ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1833/2012

Ședința de la 29 martie 2012 Asupra conflictului negativ de competență de față : Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brașov, prin declinarea competenței materiale din partea Tribunalului Brașov, reclamantul A.G. a solicitat obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 50.000 Euro, cu titlul de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a supunerii sale unor măsuri administrative abuzive, cu caracter politic, în înțelesul art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009. Judecătoria Brașov prin sentința civilă nr. 12.642 din 5 noiembrie 2010 a respins excepția inadmisibilității acțiunii, a admis în parte acțiunea reclamantului A.G.

și în consecință a obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata către reclamant a sumei de 5000 Euro, în echivalent în lei calculat la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de pretenții. Prin decizia civilă nr. 1284/R din 20 octombrie 2011, Tribunalul Brașov, a admis excepția de necompetență materială, invocată din oficiu și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cererii de recurs formulată de recurentul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 12642 din 5 noiembrie 2010 pronunțată de Judecătoria Brașov, în favoarea Curții de Apel Brașov.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut, în esență că Legea nr. 221/2009 a fost modificată prin Legea 202/2010, care prevede în art. 5 alin. (2) că „Hotărârile judecătorești pronunțate în temeiul prevederilor alin. (1) lit. a) și b) sunt supuse recursului, care este de competența curții de apel, și sunt puse în executare de Ministerul Finanțelor Publice, prin direcțiile generale ale finanțelor publice județene, respectiv a municipiului București”.

S-a mai reținut că art. XXVI al Legii 202/2010 prevede că, dispozițiile [...] art. 4 alin. (6) și art. 5 alin. (1) și (2) din Legea nr. 221/2009, privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege, se aplică și proceselor aflate în curs de soluționare în primă instanță dacă nu s-a pronunțat o hotărâre în cauză până la data intrării în vigoare a prezentei legi . S-a constatat astfel că în speță, ne aflăm în această ipoteză prevăzută de legiuitor, hotărârea atacată fiind pronunțată după intrarea în vigoare al Legii 202/2010, astfel că devin incidente prevederile acesteia privind competența de soluționare a recursului de către curtea de apel, competență materială de ordine publică, din perspectiva prevederilor art. 159 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ. Pentru aceste considerente, s-a apreciat că se justifică admiterea excepției de necompetență materială și declinarea judecării acestei căi de atac în favoarea Curții de Apel Brașov. Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, prin decizia civilă nr. 26/R din 17 ianuarie 2012 la rândul său, s-a declarat necompetentă să judece calea de atac și ca urmare și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Brașov. Totodată a constatat că între cele două instanțe s-a ivit un conflict negativ de competență și în temeiul art. 22 alin. (3) C. proc. civ. a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea unui regulator de competență.

Pentru a hotărî astfel Curtea de Apel Brașov a reținut, în esență, că din examinarea dispozițiilor art. 2 pct. 3 și art. 3 pct. 3 C. proc. civ., reiese că ambele instanțe, tribunalul și curtea de apel au competență materială funcțională în judecarea recursurilor, diferența constituind-o obiectul recursului, care în cazul tribunalelor este o hotărâre dată de judecătorie, iar al curților de apel o hotărâre pronunțată de tribunal. S-a constatat că în speță curtea de apel a fost învestită, prin decizia de declinare a competenței tribunalului, cu judecarea unui recurs declarat împotriva unei hotărâri pronunțată de judecătorie, respectiv Sentința civilă nr. 12642 din 5 noiembrie 2010 a Judecătoriei Brașov, astfel că potrivit art. 3 pct. 3 C. proc.

civ., nu are căderea să-l judece, nefiind competentă funcțional. Asupra conflictului negativ de competență de față Înalta Curte constată: Potrivit art. 20 alin. (2) C. proc. civ. există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe, prin hotărâri irevocabile s-au declarat necompetente să judece aceeași pricină. Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text, în vederea emiterii regulatorului de competență Curtea constată că cele două instanțe Tribunalul Brașov și Curtea de Apel Brașov s-au declarat necompetente prin hotărâri irevocabile, că declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și că, cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Pentru emiterea regulatorului de competență este esențial de precizat că în discuție este competența materială funcțională, care este reglementată de norme ce au caracter dispozitiv. Astfel, potrivit art. 2 pct. 3 C. proc. civ., tribunalele, ca instanță de recurs, judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii, care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului. Cum în speță Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a declarat recurs împotriva sentinței nr. 12.642 din 5 noiembrie 2010 pronunțată de Judecătoria Brașov, competența de soluționare a recursului, conform normei expuse, revine Tribunalului Brașov. Deși în termenii ultimei teze a pct. 3 din art. 3 C. proc.

civ., curțile de apel judecă recursurile „în orice alte cazuri expres prevăzute de lege” și deci aparent cerința ar fi îndeplinită față de dispozițiile exprese ale Legii nr. 221/2009 modificată, potrivit cărora „hotărârea pronunțată potrivit art. 4 este supusă recursului, care este de competența curții de apel”, nu se poate face abstracție de faptul că efectiv, funcțional, curtea de apel nu poate judeca un recurs ce are ca obiect o hotărâre a judecătoriei. În sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătorești, exercitarea acestora și efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalității căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituțional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac și exercitarea lor în condițiile legii, potrivit cu natura și scopul lor, într-o anumită ordine, precum soluționarea acestora de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.

În consecință, potrivit art. 22 alin. ultim C. proc. civ., competența de soluționare a recursului revine Tribunalului Brașov, căreia i se va trimite dosarul. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 martie 2012.