ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7402/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7402/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Deliberând, în

condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față,

constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată la data de 29 iunie 2007, pe rolul Judecătoriei sector 2

București, secția civilă, sub nr. X, reclamantul G.S. a chemat în judecată pe

pârâtul Circul G. București, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va

pronunța, să dispună obligarea pârâtei să-i permită accesul, în calitatea sa de

proprietar, pe terenurile în suprafață de 3198,2 m.p. situat în București,

Aleea C. și în suprafață de 9126 m.p. situat în București, str. D.V.; obligarea

pârâtei să desființeze toate construcțiile provizorii ridicate fără autorizație

și să ridice toate obiectele aflate pe terenurile sus menționate; obligarea

pârâtei la plata către reclamant a sumei de 197.184 RON/lună, reprezentând

beneficiu nerealizat de la data de 08 iunie 2007 până la data eliberării

terenurilor, precum și la plata daunelor cominatorii în sumă de 10.000 RON/zi,

calculate de la data rămânerii definitive a hotărârii pronunțate în prezenta

cauză și până la data executării efective a obligațiilor de către pârâtă.

Totodată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de

judecată.

Prin cererea formulată la data de 06 aprilie

2009, reclamantul a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârât a

Consiliului General al Municipiului București, față de art. unic al pct. 2 din

Hotărârea nr. 854/2006 pentru completarea Hotărârii nr. 281/1993, precizându-și

prin aceasta capătul 3 din cererea de chemare în judecată, înțelegând astfel să

se judece cu Circul G. București și cu Consiliul General al Municipiului București

în calitate de pârâți.

Prin Sentința civilă

nr. 988 din 12 iulie 2010, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis

în parte acțiunea precizată, formulată de reclamant; a obligat pârâtul Circul

G. București să lase reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie

terenul în suprafață de 3.029 m.p. situat în București, Aleea C. și terenul în

suprafață de 8.264 m.p. situat în București, str. D.V., așa cum au fost

identificate prin raportul de expertiză întocmit în cauză de expert D.M.D.; a

obligat pârâtul Circul G. București la plata sumei de 56.465 euro pe lună, în

echivalent RON la data plății, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință

a terenurilor începând cu luna iunie 2007 și până la data eliberării efective a

terenurilor; a respins în rest acțiunea formulată împotriva pârâtei Circul G.

București, precum și cea formulată împotriva pârâtului Consiliul General al

Municipiului București, ca neîntemeiate; a obligat pârâta Circul G. București

la plata cheltuielilor de judecată către reclamant în cuantum de 474.531,5 RON.

Prin încheierea

ședinței din camera de consiliu de la 28 iulie 2011 s-a admis cererea formulată

de petentul Circ & V.G. București și s-a dispus îndreptarea erorii

materiale strecurate în dispozitivul sentinței mai sus-menționate, în sensul

menționării în dispozitiv și a prevederii cuprinse în minută, referitoare la

obligarea pârâtului să ridice toate construcțiile provizorii executate fără

autorizație de construire de pe cele două terenuri.

Pentru a pronunța

această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

Prin contractul de

vânzare cumpărare autentificat sub nr. Y din 29 ianuarie 2007 de B.N.P.

"M.", reclamantul G.S. a dobândit proprietatea asupra suprafeței de

9.126,14 m.p. teren situat în București, str. D.V. nr. 12, sectorul 2.

De asemenea, prin

contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. Z din 29 ianuarie 2007, de

același birou notarial, reclamantul a dobândit proprietatea și asupra terenului

în suprafață de 3198,2 m.p. situat în București, Aleea C.

Din cuprinsul celor

două contracte, se reține că terenurile au fost restituite fostului proprietar

în temeiul Legii nr. 18/1991, Legii nr. 1/2000 și Legii nr. 247/2005, potrivit

Titlului de proprietate nr. 100389 din 16 august 2006, emis de Comisia Județeană

pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor a Municipiului

București.

S-a mai reținut că

prin Sentința civilă nr. 8813 din 5 noiembrie 2007, pronunțată de Judecătoria

sectorului 2 București, definitivă și irevocabilă prin Decizia civilă nr.

2245/R din 17 decembrie 2008 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, a

fost respinsă acțiunea formulată de pârâtul din prezenta cauză - Circul G.

București, având ca obiect constatarea nulității absolute a Titlului de

proprietate din 16 august 2006, precum și a actelor juridice subsecvente,

respectiv a contractelor de vânzare cumpărare autentificate sub nr. Z din 29

ianuarie 2007 și nr. Y din 29 ianuarie 2007.

Reclamantul și-a

întabulat dreptul de proprietate asupra celor două terenuri în Cartea funciară

a sectorului 2 București, conform Încheierilor nr. ... și nr. ..., emise de

Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară București sector 2.

În privința pârâtului

Circul G. București, instanța a reținut că acesta nu a dovedit și nu a invocat

în fața instanței nici un titlu asupra terenurilor ce fac obiectul prezentei

acțiuni.

Potrivit

constatărilor consemnate în raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză,

s-a reținut că din cele două suprafețe de teren aflate în proprietatea

reclamantului, pârâtul ocupă suprafața de 8264 m.p. în str. D.V. și respectiv,

suprafața de 3029 m.p. în str. Aleea C.

Instanța a constatat

că pârâtul nu a dovedit în cauză nici un titlu de proprietate și nici un alt

titlu în baza căruia să justifice exercitarea posesiei asupra terenurilor

aflate în proprietatea reclamantului. În consecință, cum acțiunea în

revendicare este acea acțiune reală și petitorie prin care proprietarul care a

pierdut posesia cerere restituirea acesteia de la posesorul neproprietar și

cum, în speță, numai reclamantul a dovedit titlul său de proprietate asupra

terenurilor, instanța a admis capătul de cerere având ca obiect revendicarea și

a obligat pârâtul Circul G. București să lase reclamantului în deplină

proprietate și liniștită posesie terenul în litigiu, așa cum a fost identificat

prin raportul de expertiză întocmit de expert D.M.D.

De asemenea,

constatându-se că pârâtul nu justifică nici un titlu asupra celor două terenuri

aflate în proprietatea reclamantului, instanța l-a obligat pe acesta și la

ridicarea tuturor construcțiilor provizorii executate fără autorizație de

construire de pe cele două terenuri, pentru ca adevăratul proprietar să se

poată bucura de toate atributele dreptului său de proprietate.

În privința capătului

trei al cererii de chemare în judecată, vizând plata despăgubirilor pentru

lipsa de folosință a terenului, precum și plata unor daune cominatorii până la

data executării efective a obligațiilor, instanța a reținut, în primul rând, că

reclamantul la termenul din 06 aprilie 2009, a înțeles să lărgească cadrul

procesual și în contradictoriu cu pârâtul Consiliul General al Municipiul

București.

Cum în conținutul

dreptului de proprietate intră și dreptul de a folosi bunul, folosință de care

însă reclamantul a fost lipsit prin stăpânirea în fapt exercitată de către

pârâtul Circul G. București, instanța l-a obligat acest pârât la plata sumei de

56.465 euro pe lună, calculată în raport cu prețul chiriilor în zonă, sumă

necontestată de pârât, începând cu luna iunie 2007, potrivit cererii

reclamantului, și până la data eliberării efective a terenurilor.

Având în vedere că

lipsa de folosință se datorează în mod direct faptei pârâtului Circul G.

București, s-a apreciat că numai acesta poate fi obligat la repararea

prejudiciului astfel produs, nu și pârâtul Consiliul General al Municipiul

București, în privința căruia nu s-a făcut dovada vreunei fapte ilicite direct

cauzatoare de prejudicii, astfel încât cererea de obligare a acestuia la plata

despăgubirilor a fost apreciată ca fiind neîntemeiată.

În ce privește

obligarea pârâților la plata daunelor cominatorii, în raport cu dispozițiile

art. 580

3

alin. (5) C. proc. civ., s-a apreciat că această cerere

este neîntemeiată, urmând a fi respinsă ca atare, reclamantul având la îndemână

alte mijloace procedurale de a-și pune în executare titlul executoriu.

Împotriva acestei

sentințe a formulat apel pârâtul Circ & V.G. București.

Curtea de Apel

București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin

Decizia civilă nr. 146A din 14 februarie 2011, a anulat ca netimbrat, apelul

declarat, cu următoarea motivare:

Potrivit

dispozițiilor art. 11 alin. (1) cu referire la art. 13 din Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru, pentru cererea de apel pendinte apelantul

datorează taxă judiciară de timbru în cuantum de 6987 RON, iar conform art. 5

din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, valoarea timbrului judiciar

datorat este de 0,5 RON.

De asemenea, Curtea a

avut în vedere dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, potrivit

cu care, neîndeplinirea obligației de timbrare până la termenul stabilit de

instanță se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.

Curtea a constatat că

apelantul a fost legal citat pentru termenul din 14 februarie 2011 cu mențiunea

achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 6987 RON și timbru judiciar

în sumă de 5 RON, sub sancțiunea anulării apelului ca netimbrat, dovada de

citare regăsindu-se în dosarul de apel, aceasta îndeplinind toate condițiile de

valabilitate prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 100 alin. (3) C. proc.

civ.

Cu toate acestea,

apelantul nu și-a îndeplinit obligația legală de timbrare până la termenul

acordat.

În consecință, în

baza dispozițiilor legale mai sus-menționate, Curtea a dispus anularea

apelului, ca netimbrat.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Circ &V.G. București.

Criticile formulate

prin motivele de recurs vizează următoarele aspecte:

- Hotărârea

pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, conform

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În acest sens se

susține că potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru, "cererile pentru exercitarea apelului

sau recursului împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 50% din [...]

taxa datorată la suma contestată [...]".

În faza procesuală a

fondului, taxa judiciară de timbru stabilită în sarcina reclamantului a fost în

cuantum de peste 350.000 RON, iar curtea de apel a pus în vedere apelantului,

total eronat, să achite o taxă de 6.987 RON, sumă cu privire la care nu se

poate înțelege în ce mod a fost stabilită.

Conform art. 20 al

aceluiași act normativ "... determinarea taxelor judiciare de timbru se

face de către instanța de judecată ...".

Mențiunea cuantumului

taxei judiciare de timbru de pe citația primită de apelatul pârât, la o adresă

greșită, înmânată unei persoane fără calitate, conține un calcul eronat, fiind

trecută o sumă simbolică și fără legătură cu cauza, care nu poate să fie valoarea

reală ce trebuie achitată, în dosarul de fond fiind plătite taxe de timbru

pentru toate cele trei capete de cerere.

Astfel, pentru

capătul de cerere de revendicare intimatul-reclamant a achitat valoarea de

332.716 RON, iar pentru capetele 2 și 3, respectiv daunele compensatorii și

cominatorii, de 13.975 RON, 33.973 RON, 65.514 RON și de 26.810,51 RON.

În consecință,

atitudinea și soluția dată de către instanța de apel sunt fundamental greșite,

aceasta având obligația de a pune în vedere achitarea taxei reale de timbru,

urmare a stabilirii acesteia și numai în urma neachitării până la termenul

fixat, putând să sancționeze cu anularea cererii.

Pe de altă parte,

avocatul apelantului pârât, prezent în sala de ședință, a făcut dovada

calității de apărător ales abia la a doua strigare a pricinii, fapt de natură

să evidențieze consecințele directe și grave pe care îndeplinirea într-o

manieră superficială a procedurii de citare le-a avut asupra recurentei-pârâte.

Faptul că prin

înfățișarea părții în instanță, în persoană sau prin mandatar, se acoperă orice

viciu de procedură, într-o soluționare corectă, instanța ar fi trebuit să aducă

la cunoștința mandatarului valoarea taxei judiciare de timbru corecte și să

acorde un termen pentru achitare.

Instanța de judecată

avea obligația să determine valoarea taxei de timbru și să o aducă la

cunoștința părții afectată de aceasta într-o manieră procedurală, cu scopul

clar ca justițiabilul să fie informat, să i se permită accesul la actul de

justiție și să poată beneficia de un proces echitabil.

Deși, s-a arătat

instanței de apel că taxa judiciară de timbru este stabilită greșit și s-a

solicitat să se verifice modalitatea de calcul al acesteia, curtea de apel nu a

consemnat în practicaua deciziei recurate nici unul dintre aceste aspecte și a

procedat în mod nelegal la soluționarea excepției de netimbrare, hotărârea

pronunțată fiind dată cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 146/1997 privind

taxele judiciare de timbru.

- Prin hotărârea

dată, instanța de apel a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea

nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. - motiv de recurs ce se

circumscrie sferei de aplicabilitate a cazului de nelegalitate reglementat de

art. 304 pct. 5 C. proc. civ.;

În acest sens se

susține că aspectele privind valoarea eronată a taxei de timbru inserată în

conținutul citației intră și sub incidența acestui motiv de recurs, prevederile

art. 105 alin. (2) găsindu-și utilitatea și în această situație.

Astfel, actele

îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de către un funcționar

necompetent se vor declara nule dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o

vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor...". Acest

articol vizează îndeplinirea actului de procedură cu neobservarea formelor

legale, cu încălcarea regulilor de desfășurare a procesului civil, indiferent

dacă aceste forme privesc elemente exterioare ale actului extrinseci, sau pe

cele interioare, intrinseci, precum și, indiferent dacă respectivele forme sunt

reglementate prin norme imperative sau dispozitive, prin norme onerative sau

prohibitive.

Nulitatea actului

procedural este constatată de către instanță numai dacă nu există un alt mijloc

procedural care să înlăture vătămarea. Aceasta este evidentă în dosarul de

față, unde datorită situației create, pârâtul fiind partea ocrotită de normă

încălcată, nefiind în culpă pentru neregularitatea creată este în situația de a

nu putea să beneficieze de o rejudecare a fondului și, în esență, de toate

căile de atac privind fondul acestui dosar.

Potrivit

dispozițiilor art. 87 pct. 1 C. proc. civ., statul, județul, comuna și

celelalte persoane juridice de drept public se vor cita "în persoana

capului autorității la contenciosul sediului central al administrației

respective sau, în lipsă de contencios, la sediul administrației".

Prin Decretul nr. 295

din 29 iulie 1954 emis de Prezidiul Marii Adunări Naționale a R.P.R. a fost

înființat Circul de Stat din București, ca unitate subordonată Ministerului

Culturii, iar conform art. 2 din H.C.G.M.B. nr. 263 din 15 iulie 2009,

"Circ & V.G. București" este serviciu public de cultură organizat

ca instituție publică de cultură de interes local al Municipiului București, cu

personalitate juridică, finanțată din bugetul propriu al Municipiului București

și din venituri proprii.

Potrivit art. 3 din

Regulamentul de Organizare și Funcționare, aprobat de Consiliul General al

Municipiului București, prin art. 4 din aceeași hotărâre, instituția are sediul

administrativ în București, Aleea C.

Se poate observa cu

ușurință, din simpla lectură a dovezii de îndeplinire a procedurii de citare

din data de 29 noiembrie 2010, că citația, conținând inclusiv mențiunea de a se

achita taxa judiciară de timbru, a fost comunicată, în mod greșit, la adresa

Aleea C. și nu la sediul administrativ al Circului G., care, așa cum s-a

arătat, este situat în Aleea C.

Indicarea greșită a

sediului echivalează cu lipsa de pe citație și de pe dovada de îndeplinire a

procedurii a mențiunilor prevăzute de art. 88 alin. (1) pct. 4 și ale art. 100

alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., mențiuni obligatorii, sub sancțiunea nulității

prevăzută expres de dispozițiile art. 88 alin. (2) și art. 100 alin. (3) C.

proc. civ.

Față de toate aceste

motive se solicită admiterea recursului; casarea Deciziei civile nr. 146A din

14 februarie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a

civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. 42319/3/2007;

trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel București.

Examinând recursul

prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că este fondat, pentru

considerentele ce succed:

Înalta Curte va

examina cu prioritate critica vizând încălcarea formelor de procedură prevăzute

sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., care atrage casarea

deciziei în temeiul art. 304 pct. 5 C. proc. civ. și trimiterea cauzei spre

rejudecare.

Astfel, pentru

termenul la care s-a judecat pricina în apel, respectiv 14 februarie 2011,

apelantul pârât Circ & V.G. București a fost citat pe str. Aleea C., deși,

prin cererea de apel a indicat adresa la care se află sediul administrativ al

Circului, respectiv în str. Aleea C. București.

Din dovada de

îndeplinire a procedurii de citare conform Legii nr. 202/2010, reiese că la

adresa din str. Aleea C. procesul-verbal a fost primit de numita T.M., având

calitatea de supraveghetor de sală, fără ca aceasta să aibă și calitatea de

reprezentant al instituției însărcinat cu primirea corespondenței.

Potrivit art. 87

alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., persoanele juridice de drept privat, în sfera

cărora sunt cuprinse și societățile comerciale, se citează la sediul principal

al administrației sau, dacă este cazul, la cel al sucursalei din circumscripția

instanței.

Îndeplinirea

procedurii de citare la o altă adresă, atrage nulitatea citării, potrivit art.

105 alin. (2) C. proc. civ.

În condițiile art.

105 alin. (2) C. proc. civ., actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale

sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta

s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea

lor.

În cazul

nerespectării dispozițiilor art. 87 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. - de a se

cita persoana juridică de drept privat, în speță, recurentul pârât Circ &

V.G. București, la sediul principal administrativ din București, Aleea C.,

vătămarea constă în însăși imposibilitatea în care s-a găsit partea apelantă,

care nu a fost încunoștințată în mod legal despre proces și despre obligația de

plată a taxei judiciare de timbru, de a-și face apărarea, precum și în

pronunțarea unei hotărâri prin care s-a anulat apelul și a pierdut procesul.

Procedura citării și

a comunicării actelor de procedură este o instituție fundamentală a procesului

civil, fiind menită să contribuie la asigurarea înfăptuirii principiului

dreptului la apărare, precum și a principiului contradictorialității.

Art. 85 C. proc.

civ., prevede obligativitatea citării părților în vederea pronunțării unei

hotărâri valabile, iar art. 87 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., prevede în mod

expres, că persoanele juridice de drept privat, prin reprezentanții lor, vor fi

citate la sediul administrativ principal. Partea citată fără respectarea

acestor condiții poate, dacă se înfățișează, să ceară amânarea judecății, în

condițiile art. 89 alin. (2) teza a doua C. proc. civ.

În acest sens trebuia

calificată cererea avocatului apelantului pârât, care la termenul din 14

februarie 2011 a solicitat, mai întâi, lăsarea cauzei la sfârșitul ședinței de

judecată pentru a depune la dosar împuternicirea avocațială (datată, de altfel,

14 februarie 2011), iar apoi, a învederat că departamentul economico-financiar

al persoanei juridice de drept privat, în speță, pârâtul Circ & V.G.

București, nu a primit o încheiere prin care să i se pună în vedere chestiunea

timbrajului, reprezentantul instituției însărcinat cu primirea actului

neaducând la cunoștință persoanelor în drept despre achitarea taxei judiciare

de timbru. O dovadă în sens contrar nu s-a făcut în cauză.

Având în vedere cele

învederate și că, așa cum rezultă din considerentele de mai sus, apelantul

pârât a fost citat fără respectarea condițiilor legale, instanța trebuia să

acorde un termen pentru ca acesta să satisfacă cerința timbrajului. Neprocedând

astfel, hotărârea pronunțată urmează a fi casată prin exercițiul căii de atac

pendinte.

Întrucât, instanța de

apel a pronunțat hotărârea în temeiul unei excepții procesuale, în raport de

dispozițiile art. 312 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul

declarat de pârât, iar hotărârea atacată va fi casată cu trimitere la aceeași

instanță pentru judecata apelului, după îndeplinirea în condiții legale a

obligațiilor legate de timbraj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Admite recursul

declarat de pârâtul CIRC & V.G. București împotriva Deciziei nr. 146 A din

14 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie.

Casează decizia și

trimite cauza spre rejudecarea apelului la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 octombrie 2011.