ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7837/2011

Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față; Prin Sentința civilă nr. 640 din 1 iunie 2010 Tribunalul Brăila, secția civilă, a admis contestația formulată de contestatorii S.I., S.A.A. și P.C. în contradictoriu cu intimata Unitatea Administrativ-Teritorială a Municipiului Brăila, a modificat în parte Dispoziția nr. 40633/9 octombrie 2008 emisă de pârâtă, în sensul că a dispus restituirea în natură a terenului în suprafață de 508 mp, conform raportului de expertiză întocmit de expert V.T., situat în Brăila, str. M., menținând celelalte dispoziții ale actului atacat. A obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 3.600 RON către reclamanți.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că moștenitorii fostului proprietar al imobilului aflat în litigiu au dovedit că sunt persoane îndreptățite la restituirea terenului în suprafață de 508 mp și că din raportul de expertiză rezultă că acesta poate fi restituit în natură. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta, apelul fiind respins prin Decizia nr. 287/A din 17 noiembrie 2010 a Curții de Apel Galați, secția civilă.

Instanța de apel a reținut că din raportul de expertiză topografică administrat la fond a rezultat că este posibilă restituirea întregii suprafețe de teren de 508 mp fără a afecta proprietatea privată pe latura de vest, că susținerea apelantei-pârâte în sensul că între suprafața de 400 mp concesionată și proprietatea privată de pe latura de vest ar exista un lot înregistrat în cartea funciară nu este demonstrată prin niciun mijloc de probă și că în mod corect instanța de fond a constatat că există o parcelă de 244,5 mp teren liber, situat între o proprietate privată, intabulată în cartea funciară și terenul ce face obiectul unui contract de concesiune încheiat între SC A. SRL Brăila și Primăria Brăila.

De asemenea, a considerat ca nefondat și motivul de apel privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, reținând că prin nerezolvarea notificării cu care a fost învestită se află în culpă procesuală, ceea ce atrage incidența dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs pârâta, solicitând modificarea în tot a deciziei atacate și, pe fond, respingerea acțiunii. Recursul nu a fost motivat în drept. În motivarea cererii, recurenta-pârâtă a susținut că atât instanța de fond, cât și instanța de apel au reținut calitatea de persoane îndreptățite a reclamanților, însă nu au reținut faptul că terenul a cărui restituire s-a dispus și care se situează între proprietatea privată a numitului M. și suprafața de teren deja restituită, este un lot înregistrat în C.F.

nr. X. De aceea obligația de restituire și a diferenței de 108 mp este nelegală. De asemenea, a criticat decizia atacată sub aspectul greșitei respingeri a apelului cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată, susținând că nu se află în culpă procesuală, întrucât procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 implică participarea mai multor instituții în rezolvarea notificărilor și are un caracter mai complex. Analizând recursul în limitele criticilor formulate, ce pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a-l respinge, pentru considerentele ce succed: În aplicarea dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., analizând cu prioritate excepția nulității recursului invocată de intimații-contestatori, Înalta Curte va dispune respingerea acesteia.

Potrivit art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea lor. Art. 306 alin. (3) prevede că indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Analizând cele două critici formulate de recurenta-pârâtă, Înalta Curte constată că acestea vizează greșita aplicare a dispozițiilor art. 9 și 14 din Legea nr. 10/2001, respectiv a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., ceea ce atrage incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Criticile vor fi privite însă ca nefondate. Prin dispoziția atacată de contestatori în procedura Legii nr. 10/2001, Primăria Municipiului Brăila a dispus restituirea în natură a terenului în suprafață de 400 mp, situat în Brăila, str. M., lăsând nesoluționată cererea de restituire în natură a diferenței de 108 mp, deși în preambulul Dispoziției nr. 40633/9 octombrie 2008 a reținut că autorul contestatorilor a avut în proprietate un teren în suprafață de 508 mp, trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 111/1954. Instanțele au avut a se pronunța cu privire la această diferență de teren, concluzionând că poate fi restituită în natură. Decizia pronunțată în apel este legală. Potrivit dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini.

Raportul de expertiză tehnică judiciară administrat în fața instanței de fond și necontestat de pârâtă stabilește cu certitudine că întregul teren de 508 mp „este teren al primăriei”. Din schița de la fila 135 se poate observa că terenul a cărui restituire o solicită reclamanții, marcat cu roșu și identificat prin perimetrul format de punctele ABCD, se învecinează pe latura de vest cu terenul proprietatea unui terț, intabulat în C.F. nr. X. Or, nicio probă nu confirmă că vreo porțiune din terenul ce a aparținut autorului reclamanților s-ar suprapune cu terenul intabulat în această filă de carte funciară. Recurenta-pârâtă nu explică această susținere a sa, nu depune extrasul de C.F. nr. X și nici nu contestă în vreun fel susținerile expertului cu privire la delimitarea terenului în litigiu, ori cu privire la faptul că acesta se află la dispoziția sa.

Acesta deși, în legătură cu posesia terenului de 108 mp a susținut prin întâmpinare că nu se poate stabili cine este proprietarul. Art. 14 din Legea nr. 10/2001 reglementează situațiile în care imobilul restituit prin procedurile administrative sau prin hotărâre judecătorească face obiectul unui contract de concesiune, dispunând că noul proprietar se va subroga în drepturile statului sau ale persoanei juridice deținătoare, cu renegocierea celorlalte clauze ale contractului, încheiat potrivit legii. Recurenta-pârâtă a făcut aplicarea acestei dispoziții legale când a restituit terenul de 400 mp intimaților-contestatori, însă cu privire la diferența de 108 mp a făcut susțineri contradictorii, nedovedite prin vreun mijloc de probă.

De aceea, apreciind că instanța de apel a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor amintite din Legea nr. 10/2001, în respectarea principiului prevalenței restituirii în natură, Înalta Curte va respinge ca nefondată această critică. Cât privește greșita aplicare a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., critica va fi privită, de asemenea, ca nefondată. Potrivit alin. (1) al art. 274 C. proc. civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Susținerea recurentei-pârâte cu privire la caracterul complex al procedurii administrative prevăzut de Legea nr. 10/2001, respectiv participarea mai multor instituții în rezolvarea notificărilor, nu poate fi primită.

Prin dispoziția contestată, pârâta a lăsat nesoluționată cererea notificatorilor de restituire în natură a unei suprafețe de teren. În situația în care constata că aceasta nu poate fi restituită în natură, persoana deținătoare avea obligația de a propune măsuri reparatorii potrivit dispozițiilor legale, lucru pe care Primăria Municipiului Brăila nu l-a făcut. Prin atitudinea sa culpabilă, a obligat notificatorii să conteste dispoziția în instanță. De aceea obligarea la plata cheltuielilor de judecată s-a făcut cu corecta aplicare a dispozițiilor legale. Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul, cu consecința menținerii deciziei recurate.

În aplicarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., constatând că recurenta a căzut în pretenții, va dispune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată către intimații-contestatori.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I DE

Respinge excepția nulității recursului invocată de intimații-contestatori. Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Unitatea Administrativ-Teritorială a Municipiului Brăila prin primar împotriva Deciziei nr. 287/A din 17 noiembrie 2010 a Curții de Apel Galați, secția civilă. Obligă recurenta-pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 4.250 RON către intimații-contestatori. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 03 noiembrie 2011.