ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 847/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 27 noiembrie 2008 și completată la data de 25 martie 2009, reclamantul I.I.

a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației, Cercetării și Inovării - Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor și Ministrul Educației, Cercetării și Inovării, să se dispună anularea Ordinului Ministrului nr. 5473 din 25 septembrie 2008, prin care i-a fost respinsă cererea de recunoaștere/echivalare a titlului științific de doctor în drept, titlu obținut conform Diplomei de doctor în drept eliberată de Consiliul Național de Acreditare din Republica Moldova, recunoașterea acestui titlu științific și obligarea ministrului să emită ordinul de recunoaștere a titlului științific confirmat prin diploma ce poartă apostila Ministerului Justiției din Republica Moldova privind Convenția de la Haga din 5 octombrie 1961, obligarea pârâților la plata de daune morale și materiale în sumă de 50.000 RON pentru repararea prejudiciului cauzat prin nesoluționarea cererii într-un termen legal.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, prin Ordinul nr. 5473 din 25 septembrie 2008 i-a fost nelegal respinsă cererea de recunoaștere a titlului științific de doctor în drept, titlu obținut conform Diplomei de doctor în drept seria DR nr. X eliberată de Consiliul Național de Acreditare și Atestare din Republica Moldova. Reclamantul a susținut că pârâții au încălcat prevederile Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova privind recunoașterea reciprocă a diplomelor, certificatelor și titlurilor științifice de către instituțiile științifice acreditate în România și Republica Moldova, din data de 20 iunie 1998, ratificat fără rezerve prin Legea nr. 39 din 12 martie 1999, precum și prevederile Acordului privind colaborarea din domeniile științei, învățământului și culturii dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova, aprobat prin H.G.

nr. 525/1992. De asemenea, s-a arătat că pârâții au încălcat dispozițiile Cartei NARIC de la Bruxelles din 2004 pentru recunoașterea diplomelor, Directivele Comisiei Europene și prevederile Capitolului II de negocieri cu Uniunea Europeană privind libera circulație a persoanelor, respectiv recunoașterea și echivalarea diplomelor în scopuri profesionale, prevederile art. 8 din Directiva 89/48 privind sistemul de recunoaștere a diplomelor din învățământul superior, prevederile art. 3 și 5 din Convenția cu privire la recunoașterea atestatelor obținute în învățământul superior în statele din regiunea Europei, ratificată de România prin Legea nr. 172/1998, Normele Europene de interpretare a unor termeni și sintagme și dispozițiile art. 31 alin. (2) și (5) din Legea nr. 590/2003.

Prin nerespectarea acestor prevederi legale, reclamantul a considerat că i-au fost cauzate prejudicii, constând în dreptul de a fi promovat sau dreptul a se înscrie la un concurs pentru ocuparea unui post în învățământul universitar. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a pronunțat Sentința civilă nr. 2849 din 2 iulie 2009, prin care a admis acțiunea, a anulat Ordinul nr. 5473 din 25 septembrie 2008 emis de Ministrul Educației, Cercetării și Tineretului, a obligat Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului să emită un ordin prin care să recunoască reclamantului titlul științific de doctor în drept, conform Diplomei de doctor seria DR nr. X eliberată de Consiliul Național pentru Acreditare și Atestare din Republica Moldova, înregistrată cu nr. 4 din 14 iunie 2007, a obligat pârâții să plătească reclamantului daune morale în sumă de 5.000 RON, respingând ca nefondată cererea acestuia privind acordarea de daune materiale.

Instanța de fond a constatat că este întemeiată cererea reclamantului de recunoaștere a titlului științific de doctor în drept față de prevederile Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova privind recunoașterea reciprocă a diplomelor, certificatelor și titlurilor științifice, acordate de instituții de învățământ acreditate în România și Republica Moldova, semnat la Chișinău la 19 mai 1998 și ratificat prin Legea nr. 39/1999. Potrivit dispozițiilor art. 7 din acest acord bilateral, s-a reținut că diplomele și titlurile științifice de doctor în ramurile de știință, precum și titlurile științifice, acordate în Republica Moldova, se recunosc reciproc pe teritoriul statului celeilalte părți.

Cum acest acord nu cuprinde nici o dispoziție care să permită părților semnatare să facă o reevaluare a cunoștințelor și performanțelor deținătorului de diplomă și titlul științific de doctor, instanța de fond a considerat că pârâții aveau competența să verifice numai conținutul dosarului, autenticitatea și valabilitatea documentelor depuse la dosar și procedura de acordare a diplomei de doctor în vederea eliberării atestatului privind recunoașterea titlului științific, fără a avea și competența să analizeze caracterul și nivelul științific al lucrării. Din acest motiv, s-a apreciat că, prin nerecunoașterea titlului științific al reclamantului în domeniul Științe Juridice și Administrative, cu motivarea că lucrarea nu prezintă o valoare științifică și este lipsită de creativitate, pârâții au încălcat limitele de competență stabilite de lege.

Aplicarea dispozițiilor art. 140 alin. (3) din Legea nr. 84/1995 privind competența Consiliului Național de Atestare a Titlurilor și Diplomelor și Certificatelor Universitare pentru confirmarea titlurilor, diplomelor și certificatelor universitare a fost înlăturată în cauză, reținându-se că acest organism consultativ are puteri depline cu privire la acordarea titlului de doctor în științe doctoranzilor care și-au desăvârșit aceste studii în România, dar nu și în privința evaluării în fond a titlului de doctor în științe obținut de o persoană într-un alt stat.

De asemenea, s-a considerat că în cauză nu sunt incidente dispozițiile Legii nr. 200/2004 privind recunoașterea diplomelor și calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate în România, prin care a fost transpusă în legislația națională Directiva nr. 2005/36/CE privind recunoașterea calificărilor profesionale, cu motivarea că această reglementare nu produce efecte asupra unui acord bilateral care nu a fost denunțat în procedura prevăzută de lege. Cererea de acordare a daunelor materiale a fost respinsă, pentru că reclamantul nu a dovedit existența unui prejudiciu material, dar au fost obligați pârâții la plata daunelor morale în sumă de 5.000 RON, apreciate ca fiind întemeiate pentru prejudiciul adus prin motivarea dată refuzului de recunoaștere a titlului științific de doctor în drept.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și Inovării, care a solicitat în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii și respingerea acțiunii reclamantului. În primul motiv de recurs, s-a susținut că în mod greșit instanța de fond a aplicat în cauză acordul dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova privind recunoașterea reciprocă a diplomelor, certificatelor și titlurilor științifice acordate de instituții de învățământ acreditate în România și în Republica Moldova, semnat la Chișinău la 19 mai 1998 și ratificat prin Legea nr. 39/1999.

Recurentul a învederat că acest acord bilateral, încheiat pentru o perioadă de 5 ani, nu a fost prelungit automat și nu poate fi prioritar legislației comunitare în contextul aderării României la U.E., astfel că principiul echivalării automate a diplomelor sau altor acte de studii pe bază bilaterală nu se mai poate aplica atunci când este vorba de un stat terț. Prin cel de-al doilea motiv de recurs, a fost criticată încălcarea dispozițiilor art. 140 alin. (3) din Legea nr. 84/1995, republicată, care prevăd competența Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare pentru confirmarea titlurilor, diplomelor și certificatelor universitare.

Recurentul a învederat că acest consiliu a fost constituit în conformitate cu Legea nr. 172/1998 privind ratificarea Convenției cu privire la recunoașterea atestatelor obținute în învățământul superior în statele din regiunea Europa, adoptată la Lisabona la 11 aprilie 1997 și Directiva 2005/36/CE privind recunoașterea calificărilor profesionale, care prevăd că această recunoaștere trebuie să se facă cu respectarea unor condiții minime de formare pentru anumite profesii. De asemenea, recurentul a arătat că analiza dosarelor în vederea recunoașterii și echivalării se face doar de către Comisia cu atribuții în acest sens, iar instanța de judecată nu se poate substitui comisiei, indiferent de domeniu.

În condițiile în care dosarul intimatului-reclamant a fost analizat cu respectarea procedurilor legale, recurentul a susținut că în mod eronat s-a constatat refuzul nejustificat de soluționare a cererii de recunoaștere a titlului științific de doctor în drept. În același sens, s-a precizat că nici acordul bilateral invocat de intimatul-reclamant nu prevede recunoașterea automată a diplomelor, certificatelor și titlurilor științifice, deoarece recunoașterea reciprocă nu este echivalentă cu recunoașterea automată, fiind necesare proceduri suplimentare cum este procedura la Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare, aprobată prin Ordinul Ministrului Educației și Cercetării nr. 3904/2006.

În ultimul motiv de recurs s-a susținut că în mod nelegal au fost acordate daunele morale solicitate prin acțiune, deși nu s-a dovedit existența unui prejudiciu moral prin emiterea ordinului de nerecunoaștere a titlului științific. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs pentru următoarele considerente: Prin Ordinul Ministrului Educației, Cercetării și Inovării nr. 5473 din 25 septembrie 2008 referitor la Dosarul înregistrat cu nr. 84.725 din 27 august 2007 a fost respinsă cererea intimatului-reclamant de recunoaștere/echivalare a titlului științific de doctor în drept, obținut în baza Diplomei de doctor în drept seria DR nr. X eliberată de Consiliul Național pentru Acreditare și Atestare din Republica Moldova.

Anularea acestui ordin a fost dispusă de instanța de fond pentru încălcarea prevederilor acordului dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova, privind recunoașterea reciprocă a diplomelor, certificatelor și titlurilor științifice, acordate de instituții de învățământ acreditate în România și în Republica Moldova, semnat la Chișinău la 20 iunie 1998, ratificat de România prin Legea nr. 39/1999.

Instanța de fond nu a avut în vedere că acest acord a fost încheiat pentru o perioadă de 5 ani și nu mai era în vigoare după data aderării României la Uniunea Europeană și nu au fost finalizate etapele de negociere, semnare, ratificare și protocolul pentru amendarea acordului din procedura prevăzută de Legea nr. 590/2003 privind tratatele internaționale și Convenția de la Viena privind dreptul tratatelor din 23 mai 1969. În acest sens, prin Nota nr. H 2-3/30 din 14 ianuarie 2007 emisă de Ministerul Afacerilor Externe s-a precizat că, începând cu data aderării României la U.E., principiul general care stă la baza recunoașterii actelor de studii ale cetățenilor statelor terțe U.E., este prevalența acquis-ului comunitar în materiile implicate, atunci când acordurile bilaterale existente contravin sau nu mai corespund modernizării legislațiilor și exigențelor în domeniu.

De asemenea, se constată că în mod nelegal s-a apreciat în hotărârea atacată că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 140 alin. (3) din Legea nr. 84/1995 republicată, conform cărora, pentru confirmarea titlurilor și certificatelor universitare Ministerul Educației și Cercetării constituie Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare, care funcționează potrivit regulamentului propriu aprobat prin Ordinul Ministrului Educației și Cercetării nr. 3904/2006. În conformitate cu standardele de asigurare a calității în sistemul de învățământ românesc, titlurile de doctor obținute în România sau străinătate sunt atestate de C.N.A.T.D.C.U., constituit din profesori universitari, personalități de prestigiu științific, cultural și moral, recunoscute pe plan național și internațional, selectați pe baza propunerilor senatelor universitare.

După analiza Dosarului nr. 84.725 din 4 iulie 2007 depus de intimatul-reclamant, comisia de specialitate din cadrul C.N.A.T.D.C.U. a propus nerecunoașterea și pe cale de consecință, nici echivalarea diplomei de doctor în drept. Contestația formulată împotriva rezoluției de nerecunoaștere a titlului științific de doctor în drept a fost respinsă prin Nota C.N.A.T.D.C.U. din 18 aprilie 2008, cu motivarea că „lucrarea nu prezintă valoare științifică, fiind lipsită de originalitate și creativitate”. Urmare a unei noi contestații, comisia a reanalizat dosarul intimatului-reclamant și prin Notă C.N.A.T.D.C.U. din 12 iunie 2008 a fost menținută propunerea de neechivalare. Rezoluția C.N.A.T.D.C.U. a fost înaintată ministrului-recurent, în vederea emiterii Ordinului prin care a fost respinsă cererea intimatului-reclamant de acordare a titlului științific de doctor în drept.

Instanța de fond a considerat în mod eronat că are competența realizării unei analize științifice de specialitate a tezei de doctorat întocmită de intimatul-reclamant, deși această atribuție aparține C.N.A.T.D.C.U. și nu poate fi cenzurată pe calea contenciosului administrativ în condițiile Legii nr. 554/2004. Ca atare, este corectă și critica recurentului, potrivit căreia prima instanță s-a substituit comisiei de specialitate a C.N.A.T.D.C.U.

În condițiile în care titlurile științifice de doctor obținute în Republica Moldova nu pot fi recunoscute în mod automat și necondiționat, ci numai după parcurgerea procedurii interne de evaluare și atestare realizată de C.N.A.T.D.C.U., conform prevederilor art. 140 alin. (3) din Legea nr. 84/1995 și ale Ordinului Ministrului Educației și Cercetării nr. 3904/2006, instanța de fond a constatat greșit nelegalitatea ordinului prin care a fost respinsă cererea intimatului-reclamant de recunoaștere a titlului științific de doctor în drept. Având în vedere că nu este posibilă recunoașterea automată a titlului științific de doctor în drept și că propunerea comisiei de specialitate din cadrul C.N.A.T.D.C.U.

a fost de respingere a cererii de echivalare formulată de intimatul-reclamant, se constată că nu au fost îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, pentru anularea ordinului dedus judecății și pentru obligarea autorităților pârâte să emită actul administrativ de recunoaștere a titlului științific acordat prin diploma de doctor în drept eliberată de Consiliul Național de Acreditare și Atestare din Republica Moldova. În consecință, în baza dispozițiilor art. 304 pct. 9, art. 313 C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, Înalta Curte va admite prezentul recurs, va casa hotărârea instanței de fond și pe fond, va respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul I.I.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Educației, Cercetării și Inovării împotriva Sentinței civile nr. 2849 din 2 iulie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și pe fond respinge acțiunea formulată de reclamantul I.I., ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 februarie 2010.