ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8313/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 96 din 31 mai 2010, Tribunalul Teleorman a admis cererea formulată de reclamanta D.M. și a obligat Statul Român la plata sumei de 500.000 euro, reținând că această sumă este de natură a acoperi suferințele îndurate de soțul reclamantei pe timpul celor opt ani de închisoare politică și de către reclamantă însăși, care a fost expusă, împreună cu cei doi copii minori rezultați din căsătorie, disprețului comunității din care făcea parte, huiduită, evitată, stigmatizată, obligată să-și câștige existența efectuând lucrări agricole pentru a-și putea hrăni cei doi copii, care la data condamnării tatălui lor aveau vârste cuprinse între două luni și doi ani, precum și pe părinți soțului, oameni în vârstă, cu o sănătate precară.

Împotriva sentinței a declarat apel pârâtul, susținând că nu este posibilă o evaluare exactă, în bani, a daunelor morale, consecință a acestor condamnări politice, întrucât nu poate fi susținută ideea unui prejudiciu efectiv și a beneficiului nerealizat. A solicitat ca instanța de apel să aibă în vedere dispozițiile O.U.G. nr. 62/2010 care plafonează despăgubirile ce pot fi acordate la suma de 10.000 euro, sumă față de care suma acordată de către instanța de fond apare ca imensă, în contextul în care există o situație de criză, iar salariaților din sectorul bugetar le-au fost diminuate veniturile cu 25%. Prin Decizia nr. 5 A din 11 ianuarie 2011, Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurări sociale, a admis apelul, a schimbat în parte sentința și a redus cuantumul despăgubirilor la suma de 400.000 euro.

În considerente s-a reținut că după data publicării în Monitorul Oficial a deciziei Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea 221/2009, aceste prevederi devin inaplicabile, chiar și în situația în care a fost pronunțată o hotărâre în primă instanță, în conformitate cu dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituția României. În opinia instanței, decizia Curții Constituționale nu își produce efectele specifice în cazul în care, la data publicării în Monitorul Oficial, cauza se afla deja pe rolul instanței de fond, și, cu atât mai puțin în cazul în care, în respectiva cauză, fusese pronunțată deja o hotărâre în primă instanță.

Referitor la cuantumul daunelor, instanța a constatat că suma de 400.000 euro poate acoperi prejudiciul cauzat familiei reclamantei. Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs pârâtul, în temeiul art. 304 pct. 5, 4, 7 și 9 C. proc. civ., susținând nelegala compunere a completului din care trebuia să facă parte și procurorul, conform dispozițiilor art. 4 alin. (5) din Legea nr. 221/2009. De asemenea, la data pronunțării deciziei atacate fusese publicată Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale potrivit căreia nu mai există temei juridic pentru acordarea daunelor morale. Recursul este fondat pentru motivele care succed. Critica vizând nulitatea hotărârii pentru nelegalitatea constituirii instanței de judecată, având în vedere neparticiparea procurorului, este nefondată.

Astfel, din economia dispozițiilor Legii nr. 221/2009, rezultă că participarea procurorului nu este obligatorie în legătură cu soluționarea oricăror cereri care își au temeiul juridic în acest act normativ. Dispozițiile art. 4 alin. (5) care prevăd că „judecata cererilor se face cu participarea obligatorie a procurorului" trebuie interpretate sistematic, cu referire la celelalte alineate ale aceluiași articol și care stabilesc ipotezele în care constituirea instanței de judecată trebuie să se facă prin includerea procurorului. Or, din conținutul art. 4 alin. (1) și (2) rezultă că este vorba de acele cereri în care, prealabil acordării despăgubirilor morale, se solicită ca prin hotărârea pronunțată să se constate caracterul politic al condamnării sau al măsurii administrative.

În speță însă, reclamanta nu a formulat cererea în acest sens, solicitând direct obligarea statului la plata daunelor morale, prevalându-se de existența unei decizii emise conform Decretul-lege nr. 118/1990, de constatare a calității de luptător în rezistența anticomunistă. Ca atare, față de modalitatea de formulare a pretențiilor, fiind vorba doar de o cerere în daune, nu era obligatorie participarea procurorului, pentru a se putea considera că în absența acestuia instanța ar fi fost nelegal constituită. Va fi reținută cealaltă critică din motivarea recursului. Hotărârea recurată a fost pronunțată sub imperiul conținutului art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009, astfel cum fusese modificat prin O.U.G.

nr. 62/2010, instanța de apel a făcut aplicarea corectă a textului menționat. Înainte de pronunțarea acesteia a fost dată Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010, prin care dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, au fost declarate neconstituționale. Decizia Curții Constituționale, care produce efecte doar pentru viitor, nu a abrogat și nici nu a modificat prevederile legale menționate, ci a împiedicat producerea de efecte juridice de către dispozițiile declarate neconstituționale.

În speță, încetarea efectelor juridice ale prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 înseamnă că, la data judecării recursului nu se mai poate ține cont de o dispoziție declarată neconstituțională. În acest sens, s-a pronunțat și Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 publicată în M. Of. nr. 789/07.11.2011, care a statuat cu putere de lege că drept urmare a Deciziilor Curții Constituționale nr. 1358 și nr. 1360/2010, „dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial". Decizia în interesul legii este obligatorie instanței de recurs conform dispozițiilor art. 329 alin. (3) C. proc.

civ. În considerentele acestei decizii s-a reținut că prin aplicarea unei norme de drept inexistente din punct de vedere juridic (ale cărei efecte au încetat), judecătorul nu mai este cantonat în exercițiul funcției sale jurisdicționale, ci și-o depășește, arogându-și puteri pe care nici dreptul intern și nici normele convenționale europene nu i le legitimează.

Soluția nu este de natură să încalce nici dreptul la un „bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât în absența unei hotărâri definitive care să fi confirmat dreptul anterior apariției deciziei Curții Constituționale nu se poate vorbi despre existența unui asemenea bun, și nici principiul nediscriminării, întrucât dreptul la nediscriminare nu are o existență de sine stătătoare, independentă, ci se raportează la ansamblul drepturilor și libertăților reglementate de Convenție, cunoscând limitări deduse din existența unor motive obiective și rezonabile. Noțiunea de speranță legitimă, privită ca și interes patrimonial, nu este susceptibilă de protecția art. 1 din Protocolul nr. 1 decât în situația în care existența sa este confirmată de jurisprudența constantă a instanțelor interne, or o asemenea jurisprudență nu se conturase până la data adoptării deciziei Curții Constituționale.

Din acest motiv se poate susține că prin respectarea efectelor obligatorii ale acestei decizii se înlătură practica neunitară a instanțelor care de cele mai multe ori a generat situații discriminatorii. Având în vedere aceste considerente recursul se va admite, se va modifica decizia atacată în sensul admiterii apelului declarat de pârât, iar pe fond, se va respinge acțiunea reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva Deciziei nr. 5A din 11 ianuarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurări sociale. Modifică decizia recurată. Admite apelul declarat de pârât împotriva Sentinței nr. 96 din 31 mai 2010 a Tribunalului Teleorman, secția civilă, pe care o schimbă în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta D.M. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 noiembrie 2011.