ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7806/2011

Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursurilor de față; Prin Sentința civilă nr. 1200 din 10 iunie 2010 Tribunalul Maramureș a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta C.E. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 8200 euro cu titlu de daune morale, pentru condamnarea politică suferită de antecesorul acesteia prin sentința nr. 125 din 10 mai 1958 a Tribunalului Militar Cluj. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că tatăl reclamantei a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 209 C. pen. Constatând incidența dispozițiilor Legii nr. 221/2009 față de această condamnare, tribunalul a considerat întemeiată cererea reclamantei de acordare a daunelor morale, apreciind că suma de 8200 euro reprezintă o satisfacție echitabilă.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamanta, cât și pârâtul. Prin Decizia nr. 170/A din 11 noiembrie 2010 Curtea de Apel Târgu Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, a respins apelul reclamantei și a admis apelul pârâtului, a schimbat în parte hotărârea atacată și a redus cuantumul despăgubirilor la 5000 euro, reținând aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor O.U.G. nr. 62/2010 care limitează cuantumul despăgubirilor cuvenite descendenților de gradul I al celor care au suferit condamnări cu caracter politic, la această sumă. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta C.E. și pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P.

Mureș. Prin recursul său, reclamanta a solicitat modificarea deciziei atacate și majorarea cuantumului despăgubirilor, iar în subsidiar casarea deciziei recurate și menținerea soluției pronunțate de instanța de fond. În motivarea recursului a susținut că decizia instanței de apel este nelegală, deoarece se sprijină pe dispozițiile O.U.G. nr. 62/2010, care la data pronunțării hotărârii erau deja declarate neconstituționale prin Decizia nr. 1354 din 21 octombrie 2010. De asemenea, susține că aceste dispoziții încalcă prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție privind egalitatea în drepturi. Deși cuantumul daunelor morale acordate de instanța de fond era foarte mic, instanța de apel a redus și mai mult acest cuantum, fără a ține seama de faptul că reclamanta nu a beneficiat de alte măsuri reparatorii pentru prejudiciul moral suferit.

Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Mureș, redând in extenso considerentele Deciziei nr. 1358 din 21 octombrie 2010 pronunțată de Curtea Constituțională, a criticat hotărârea instanței de apel pentru nelegalitate, arătând că nu a ținut cont de efectele acestei decizii, față de care se impunea a se constata că nu mai există temei juridic pentru acordarea daunelor morale în temeiul Legii nr. 221/2009. Analizând recursurile în limitele criticilor formulate, ce pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Recursul reclamantei C.E. se privește ca fondat, urmând a fi admis, pentru considerentele ce succed: Instanța de apel a dimensionat daunele morale de care poate beneficia reclamanta în raport de consecințele negative produse asupra antecesorului său de condamnarea cu caracter politic suferită, dar și în raport de dispozițiile O.U.G.

nr. 62/2010, care a plafonat sumele ce se pot acorda categoriilor de persoane vizate de Legea nr. 221/2009. La data pronunțării Deciziei nr. 170/A din 11 noiembrie 2010, O.U.G. nr. 62/2010 își producea pe deplin efectele. Ulterior, Curtea Constituțională a României a pronunțat Deciziile nr. 1354 și 1358 din 21 octombrie 2010, publicate în M. Of. la 15.11.2010, prin care prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare au fost declarate neconstituționale. Față de împrejurarea că deciziile Curții Constituționale au intervenit după ce reclamanta obținuse o hotărâre definitivă de acordare a daunelor morale în temeiul dispozițiilor Legii nr. 221/2009, Înalta Curte constată că ele nu pot produce efecte în cauza de față.

Pe de altă parte, declararea neconstituțională a prevederilor art. I pct. 1 din O.U.G. nr. 62/2010 nu mai permite aplicarea acestora. Declararea neconstituțională a prevederilor art. I pct. 1 din O.U.G. nr. 62/2010 prin Decizia nr. 1354 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale a României înseamnă că, la data judecării recursului, nu se mai poate ține cont de o dispoziție declarată neconstituțională ci, în aprecierea cuantumului daunelor morale cuvenite reclamantului vor fi avute în vedere criteriile doctrinare și jurisprudențiale în materie.

În cuantificarea daunelor morale cuvenite reclamantei, Înalta Curte va ține cont de criteriul echității, ce decurge din principiul reparării integrale a prejudiciului, și de echilibrul care trebuie să existe între prejudiciul moral suferit, care nu va putea fi totuși înlăturat în întregime și despăgubirile acordate, care să permită celui prejudiciat o serie de facilități de natură să-i atenueze suferințele morale, fără a se ajunge la situația unei îmbogățiri fără just temei. Va avea, de asemenea, în vedere faptul că și în termenii consacrați în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, criteriul echității în materia daunelor morale are în vedere necesitatea ca persoana vătămată să primească o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral suferit, cu efecte compensatorii, dar în egală măsură să nu reprezinte amenzi excesive pentru autorii prejudiciului și nici venituri nejustificate pentru victime.

De aceea, față de aceste argumente, de durata condamnării efectiv executate de autorul recurentei-reclamante, de suferințele fizice și psihice încercate de acesta, raportate la vârsta sa la momentul condamnării, ținând seama și de consecințele produse ulterior în viața reclamantului pe plan social și profesional, precum și de faptul că succesoarea acestuia (M.I. fiind decedat din 15 februarie 2001, conform certificatului de deces aflat la dosarul fond) nu a beneficiat de măsurile reparatorii prevăzute de Decretul-Lege nr. 118/1990, Înalta Curte apreciază că suma de 30.000 euro reprezintă o justă despăgubire pentru prejudiciul moral produs. Pentru toate aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 raportat la art. 314 C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursul reclamantei, va modifica în tot decizia atacată și, admițând apelul reclamantei și respingând apelul pârâtului, va schimba în parte sentința instanței de fond, obligând Statul Român la plata sumei de 30.000 euro cu titlul de daune morale către reclamantă. Pentru aceleași argumente referitoare la efectele Deciziilor nr. 1354 și nr. 1358/2010 ale Curții Constituționale, recursul pârâtului urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta C.E. împotriva Deciziei nr. 170 A din 11 noiembrie 2010 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Modifică în tot decizia atacată în sensul că admite apelul declarat de reclamantă și respinge apelul declarat de pârât împotriva Sentinței civile nr. 1200 din 10 iunie 2010 a Tribunalului Mureș, secția civilă. Schimbă în parte sentința, în sensul că obligă pârâtul la plata sumei de 30.000 euro - contravaloarea în lei la cursul zilei, cu titlu de daune morale către reclamantă. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P.

Mureș. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 03 noiembrie 2011.