ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5010/2012

Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față; Prin Sentința civilă nr. 191/S din 21 iunie 2010 Tribunalul Brașov, secția civilă, a admis acțiunea formulată de reclamantul C.P.Ș.I. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov și a obligat pârâtul la plata sumei de 200.000 euro, echivalent în lei, cu titlu de daune morale. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul. Prin Decizia nr. 27 Ap din 17 februarie 2011 Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis apelul, a schimbat în tot sentința și a respins acțiunea.

Pentru a decide astfel, Curtea a reținut că la momentul pronunțării hotărârii tribunalul s-a raportat la obiectul dedus judecății, încadrat în dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, astfel cum au fost modificate prin OUG nr. 62/2010, recunoscând reclamantului dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a stabilirii calității de deținut politic pentru perioada 29 aprilie 1960 - 14 ianuarie 1963, că prin Decizia nr. 1358/2010 Curtea Constituțională a declarat neconstituțional acest text de lege, iar efectele produse de decizia amintită asupra unui proces aflat pe rolul instanței nu au semnificația unor efecte retroactive, ci reprezintă o aplicare firească a dispozițiilor art. 147 din Constituția României.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamantul, solicitând în principal modificarea în tot a deciziei atacate și respingerea apelului declarat de pârât, iar în subsidiar casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

În dezvoltarea recursului a arătat că instanța de apel a pronunțat hotărârea recurată cu încălcarea prevederilor art. 147 alin. (4) din Constituție și ale art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, că soluția atacată echivalează cu aplicarea retroactivă a efectelor deciziilor Curții Constituționale, înlăturându-se efectele produse de Legea nr. 221/2009 anterior declarării neconstituționalității sale, în condițiile în care legea aflată în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată este aplicabilă pe tot parcursul procesului, că în acest fel a fost încălcat principiul egalității în drepturi prevăzut de art. 16 din Constituția României, cât și art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care consacră principiul nediscriminării și că reclamantul avea, la data pronunțării deciziei Curții Constituționale, o speranță legitimă și, prin urmare, un bun în înțelesul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție.

De asemenea, a criticat decizia recurată din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 6 C. proc. civ., susținând că, față de motivele de apel formulate de pârât, instanța de apel nu putea decât să reaprecieze dovezile cu privire la cuantumul sumei reprezentând daune morale, iar nu să respingă acțiunea în întregul ei. Analizând recursul în limitele criticilor formulate, ce pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a-l respinge, pentru considerentele ce succed: Criticile formulate de reclamant urmează a fi analizate din perspectiva Deciziei nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, publicată în M. Of.

nr. 789/7.11.2011. Problema de drept care se pune în speță nu este deci cea a îndreptățirii reclamantului la acordarea daunelor morale în condițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, ci aceea dacă respectivul text de lege mai poate fi aplicat cauzei supusă soluționării, în condițiile în care a fost declarat neconstituțional, printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010. Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.

La alin. (4) al articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în Monitorul Oficial al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare. În raport de această reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale, care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.

Se reține că această problemă de drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că s-a stabilit că Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în Monitorul Oficial, cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă. Cu alte cuvinte, urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.

Or, în speță, la data publicării în M. Of. nr. 761/15.11.2010 a Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind deci soluționată definitiv la data publicării respectivei decizii. Nu se poate spune deci, că fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune că efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum. Dimpotrivă, este vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității, ivit înaintea definitivării sale.

Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză în mod categoric. Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor, dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.

În speță, nu există însă un drept definitiv câștigat, iar reclamantul nu era titularul unui bun susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul său. Concluzionând, prin intervenția instanței de contencios constituțional, urmare sesizării acesteia cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituționalitate.

De aceea, nu se poate susține că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea lui de efecte erga omnes și ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței dreptului, al coerenței și al stabilității juridice. Înalta Curte constată că în cauză nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., în sensul că instanța ar fi acordat mai mult decât s-a cerut. Apelul este o cale devolutivă de atac, în sensul că readuce în fața instanței de control judiciar toate problemele de fapt și de drept dezbătute în primă instanță, provocând o nouă judecată asupra fondului.

Așadar, instanța de apel verifică atât legalitatea sentinței (în ce măsură prima instanță a aplicat și interpretat corect legea), cât și temeinicia acesteia. Or, Curtea, în considerentele deciziei atacate, reținând că tribunalul a aplicat legea în vigoare la data pronunțării hotărârii, a analizat și efectele produse de publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, acesta fiind un motiv de ordine publică, pus în discuția părților la 17 februarie 2011, potrivit încheierii de dezbateri de la dosar apel. Or, potrivit dispozițiilor art. 295 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu. De aceea, Înalta Curte constată că nu există situația de plus petita invocată de recurentul-reclamant.

Pentru toate aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, cu consecința menținerii deciziei pronunțate în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul C.P.Ș.I. împotriva Deciziei nr. 27 Ap din 17 februarie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 iunie 2012. Procesat de GGC - GV