ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 386/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 386/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 303 din 15 noiembrie

2010 Tribunalul Brașov a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul F.F.I.

în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și în

consecință, a constatat caracterul politic al privării de libertate la care a

fost supusă autoarea reclamantului, F.A.P., în perioadele 6 martie 1945 - 15

decembrie 1947, 30 decembrie 1947 - 11 martie 1950, 15 aprilie 1952 - 29 mai 1955.

A respins restul

pretențiilor reclamantului privind despăgubirile morale.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut că reclamantul este fiul defunctei F.A.P.,

decedată la data de 19 martie 1993 iar potrivit înscrisurilor din dosarul de

deținut politic al acesteia a rezultat că a fost privată de libertate în baza

unui act administrativ în perioadele 06 martie 1945 - 15 decembrie 1947, 30

decembrie 1947

-

11 martie 1950, 15 aprilie 1952 - 29 mai 1955.

Defuncta a fost

beneficiara dispozițiilor Decretului-lege nr. 118/1990, fiindu-i recunoscută

calitatea de fost deținut politic și acordându-i-se o indemnizație lunară de

1.618 lei începând cu data de 1 aprilie 1990.

S-a constatat că

potrivit prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, se putea

solicita obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul

moral suferit, dar că textul de lege menționat a fost declarat

neconstituțional, lipsind astfel, de temei juridic, pretențiile vizând

despăgubirile morale.

Împotriva hotărârii

au declarat apel reclamantul și pârâtul Statul Român, prin Ministerul

Finanțelor Publice, ambele apeluri fiind respinse ca nefondate prin decizia

civilă nr. 42 din 3 martie 2011 a Curții de Apel Brașov.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a reținut că particularitatea speței este dată de

incidența efectelor deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, prin care

s-a constatat neconstituționalitatea prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din

Legea nr. 10/2001, text de lege care permitea obținerea în justiție a

despăgubirilor morale pentru prejudicii cauzate prin condamnări politice și

măsuri administrative cu caracter politic.

S-a reținut

caracterul obligatoriu al efectelor deciziei Curții Constituționale de la

momentul publicării ei în M. Of., faptul că hotărârea judecătorească se

pronunță în numele legii și ca atare, nu poate fi admisă o cerere care să

consfințească un drept ce nu mai are temei legal.

În consecință, s-a

constatat caracterul nefondat al apelului reclamantului.

Totodată, criticile

pârâtului referitoare la reținerea de către prima instanță a caracterului

politic al privării de libertate a autoarei reclamantului au fost apreciate

neîntemeiate, în condițiile în care din înscrisurile de la dosar și din

declarația martorului audiat a rezultat că măsurile luate împotriva autoarei

reclamantului se circumscriu prevederilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009.

Chiar adeverința

eliberată în 1973 de Ministerul de Interne atesta, în acea perioadă, privarea

de libertate a persoanei în baza unui act administrativ, măsură de natură a

configura caracterul opresiv, abuziv al autorităților statului.

Decizia a fost

atacată cu recurs de către ambele părți.

susținut caracterul nelegal al soluției care se întemeiază pe considerentele

contradictorii deoarece pe de o parte, afirmă că dreptul la despăgubiri s-a

născut și a intrat în patrimoniul acestuia la momentul sesizării instanței de

fond iar pe de altă parte, consideră acțiunea neîntemeiată.

Separat de această

inconsecvență, instanța reține greșit că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a)

din Legea nr. 221/2009 ar fi suspendate la data soluționării căii de atac

întrucât, în realitate, la acel moment încetaseră efectele textului de lege, în

condițiile art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, cu semnificația unei

abrogări exprese.

Altfel spus,

reclamantul este titularul dreptului potestativ de a obține despăgubiri iar

acest drept nu se stinge prin abrogarea unei legi.

În drept, au fost

invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Român prin Ministerul Finanțelor Publice a formulat critici sub următoarele

aspecte:

- Instanțele de fond

au reținut greșit că autoarea reclamantului ar fi fost supusă unor măsuri cu

caracter politic, interpretând greșit probatoriul administrat în cauză.

În materia acordării

de drepturi persoanelor persecutate politic, legiuitorul român a adoptat o

serie de acte normative cu caracter reparatoriu, al căror scop a fost

producerea unei satisfacții de ordin moral.

- Instanța a greșit

apreciind că la data promovării acțiunii reclamantul avea dreptul născut la

despăgubire.

Din conținutul

deciziei Curții Constituționale rezultă că în cadrul normativ intern exista o

dublă reglementare pe aspectul despăgubirilor pentru prejudicii cauzate

persoanelor persecutate de regimul comunist.

În drept, au fost

invocate dispozițiile 304 pct. 9 C. proc. civ.

Analizând criticile

deduse judecății prin intermediul celor două recursuri, Înalta Curte constată

caracterul nefondat al acestora, având în vedere următoarele considerente:

1) Contrar susținerii

reclamantului, instanța de apel a rezolvat corect problema temeiului juridic al

acțiunii, în condițiile în care, pe parcursul desfășurării procedurii judiciare

textul de lege care constituise fundamentul pretenției deduse judecății, a fost

declarat neconstituțional în cadrul controlului a posteriori de neconstituționalitate

(decizia Curții Constituționale fiind publicată în M. Of. nr. 761 din 15

noiembrie 2010).

În acest sens, se

constată că, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din

legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează

efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții

Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord

prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata

acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept, iar potrivit alin.

4 al aceluiași articol, deciziile Curții Constituționale, de la data publicării

în M. Of. al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru

viitor.

Aceleași dispoziții

se regăsesc în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la

organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

Or, în raport de

această reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă

declararea neconstituționalității unui text de lege prin decizie a organului

jurisdicțional constituțional, care produce efecte pentru viitor și erga omnes,

se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au formulat

încă o cerere în acest sens.

Se reține că această

problemă de drept a fost dezlegată, cu caracter obligatoriu, prin decizia nr. 12

din 19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte în soluționarea recursului în

interesul legii, care a stabilit că decizia nr. 1358/2010 a Curții

Constituționale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de

soluționare la data publicării acesteia în M. Of., cu excepția situației în

care la această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă a instanței de

judecată.

Urmare a deciziei nr.

1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza

I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei

juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei

instanței de contencios constituțional în M. Of.

Or, în speță, la data

publicării în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a deciziei Curții

Constituționale menționate anterior, nu se pronunțase în apel decizia atacată,

cauza nefiind deci soluționată definitiv la acel moment.

Afirmația

recurentului - reclamant potrivit căreia, la data judecății în apel, efectele

textului art. 5 din Legea nr. 221/2009 nu erau doar suspendate, ci își

încetaseră existența juridică, este corectă, dar ea nu vine să susțină

nelegalitatea soluției, ci dimpotrivă, să o confirme.

Aceasta întrucât,

depășind inadvertența menționată, ceea ce era esențial în rezolvarea cauzei era

determinarea subzistenței sau nu, a temeiului juridic al acțiunii, în condițiile

în care organul de jurisdicție constituțională se pronunțase, în cadrul

competențelor specifice care îi revin, în controlul a posteriori, asupra

neconcordanței textului cu legea fundamentală.

Nu se poate susține

că, fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin.

(1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune ca efectele textului

de lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare,

întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte

să fie guvernate după regula tempus regit actum.

Dimpotrivă, este

vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi

este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității,

ivit înaintea definitivării sale.

Este eronată

aprecierea recurentului în sensul că acesta era titularul unui drept potestativ

de a obține despăgubiri care nu se putea stinge prin abrogarea actului

normativ.

În realitate,

intrarea în vigoare a Legii nr. 221/2009 a dat naștere unor raporturi juridice

în conținutul cărora intrau drepturi de creanță condițională, a căror existență

juridică depindea de verificarea de către instanță a calității de creditor și

de stabilirea întinderii lor de către același organ jurisdicțional.

În absența unei

asemenea statuări definitive din partea instanței, în patrimoniul părții nu era

născut un drept (hotărârea având în asemenea situații efecte constitutive) iar

aceasta nu beneficia de un bun care să intre sub protecția art. 1 din

Protocolul nr. 1 adițional la Convenție și de care să se poată prevala cu

ocazia judecății.

Totodată, prin

intervenția instanței de contencios constituțional, urmare a sesizării acesteia

cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal

într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de

constituționalitate, neputându-se susține că prin lipsirea textului de efecte

erga omnes și ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, întrucât acesta nu se

poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal și constituțional,

ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței dreptului, al

coerenței și al stabilității juridice.

Față de toate aceste

aspecte, vizând efectele produse de deciziile organului de jurisdicție

constituțională asupra proceselor aflate în curs de desfășurare, s-a constatat

caracterul nefondat al criticilor reclamantului.

2) Recursul pârâtului

este de asemenea, nefondat.

Astfel, ignorând

specificul judecății în această cale extraordinară de atac, pârâtul susține că

statuarea instanțelor fondului, privind caracterul politic al măsurilor

administrative luate împotriva autoarei reclamantului, ar fi incorectă pentru

că se bazează pe interpretarea eronată a materialului probator administrat.

O asemenea critică nu

se subsumează însă motivelor de nelegalitate strict reglementate de dispozițiile

art. 304 C. proc. civ., ci tind la o devoluare a fondului, pretinzându-i-se

instanței de recurs să realizeze o altă interpretare a probelor, pe baza căreia

să stabilească altă situație de fapt.

Cum instanța de

recurs realizează doar un control de legalitate și nu unul de temeinicie, o

asemenea critică formulată de pârât nu poate fi primită.

În ce privește susținerea

recurentului - pârât potrivit căreia instanța de apel a apreciat greșit că la

data promovării acțiunii reclamantul avea deja un drept născut la despăgubire,

aceasta este corectă, având în vedere argumentele expuse anterior în legătură

cu natura dreptului care se afla în patrimoniul reclamantului și modalitatea în

care putea fi el valorificat.

În același timp, un

astfel de considerent, eronat, nu este de natură să atragă nelegalitatea soluției

întrucât el nu a fost determinant în adoptarea deciziei, considerentele

decisive fiind cele referitoare la efectele deciziilor Curții Constituționale și

repercutarea lor asupra procesului în curs.

Constatându-se

caracterul nefondat al criticilor pârâtului, și recursul acestuia va fi respins

în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de reclamantul F.F.I. și de pârâtul Statul

Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția generală a finanțelor

publice Brașov împotriva deciziei nr. 42/ AP din 3 martie 2011 a Curții de Apel

Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de

muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 ianuarie 2012.