ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 553/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Cluj reclamanta Rusu Măria a chemat în judecată pârâtul Statul Român (reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice), solicitând să se constate caracterul politic al condamnării aplicate soțului său R.A. prin sentința pronunțată la data de 02 martie 1953 de Tribunalul Militar Oradea, precum și să se dispună obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 20.000 euro cu titlul de despăgubiri. În motivarea cererii de chemare în judecată reclamanta a arătat că soțul său R.A., în prezent decedat, a fost arestat la data de 15 august 1952 de către organele de securitate din Cluj, fiind anchetat timp de trei luni în condiții dure, după care timp de o lună a fost reținut la Tribunalul Cluj, iar apoi transferat la Penitenciarul Oradea.

Ulterior, a fost achitat de sub învinuirea de săvârșire a delictului de uneltire contra ordinii sociale. Prin sentința civilă nr. 456 din 19 mai 2010 a Tribunalului Cluj s-a dispus respingerea acțiunii reclamantei, reținându-se în motivarea sentinței, în esență, că din biletul de eliberare nr. 616/B/1953 întocmit de Direcțiunea Generală a Penitenciarelor, Coloniilor și Unităților de Muncă - Penitenciarul Oradea, R.A. a fost depus ca deținut de Procuratura Militară Oradea la data de 13 august 1952 și eliberat la data de 03 martie 1953. Arestarea s-a făcut în baza mandatului nr. 21/1952 sub învinuirea de uneltire contra ordinii sociale, prevăzută și pedepsită de art. 209 partea II lit. f) C. pen.

Prin sentința penală nr. 111 din 02 martie 1953 a Tribunalului Militar Oradea, R.A. a fost achitat. R.A. a decedat la data de 15 ianuarie 1989, reclamanta fiindu-i soție supraviețuitoare. Întrucât soțul reclamantei a fost achitat, nu poate fi reținută existența unei condamnări politice în sensul art. 1 din Legea nr. 221/2009, fiind însă vorba despre o măsură administrativă cu caracter politic în sensul art. 4 alin. (2) din aceeași lege. în calitate de soție supraviețuitoare a lui R.A., reclamanta a beneficiat în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 de drepturi materiale ce i s-au plătit începând cu data de 09 noiembrie 1993, astfel că prin aceasta i s-a asigurat deja o despăgubire satisfăcătoare, nemaifiind necesară dezdăunarea sa și în baza Legii nr. 221/2009.

În ce privește cererea de constatare a caracterului politic al măsurii arestării, aceasta a fost respinsă ca lipsită de interes câtă vreme pretenția în despăgubiri apare ca nefondată. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta R.M., solicitând schimbarea ei în sensul admiterii acțiunii, deoarece: a) Prima instanță a greșit atunci când a apreciat că este lipsit de interes capătul de cerere privitor la constatarea caracterului politic al măsurii arestării, deși despăgubirile bănești puteau fi solicitate numai ca urmare a unei asemenea constatări. Mai mult, instanța nu s-a pronunțat nici asupra caracterului politic al măsurilor ulterioare de interzicere a continuării studiilor universitare și excludere din corpul didactic a lui R.A., deși avea obligația legală de a o face.

b) Nejustificat s-a apreciat și că pretențiile bănești sunt neîntemeiate, căci suferințele pricinuite soțului reclamantei pe timpul arestării, dar și ulterior, fac necesară acordarea unor despăgubiri și în temeiul Legii nr. 221/2009. Privarea în libertate timp de 8 luni i-a marcat viața, nefiindu-i permisă reluarea studiilor universitare, după cum și atunci când s-a angajat ca învățător nu a fost menținut în funcție, fiind considerat un dușman al ordinii sociale. Prin decizia civilă nr. 42/ A din 21 ianuarie 2011 Curtea de Apel Cluj a admis în parte apelul, a schimbat în parte sentința în sensul admiterii în parte a acțiunii constatând că măsura arestării reprezintă o măsură administrativă cu caracter politic și a respins celelalte capete de cerere.

In considerente a reținut că prin hotărârea penală nr. 111 din 02 martie 1953 a Tribunalului Militar Oradea, rămasă definitivă prin nerecurare, s-a dispus achitarea lui R.A. „de orice penalitate de sub învinuirea delictului de uneltire contra ordini sociale prevăzute de art. 209 partea II lit. f) C. pen.", de pe acest temei fiind, de altfel, realizată și punerea în libertate (f. 5 dosar Tribunal). Măsura arestării preventive astfel dispusă, constituie, neîndoielnic, o măsură administrativă cu caracter politic în sensul art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, acuzația penală în raport de care R.A.

a fost arestat preventiv privind împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 05 martie 1945. În prezentul proces, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 221/2009, interesând, în concret, cele ale art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi privitoare la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea cu caracter politic sau, după caz, prin luarea unor măsuri administrative cu caracter politic în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Aceste dispoziții legale au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010, însă legiuitorul nu a dispus, nici în termen de 45 de zile de la publicarea deciziei în M. Of., nici ulterior, măsuri pentru punerea de acord cu Constituția a dispozițiilor declarate neconstituționale.

Astfel fiind, pretențiile reclamantei privitoare la obligarea Statului Român la plata de despăgubiri pentru repararea prejudiciului moral suferit au rămas fără temei legal. împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs pârâtul, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ. susținând că soțul reclamantei a fost achitat și nu condamnat politic, iar cererea formulată de reclamantă nu se încadrează în prevederile legii 221/2009. A precizat că măsura reținerii sau a arestării este o măsură dispusă în cadrul unui proces penal și nu poate constitui o măsură administrativă cu caracter politic. De asemenea, drepturile de care a beneficiat reclamanta în baza decretului lege 118/1990 constituie o despăgubire rezonabilă pentru prejudiciul moral suferit.

In consecință, reclamanta nu justifică un interes pentru constatarea caracterului politic al măsurii arestării. Recursul este fondat pentru considerentele care succed. Contrar susținerilor din recurs, instanța de apel s-a pronunțat asupra caracterului politic al măsurii administrative luate împotriva soțului reclamantei, soluția de admitere a apelului reclamantei fiind rezultatul interpretării greșite a dispozițiilor legale incidente pe acest aspect - art. 3 alin. (1) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009.

Astfel, art. 3 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 definește măsura administrativă cu caracter politic ca fiind „orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre următoarele acte normative (…) ” . Art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, permite, într-adevăr, persoanelor care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, să solicite, de asemenea, instanței de judecată constatarea caracterului politic al acestora, sens în care prevede că art. 1 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.

Conform art. 1 alin. (3), „constituie condamnare cu caracter politic și condamnarea pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999.” Scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din O.U.G.

nr. 214/1999 sunt: „a) exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste, precum și abuzului de putere din partea celor care au deținut puterea politică; b) militarea pentru democrație și pluralism politic; c) propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale existente până la 22 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii față de aceasta; d) respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, recunoașterea și respectarea drepturilor civile și politice, economice, sociale și culturale; e) înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naționalitate sau de origine etnică, de limbă ori de religie, de apartenență sau de opinie politică, de avere ori de origine socială." Rezultă că, în interpretarea corectă a dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, constituie măsură administrativă cu caracter politic măsura aplicată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru fapte prin a căror săvârșire s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din O.U.G.

nr. 214/1999. Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat să se constate caracterul politic al condamnării soțului său care a fost-arestat preventiv, la data de 2 martie 1953, pentru săvârșirea infracțiunii de uneltire contra ordinii publice, precizând că acesta a fost ulterior achitat prin sentința penală nr. 111 din 2 martie 1953 a Tribunalului Militar Oradea. După cum am arătat anterior, Legea nr. 221/2009 propune acordarea despăgubirilor morale pentru persoanele care au suferit o condamnare politică, or, în cazul de față nu există o astfel de condamnare din moment ce soțul reclamantei a fost achitat. Cât privește măsura arestării preventive a soțului reclamantei, nu se poate reține că aceasta ar constitui o măsură administrativă cu caracter politic întrucât ea a fost dispusă în cadrul unui proces penal și nu de organele fostei miliții sau securități, astfel cu prevede expres legea.

În aceste condiții, nefiind întrunite exigențele art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, în mod nelegal instanța de apel a concluzionat că soțul reclamantei a fost supus unei măsuri administrative cu caracter politic, cu consecința infirmării soluției fondului de respingere a acțiunii, ca neîntemeiată. Deoarece s-a reținut că soțul reclamantei nu a fost supus unei măsuri administrative cu caracter politic în sensul Legii nr. 221/2009, apare ca inutilă analizarea celeilalte critici formulate de recurent privind suficiența măsurilor reparatorii de care a beneficiat reclamanta în temeiul decretului lege nr. 118/1990. Față de considerentele expuse, urmează a se reține că hotărârea atacată a fost dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, astfel că sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursul conform art. 312 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ. și va modifica decizia atacată în sensul respingerii apelului declarat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj împotriva deciziei nr. 42/ A din 21 ianuarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Modifică decizia atacată în sensul că respinge apelul declarat de reclamanta R.M. împotriva sentinței nr. 456 din 19 mai 2010 a Tribunalului Cluj, secția civilă Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 februarie 2012.