ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2710/2010

Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia nr. 5091 din 13 noiembrie 2009 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de sesizare a Curții de Apel București cu excepțiile de nelegalitate invocate de recurent și a respins, totodată, recursul declarat de reclamantul U.M. împotriva sentinței civile 384 nr. 3 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefundat.

Instanța de control judiciar a respins cererea de sesizare a Curții de Apel cu București cu excepția de nelegalitate ce viza ordinele 260578/2005, 30620/2006 și ordinul nr. 132/2004, invocată de recurent prin cererea înregistrată la 23 octombrie 2009, constatând că acestea nu îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 4 din Legea nr. 554/2004, pentru că nu au legătură cu soluționarea litigiului pe fond, în aceeași situație aflându-se și ordinul nr. 132/2004.

În ceea ce privește fondul recursului, instanța de control judiciar a arătat că o serie de critici formulate, respectiv confuzia între delegare și detașare, sarcina probei, complexitatea dosarelor la a căror soluționarea a participat nu au legătură cu obiectul pricinii deduse judecății, iar soluția privind salarizarea diferită a procurorilor și ofițerilor de poliție judiciară impusă de legiuitorul român are o justificare obiectivă și rezonabilă în exigențele profesiei de magistrat, astfel încât normele legale naționale nu au caracter discriminatoriu, ale căror efecte să fie înlăturate de judecător, ca urmare a aplicării directe a art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Împotriva deciziei nr. 5091 din 13 noiembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, recurentul U.M.

a formulat cerere de revizuire. În motivarea cereri de revizuire s-a arătat în esența că: - instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unor lucruri care s-au cerut, în sensul că nu s-a pronunțat asupra cererii de constatare a discriminării fața de omologii ofițeri de poliție judiciară din M.A.I. - instanța nu s-a pronunțat asupra excepțiilor de nelegalitate a Ordinului dat de organele ierarhic superioare subsemnatului din M.A.I. și nici asupra excepției de nelegalitate a Dispoziției M.A.I. nr. S/II/673 din 15 mai 2007 de delegare și nu de detașare - instanța de recurs a pronunțat decizia atacată prin încălcarea principiului dreptului comunitar Examinând cererea cu care a fost învestită, în conformitate cu art. 323 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că prezenta cerere de revizuire este inadmisibilă și o va respinge în consecință, pentru cele ce se vor puncta în continuare: Prin Decizia nr. 5091 din 13 octombrie 2009 Secția contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantul U.M. împotriva sentinței civile nr. 384 din 3 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Potrivit art. 322 alin. (1) C. proc. civ. sunt supuse revizuirii – cale extraordinară de atac, de retractare – hotărârile rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și hotărârile date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul.

Atât doctrina cât și jurisprudența în materie au statuat că una dintre condițiile de admisibilitate impuse de legiuitor pentru exercitarea căii extraordinare de atac în discuție, este aceea ca hotărârea judecătorească ce face obiectul revizuirii să fi evocat/rezolvat fondul, ceea ce presupune ca instanța de recurs casând sentința să procedeze la rejudecarea pricinii ori în cadrul cererii de recurs să se fi produs înscrisuri noi care să fie analizate de către instanța de control judiciar. Or, în speță, prin decizia a cărei retractare se cere, a fost respins recursul declarat de U.M. menținându-se hotărârea Curții de Apel București ca fiind legală și temeinică, deci fondul nu a fost evocat.

Nefiind depășită această condiție de admisibilitate, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune verificarea motivelor de revizuire invocate, motive expuse rezumativ mai înainte și care în mod evident nu se pot subsuma cazurilor expres prevăzute de normele legale indicate de revizuent.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de U.M. împotriva Deciziei nr. 5091 din 13 noiembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 21 mai 2010.