ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7402/2011

Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 29 iunie 2007, pe rolul Judecătoriei sector 2 București, secția civilă, sub nr. X, reclamantul G.S. a chemat în judecată pe pârâtul Circul G. București, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei să-i permită accesul, în calitatea sa de proprietar, pe terenurile în suprafață de 3198,2 m.p. situat în București, Aleea C. și în suprafață de 9126 m.p.

situat în București, str. D.V.; obligarea pârâtei să desființeze toate construcțiile provizorii ridicate fără autorizație și să ridice toate obiectele aflate pe terenurile sus menționate; obligarea pârâtei la plata către reclamant a sumei de 197.184 RON/lună, reprezentând beneficiu nerealizat de la data de 08 iunie 2007 până la data eliberării terenurilor, precum și la plata daunelor cominatorii în sumă de 10.000 RON/zi, calculate de la data rămânerii definitive a hotărârii pronunțate în prezenta cauză și până la data executării efective a obligațiilor de către pârâtă. Totodată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea formulată la data de 06 aprilie 2009, reclamantul a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârât a Consiliului General al Municipiului București, față de art. unic al pct. 2 din Hotărârea nr. 854/2006 pentru completarea Hotărârii nr. 281/1993, precizându-și prin aceasta capătul 3 din cererea de chemare în judecată, înțelegând astfel să se judece cu Circul G. București și cu Consiliul General al Municipiului București în calitate de pârâți. Prin Sentința civilă nr. 988 din 12 iulie 2010, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis în parte acțiunea precizată, formulată de reclamant; a obligat pârâtul Circul G. București să lase reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de 3.029 m.p.

situat în București, Aleea C. și terenul în suprafață de 8.264 m.p. situat în București, str. D.V., așa cum au fost identificate prin raportul de expertiză întocmit în cauză de expert D.M.D.; a obligat pârâtul Circul G. București la plata sumei de 56.465 euro pe lună, în echivalent RON la data plății, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenurilor începând cu luna iunie 2007 și până la data eliberării efective a terenurilor; a respins în rest acțiunea formulată împotriva pârâtei Circul G. București, precum și cea formulată împotriva pârâtului Consiliul General al Municipiului București, ca neîntemeiate; a obligat pârâta Circul G. București la plata cheltuielilor de judecată către reclamant în cuantum de 474.531,5 RON.

Prin încheierea ședinței din camera de consiliu de la 28 iulie 2011 s-a admis cererea formulată de petentul Circ & V.G. București și s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinței mai sus-menționate, în sensul menționării în dispozitiv și a prevederii cuprinse în minută, referitoare la obligarea pârâtului să ridice toate construcțiile provizorii executate fără autorizație de construire de pe cele două terenuri. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele: Prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. Y din 29 ianuarie 2007 de B.N.P. "M.", reclamantul G.S. a dobândit proprietatea asupra suprafeței de 9.126,14 m.p. teren situat în București, str. D.V.

nr. 12, sectorul 2. De asemenea, prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. Z din 29 ianuarie 2007, de același birou notarial, reclamantul a dobândit proprietatea și asupra terenului în suprafață de 3198,2 m.p. situat în București, Aleea C. Din cuprinsul celor două contracte, se reține că terenurile au fost restituite fostului proprietar în temeiul Legii nr. 18/1991, Legii nr. 1/2000 și Legii nr. 247/2005, potrivit Titlului de proprietate nr. 100389 din 16 august 2006, emis de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor a Municipiului București.

S-a mai reținut că prin Sentința civilă nr. 8813 din 5 noiembrie 2007, pronunțată de Judecătoria sectorului 2 București, definitivă și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 2245/R din 17 decembrie 2008 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, a fost respinsă acțiunea formulată de pârâtul din prezenta cauză - Circul G. București, având ca obiect constatarea nulității absolute a Titlului de proprietate din 16 august 2006, precum și a actelor juridice subsecvente, respectiv a contractelor de vânzare cumpărare autentificate sub nr. Z din 29 ianuarie 2007 și nr. Y din 29 ianuarie 2007. Reclamantul și-a întabulat dreptul de proprietate asupra celor două terenuri în Cartea funciară a sectorului 2 București, conform Încheierilor nr… și nr… , emise de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară București sector 2. În privința pârâtului Circul G. București, instanța a reținut că acesta nu a dovedit și nu a invocat în fața instanței nici un titlu asupra terenurilor ce fac obiectul prezentei acțiuni.

Potrivit constatărilor consemnate în raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză, s-a reținut că din cele două suprafețe de teren aflate în proprietatea reclamantului, pârâtul ocupă suprafața de 8264 m.p. în str. D.V. și respectiv, suprafața de 3029 m.p. în str. Aleea C. Instanța a constatat că pârâtul nu a dovedit în cauză nici un titlu de proprietate și nici un alt titlu în baza căruia să justifice exercitarea posesiei asupra terenurilor aflate în proprietatea reclamantului.

În consecință, cum acțiunea în revendicare este acea acțiune reală și petitorie prin care proprietarul care a pierdut posesia cerere restituirea acesteia de la posesorul neproprietar și cum, în speță, numai reclamantul a dovedit titlul său de proprietate asupra terenurilor, instanța a admis capătul de cerere având ca obiect revendicarea și a obligat pârâtul Circul G. București să lase reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în litigiu, așa cum a fost identificat prin raportul de expertiză întocmit de expert D.M.D. De asemenea, constatându-se că pârâtul nu justifică nici un titlu asupra celor două terenuri aflate în proprietatea reclamantului, instanța l-a obligat pe acesta și la ridicarea tuturor construcțiilor provizorii executate fără autorizație de construire de pe cele două terenuri, pentru ca adevăratul proprietar să se poată bucura de toate atributele dreptului său de proprietate.

În privința capătului trei al cererii de chemare în judecată, vizând plata despăgubirilor pentru lipsa de folosință a terenului, precum și plata unor daune cominatorii până la data executării efective a obligațiilor, instanța a reținut, în primul rând, că reclamantul la termenul din 06 aprilie 2009, a înțeles să lărgească cadrul procesual și în contradictoriu cu pârâtul Consiliul General al Municipiul București. Cum în conținutul dreptului de proprietate intră și dreptul de a folosi bunul, folosință de care însă reclamantul a fost lipsit prin stăpânirea în fapt exercitată de către pârâtul Circul G. București, instanța l-a obligat acest pârât la plata sumei de 56.465 euro pe lună, calculată în raport cu prețul chiriilor în zonă, sumă necontestată de pârât, începând cu luna iunie 2007, potrivit cererii reclamantului, și până la data eliberării efective a terenurilor.

Având în vedere că lipsa de folosință se datorează în mod direct faptei pârâtului Circul G. București, s-a apreciat că numai acesta poate fi obligat la repararea prejudiciului astfel produs, nu și pârâtul Consiliul General al Municipiul București, în privința căruia nu s-a făcut dovada vreunei fapte ilicite direct cauzatoare de prejudicii, astfel încât cererea de obligare a acestuia la plata despăgubirilor a fost apreciată ca fiind neîntemeiată. În ce privește obligarea pârâților la plata daunelor cominatorii, în raport cu dispozițiile art. 580 3 alin. (5) C. proc. civ., s-a apreciat că această cerere este neîntemeiată, urmând a fi respinsă ca atare, reclamantul având la îndemână alte mijloace procedurale de a-și pune în executare titlul executoriu.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâtul Circ & V.G. București. Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin Decizia civilă nr. 146A din 14 februarie 2011, a anulat ca netimbrat, apelul declarat, cu următoarea motivare: Potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (1) cu referire la art. 13 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, pentru cererea de apel pendinte apelantul datorează taxă judiciară de timbru în cuantum de 6987 RON, iar conform art. 5 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, valoarea timbrului judiciar datorat este de 0,5 RON. De asemenea, Curtea a avut în vedere dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, potrivit cu care, neîndeplinirea obligației de timbrare până la termenul stabilit de instanță se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.

Curtea a constatat că apelantul a fost legal citat pentru termenul din 14 februarie 2011 cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 6987 RON și timbru judiciar în sumă de 5 RON, sub sancțiunea anulării apelului ca netimbrat, dovada de citare regăsindu-se în dosarul de apel, aceasta îndeplinind toate condițiile de valabilitate prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 100 alin. (3) C. proc. civ. Cu toate acestea, apelantul nu și-a îndeplinit obligația legală de timbrare până la termenul acordat. În consecință, în baza dispozițiilor legale mai sus-menționate, Curtea a dispus anularea apelului, ca netimbrat. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Circ &V.G.

București. Criticile formulate prin motivele de recurs vizează următoarele aspecte: - Hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În acest sens se susține că potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, "cererile pentru exercitarea apelului sau recursului împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 50% din [...] taxa datorată la suma contestată [...]". În faza procesuală a fondului, taxa judiciară de timbru stabilită în sarcina reclamantului a fost în cuantum de peste 350.000 RON, iar curtea de apel a pus în vedere apelantului, total eronat, să achite o taxă de 6.987 RON, sumă cu privire la care nu se poate înțelege în ce mod a fost stabilită.

Conform art. 20 al aceluiași act normativ "... determinarea taxelor judiciare de timbru se face de către instanța de judecată ...". Mențiunea cuantumului taxei judiciare de timbru de pe citația primită de apelatul pârât, la o adresă greșită, înmânată unei persoane fără calitate, conține un calcul eronat, fiind trecută o sumă simbolică și fără legătură cu cauza, care nu poate să fie valoarea reală ce trebuie achitată, în dosarul de fond fiind plătite taxe de timbru pentru toate cele trei capete de cerere. Astfel, pentru capătul de cerere de revendicare intimatul-reclamant a achitat valoarea de 332.716 RON, iar pentru capetele 2 și 3, respectiv daunele compensatorii și cominatorii, de 13.975 RON, 33.973 RON, 65.514 RON și de 26.810,51 RON.

În consecință, atitudinea și soluția dată de către instanța de apel sunt fundamental greșite, aceasta având obligația de a pune în vedere achitarea taxei reale de timbru, urmare a stabilirii acesteia și numai în urma neachitării până la termenul fixat, putând să sancționeze cu anularea cererii. Pe de altă parte, avocatul apelantului pârât, prezent în sala de ședință, a făcut dovada calității de apărător ales abia la a doua strigare a pricinii, fapt de natură să evidențieze consecințele directe și grave pe care îndeplinirea într-o manieră superficială a procedurii de citare le-a avut asupra recurentei-pârâte. Faptul că prin înfățișarea părții în instanță, în persoană sau prin mandatar, se acoperă orice viciu de procedură, într-o soluționare corectă, instanța ar fi trebuit să aducă la cunoștința mandatarului valoarea taxei judiciare de timbru corecte și să acorde un termen pentru achitare.

Instanța de judecată avea obligația să determine valoarea taxei de timbru și să o aducă la cunoștința părții afectată de aceasta într-o manieră procedurală, cu scopul clar ca justițiabilul să fie informat, să i se permită accesul la actul de justiție și să poată beneficia de un proces echitabil. Deși, s-a arătat instanței de apel că taxa judiciară de timbru este stabilită greșit și s-a solicitat să se verifice modalitatea de calcul al acesteia, curtea de apel nu a consemnat în practicaua deciziei recurate nici unul dintre aceste aspecte și a procedat în mod nelegal la soluționarea excepției de netimbrare, hotărârea pronunțată fiind dată cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

- Prin hotărârea dată, instanța de apel a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. - motiv de recurs ce se circumscrie sferei de aplicabilitate a cazului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.; În acest sens se susține că aspectele privind valoarea eronată a taxei de timbru inserată în conținutul citației intră și sub incidența acestui motiv de recurs, prevederile art. 105 alin. (2) găsindu-și utilitatea și în această situație.

Astfel, actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de către un funcționar necompetent se vor declara nule dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor...". Acest articol vizează îndeplinirea actului de procedură cu neobservarea formelor legale, cu încălcarea regulilor de desfășurare a procesului civil, indiferent dacă aceste forme privesc elemente exterioare ale actului extrinseci, sau pe cele interioare, intrinseci, precum și, indiferent dacă respectivele forme sunt reglementate prin norme imperative sau dispozitive, prin norme onerative sau prohibitive. Nulitatea actului procedural este constatată de către instanță numai dacă nu există un alt mijloc procedural care să înlăture vătămarea.

Aceasta este evidentă în dosarul de față, unde datorită situației create, pârâtul fiind partea ocrotită de normă încălcată, nefiind în culpă pentru neregularitatea creată este în situația de a nu putea să beneficieze de o rejudecare a fondului și, în esență, de toate căile de atac privind fondul acestui dosar. Potrivit dispozițiilor art. 87 pct. 1 C. proc. civ., statul, județul, comuna și celelalte persoane juridice de drept public se vor cita "în persoana capului autorității la contenciosul sediului central al administrației respective sau, în lipsă de contencios, la sediul administrației". Prin Decretul nr. 295 din 29 iulie 1954 emis de Prezidiul Marii Adunări Naționale a R.P.R. a fost înființat Circul de Stat din București, ca unitate subordonată Ministerului Culturii, iar conform art. 2 din H.C.G.M.B.

nr. 263 din 15 iulie 2009, "Circ & V.G. București" este serviciu public de cultură organizat ca instituție publică de cultură de interes local al Municipiului București, cu personalitate juridică, finanțată din bugetul propriu al Municipiului București și din venituri proprii.

Potrivit art. 3 din Regulamentul de Organizare și Funcționare, aprobat de Consiliul General al Municipiului București, prin art. 4 din aceeași hotărâre, instituția are sediul administrativ în București, Aleea C. Se poate observa cu ușurință, din simpla lectură a dovezii de îndeplinire a procedurii de citare din data de 29 noiembrie 2010, că citația, conținând inclusiv mențiunea de a se achita taxa judiciară de timbru, a fost comunicată, în mod greșit, la adresa Aleea C. și nu la sediul administrativ al Circului G., care, așa cum s-a arătat, este situat în Aleea C. Indicarea greșită a sediului echivalează cu lipsa de pe citație și de pe dovada de îndeplinire a procedurii a mențiunilor prevăzute de art. 88 alin. (1) pct. 4 și ale art. 100 alin. (1) pct. 4 C. proc.

civ., mențiuni obligatorii, sub sancțiunea nulității prevăzută expres de dispozițiile art. 88 alin. (2) și art. 100 alin. (3) C. proc. civ. Față de toate aceste motive se solicită admiterea recursului; casarea Deciziei civile nr. 146A din 14 februarie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. 42319/3/2007; trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel București. Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că este fondat, pentru considerentele ce succed: Înalta Curte va examina cu prioritate critica vizând încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc.

civ., care atrage casarea deciziei în temeiul art. 304 pct. 5 C. proc. civ. și trimiterea cauzei spre rejudecare. Astfel, pentru termenul la care s-a judecat pricina în apel, respectiv 14 februarie 2011, apelantul pârât Circ & V.G. București a fost citat pe str. Aleea C., deși, prin cererea de apel a indicat adresa la care se află sediul administrativ al Circului, respectiv în str. Aleea C. București. Din dovada de îndeplinire a procedurii de citare conform Legii nr. 202/2010, reiese că la adresa din str. Aleea C. procesul-verbal a fost primit de numita T.M., având calitatea de supraveghetor de sală, fără ca aceasta să aibă și calitatea de reprezentant al instituției însărcinat cu primirea corespondenței.

Potrivit art. 87 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., persoanele juridice de drept privat, în sfera cărora sunt cuprinse și societățile comerciale, se citează la sediul principal al administrației sau, dacă este cazul, la cel al sucursalei din circumscripția instanței. Îndeplinirea procedurii de citare la o altă adresă, atrage nulitatea citării, potrivit art. 105 alin. (2) C. proc. civ. În condițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. În cazul nerespectării dispozițiilor art. 87 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ. - de a se cita persoana juridică de drept privat, în speță, recurentul pârât Circ & V.G. București, la sediul principal administrativ din București, Aleea C., vătămarea constă în însăși imposibilitatea în care s-a găsit partea apelantă, care nu a fost încunoștințată în mod legal despre proces și despre obligația de plată a taxei judiciare de timbru, de a-și face apărarea, precum și în pronunțarea unei hotărâri prin care s-a anulat apelul și a pierdut procesul. Procedura citării și a comunicării actelor de procedură este o instituție fundamentală a procesului civil, fiind menită să contribuie la asigurarea înfăptuirii principiului dreptului la apărare, precum și a principiului contradictorialității.

Art. 85 C. proc. civ., prevede obligativitatea citării părților în vederea pronunțării unei hotărâri valabile, iar art. 87 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., prevede în mod expres, că persoanele juridice de drept privat, prin reprezentanții lor, vor fi citate la sediul administrativ principal. Partea citată fără respectarea acestor condiții poate, dacă se înfățișează, să ceară amânarea judecății, în condițiile art. 89 alin. (2) teza a doua C. proc. civ. În acest sens trebuia calificată cererea avocatului apelantului pârât, care la termenul din 14 februarie 2011 a solicitat, mai întâi, lăsarea cauzei la sfârșitul ședinței de judecată pentru a depune la dosar împuternicirea avocațială (datată, de altfel, 14 februarie 2011), iar apoi, a învederat că departamentul economico-financiar al persoanei juridice de drept privat, în speță, pârâtul Circ & V.G.

București, nu a primit o încheiere prin care să i se pună în vedere chestiunea timbrajului, reprezentantul instituției însărcinat cu primirea actului neaducând la cunoștință persoanelor în drept despre achitarea taxei judiciare de timbru. O dovadă în sens contrar nu s-a făcut în cauză. Având în vedere cele învederate și că, așa cum rezultă din considerentele de mai sus, apelantul pârât a fost citat fără respectarea condițiilor legale, instanța trebuia să acorde un termen pentru ca acesta să satisfacă cerința timbrajului. Neprocedând astfel, hotărârea pronunțată urmează a fi casată prin exercițiul căii de atac pendinte. Întrucât, instanța de apel a pronunțat hotărârea în temeiul unei excepții procesuale, în raport de dispozițiile art. 312 alin. (3) C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârât, iar hotărârea atacată va fi casată cu trimitere la aceeași instanță pentru judecata apelului, după îndeplinirea în condiții legale a obligațiilor legate de timbraj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E Admite recursul declarat de pârâtul CIRC & V.G. București împotriva Deciziei nr. 146 A din 14 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia și trimite cauza spre rejudecarea apelului la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 octombrie 2011.