ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1833/2012

Ședința de la 29 martie 2012

Asupra conflictului

negativ de competență de față :

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Judecătoriei Brașov, prin declinarea competenței

materiale din partea Tribunalului Brașov, reclamantul A.G. a solicitat

obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata

sumei de 50.000 Euro, cu titlul de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit

ca urmare a supunerii sale unor măsuri administrative abuzive, cu caracter

politic, în înțelesul art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009.

Judecătoria Brașov

prin sentința civilă nr. 12.642 din 5 noiembrie 2010 a respins excepția

inadmisibilității acțiunii, a admis în parte acțiunea reclamantului A.G. și în

consecință a obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la

plata către reclamant a sumei de 5000 Euro, în echivalent în lei calculat la

cursul BNR din ziua plății, cu titlu de pretenții.

Prin decizia civilă

nr. 1284/R din 20 octombrie 2011, Tribunalul Brașov, a admis excepția de

necompetență materială, invocată din oficiu și, în consecință, a declinat

competența de soluționare a cererii de recurs formulată de recurentul Statul

Român prin Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 12642

din 5 noiembrie 2010 pronunțată de Judecătoria Brașov, în favoarea Curții de

Apel Brașov.

Pentru a pronunța

această hotărâre, tribunalul a reținut, în esență că Legea nr. 221/2009 a fost

modificată prin Legea 202/2010, care prevede în art. 5 alin. (2) că „Hotărârile

judecătorești pronunțate în temeiul prevederilor alin. (1) lit. a) și b) sunt

supuse recursului, care este de competența curții de apel, și sunt puse în

executare de Ministerul Finanțelor Publice, prin direcțiile generale ale

finanțelor publice județene, respectiv a municipiului București”.

S-a mai reținut că

art. XXVI al Legii 202/2010 prevede că, dispozițiile [...]

art. 4 alin. (6) și art. 5 alin. (1) și (2) din Legea nr.

221/2009, privind condamnările cu caracter

politic și măsurile

administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22

decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele

aduse prin prezenta lege, se aplică și proceselor aflate în curs de soluționare

în primă instanță dacă nu s-a pronunțat o hotărâre în cauză până la data

intrării în vigoare a prezentei legi .

S-a constatat astfel

că în speță, ne aflăm în această ipoteză prevăzută de legiuitor, hotărârea

atacată fiind pronunțată după intrarea în vigoare al Legii 202/2010, astfel că

devin incidente prevederile acesteia privind competența de soluționare a

recursului de către curtea de apel, competență materială de ordine publică, din

perspectiva prevederilor art. 159 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Pentru aceste

considerente, s-a apreciat că se justifică admiterea excepției de necompetență

materială și declinarea judecării acestei căi de atac

în favoarea Curții de

Apel Brașov.

Curtea de Apel Brașov,

secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și

asigurări sociale, prin decizia civilă nr. 26/R din 17 ianuarie 2012 la rândul

său, s-a declarat necompetentă să judece calea de atac și ca urmare și-a

declinat competența în favoarea Tribunalului Brașov. Totodată a constatat că

între cele două instanțe s-a ivit un conflict negativ de competență și în

temeiul art. 22 alin. (3) C. proc. civ. a înaintat dosarul Înaltei Curți de

Casație și Justiție pentru pronunțarea unui regulator de competență.

Pentru a hotărî

astfel Curtea de Apel Brașov a reținut, în esență, că din examinarea

dispozițiilor art. 2 pct. 3 și art. 3 pct. 3 C. proc. civ., reiese că ambele

instanțe, tribunalul și curtea de apel au competență materială funcțională în

judecarea recursurilor, diferența constituind-o obiectul recursului, care în

cazul tribunalelor este o hotărâre dată de judecătorie, iar al curților de apel

o hotărâre pronunțată de tribunal.

S-a constatat că în

speță curtea de apel a fost învestită, prin decizia de declinare a competenței

tribunalului, cu judecarea unui recurs declarat împotriva unei hotărâri

pronunțată de judecătorie, respectiv Sentința civilă nr. 12642 din 5 noiembrie

2010 a Judecătoriei Brașov, astfel că potrivit art. 3 pct. 3 C. proc. civ., nu

are căderea să-l judece, nefiind competentă funcțional.

Asupra conflictului

negativ de competență de față Înalta Curte constată:

Potrivit art. 20

alin. (2) C. proc. civ. există conflict negativ de competență când două sau mai

multe instanțe, prin hotărâri irevocabile s-au declarat necompetente să judece

aceeași pricină.

Verificând dacă sunt

întrunite cerințele acestui text, în vederea emiterii regulatorului de

competență Curtea constată că cele două instanțe Tribunalul Brașov și Curtea de

Apel Brașov s-au declarat necompetente prin hotărâri irevocabile, că

declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și că, cel

puțin una

dintre cele două instanțe este

competentă să soluționeze cauza.

Pentru emiterea

regulatorului de competență este esențial de precizat că în discuție este

competența materială funcțională, care este reglementată de norme ce au

caracter dispozitiv.

Astfel, potrivit art.

2 pct. 3 C. proc. civ., tribunalele, ca instanță de recurs, judecă recursurile

declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii, care, potrivit

legii, nu sunt supuse apelului.

Cum în speță Statul

Român prin Ministerul Finanțelor Publice a declarat recurs împotriva sentinței

nr. 12.642 din 5 noiembrie 2010 pronunțată de Judecătoria Brașov, competența de

soluționare a recursului, conform normei expuse, revine Tribunalului Brașov.

Deși în termenii

ultimei teze a pct. 3 din art. 3 C. proc. civ., curțile de apel judecă

recursurile „în orice alte cazuri expres prevăzute de lege” și deci aparent

cerința ar fi îndeplinită față de dispozițiile exprese ale Legii nr. 221/2009

modificată, potrivit cărora „hotărârea pronunțată potrivit art. 4 este supusă recursului,

care este de competența curții de apel”, nu se poate face abstracție de faptul

că efectiv, funcțional, curtea de apel nu poate judeca un recurs ce are ca

obiect o hotărâre a judecătoriei.

În sistemul nostru de

drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătorești, exercitarea

acestora și efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalității

căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituțional, care semnifică

instituirea prin lege a căilor de atac și exercitarea lor în condițiile legii,

potrivit cu natura și scopul lor, într-o anumită ordine, precum soluționarea

acestora de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea

atacată.

În consecință,

potrivit art. 22 alin. ultim C. proc. civ., competența de soluționare a

recursului revine Tribunalului Brașov, căreia i se va trimite dosarul.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D

E C I D E

Stabilește

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 martie 2012.