ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7837/2011

Deliberând, în

condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față;

Prin Sentința civilă nr. 640 din 1 iunie 2010

Tribunalul Brăila, secția civilă, a admis contestația formulată de

contestatorii S.I., S.A.A. și P.C. în contradictoriu cu intimata Unitatea

Administrativ-Teritorială a Municipiului Brăila, a modificat în parte Dispoziția

nr. 40633/9 octombrie 2008 emisă de pârâtă, în sensul că a dispus restituirea

în natură a terenului în suprafață de 508 mp, conform raportului de expertiză

întocmit de expert V.T., situat în Brăila, str. M., menținând celelalte

dispoziții ale actului atacat. A obligat pârâta la plata cheltuielilor de

judecată în sumă de 3.600 RON către reclamanți.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut că moștenitorii fostului proprietar al

imobilului aflat în litigiu au dovedit că sunt persoane îndreptățite la restituirea

terenului în suprafață de 508 mp și că din raportul de expertiză rezultă că

acesta poate fi restituit în natură.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel pârâta, apelul fiind respins prin Decizia nr. 287/A

din 17 noiembrie 2010 a Curții de Apel Galați, secția civilă.

Instanța de apel a

reținut că din raportul de expertiză topografică administrat la fond a rezultat

că este posibilă restituirea întregii suprafețe de teren de 508 mp fără a

afecta proprietatea privată pe latura de vest, că susținerea apelantei-pârâte

în sensul că între suprafața de 400 mp concesionată și proprietatea privată de

pe latura de vest ar exista un lot înregistrat în cartea funciară nu este

demonstrată prin niciun mijloc de probă și că în mod corect instanța de fond a

constatat că există o parcelă de 244,5 mp teren liber, situat între o

proprietate privată, intabulată în cartea funciară și terenul ce face obiectul

unui contract de concesiune încheiat între SC A. SRL Brăila și Primăria Brăila.

De asemenea, a considerat ca nefondat și motivul de apel privind obligarea

pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, reținând că prin nerezolvarea

notificării cu care a fost învestită se află în culpă procesuală, ceea ce

atrage incidența dispozițiilor art. 274 C. proc. civ.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal, a declarat recurs pârâta, solicitând modificarea în

tot a deciziei atacate și, pe fond, respingerea acțiunii. Recursul nu a fost

motivat în drept.

În motivarea cererii,

recurenta-pârâtă a susținut că atât instanța de fond, cât și instanța de apel

au reținut calitatea de persoane îndreptățite a reclamanților, însă nu au

reținut faptul că terenul a cărui restituire s-a dispus și care se situează

între proprietatea privată a numitului M. și suprafața de teren deja restituită,

este un lot înregistrat în C.F. nr.  X. De aceea obligația de restituire și a

diferenței de 108 mp este nelegală. De asemenea, a criticat decizia atacată sub

aspectul greșitei respingeri a apelului cu privire la acordarea cheltuielilor

de judecată, susținând că nu se află în culpă procesuală, întrucât procedura

prevăzută de Legea nr. 10/2001 implică participarea mai multor instituții în

rezolvarea notificărilor și are un caracter mai complex.

Analizând recursul în

limitele criticilor formulate, ce pot fi încadrate în dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a-l

respinge, pentru considerentele ce succed:

În aplicarea

dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., analizând cu prioritate

excepția nulității recursului invocată de intimații-contestatori, Înalta Curte

va dispune respingerea acesteia.

Potrivit art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea

nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea lor.

Art. 306 alin. (3)

prevede că indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea

recursului, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul

din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Analizând cele două

critici formulate de recurenta-pârâtă, Înalta Curte constată că acestea vizează

greșita aplicare a dispozițiilor art. 9 și 14 din Legea nr. 10/2001, respectiv

a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., ceea ce atrage incidența motivului de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Criticile vor fi

privite însă ca nefondate.

Prin dispoziția

atacată de contestatori în procedura Legii nr. 10/2001, Primăria Municipiului

Brăila a dispus restituirea în natură a terenului în suprafață de 400 mp,

situat în Brăila, str. M., lăsând nesoluționată cererea de restituire în natură

a diferenței de 108 mp, deși în preambulul Dispoziției nr. 40633/9 octombrie

2008 a reținut că autorul contestatorilor a avut în proprietate un teren în

suprafață de 508 mp, trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr.

111/1954. Instanțele au avut a se pronunța cu privire la această diferență de

teren, concluzionând că poate fi restituită în natură.

Decizia pronunțată în

apel este legală.

Potrivit

dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv,

indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea

care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini.

Raportul de expertiză

tehnică judiciară administrat în fața instanței de fond și necontestat de

pârâtă stabilește cu certitudine că întregul teren de 508 mp „este teren al

primăriei”. Din schița de la fila 135 se poate observa că terenul a cărui

restituire o solicită reclamanții, marcat cu roșu și identificat prin

perimetrul format de punctele ABCD, se învecinează pe latura de vest cu terenul

proprietatea unui terț, intabulat în C.F. nr. X. Or, nicio probă nu confirmă că

vreo porțiune din terenul ce a aparținut autorului reclamanților s-ar suprapune

cu terenul intabulat în această filă de carte funciară. Recurenta-pârâtă nu

explică această susținere a sa, nu depune extrasul de C.F. nr. X și nici nu

contestă în vreun fel susținerile expertului cu privire la delimitarea

terenului în litigiu, ori cu privire la faptul că acesta se află la dispoziția

sa. Acesta deși, în legătură cu posesia terenului de 108 mp a susținut prin

întâmpinare că nu se poate stabili cine este proprietarul.

Art. 14 din Legea nr.

10/2001 reglementează situațiile în care imobilul restituit prin procedurile

administrative sau prin hotărâre judecătorească face obiectul unui contract de

concesiune, dispunând că noul proprietar se va subroga în drepturile statului

sau ale persoanei juridice deținătoare, cu renegocierea celorlalte clauze ale

contractului, încheiat potrivit legii.

Recurenta-pârâtă a

făcut aplicarea acestei dispoziții legale când a restituit terenul de 400 mp

intimaților-contestatori, însă cu privire la diferența de 108 mp a făcut

susțineri contradictorii, nedovedite prin vreun mijloc de probă.

De aceea, apreciind

că instanța de apel a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor

amintite din Legea nr. 10/2001, în respectarea principiului prevalenței

restituirii în natură, Înalta Curte va respinge ca nefondată această critică.

Cât privește greșita

aplicare a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., critica va fi privită, de

asemenea, ca nefondată. Potrivit alin. (1) al art. 274 C. proc. civ., partea

care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de

judecată.

Susținerea

recurentei-pârâte cu privire la caracterul complex al procedurii administrative

prevăzut de Legea nr. 10/2001, respectiv participarea mai multor instituții în

rezolvarea notificărilor, nu poate fi primită.

Prin dispoziția

contestată, pârâta a lăsat nesoluționată cererea notificatorilor de restituire

în natură a unei suprafețe de teren. În situația în care constata că aceasta nu

poate fi restituită în natură, persoana deținătoare avea obligația de a propune

măsuri reparatorii potrivit dispozițiilor legale, lucru pe care Primăria

Municipiului Brăila nu l-a făcut. Prin atitudinea sa culpabilă, a obligat

notificatorii să conteste dispoziția în instanță. De aceea obligarea la plata

cheltuielilor de judecată s-a făcut cu corecta aplicare a dispozițiilor legale.

Pentru aceste

considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte

va respinge ca nefondat recursul, cu consecința menținerii deciziei recurate.

În aplicarea

dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., constatând că recurenta a căzut în

pretenții, va dispune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată

către intimații-contestatori.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I DE

Respinge excepția

nulității recursului invocată de intimații-contestatori.

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâta Unitatea Administrativ-Teritorială a Municipiului

Brăila prin primar împotriva Deciziei nr. 287/A din 17 noiembrie 2010 a Curții

de Apel Galați, secția civilă.

Obligă

recurenta-pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 4.250 RON către

intimații-contestatori.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 03 noiembrie 2011.