ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5055/2011

Asupra cauzei civile de față, a constatat următoarele: Sindicatul Învățământului Preuniversitar Olt a chemat în judecată pe pârâții Școala cu clasele I-VIII Ștefan Protopopescu Slatina, Inspectoratul Școlar Județean Olt, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și pe pârâtul chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei Școala cu clasele 1-VIII Ștefan Protopopescu Slatina la plata diferenței dintre ajutorul financiar pentru achiziționarea de cărți și programe educaționale pe suport electronic necesare îmbunătățirii calității activității didactice, prevăzut de Legea nr. 315/2006, aferent anului 2009 și suma efectiv plătită, actualizată în funcție de rata inflației la data plății, obligarea pârâtului Inspectoratul Școlar Olt să aloce către unitatea de învățământ sumele necesare plății ajutorului prevăzut de Legea nr. 315/2006, obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice să vireze la bugetul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului sumele necesare plății ajutorului prevăzut de Legea nr. 315/2006.

Învestit cu soluționarea cauzei, Tribunalul Olt prin sentința civilă nr.496 din 13 mai 2010 a dispus disjungerea cererii în raport cu membrii de sindicat G.E. și T.A.M., reținându-se că prima are domiciliul în orașul Pantelimon, jud. Ilfov iar a doua în municipiul Craiova. Tribunalul Olt prin sentința civilă nr. 831 din 24 iunie 2010 a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei, pentru membra de sindicat G.E. în favoarea Tribunalului București și în favoarea Tribunalului Dolj, pentru membra de sindicat T.A.M. Pentru a hotărî astfel, această instanță a reținut că, reclamanta G.E.C.

domiciliază în raza de competență a Tribunalului București, iar la stabilirea competenței teritoriale se are în vedere domiciliul părții, respectiv a membrului de sindicat și nu sediul sindicatului, care potrivit art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003 are numai calitatea de mandatar al membrului de sindicat, acesta neacționând pentru valorificarea unui drept propriu al său. Același raționament juridic s-a avut în vedere și în ceea ce o privește pe T.A.M. Tribunalul București, secția a VIII a conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. 36952/3/2010, prin sentința civilă nr. 308 din 12 ianuarie 2011 a admis excepția necompetenței teritoriale, invocate din oficiu, și a declinat, la rândul său, competența teritorială în favoarea Tribunalului Olt.

Constatând intervenit conflict negativ de competență, a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență. În motivarea soluției, Tribunalul București a apreciat că nu se poate reține că sindicatul ar fi acționat în calitate de reprezentant, în consecință membra de sindicat are calitatea procesuală activă care decurge din dispoz. art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003. Totodată a reținut că reclamanta G.E.C. este angajat al pârâtei Școala cu clasele I-VIII Ștefan Protopopescu Slatina, astfel că pentru exercitarea atribuțiilor de serviciu aceasta locuiește în județul Olt, astfel încât, prin prisma serviciului locuiește, în fapt, în județul Olt.

Dispozițiile art. 284 alin. (2) C. muncii relative la domiciliu sau reședință sunt susceptibile de a primi o interpretare extensivă, noțiunea de domiciliu având un sens larg, instanțele urmând a avea în vedere nu doar adresa la care locuiește în evidența autorităților, dar și locuința statornică, în fapt a persoanei. Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 22 alin. (3) raportat la art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 284 C. muncii, judecarea conflictelor de muncă este de competența instanței în a cărei circumscripție își are domiciliul sau sediul reclamantul.

Așa cum au calificat instanțele aflate în conflict, dată fiind natura litigiului pendinte, acesta intră în categoria conflictelor de muncă, astfel încât Sindicatul Învățământului Preuniversitar Olt putea promova acțiunea în numele membrilor de sindicat, fără a avea un mandat expres pentru aceasta. Potrivit dispozițiilor art. 28 din Legea nr. 54/2003, organizațiile sindicale au dreptul de a formula acțiuni în justiție, în numele și interesul membrilor de sindicat, pentru realizarea drepturilor acestora, calitatea de a sta în proces ca reclamanți având-o însă salariații, deoarece instanța urmează a stabili existența sau inexistența unor drepturi doar în ceea ce îi privește. Atât prevederea din norma specială, anterior menționată, cât și dispoz.

art. 69 C. proc. civ., referindu-se la drepturile de dispoziție ale părților, au în vedere pe titularul drepturilor procesuale, respectiv pe titularii drepturilor ce decurg din legislația muncii, ceea ce presupune că întotdeauna, indiferent că dreptul de reprezentare izvorăște din lege sau este convențional, reclamant și titular al drepturilor procesuale și al drepturilor deduse judecății este cel reprezentat, iar nu persoana reprezentantului. Prin urmare, dispozițiile legale referitoare la competența teritorială în soluționarea cauzei se raportează la membrii de sindicat, titulari ai drepturilor pretinse, și nu la reprezentantul acestora, respectiv organizația sindicală, textele C. proc. civ.

și din legile speciale care instituie norme de competență referindu-se la domiciliul pârâtului sau reclamantului, după caz, reprezentanții părților neputând determina instanța competentă. Pe de altă parte, în ceea ce privește domiciliul membrului de sindicat, se reține că interesează care este situația de fapt concretă și că fiind vorba despre o chestiune de fapt, dovada domiciliului se poate face, în principiu, prin orice mijloc de probă. În acest context al analizei, de regulă, dovada ultimului domiciliu se face cu mențiunile din actul de identitate, dar nimic nu se opune, însă, ca prin orice alt mijloc de dovadă, să se probeze că domiciliul persoanei este într-o altă localitate decât aceea unde a fost înregistrată.

În speță, cum nu s-a probat faptul că G.E.C. are o locuința statornică la adresa locului de muncă sau că are o locuință de serviciu la școala unde este încadrată, nu se poate aprecia că aceasta are un alt domiciliu decât cel menționat în actul de identitate al persoanei sau din evidențele informatizate, astfel încât ipoteza locuirii în fapt la adresa locului de muncă nu poate fi reținută. Cum singura adresă, evidențiată în lucrările dosarului, a numitei G.E.C. este cea menționată în copia C.I. aflată la fila 6-dosar Tribunalul București, respectiv oraș Pantelimon, jud. Ilfov, în conformitate cu dispoz. art. 284 C. muncii, raportat la art. 2 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. rezultă că, în cauză, competența de soluționare a litigiului dedus judecății aparține Tribunalului București.

Pentru considerentele de fapt și de drept arătate, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a litigiului de muncă care o privește pe membra de sindicat G.E.C. în favoarea Tribunalului București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 iunie 2011.