ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5591/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5591/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 87 din 22 martie 2010 Curtea

de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins

excepția inadmisibilității formulării cererii, invocată de pârâtul Parchetul de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; a respins ca nefondată cererea formulată

de reclamanții B.C., C.I.C., C.D., C.D.V. și S.G.M., în contradictoriu cu pârâții

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție

și chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice; a respins ca nefondate cererile

de chemare în garanție formulate de către pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție și Direcția Națională Anticorupție, în contradictoriu cu

chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice.

Pentru a pronunța această

soluție instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Pentru a fi incidentă

excepția inadmisibilității acțiunii este necesar să existe o dispoziție legală care,

fie să interzică formularea unei asemenea acțiuni și să o oblige să urmeze o altă

cale legală (ex. art. 111 C. proc. civ., care interzice formularea unei acțiuni

în constatare în situația în care partea poate uza de acțiunea în realizare), fie

să prevadă obligativitatea parcurgerii unei proceduri prealabile fără de care instanța

nu se poate pronunța pe fondul cauzei. Instanța a constatat că în cauză nu este

vorba de niciuna dintre aceste situații.

S-a reținut că pârâtul

a invocat inexistența unui text legal în temeiul căruia s-ar putea acorda reclamanților

sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru viitor și că reglementarea

unui astfel de spor este exclusiv atributul puterii legislative.

Pe fondul cauzei, instanța

a reținut că reclamanții sunt ofițeri de poliție judiciară în cadrul Direcției Naționale

Anticorupție, în conformitate cu dispozițiile art. 10 din O.U.G. nr. 43/2002, fiind

salarizați (anterior datei de 31 decembrie 2009) conform dispozițiilor art. 28

alin. (3) din aceeași ordonanță, care prevăd că „Ofițerii de poliție judiciară din

Parchetul Național Anticorupție beneficiază, cu excepția sporului pentru orele prestate

peste durata normală a timpului de lucru și a celor lucrate în zilele de repaus

săptămânal sau în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările legale

în vigoare, nu se lucrează, de drepturile prevăzute la

art.

11

și în

Anexa nr. 4

la O.G. nr. 38/2003

privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aprobată cu modificări și

completări prin

Legea nr. 353/2003

, cu modificările

și completările ulterioare, precum și de drepturile prevăzute în prezenta ordonanță

de urgență. Salariul pentru funcția îndeplinită de ofițerul de poliție judiciară

se stabilește potrivit A

nexei nr. 1

cap. A nr.

crt. 29 din O.U.G. nr. 177/2002, de șeful de birou, potrivit A

nexei nr. 1

cap. A nr. crt. 28, de șeful de serviciu,

potrivit A

nexei nr. 1

cap. A nr. crt. 27 și de

șeful de brigadă, potrivit A

nexei nr. 1

cap. A

nr. crt. 26.”

Instanța a apreciat că

din textul de lege citat rezultă că salariul de bază al ofițerilor de poliție judiciară

a fost stabilit în conformitate cu coeficienții de multiplicare prevăzuți de O.U.G.

nr. 177/2002 pentru procurori și că, prin trimiterea făcută în art. 28 alin.

(3) din O.U.G. nr. 43/2002 numai la dispozițiile Anexei nr. 1 cap. A, rezultă, printr-o

interpretare logică, faptul că ofițerii de poliție judiciară nu au dreptul și la

sporurile speciale acordate magistraților.

Pe de altă parte, textul

de lege citat face trimitere și la drepturile prevăzute de art. 11 și în Anexa

nr. 4 la O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor,

aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 353/2003,

reclamanții invocând, în susținerea acțiunii, dispozițiile art. 1 lit. a) din Anexa

4 la O.G. nr. 38/2003.

S-a mai reținut

de către instanță că, în conformitate cu dispozițiile art. 1 lit. a) din Anexa 4

la O.G. nr. 38/2003,

„p

olițiștii detașați în

baza reglementărilor în vigoare să îndeplinească funcții în afara Ministerului de

Interne beneficiază de următoarele drepturi salariale: salariul de bază al funcției

îndeplinite, sporul de vechime în muncă, indemnizații, premii, sporuri și alte drepturi

care se acordă personalului civil din unitățile unde își desfășoară activitatea,

potrivit legislației care se aplică în unitățile respective”.

În cadrul Direcției Naționale

Anticorupție lucrează mai multe categorii de personal civil, respectiv funcționari

publici, personal contractual, magistrați și personal auxiliar de specialitate,

reclamanții considerând că au dreptul la sporurile și drepturile salariale cuvenite

magistraților, dar dispozițiile legale în vigoare stabilesc, dimpotrivă, că polițiștii

au calitatea de funcționari publici.

Rezultă că ofițerii de

poliție judiciară nu pot beneficia, în temeiul art. 1 lit. a) din Anexa 4 la O.G.

nr. 38/2003 de sporurile prevăzute de lege pentru magistrați, ci de sporurile prevăzute

pentru funcționarii publici din unitățile unde își desfășoară activitatea, potrivit

legislației care se aplică în unitățile respective.

La pronunțarea sentinței

atacate instanța de fond a avut în vedere, cu privire la sporurile care pot fi acordate

funcționarilor publici din cadrul instanțelor și parchetelor de pe lângă acestea,

de decizia nr. 23 din 12 mai 2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție

într-un recurs în interesul legii, prin care a statuat că funcționarii publici din

cadrul instanțelor și parchetelor nu beneficiază de drepturile bănești reglementate

de legislația specifică personalului auxiliar de specialitate din cadrul acelorași

instanțe sau parchete.

Față de considerentele

arătate, instanța a respins acțiunea ca nefondată.

Cât privește cererile

de chemare în garanție formulate de către pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție și de către pârâta Direcția Națională Anticorupție, instanța

a constatat că soluția dată cererii de chemare în garanție depinde de modul de soluționare

a cererii principale, fiind necesar să se distingă după cum cererea incidentală

a fost formulată de reclamant sau de pârât. Cum, în cauză, cererile de chemare în

garanție au fost formulate de către pârâți și cum aceștia nu au căzut în pretenții,

acțiunea reclamanților fiind respinsă, instanța a apreciat că se impune ca și cererea

incidentală să fie respinsă.

Împotriva acestei hotărâri

au declarat recurs reclamanții B.C., C.I.C., C.D., C.D.V. și S.G.M., criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin motivele de recurs

formulate, recurenții arată că, în mod eronat și netemeinic, cererea a fost respinsă

ca nefondată, fiind interpretate în mod greșit prevederile art. 1, lit. a) din Anexa

4 la O.G. nr. 38/2003 și cele ale art. 1, alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind

statutul polițistului.

Recurenții consideră că

instanța s-a pronunțat fără a dezbate asupra tuturor motivelor invocate de către

reclamanți în cererea de chemare în judecată și s-a pronunțat doar pe baza argumentelor

invocate de pârâți.

Se arată în motivele de

recurs formulate că potrivit art. 1, alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind statutul

polițistului, acesta „este funcționar public civil cu statul special, înarmat, ce

poartă de regulă uniformă și exercită atribuțiile stabilite pentru Poliția Română

prin lege, ca instituție specializată a statului”, dar acest lucru este valabil

pentru activitățile pe care polițiștii le desfășoară în cadrul Ministerului de Interne,

situație în care este stabilit și modul de salarizare, precum și sporurile aferente.

Ori în situația recurenților,

fiind detașați la Direcția Națională Anticorupție, aceștia beneficiază de prevederile

art. 1, lit. a) din Anexa 4 la O.G. nr. 38/2003, potrivit cărora „polițiștii detașați

în baza reglementărilor în vigoare să îndeplinească funcții în afara Ministerului

de Interne beneficiază de următoarele drepturi salariale: a) salariul de bază al

funcției îndeplinite, sporul de vechime în muncă, indemnizații, premii, sporuri

și alte drepturi care se acordă personalului civil din unitățile unde își desfășoară

activitatea, potrivit legislației care se aplică în unitățile respective.”

Recurenții apreciază că

în cazul ofițerilor de poliție din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, salariul

de bază al funcției îndeplinite este la nivelul procurorilor sau judecătorilor,

potrivit Anexei A nr. crt. 28, 27 sau 26 la O.U.G. nr. 27/2006.

Având în vedere aceste

argumente, atâta timp cât salariul de bază al funcției îndeplinite de ofițerii de

poliție judiciară detașați la Direcția Națională Anticorupție este asimilat procurorilor

sau judecătorilor, recurenții consideră că sunt îndreptățiți a beneficia și de sporurile

la care are dreptul această categorie de funcționari publici, printre care și cel

de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%, calculat lunar la salariul de bază.

Recurenții invocă și prevederile

Legii nr. 330 din 05 noiembrie 2009, publicată în M. Of. nr. 762/09.11.2009, privind

salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, care la Anexa 6 „Reglementări

specifice personalului din sistemul justiției” art. 4 alin. (1) acordă spor de risc

și solicitare neuropsihică ofițerilor și agenților de poliție judiciară din cadrul

Direcției Naționale Anticorupție, arătând că actul normativ nu face decât să recunoască

și pentru viitor un spor de care au beneficiat legal aceleași categorii profesionale

și în trecut și la care ofițerii de poliție judiciară au avut și au dreptul conform

normelor legale.

Examinând cauza și sentința

atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale

incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată

că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanța de control judiciar

constată că în speță nu sunt întrunite cerințele art. 304 sau art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii, prima instanță reținând

în mod corect situația de fapt, având în vedere materialul probator administrat

în cauză și realizând o încadrare juridică adecvată.

Recurenții-reclamanți

sunt ofițeri de poliție judiciară care își desfășoară activitatea în cadrul Direcției

Naționale Anticorupție, fiind deci ofițeri de poliție detașați în cadrul unei instituții

civile, drept pentru care au un regim de salarizare distinct, regăsit în Anexa 4

din O.G. nr. 38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor.

Deci, ofițerii de poliție

judiciară detașați la Direcția Națională Anticorupție sunt asimilați din punct de

vedere salarial personalului civil din unitatea unde își desfășoară activitatea,

însă numai salariul de bază se calculează în funcție de cel al unui judecător/procuror

cu grad de judecătorie, conform Anexei 4 din O.G. nr. 38/2003, privind salarizarea

și alte drepturi ale polițiștilor, coroborată cu art. 11 alin. (4) din O.U.G.

nr. 27/2006, privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor

și altor categorii de personal din sistemul justiției, astfel cum a fost aprobată

prin Legea nr. 45/2007.

Salariul de bază se stabilește

potrivit nr. crt. 31 de la lit. A din anexă pentru agenții de poliție judiciară

din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, nr. crt. 28 pentru ofițerii de poliție

judiciară, nr. crt. 27 pentru șefii de birou și nr. crt. 26 pentru șefii de serviciu.

Astfel, ofițerii și agenții

de poliție judiciară din Direcția Națională Anticorupție beneficiază de drepturile

prevăzute în Anexa nr. 4 la O.G. nr. 38/2003, privind salarizarea și alte drepturi

ale polițiștilor, cu modificările și completările ulterioare.

În conformitate cu dispozițiile

art. 37 alin. (1) și art. 1 lit. a) și c) din O.G. nr. 38/2003, privind salarizarea

și alte drepturi ale polițiștilor, polițiștii detașați în baza reglementărilor în

vigoare să îndeplinească funcții în afara Ministerului de Interne beneficiază de

salariul de bază al funcției îndeplinite, sporul de vechime în muncă, indemnizații,

premii, sporuri și alte drepturi care se acordă personalului civil din unitatea

unde își desfășoară activitatea, potrivit legislației care se aplică în unitățile

respective.

Conform aceleiași reglementări,

în situația în care drepturile astfel stabilite sunt mai mici decât cele ce li s-ar

cuveni ca polițiști încadrați în instituțiile din structura poliției pe funcții

similare celor pe care le îndeplinesc la instituțiile unde sunt detașați, cei în

cauză pot opta pentru drepturile salariale cuvenite celor încadrați în unitățile

de poliție.

Reclamanții sunt asimilați

magistraților, din punct de vedere salarial, dar nu pot beneficia și de celelalte

drepturi bănești prevăzute în actul normativ privind salarizarea și alte drepturi

ale polițiștilor.

Prin urmare, nu există

posibilitatea combinării dispozițiilor cuprinse în O.U.G. nr. 27/2006 cu cele cuprinse

în O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor.

De altfel, chiar O.G.

nr. 38/2003 prevede că polițiștii detașați în baza reglementărilor în vigoare să

îndeplinească funcții în afara Ministerului de Interne pot doar opta pentru una

din cele două forme de salarizare, și aceasta doar dacă salariul din unitatea își

desfășoară activitatea ar fi inferior celui ce i s-ar cuveni dacă ar fi fost încadrat

într-o unitate de poliție.

Prin urmare, dacă s-ar

accepta cererea reclamanților, aceștia ar cumula atât sporurile ce se acordă funcționarilor

publici, cât și sporurile ce se acordă judecătorilor și procurorilor.

În aceste condiții, în

mod corect instanța de fond a constatat că ofițerii de poliție judiciară nu pot

beneficia, în temeiul art. 1 lit. a) din anexa 4 la O.G. nr. 38/2003 de sporurile

prevăzute de lege pentru magistrați, ci de sporurile prevăzute pentru funcționarii

publici din unitățile unde își desfășoară activitatea, potrivit legislației care

se aplică în unitățile respective.

Înalta Curte are în vedere

faptul că, deși prin decizia nr. 23 din 12 mai 2008, pronunțată într-un recurs în

interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție nu s-a pronunțat cu privire

la dreptul funcționarilor publici de a beneficia de aceleași sporuri cu magistrații,

în considerentele acestei decizii instanța exprimă foarte clar faptul că „(...)

actele normative care reglementează salarizarea doar a unei anumite categorii de

personal, cum ar fi magistrații sau personalul auxiliar de specialitate al instanțelor

judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea, nu îndeplinesc cerința de a constitui

o legislație specifică autorității sau instituției publice în care funcționarii

publici își desfășoară activitatea.

Aceste acte normative

fiind de strictă interpretare, dispozițiile lor sunt aplicabile numai categoriei

de personal la care se referă și nu întregului personal, astfel încât, în lipsa

unei prevederi exprese, nu pot fi extinse și la alte categorii de personal din cadrul

autorității sau instituției publice.”

Înalta Curte constată

faptul că ulterior datei de 12 noiembrie 2009, potrivit art. 4 din Legea nr. 330

din 5 noiembrie 2009, lege cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit

din fonduri publice - Anexa nr. VI intitulată „Reglementări specifice personalului

din justiție”, Secțiunea 1, ofițerii și agenții de poliție judiciară, precum și

specialiștii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare

a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și personalul de probațiune

beneficiază de spor de risc și solicitare neuropsihică.

Faptul că Legea nr. 330/2009

prevede în mod expres acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică

ofițerilor de poliție judiciară din cadrul Direcției Naționale Anticorupție nu face

decât să confirme faptul că anterior datei de 12 noiembrie 2009, în reglementarea

O.U.G. nr. 27/2006, aceștia nu erau îndreptățiți la acordarea acestui spor.

Pentru aceste motive,

Înalta Curte constată că acțiunea formulată în contradictoriu cu Direcția Națională

Anticorupție și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție este neîntemeiată, astfel cum în mod corect a reținut instanța de fond.

Pentru considerentele

deja expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că susținerile recurenților-reclamanți

sunt neîntemeiate și nu pot fi primite.

Astfel fiind, Înalta Curte

constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, pe care

o va menține.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de B.C., C.I.C., C.D., C.D.V. și S.G.M. împotriva sentinței nr. 87 din 22 martie

2010 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 decembrie 2010.