ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1632/2011

Asupra recursului de față

în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 141 din 25 noiembrie 2010 a Curții de

Apel Alba lulia, secția penală, a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de petentul M.V., împotriva rezoluției din dosar nr. 267/P/2010 dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia la data de 30 iunie 2010 și menținută prin rezoluția din dosar nr. 609/11/2/2010 dispusă de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia la data de 06 august 2010.

Prin plângerea penală înregistrată pe rolul Parchetului de pe lângă

Tribunalul Alba petentul M.V. a solicitat tragerea la

răspundere penală a făptuitorilor A.A.B., P.C. și O.D. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu.

În motivarea plângerii petentul a susținut că în data de 23 ianuarie 2009 în timp ce conducea autoturismul a accidentat pe numitul T.D. care s-a angajat în traversarea străzii pe loc nemarcat și fără să se asigure iar lucrătorii de poliție veniți la fața locului și-au exercitat în mod necorespunzător atribuțiile respectiv :

- s-a consemnând în mod nereal că numitul T. a fost accidentat pe trecerea de pietoni

- în mod nelegal s-a întocmit dosar penal deși nu erau întrunite

elementele constitutive ale infracțiunii

-

i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule.

- s-a dispus începerea urmăririi penale în mod abuziv și că nu i-a fost adus la cunoștință faptul că are dreptul de a fi asistat de un apărător ales.

Prin ordonanța din 14 mai 2010 emisă de Parchetul de pe lângă

Tribunalul Alba s-a dispus neînceperea urmăririi penale în privința făptuitorilor P.C., O.D. și P.A.M. Prin aceeași ordonanță s-a dispus disjungerea și declinarea competenței în

privința făptuitorului A.A.B. în favoarea Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Alba lulia.

Prin rezoluția din 30 iunie 2010 Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Alba lulia a dispus neînceperea urmării față de făptuitorul A.A.B. reținând în esență că nu se poate reține în sarcina acestuia săvârșirea vreunei fapte prevăzute de legea penală deoarece lucrătorul de poliție a îndeplinit actele de urmărire penală care au fost dispuse de procuror în condiții de legalitate.

Plângerea formulată împotriva acestei rezoluții a fost respinsă ca nefondată de către Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia cu motivarea că din verificările premergătore efectuate în cauză nu au rezultat date sau indicii privind săvârșirea vreunei infracțiuni.

În termenul prevăzut de art. 278

1

C. proc. pen., petiționarul M.V. a formulat plângere împotriva rezoluțiilor procurorului, plângere înregistrată pe rolul Curții de Apel lași la data de 2 septembrie 2010 sub numărul 1165/57/2010.

În motivarea hotărârii, Curtea de Apel a arătat că nu pot fi reținute în sarcina intimatului săvârșirea infracțiunilor sesizate, faptele imputate

acestuia neavând nici un suport probator, acuzațiile fiind total nefondate.

în mod corect s-a motivat prin rezoluțiile atacate că în cauză nu au rezultat acte sau indicii în care să confirme săvârșirea de către făptuitor a vreunei infracțiuni.

In condițiile în care partea vătămată a formulat plângere penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă susținând totodată că numărul zilelor de îngrijiri medicale stabilit inițial s-a modificat și că este dispus să probeze acest fapt prin administrarea unei expertize de specialitate numitul O.D., agent șef principal de poliție a solicitat începerea urmăririi penale față de petent. Propunerea acestuia a fost confirmată de către procuror care a dispus și actele de urmărire penală care urmau să fie efectuate.

În aceste condiții făptuitorul A.A.B., căruia i-a fost repartizată cauza spre instrumentare nu a făcut decât să respecte dispozițiile procurorului administrând probatoriile dispuse de acesta.

Eventualele neregularități procedurale legate de lipsa apărătorului inculpatului la administrarea unor probe, chiar reale dacă ar fi, nu conduc

în mod implicit la existența unei infracțiuni, deoarece o condiție a existentei infracțiunii de abuz în serviciu este aceea a intenției abuzive,

care nu a fost dovedită.

S-a apreciat că organele de cercetare au efectuat toate

investigațiile necesare pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele, fiind

verificate susținerile petiționarului, precum și înscrisurile depuse la

dosarul cauzei. Neputându-se stabili vinovăția persoanelor cercetate, în

mod corect și legal procurorul de caz a dispus neînceperea urmăririi penale.

În acest context, instanța a apreciat că soluția de neîncepere a urmăririi penale față de intimatul A.A.B., sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 246, art. 249 și art. 289 C. pen., este temeinică și legală, fiind menținută ca atare.

Împotriva acestei hotărârii a declarat recurs petiționarul M.V. a criticând hotărârea pentru netemeinicie și

nelegalitate sub aspectul greșitei respingeri a plângerii sale.

Concluziile reprezentantului Ministerului Public au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

Examinând cauza, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurentul petiționarul M.V. împotriva sentinței penale

nr. 141 din 25 noiembrie 2010 a Curții de Apel Alba lulia, secția penală,

este inadmisibil pentru următoarele considerente:

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 278/1 pct. 10 C. proc. pen. astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 " Hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) (prin care se soluționează plângerea împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului) este definitivă".

Sentința penală nr. 141 din 25 noiembrie 2010 a fost pronunțată de

Curtea de Apel Alba lulia, secția penală, în calitate de instanță de fond, fiind rămasă definitivă potrivit art. 278/1 pct. 10 C. proc. pen.

, împrejurare ce atrage inadmisibilitatea noului control judiciar prin

recurs solicitat de petiționar.

Această sancțiune procesuală este incidență în cauză în raport și cu

principiul unicității exercitării căilor de atac decurgând din aceleași dispoziții legale anterior citate.

Pentru considerentele anterior arătate recursul în cauză se va respinge ca inadmisibil în baza art. 385

15

pct. 1 lit. a) teza a ll-a C. proc. pen. cu consecința obligării petiționarului potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen. la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul M.V. împotriva sentinței penale nr. 141 din 25 noiembrie 2010 a Curții de Apel Alba lulia, secția penală.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 21 aprilie 2011.