ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5010/2012

Deliberând, în

condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față;

Prin Sentința civilă nr. 191/S din 21 iunie

2010 Tribunalul Brașov, secția civilă, a admis acțiunea formulată de

reclamantul C.P.Ș.I. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov și a obligat

pârâtul la plata sumei de 200.000 euro, echivalent în lei, cu titlu de daune

morale.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel pârâtul.

Prin Decizia nr. 27

Ap din 17 februarie 2011 Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze

cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis

apelul, a schimbat în tot sentința și a respins acțiunea.

Pentru a decide

astfel, Curtea a reținut că la momentul pronunțării hotărârii tribunalul s-a

raportat la obiectul dedus judecății, încadrat în dispozițiile art. 5 alin. (1)

lit. a) din Legea nr. 221/2009, astfel cum au fost modificate prin OUG nr.

62/2010, recunoscând reclamantului dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul

moral suferit ca urmare a stabilirii calității de deținut politic pentru

perioada 29 aprilie 1960 - 14 ianuarie 1963, că prin Decizia nr. 1358/2010

Curtea Constituțională a declarat neconstituțional acest text de lege, iar

efectele produse de decizia amintită asupra unui proces aflat pe rolul

instanței nu au semnificația unor efecte retroactive, ci reprezintă o aplicare

firească a dispozițiilor art. 147 din Constituția României.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamantul, solicitând în

principal modificarea în tot a deciziei atacate și respingerea apelului

declarat de pârât, iar în subsidiar casarea deciziei și trimiterea cauzei spre

rejudecare instanței de apel. În dezvoltarea recursului a arătat că instanța de

apel a pronunțat hotărârea recurată cu încălcarea prevederilor art. 147 alin.

(4) din Constituție și ale art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, că soluția

atacată echivalează cu aplicarea retroactivă a efectelor deciziilor Curții

Constituționale, înlăturându-se efectele produse de Legea nr. 221/2009 anterior

declarării neconstituționalității sale, în condițiile în care legea aflată în

vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată este aplicabilă pe

tot parcursul procesului, că în acest fel a fost încălcat principiul egalității

în drepturi prevăzut de art. 16 din Constituția României, cât și art. 14 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului care consacră principiul

nediscriminării și că reclamantul avea, la data pronunțării deciziei Curții

Constituționale, o speranță legitimă și, prin urmare, un bun în înțelesul art.

1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție.

De asemenea, a

criticat decizia recurată din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 6 C.

proc. civ., susținând că, față de motivele de apel formulate de pârât, instanța

de apel nu putea decât să reaprecieze dovezile cu privire la cuantumul sumei

reprezentând daune morale, iar nu să respingă acțiunea în întregul ei.

Analizând recursul în

limitele criticilor formulate, ce pot fi circumscrise motivului de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este

nefondat, urmând a-l respinge, pentru considerentele ce succed:

Criticile formulate

de reclamant urmează a fi analizate din perspectiva Deciziei nr. 12 din 19

septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în

interesul legii, publicată în M. Of. nr. 789/7.11.2011.

Problema de drept

care se pune în speță nu este deci cea a îndreptățirii reclamantului la

acordarea daunelor morale în condițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr.

221/2009, ci aceea dacă respectivul text de lege mai poate fi aplicat cauzei

supusă soluționării, în condițiile în care a fost declarat neconstituțional,

printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin Decizia Curții

Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. nr.

761/15.11.2010.

Potrivit art. 147

alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca

fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea

deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval Parlamentul nu pune de

acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe

durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.

La alin. (4) al

articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la

data publicării în Monitorul Oficial al României, sunt general obligatorii și

au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul

cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și

funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările

ulterioare.

În raport de această

reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea

neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale,

care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în

curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.

Se reține că această

problemă de drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011

pronunțată de Înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, în

sensul că s-a stabilit că Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale

produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data

publicării acesteia în Monitorul Oficial, cu excepția situației în care la

această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă.

Cu alte cuvinte,

urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5

alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai

pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data

publicării deciziei instanței de contencios constituțional în Monitorul

Oficial.

Or, în speță, la data

publicării în M. Of. nr. 761/15.11.2010 a Deciziei Curții Constituționale nr.

1358/2010, nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind deci

soluționată definitiv la data publicării respectivei decizii.

Nu se poate spune

deci, că fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune că efectele

textului de lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii

judiciare, întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale

cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.

Dimpotrivă, este

vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi

este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității,

ivit înaintea definitivării sale.

Cum norma tranzitorie

cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine

publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece

altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte

juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică,

ceea ce Constituția refuză în mod categoric.

Pe de altă parte,

împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru

viitor, dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al

neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor

drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.

În speță, nu există

însă un drept definitiv câștigat, iar reclamantul nu era titularul unui bun

susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la

Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării

Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă,

care să fi confirmat dreptul său.

Concluzionând, prin

intervenția instanței de contencios constituțional, urmare sesizării acesteia

cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal

într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de

constituționalitate.

De aceea, nu se poate

susține că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea

lui de efecte erga omnes și ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că

acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal

constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței

dreptului, al coerenței și al stabilității juridice.

Înalta Curte constată

că în cauză nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C.

proc. civ., în sensul că instanța ar fi acordat mai mult decât s-a cerut.

Apelul este o cale

devolutivă de atac, în sensul că readuce în fața instanței de control judiciar

toate problemele de fapt și de drept dezbătute în primă instanță, provocând o

nouă judecată asupra fondului. Așadar, instanța de apel verifică atât

legalitatea sentinței (în ce măsură prima instanță a aplicat și interpretat

corect legea), cât și temeinicia acesteia.

Or, Curtea, în

considerentele deciziei atacate, reținând că tribunalul a aplicat legea în

vigoare la data pronunțării hotărârii, a analizat și efectele produse de

publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 1358/2010 a Curții

Constituționale, acesta fiind un motiv de ordine publică, pus în discuția

părților la 17 februarie 2011, potrivit încheierii de dezbateri de la dosar apel.

Or, potrivit dispozițiilor art. 295 alin. (1) teza a doua C. proc. civ.,

motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu. De aceea, Înalta

Curte constată că nu există situația de plus petita invocată de

recurentul-reclamant.

Pentru toate aceste considerente,

în aplicarea dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

recursul ca nefondat, cu consecința menținerii deciziei pronunțate în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamantul C.P.Ș.I. împotriva Deciziei nr. 27 Ap din 17

februarie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori

și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 iunie 2012.

Procesat de GGC - GV