 octombrie 2008 până la data de 31 martie

2010, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă

nr. 1971 din 28 aprilie 2010 Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea precizată formulată de

reclamanta A.M.P., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională a

Funcționarilor Publici, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut că excepția prematurității

introducerii acțiunii pe motiv că nu sunt îndeplinite toate condițiile legale

pentru acordarea dreptului pretins, invocată de pârâtă prin întâmpinare, este

neîntemeiată, deoarece aspectul îndeplinirii sau neîndeplinirii condițiilor

legale pentru acordarea dreptului pretins ține de felul cauzei, având în vedere

și perioada pentru care se solicită acordarea dreptului.

De asemenea, instanța

a reținut că, deși nu a invocată, formal, vreo excepție, pârâta a susținut tot

prin întâmpinare, că acțiunea reclamantei este inadmisibilă, întrucât dreptul

de a "avansa automat în treapta de salarizare imediat următoare" nu

este reglementat legal. Sub acest aspect instanța a apreciat că motivul indicat

de pârâtă nu se constituie într-un fine de neprimire, ci privește lipsa de

acuratețe în exprimarea juridică a reclamantei, care, evident, s-a referit la

un pretins drept de a avansa în treapta de salarizare imediat următoare.

Din analiza

prevederilor art. 33 din O.G. nr. 6/2007, modificat și completat, instanța a

reținut că rezultă, fără echivoc, următoarele elemente esențiale:

- în primul rând,

funcționarul public are un drept (este adevărat, condiționat multiplu) de a fi

avansat în treptele de salarizare corespunzătoare funcției publice deținute, în

acest sens fiind edificatoare prevederile art. 153 din R.G. nr. 611/2008, care

cuprind termenul imperativ "avansează", iar nu un termen care să

reglementeze doar o posibilitate.

- în al doilea rând,

fiind un drept condiționat, existența lui se stabilește la momentul aprobării

bugetului (în speță 12 martie 2009, fapt susținut de pârâtă, prin întâmpinare

și necontestat de reclamantă), în raport de alocarea sau nu a fondurilor

necesare, precum și de îndeplinirea celorlalte condiții.

Astfel, instanța a

apreciat că îndeplinirea vechimii minime de 2 ani pe treapta de salarizare

conferă funcționarului public doar vocația de a fi avansat în treapta de

salarizare superioară, pentru dobândirea unui drept în acest sens fiind

necesară îndeplinirea condițiilor referitoare la aprobare, evident ulterioară,

a bugetului care să prevadă fondurile necesare (dacă nu există fondurile

necesare, nici dreptul nu poate să existe) și la calificativul cel puțin

"bun" obținut la evaluarea pe anul precedent.

Or, în cauză,

instanța a constatat că la data aprobării bugetului, respectiv 12 martie 2009

(fapt necontestat), reclamanta P.A.M. nu îndeplinea condiția legală de sa fi

obținut calificativul cel puțin "bun" pe anul precedent (2008), ea

aflându-se în posesia doar a rezultatului unei evaluări parțiale, respectiv

pentru perioada 01 decembrie 2007-13 noiembrie 2008.

S-a mai reținut în

considerentele hotărârii atacate că reclamanta P.A.M. a fost mutată temporar,

pentru o perioadă de șase luni, începând cu 13 noiembrie 2008, la Serviciul Economic și Resurse Umane, prin ordinul I.N.A. nr. 231 din 04 noiembrie 2008,

astfel că funcționarul public care coordonează acest serviciu trebuia să-i

efectueze evaluare anuală a performanțelor profesionale, numai că reclamanta nu

a exercitat efectiv atribuțiile de serviciu în cadrul acestui compartiment și

din acest motiv nu i s-a realizat evaluarea anuală. Referitor la acest din urmă

aspect, la termenul de judecată din data de 10 martie 2010, reclamanta, care a

recunoscut neexercitarea atribuțiilor în cadrul compartimentului în care a fost

mutată, a susținut că s-ar fi aflat în concediu medical în perioada de

referință și a solicitat un termen pentru a depune la dosar înscrisurile

doveditoare, dar nu a realizat acest lucru, deși cererea i-a fost admisă,

situație în care nu s-a putut aprecia că pârâta ar fi avut vreo culpă în

neefectuarea evaluării anuale (pe anul 2008) în privința reclamantei.

exercitată.

Împotriva hotărârii

instanței de fond a declarat recurs reclamanta P.A.M., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, invocând ca temei legal dispozițiile art. 304

pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea căii de

atac, recurenta susține, în esență, că sentința atacată este lipsită de temei

legal, fiind pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

În opinia recurentei,

instanța de fond nu a sancționat refuzul autorității pârâte de a o avansa în

treapta de salarizare imediat superioară, deși mutarea temporară a fost

revocată ulterior plângerii prealabile, există culpa intimatei-pârâte în ceea

ce privește evaluarea sa profesională, iar avansarea nu este condiționată de

data aprobării bugetului intimatei la 13 martie 2009, astfel că până în luna

ianuarie 2009, din culpa intimatei a fost în imposibilitate de a avansa în

treapta profesională după 2 ani de vechime în treapta 2.

Recurenta-reclamantă

precizează că în timpul derulării litigiului a avut loc avansarea în treapta

următoare de salarizare și ultima, fiind îndreptățită la diferența drepturilor

salariale corespunzătoare perioadei 19 octombrie 2008 – 31 martie 2010.

Intimata-pârâtă

Agenția Națională a Funcționarilor Publici a formulat întâmpinare prin care a

solicitat respingerea recursului ca nefondat, considerând legală și temeinică

sentința recurată și combătând criticile recurentei reclamantei.

În esență, se susține

că recurenta-reclamantă la data introducerii acțiunii, nu îndeplinea condițiile

pentru a fi avansată în treapta de salarizare imediat superioară, prevăzute de

art. 33 alin. (1)-(4) din O.G. nr. 6/2007.

de recurs.

Înalta Curte,

analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile care

există la dosarul cauzei, de dispozițiile legale incidente, apreciază că acesta

este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:

În mod corect

instanța de fond a reținut că în raport de dispozițiile art. 33 alin. (1)-(4)

din O.G. nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor

salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în

vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale

funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă

funcționarilor publici în anul 2007, dreptul de a avansa în treapta de

salarizare imediat superioară este determinat de îndeplinirea condițiilor

cumulative prevăzute de dispozițiile legale menționate.

Potrivit art. 33 alin.

(1) din actul normativ menționat, „avansarea în treapta de salarizare imediat

superioară, se face prin transformarea posturilor ocupate de cei care

îndeplinesc condițiile de avansare, după aprobarea bugetului, la propunerea

șefului compartimentului în care lucrează funcționarul public, cu aprobarea

conducătorului autorității sau instituției publice”.

Necontestat este

faptul că la momentul solicitării de avansare a recurentei-reclamante, cât și

la momentul introducerii plângerii prealabile, nu fusese făcută propunerea de

avansare în treapta de salarizare imediat superioară de șeful compartimentului

în care funcționează funcționarul public, respectiv recurenta, nu fusese

aprobat bugetul, nu a existat aprobarea conducătorului autorității sau

instituției publice angajatoare privind avansarea în treapta de salarizare

imediat superioară.

Prin urmare, chiar în

situația în care celelalte condiții necesare avansării în treapta de salarizare

imediat superioară s-ar aprecia ca fiind îndeplinite sau ar exista o culpă a

autorității în neîndeplinirea acestora, neîndeplinirea condițiilor impuse de

legiuitor în art. 33 alin. (1) din O.G. nr. 6/2007, modificată și completată,

conduce la imposibilitatea realizării dreptului la avansare în treapta de salarizare

imediat superioară, întrucât astfel cum s-a reținut anterior, pentru

materializarea acestui drept legiuitorul a impus întrunirea mai multor condiții

cumulative.

În consecință,

neîndeplinirea chiar și a unei singure condiții din cele menționate la art. 33 alin.

(1), conduce la imposibilitatea avansării în treapta de salarizare imediat

superioară.

De altfel, avansarea

în treapta de salarizare imediat superioară nu se poate realiza în mod automat,

ci trebuie să se înscrie în politica financiară și de personal a instituției

publice angajatoare, fiind condiționată și de îndeplinirea condițiilor impuse

de legiuitor în astfel de situații.

În concluzie, față de

considerentele expuse, hotărârea recurată este temeinică și legală, nefiind

incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Nu este lipsit de

relevanță nici aspectul potrivit căruia, ulterior, urmare a îndeplinirii

condițiilor legale privind avansarea în treapta de salarizare imediat

superioară, autoritatea publică pârâtă a recunoscut acest drept

recurentei-reclamante, fiind emis Ordinul ANFP nr. 438 din 31 octombrie 2010,

fapt confirmat de părți.

Având în vedere cele

reținute, Înalta Curte în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu

modificările și completările ulterioare, art. 312 alin. (1) teza a II-a C.

proc. civ., va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de P.A.M.

împotriva sentinței civile nr. 1971 din 28 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 24 mai 2011.