ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5591/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 87 din 22 martie 2010 Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității formulării cererii, invocată de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; a respins ca nefondată cererea formulată de reclamanții B.C., C.I.C., C.D., C.D.V. și S.G.M., în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție și chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice; a respins ca nefondate cererile de chemare în garanție formulate de către pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția Națională Anticorupție, în contradictoriu cu chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: Pentru a fi incidentă excepția inadmisibilității acțiunii este necesar să existe o dispoziție legală care, fie să interzică formularea unei asemenea acțiuni și să o oblige să urmeze o altă cale legală (ex. art. 111 C. proc. civ., care interzice formularea unei acțiuni în constatare în situația în care partea poate uza de acțiunea în realizare), fie să prevadă obligativitatea parcurgerii unei proceduri prealabile fără de care instanța nu se poate pronunța pe fondul cauzei. Instanța a constatat că în cauză nu este vorba de niciuna dintre aceste situații. S-a reținut că pârâtul a invocat inexistența unui text legal în temeiul căruia s-ar putea acorda reclamanților sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru viitor și că reglementarea unui astfel de spor este exclusiv atributul puterii legislative.

Pe fondul cauzei, instanța a reținut că reclamanții sunt ofițeri de poliție judiciară în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, în conformitate cu dispozițiile art. 10 din O.U.G. nr. 43/2002, fiind salarizați (anterior datei de 31 decembrie 2009) conform dispozițiilor art. 28 alin. (3) din aceeași ordonanță, care prevăd că „Ofițerii de poliție judiciară din Parchetul Național Anticorupție beneficiază, cu excepția sporului pentru orele prestate peste durata normală a timpului de lucru și a celor lucrate în zilele de repaus săptămânal sau în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările legale în vigoare, nu se lucrează, de drepturile prevăzute la art. 11 și în Anexa nr. 4 la O.G.

nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 353/2003 , cu modificările și completările ulterioare, precum și de drepturile prevăzute în prezenta ordonanță de urgență. Salariul pentru funcția îndeplinită de ofițerul de poliție judiciară se stabilește potrivit A nexei nr. 1 cap. A nr. crt. 29 din O.U.G. nr. 177/2002, de șeful de birou, potrivit A nexei nr. 1 cap. A nr. crt. 28, de șeful de serviciu, potrivit A nexei nr. 1 cap. A nr. crt. 27 și de șeful de brigadă, potrivit A nexei nr. 1 cap. A nr. crt. 26.” Instanța a apreciat că din textul de lege citat rezultă că salariul de bază al ofițerilor de poliție judiciară a fost stabilit în conformitate cu coeficienții de multiplicare prevăzuți de O.U.G.

nr. 177/2002 pentru procurori și că, prin trimiterea făcută în art. 28 alin. (3) din O.U.G. nr. 43/2002 numai la dispozițiile Anexei nr. 1 cap. A, rezultă, printr-o interpretare logică, faptul că ofițerii de poliție judiciară nu au dreptul și la sporurile speciale acordate magistraților. Pe de altă parte, textul de lege citat face trimitere și la drepturile prevăzute de art. 11 și în Anexa nr. 4 la O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 353/2003, reclamanții invocând, în susținerea acțiunii, dispozițiile art. 1 lit. a) din Anexa 4 la O.G. nr. 38/2003. S-a mai reținut de către instanță că, în conformitate cu dispozițiile art. 1 lit. a) din Anexa 4 la O.G.

nr. 38/2003, „p olițiștii detașați în baza reglementărilor în vigoare să îndeplinească funcții în afara Ministerului de Interne beneficiază de următoarele drepturi salariale: salariul de bază al funcției îndeplinite, sporul de vechime în muncă, indemnizații, premii, sporuri și alte drepturi care se acordă personalului civil din unitățile unde își desfășoară activitatea, potrivit legislației care se aplică în unitățile respective”. În cadrul Direcției Naționale Anticorupție lucrează mai multe categorii de personal civil, respectiv funcționari publici, personal contractual, magistrați și personal auxiliar de specialitate, reclamanții considerând că au dreptul la sporurile și drepturile salariale cuvenite magistraților, dar dispozițiile legale în vigoare stabilesc, dimpotrivă, că polițiștii au calitatea de funcționari publici.

Rezultă că ofițerii de poliție judiciară nu pot beneficia, în temeiul art. 1 lit. a) din Anexa 4 la O.G. nr. 38/2003 de sporurile prevăzute de lege pentru magistrați, ci de sporurile prevăzute pentru funcționarii publici din unitățile unde își desfășoară activitatea, potrivit legislației care se aplică în unitățile respective. La pronunțarea sentinței atacate instanța de fond a avut în vedere, cu privire la sporurile care pot fi acordate funcționarilor publici din cadrul instanțelor și parchetelor de pe lângă acestea, de decizia nr. 23 din 12 mai 2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii, prin care a statuat că funcționarii publici din cadrul instanțelor și parchetelor nu beneficiază de drepturile bănești reglementate de legislația specifică personalului auxiliar de specialitate din cadrul acelorași instanțe sau parchete.

Față de considerentele arătate, instanța a respins acțiunea ca nefondată. Cât privește cererile de chemare în garanție formulate de către pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de către pârâta Direcția Națională Anticorupție, instanța a constatat că soluția dată cererii de chemare în garanție depinde de modul de soluționare a cererii principale, fiind necesar să se distingă după cum cererea incidentală a fost formulată de reclamant sau de pârât. Cum, în cauză, cererile de chemare în garanție au fost formulate de către pârâți și cum aceștia nu au căzut în pretenții, acțiunea reclamanților fiind respinsă, instanța a apreciat că se impune ca și cererea incidentală să fie respinsă.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții B.C., C.I.C., C.D., C.D.V. și S.G.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin motivele de recurs formulate, recurenții arată că, în mod eronat și netemeinic, cererea a fost respinsă ca nefondată, fiind interpretate în mod greșit prevederile art. 1, lit. a) din Anexa 4 la O.G. nr. 38/2003 și cele ale art. 1, alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului. Recurenții consideră că instanța s-a pronunțat fără a dezbate asupra tuturor motivelor invocate de către reclamanți în cererea de chemare în judecată și s-a pronunțat doar pe baza argumentelor invocate de pârâți.

Se arată în motivele de recurs formulate că potrivit art. 1, alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului, acesta „este funcționar public civil cu statul special, înarmat, ce poartă de regulă uniformă și exercită atribuțiile stabilite pentru Poliția Română prin lege, ca instituție specializată a statului”, dar acest lucru este valabil pentru activitățile pe care polițiștii le desfășoară în cadrul Ministerului de Interne, situație în care este stabilit și modul de salarizare, precum și sporurile aferente. Ori în situația recurenților, fiind detașați la Direcția Națională Anticorupție, aceștia beneficiază de prevederile art. 1, lit. a) din Anexa 4 la O.G.

nr. 38/2003, potrivit cărora „polițiștii detașați în baza reglementărilor în vigoare să îndeplinească funcții în afara Ministerului de Interne beneficiază de următoarele drepturi salariale: a) salariul de bază al funcției îndeplinite, sporul de vechime în muncă, indemnizații, premii, sporuri și alte drepturi care se acordă personalului civil din unitățile unde își desfășoară activitatea, potrivit legislației care se aplică în unitățile respective.” Recurenții apreciază că în cazul ofițerilor de poliție din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, salariul de bază al funcției îndeplinite este la nivelul procurorilor sau judecătorilor, potrivit Anexei A nr. crt. 28, 27 sau 26 la O.U.G. nr. 27/2006.

Având în vedere aceste argumente, atâta timp cât salariul de bază al funcției îndeplinite de ofițerii de poliție judiciară detașați la Direcția Națională Anticorupție este asimilat procurorilor sau judecătorilor, recurenții consideră că sunt îndreptățiți a beneficia și de sporurile la care are dreptul această categorie de funcționari publici, printre care și cel de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%, calculat lunar la salariul de bază. Recurenții invocă și prevederile Legii nr. 330 din 05 noiembrie 2009, publicată în M. Of.

nr. 762/09.11.2009, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, care la Anexa 6 „Reglementări specifice personalului din sistemul justiției” art. 4 alin. (1) acordă spor de risc și solicitare neuropsihică ofițerilor și agenților de poliție judiciară din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, arătând că actul normativ nu face decât să recunoască și pentru viitor un spor de care au beneficiat legal aceleași categorii profesionale și în trecut și la care ofițerii de poliție judiciară au avut și au dreptul conform normelor legale. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele art. 304 sau art. 304 1 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii, prima instanță reținând în mod corect situația de fapt, având în vedere materialul probator administrat în cauză și realizând o încadrare juridică adecvată. Recurenții-reclamanți sunt ofițeri de poliție judiciară care își desfășoară activitatea în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, fiind deci ofițeri de poliție detașați în cadrul unei instituții civile, drept pentru care au un regim de salarizare distinct, regăsit în Anexa 4 din O.G.

nr. 38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor. Deci, ofițerii de poliție judiciară detașați la Direcția Națională Anticorupție sunt asimilați din punct de vedere salarial personalului civil din unitatea unde își desfășoară activitatea, însă numai salariul de bază se calculează în funcție de cel al unui judecător/procuror cu grad de judecătorie, conform Anexei 4 din O.G. nr. 38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, coroborată cu art. 11 alin. (4) din O.U.G. nr. 27/2006, privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 45/2007. Salariul de bază se stabilește potrivit nr. crt.

31 de la lit. A din anexă pentru agenții de poliție judiciară din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, nr. crt. 28 pentru ofițerii de poliție judiciară, nr. crt. 27 pentru șefii de birou și nr. crt. 26 pentru șefii de serviciu. Astfel, ofițerii și agenții de poliție judiciară din Direcția Națională Anticorupție beneficiază de drepturile prevăzute în Anexa nr. 4 la O.G. nr. 38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, cu modificările și completările ulterioare. În conformitate cu dispozițiile art. 37 alin. (1) și art. 1 lit. a) și c) din O.G.

nr. 38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, polițiștii detașați în baza reglementărilor în vigoare să îndeplinească funcții în afara Ministerului de Interne beneficiază de salariul de bază al funcției îndeplinite, sporul de vechime în muncă, indemnizații, premii, sporuri și alte drepturi care se acordă personalului civil din unitatea unde își desfășoară activitatea, potrivit legislației care se aplică în unitățile respective. Conform aceleiași reglementări, în situația în care drepturile astfel stabilite sunt mai mici decât cele ce li s-ar cuveni ca polițiști încadrați în instituțiile din structura poliției pe funcții similare celor pe care le îndeplinesc la instituțiile unde sunt detașați, cei în cauză pot opta pentru drepturile salariale cuvenite celor încadrați în unitățile de poliție.

Reclamanții sunt asimilați magistraților, din punct de vedere salarial, dar nu pot beneficia și de celelalte drepturi bănești prevăzute în actul normativ privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor. Prin urmare, nu există posibilitatea combinării dispozițiilor cuprinse în O.U.G. nr. 27/2006 cu cele cuprinse în O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor. De altfel, chiar O.G. nr. 38/2003 prevede că polițiștii detașați în baza reglementărilor în vigoare să îndeplinească funcții în afara Ministerului de Interne pot doar opta pentru una din cele două forme de salarizare, și aceasta doar dacă salariul din unitatea își desfășoară activitatea ar fi inferior celui ce i s-ar cuveni dacă ar fi fost încadrat într-o unitate de poliție.

Prin urmare, dacă s-ar accepta cererea reclamanților, aceștia ar cumula atât sporurile ce se acordă funcționarilor publici, cât și sporurile ce se acordă judecătorilor și procurorilor. În aceste condiții, în mod corect instanța de fond a constatat că ofițerii de poliție judiciară nu pot beneficia, în temeiul art. 1 lit. a) din anexa 4 la O.G. nr. 38/2003 de sporurile prevăzute de lege pentru magistrați, ci de sporurile prevăzute pentru funcționarii publici din unitățile unde își desfășoară activitatea, potrivit legislației care se aplică în unitățile respective.

Înalta Curte are în vedere faptul că, deși prin decizia nr. 23 din 12 mai 2008, pronunțată într-un recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție nu s-a pronunțat cu privire la dreptul funcționarilor publici de a beneficia de aceleași sporuri cu magistrații, în considerentele acestei decizii instanța exprimă foarte clar faptul că „(...) actele normative care reglementează salarizarea doar a unei anumite categorii de personal, cum ar fi magistrații sau personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea, nu îndeplinesc cerința de a constitui o legislație specifică autorității sau instituției publice în care funcționarii publici își desfășoară activitatea.

Aceste acte normative fiind de strictă interpretare, dispozițiile lor sunt aplicabile numai categoriei de personal la care se referă și nu întregului personal, astfel încât, în lipsa unei prevederi exprese, nu pot fi extinse și la alte categorii de personal din cadrul autorității sau instituției publice.” Înalta Curte constată faptul că ulterior datei de 12 noiembrie 2009, potrivit art. 4 din Legea nr. 330 din 5 noiembrie 2009, lege cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice - Anexa nr. VI intitulată „Reglementări specifice personalului din justiție”, Secțiunea 1, ofițerii și agenții de poliție judiciară, precum și specialiștii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și personalul de probațiune beneficiază de spor de risc și solicitare neuropsihică.

Faptul că Legea nr. 330/2009 prevede în mod expres acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică ofițerilor de poliție judiciară din cadrul Direcției Naționale Anticorupție nu face decât să confirme faptul că anterior datei de 12 noiembrie 2009, în reglementarea O.U.G. nr. 27/2006, aceștia nu erau îndreptățiți la acordarea acestui spor. Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că acțiunea formulată în contradictoriu cu Direcția Națională Anticorupție și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este neîntemeiată, astfel cum în mod corect a reținut instanța de fond. Pentru considerentele deja expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că susținerile recurenților-reclamanți sunt neîntemeiate și nu pot fi primite.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, pe care o va menține. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de B.C., C.I.C., C.D., C.D.V. și S.G.M. împotriva sentinței nr. 87 din 22 martie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 decembrie 2010.