ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 847/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 847/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 27 noiembrie

2008 și completată la data de 25 martie 2009, reclamantul I.I. a solicitat ca,

în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației, Cercetării și Inovării -

Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor și Ministrul

Educației, Cercetării și Inovării, să se dispună anularea Ordinului Ministrului

nr. 5473 din 25 septembrie 2008, prin care i-a fost respinsă cererea de

recunoaștere/echivalare a titlului științific de doctor în drept, titlu obținut

conform Diplomei de doctor în drept eliberată de Consiliul Național de

Acreditare din Republica Moldova, recunoașterea acestui titlu științific și

obligarea ministrului să emită ordinul de recunoaștere a titlului științific

confirmat prin diploma ce poartă apostila Ministerului Justiției din Republica

Moldova privind Convenția de la Haga din 5 octombrie 1961, obligarea pârâților

la plata de daune morale și materiale în sumă de 50.000 RON pentru repararea

prejudiciului cauzat prin nesoluționarea cererii într-un termen legal.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că, prin Ordinul nr. 5473 din 25 septembrie 2008

i-a fost nelegal respinsă cererea de recunoaștere a titlului științific de

doctor în drept, titlu obținut conform Diplomei de doctor în drept seria DR nr.

X eliberată de Consiliul Național de Acreditare și Atestare din Republica

Moldova.

Reclamantul a

susținut că pârâții au încălcat prevederile Acordului dintre Guvernul României

și Guvernul Republicii Moldova privind recunoașterea reciprocă a diplomelor,

certificatelor și titlurilor științifice de către instituțiile științifice

acreditate în România și Republica Moldova, din data de 20 iunie 1998,

ratificat fără rezerve prin Legea nr. 39 din 12 martie 1999, precum și

prevederile Acordului privind colaborarea din domeniile științei,

învățământului și culturii dintre Guvernul României și Guvernul Republicii

Moldova, aprobat prin H.G. nr. 525/1992.

De asemenea, s-a

arătat că pârâții au încălcat dispozițiile Cartei NARIC de la Bruxelles din

2004 pentru recunoașterea diplomelor, Directivele Comisiei Europene și

prevederile Capitolului II de negocieri cu Uniunea Europeană privind libera

circulație a persoanelor, respectiv recunoașterea și echivalarea diplomelor în

scopuri profesionale, prevederile art. 8 din Directiva 89/48 privind sistemul

de recunoaștere a diplomelor din învățământul superior, prevederile art. 3 și 5

din Convenția cu privire la recunoașterea atestatelor obținute în învățământul

superior în statele din regiunea Europei, ratificată de România prin Legea nr.

172/1998, Normele Europene de interpretare a unor termeni și sintagme și

dispozițiile art. 31 alin. (2) și (5) din Legea nr. 590/2003.

Prin nerespectarea

acestor prevederi legale, reclamantul a considerat că i-au fost cauzate prejudicii,

constând în dreptul de a fi promovat sau dreptul a se înscrie la un concurs

pentru ocuparea unui post în învățământul universitar.

Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a pronunțat

Sentința civilă nr. 2849 din 2 iulie 2009, prin care a admis acțiunea, a anulat

Ordinul nr. 5473 din 25 septembrie 2008 emis de Ministrul Educației, Cercetării

și Tineretului, a obligat Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului să

emită un ordin prin care să recunoască reclamantului titlul științific de

doctor în drept, conform Diplomei de doctor seria DR nr. X eliberată de

Consiliul Național pentru Acreditare și Atestare din Republica Moldova,

înregistrată cu nr. 4 din 14 iunie 2007, a obligat pârâții să plătească

reclamantului daune morale în sumă de 5.000 RON, respingând ca nefondată

cererea acestuia privind acordarea de daune materiale.

Instanța de fond a

constatat că este întemeiată cererea reclamantului de recunoaștere a titlului

științific de doctor în drept față de prevederile Acordului dintre Guvernul

României și Guvernul Republicii Moldova privind recunoașterea reciprocă a

diplomelor, certificatelor și titlurilor științifice, acordate de instituții de

învățământ acreditate în România și Republica Moldova, semnat la Chișinău la 19

mai 1998 și ratificat prin Legea nr. 39/1999.

Potrivit

dispozițiilor art. 7 din acest acord bilateral, s-a reținut că diplomele și

titlurile științifice de doctor în ramurile de știință, precum și titlurile

științifice, acordate în Republica Moldova, se recunosc reciproc pe teritoriul

statului celeilalte părți.

Cum acest acord nu

cuprinde nici o dispoziție care să permită părților semnatare să facă o

reevaluare a cunoștințelor și performanțelor deținătorului de diplomă și titlul

științific de doctor, instanța de fond a considerat că pârâții aveau competența

să verifice numai conținutul dosarului, autenticitatea și valabilitatea

documentelor depuse la dosar și procedura de acordare a diplomei de doctor în

vederea eliberării atestatului privind recunoașterea titlului științific, fără

a avea și competența să analizeze caracterul și nivelul științific al lucrării.

Din acest motiv, s-a

apreciat că, prin nerecunoașterea titlului științific al reclamantului în

domeniul Științe Juridice și Administrative, cu motivarea că lucrarea nu

prezintă o valoare științifică și este lipsită de creativitate, pârâții au

încălcat limitele de competență stabilite de lege.

Aplicarea

dispozițiilor art. 140 alin. (3) din Legea nr. 84/1995 privind competența

Consiliului Național de Atestare a Titlurilor și Diplomelor și Certificatelor

Universitare pentru confirmarea titlurilor, diplomelor și certificatelor

universitare a fost înlăturată în cauză, reținându-se că acest organism

consultativ are puteri depline cu privire la acordarea titlului de doctor în

științe doctoranzilor care și-au desăvârșit aceste studii în România, dar nu și

în privința evaluării în fond a titlului de doctor în științe obținut de o

persoană într-un alt stat.

De asemenea, s-a

considerat că în cauză nu sunt incidente dispozițiile Legii nr. 200/2004

privind recunoașterea diplomelor și calificărilor profesionale pentru

profesiile reglementate în România, prin care a fost transpusă în legislația

națională Directiva nr. 2005/36/CE privind recunoașterea calificărilor

profesionale, cu motivarea că această reglementare nu produce efecte asupra

unui acord bilateral care nu a fost denunțat în procedura prevăzută de lege.

Cererea de acordare a

daunelor materiale a fost respinsă, pentru că reclamantul nu a dovedit

existența unui prejudiciu material, dar au fost obligați pârâții la plata

daunelor morale în sumă de 5.000 RON, apreciate ca fiind întemeiate pentru

prejudiciul adus prin motivarea dată refuzului de recunoaștere a titlului

științific de doctor în drept.

Împotriva acestei

sentințe, a declarat recurs pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și

Inovării, care a solicitat în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii și

respingerea acțiunii reclamantului.

În primul motiv de

recurs, s-a susținut că în mod greșit instanța de fond a aplicat în cauză

acordul dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova privind

recunoașterea reciprocă a diplomelor, certificatelor și titlurilor științifice

acordate de instituții de învățământ acreditate în România și în Republica

Moldova, semnat la Chișinău la 19 mai 1998 și ratificat prin Legea nr. 39/1999.

Recurentul a

învederat că acest acord bilateral, încheiat pentru o perioadă de 5 ani, nu a

fost prelungit automat și nu poate fi prioritar legislației comunitare în

contextul aderării României la U.E., astfel că principiul echivalării automate

a diplomelor sau altor acte de studii pe bază bilaterală nu se mai poate aplica

atunci când este vorba de un stat terț.

Prin cel de-al doilea

motiv de recurs, a fost criticată încălcarea dispozițiilor art. 140 alin. (3)

din Legea nr. 84/1995, republicată, care prevăd competența Consiliului Național

de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare pentru

confirmarea titlurilor, diplomelor și certificatelor universitare.

Recurentul a

învederat că acest consiliu a fost constituit în conformitate cu Legea nr.

172/1998 privind ratificarea Convenției cu privire la recunoașterea atestatelor

obținute în învățământul superior în statele din regiunea Europa, adoptată la

Lisabona la 11 aprilie 1997 și Directiva 2005/36/CE privind recunoașterea

calificărilor profesionale, care prevăd că această recunoaștere trebuie să se

facă cu respectarea unor condiții minime de formare pentru anumite profesii.

De asemenea,

recurentul a arătat că analiza dosarelor în vederea recunoașterii și

echivalării se face doar de către Comisia cu atribuții în acest sens, iar

instanța de judecată nu se poate substitui comisiei, indiferent de domeniu.

În condițiile în care

dosarul intimatului-reclamant a fost analizat cu respectarea procedurilor

legale, recurentul a susținut că în mod eronat s-a constatat refuzul

nejustificat de soluționare a cererii de recunoaștere a titlului științific de

doctor în drept.

În același sens, s-a

precizat că nici acordul bilateral invocat de intimatul-reclamant nu prevede

recunoașterea automată a diplomelor, certificatelor și titlurilor științifice,

deoarece recunoașterea reciprocă nu este echivalentă cu recunoașterea automată,

fiind necesare proceduri suplimentare cum este procedura la Consiliul Național

de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare, aprobată

prin Ordinul Ministrului Educației și Cercetării nr. 3904/2006.

În ultimul motiv de

recurs s-a susținut că în mod nelegal au fost acordate daunele morale

solicitate prin acțiune, deși nu s-a dovedit existența unui prejudiciu moral

prin emiterea ordinului de nerecunoaștere a titlului științific.

Analizând actele și

lucrările dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs pentru următoarele

considerente:

Prin Ordinul

Ministrului Educației, Cercetării și Inovării nr. 5473 din 25 septembrie 2008

referitor la Dosarul înregistrat cu nr. 84.725 din 27 august 2007 a fost

respinsă cererea intimatului-reclamant de recunoaștere/echivalare a titlului

științific de doctor în drept, obținut în baza Diplomei de doctor în drept

seria DR nr. X eliberată de Consiliul Național pentru Acreditare și Atestare

din Republica Moldova.

Anularea acestui

ordin a fost dispusă de instanța de fond pentru încălcarea prevederilor

acordului dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova, privind

recunoașterea reciprocă a diplomelor, certificatelor și titlurilor științifice,

acordate de instituții de învățământ acreditate în România și în Republica

Moldova, semnat la Chișinău la 20 iunie 1998, ratificat de România prin Legea

nr. 39/1999.

Instanța de fond nu a

avut în vedere că acest acord a fost încheiat pentru o perioadă de 5 ani și nu

mai era în vigoare după data aderării României la Uniunea Europeană și nu au

fost finalizate etapele de negociere, semnare, ratificare și protocolul pentru

amendarea acordului din procedura prevăzută de Legea nr. 590/2003 privind

tratatele internaționale și Convenția de la Viena privind dreptul tratatelor

din 23 mai 1969.

În acest sens, prin

Nota nr. H 2-3/30 din 14 ianuarie 2007 emisă de Ministerul Afacerilor Externe

s-a precizat că, începând cu data aderării României la U.E., principiul general

care stă la baza recunoașterii actelor de studii ale cetățenilor statelor terțe

U.E., este prevalența acquis-ului comunitar în materiile implicate, atunci când

acordurile bilaterale existente contravin sau nu mai corespund modernizării legislațiilor

și exigențelor în domeniu.

De asemenea, se

constată că în mod nelegal s-a apreciat în hotărârea atacată că nu sunt

aplicabile dispozițiile art. 140 alin. (3) din Legea nr. 84/1995 republicată,

conform cărora, pentru confirmarea titlurilor și certificatelor universitare

Ministerul Educației și Cercetării constituie Consiliul Național de Atestare a

Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare, care funcționează

potrivit regulamentului propriu aprobat prin Ordinul Ministrului Educației și

Cercetării nr. 3904/2006.

În conformitate cu

standardele de asigurare a calității în sistemul de învățământ românesc,

titlurile de doctor obținute în România sau străinătate sunt atestate de

C.N.A.T.D.C.U., constituit din profesori universitari, personalități de

prestigiu științific, cultural și moral, recunoscute pe plan național și

internațional, selectați pe baza propunerilor senatelor universitare.

După analiza

Dosarului nr. 84.725 din 4 iulie 2007 depus de intimatul-reclamant, comisia de

specialitate din cadrul C.N.A.T.D.C.U. a propus nerecunoașterea și pe cale de

consecință, nici echivalarea diplomei de doctor în drept. Contestația formulată

împotriva rezoluției de nerecunoaștere a titlului științific de doctor în drept

a fost respinsă prin Nota C.N.A.T.D.C.U. din 18 aprilie 2008, cu motivarea că

„lucrarea nu prezintă valoare științifică, fiind lipsită de originalitate și

creativitate”.

Urmare a unei noi

contestații, comisia a reanalizat dosarul intimatului-reclamant și prin Notă

C.N.A.T.D.C.U. din 12 iunie 2008 a fost menținută propunerea de neechivalare.

Rezoluția

C.N.A.T.D.C.U. a fost înaintată ministrului-recurent, în vederea emiterii

Ordinului prin care a fost respinsă cererea intimatului-reclamant de acordare a

titlului științific de doctor în drept.

Instanța de fond a

considerat în mod eronat că are competența realizării unei analize științifice

de specialitate a tezei de doctorat întocmită de intimatul-reclamant, deși

această atribuție aparține C.N.A.T.D.C.U. și nu poate fi cenzurată pe calea contenciosului

administrativ în condițiile Legii nr. 554/2004.

Ca atare, este

corectă și critica recurentului, potrivit căreia prima instanță s-a substituit

comisiei de specialitate a C.N.A.T.D.C.U.

În condițiile în care

titlurile științifice de doctor obținute în Republica Moldova nu pot fi

recunoscute în mod automat și necondiționat, ci numai după parcurgerea

procedurii interne de evaluare și atestare realizată de C.N.A.T.D.C.U., conform

prevederilor art. 140 alin. (3) din Legea nr. 84/1995 și ale Ordinului Ministrului

Educației și Cercetării nr. 3904/2006, instanța de fond a constatat greșit

nelegalitatea ordinului prin care a fost respinsă cererea intimatului-reclamant

de recunoaștere a titlului științific de doctor în drept.

Având în vedere că nu

este posibilă recunoașterea automată a titlului științific de doctor în drept

și că propunerea comisiei de specialitate din cadrul C.N.A.T.D.C.U. a fost de

respingere a cererii de echivalare formulată de intimatul-reclamant, se

constată că nu au fost îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 din Legea nr.

554/2004 cu modificările și completările ulterioare, pentru anularea ordinului

dedus judecății și pentru obligarea autorităților pârâte să emită actul

administrativ de recunoaștere a titlului științific acordat prin diploma de

doctor în drept eliberată de Consiliul Național de Acreditare și Atestare din

Republica Moldova.

În consecință, în

baza dispozițiilor art. 304 pct. 9, art. 313 C. proc. civ. și art. 20 alin. (3)

din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, Înalta Curte

va admite prezentul recurs, va casa hotărârea instanței de fond și pe fond, va

respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul I.I.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Ministerul Educației,

Cercetării și Inovării împotriva Sentinței civile nr. 2849 din 2 iulie 2009 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și

fiscal.

Casează sentința

atacată și pe fond respinge acțiunea formulată de reclamantul I.I., ca

neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 februarie 2010.