ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5055/2011

Asupra cauzei civile de față, a constatat

următoarele:

Sindicatul Învățământului Preuniversitar

Olt a chemat în judecată pe pârâții Școala cu clasele I-VIII Ștefan

Protopopescu Slatina, Inspectoratul Școlar Județean Olt, Ministerul Educației,

Cercetării, Tineretului și Sportului și pe pârâtul chemat în garanție

Ministerul Finanțelor Publice solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să

se dispună obligarea pârâtei Școala cu clasele 1-VIII Ștefan Protopopescu

Slatina la plata diferenței dintre ajutorul financiar pentru achiziționarea de

cărți și programe educaționale pe suport electronic necesare îmbunătățirii

calității activității didactice, prevăzut de Legea nr. 315/2006, aferent anului

2009 și suma efectiv plătită, actualizată în funcție de rata inflației la data

plății, obligarea pârâtului Inspectoratul Școlar Olt să aloce către unitatea de

învățământ sumele necesare plății ajutorului prevăzut de Legea nr. 315/2006,

obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice să vireze la bugetul Ministerul

Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului sumele necesare plății

ajutorului prevăzut de Legea nr. 315/2006.

Învestit cu

soluționarea cauzei, Tribunalul Olt prin sentința civilă nr.496 din 13 mai 2010 a dispus disjungerea cererii în raport cu membrii de sindicat G.E. și T.A.M., reținându-se că

prima are domiciliul în orașul Pantelimon, jud. Ilfov iar a doua în municipiul

Craiova.

Tribunalul Olt prin sentința

civilă nr. 831 din 24 iunie 2010 a admis excepția necompetenței sale

teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei, pentru membra de

sindicat G.E. în favoarea Tribunalului București și în favoarea Tribunalului

Dolj, pentru membra de sindicat T.A.M.

Pentru a hotărî astfel, această

instanță a reținut că, reclamanta G.E.C. domiciliază în raza de competență a

Tribunalului București, iar la stabilirea competenței teritoriale se are în

vedere domiciliul părții, respectiv a membrului de sindicat și nu sediul

sindicatului, care potrivit art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003 are numai

calitatea de mandatar al membrului de sindicat, acesta neacționând pentru

valorificarea unui drept propriu al său. Același raționament juridic s-a avut

în vedere și în ceea ce o privește pe T.A.M.

Tribunalul București, secția a

VIII a conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. 36952/3/2010,

prin sentința civilă nr. 308 din 12 ianuarie 2011 a admis excepția

necompetenței teritoriale, invocate din oficiu, și a declinat, la rândul său,

competența teritorială în favoarea Tribunalului Olt.

Constatând intervenit conflict

negativ de competență, a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție

pentru pronunțarea regulatorului de competență.

În motivarea soluției, Tribunalul

București a apreciat că nu se poate reține că sindicatul ar fi acționat în

calitate de reprezentant, în consecință membra de sindicat are calitatea

procesuală activă care decurge din dispoz. art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003.

Totodată a reținut că reclamanta G.E.C.

este angajat al pârâtei Școala cu clasele I-VIII Ștefan Protopopescu Slatina,

astfel că pentru exercitarea atribuțiilor de serviciu aceasta locuiește în

județul Olt, astfel încât, prin prisma serviciului locuiește, în fapt, în

județul Olt.

Dispozițiile art. 284 alin. (2) C.

muncii relative la domiciliu sau reședință sunt susceptibile de a primi o

interpretare extensivă, noțiunea de domiciliu având un sens larg, instanțele

urmând a avea în vedere nu doar adresa la care locuiește în evidența

autorităților, dar și locuința statornică, în fapt a persoanei.

Cu privire la

conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în

baza art. 22 alin. (3) raportat la art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte

reține următoarele:

Potrivit

dispozițiilor art. 284 C. muncii, judecarea conflictelor de muncă este de competența

instanței în a cărei circumscripție își are domiciliul sau sediul reclamantul.

Așa cum au calificat

instanțele aflate în conflict, dată fiind natura litigiului pendinte, acesta

intră în categoria conflictelor de muncă, astfel încât Sindicatul Învățământului

Preuniversitar Olt putea promova acțiunea în numele membrilor de sindicat, fără

a avea un mandat expres pentru aceasta.

Potrivit

dispozițiilor art. 28 din Legea nr. 54/2003, organizațiile sindicale au dreptul

de a formula acțiuni în justiție, în numele și interesul membrilor de sindicat,

pentru realizarea drepturilor acestora, calitatea de a sta în proces ca

reclamanți având-o însă salariații, deoarece instanța urmează a stabili

existența sau inexistența unor drepturi doar în ceea ce îi privește.

Atât prevederea din norma

specială, anterior menționată, cât și dispoz. art. 69 C. proc. civ.,

referindu-se la drepturile de dispoziție ale părților, au în vedere pe

titularul drepturilor procesuale, respectiv pe titularii drepturilor ce decurg

din legislația muncii, ceea ce presupune că întotdeauna, indiferent că dreptul

de reprezentare izvorăște din lege sau este convențional, reclamant și titular

al drepturilor procesuale și al drepturilor deduse judecății este cel

reprezentat, iar nu persoana reprezentantului.

Prin urmare,

dispozițiile legale referitoare la competența teritorială în soluționarea

cauzei se raportează la membrii de sindicat, titulari ai drepturilor pretinse,

și nu la reprezentantul acestora, respectiv organizația sindicală, textele C.

proc. civ. și din legile speciale care instituie norme de competență

referindu-se la domiciliul pârâtului sau reclamantului, după caz,

reprezentanții părților neputând determina instanța competentă.

Pe de altă parte, în ceea ce

privește domiciliul membrului de sindicat, se reține că interesează care este

situația de fapt concretă și că fiind vorba despre o chestiune de fapt, dovada

domiciliului se poate face, în principiu, prin orice mijloc de probă.

În acest context al analizei, de

regulă, dovada ultimului domiciliu se face cu mențiunile din actul de

identitate, dar nimic nu se opune, însă, ca prin orice alt mijloc de dovadă, să

se probeze că domiciliul persoanei este într-o altă localitate decât aceea unde

a fost înregistrată.

În speță, cum nu s-a

probat faptul că G.E.C. are o locuința statornică la adresa locului de muncă

sau că are o locuință de serviciu la școala unde este încadrată, nu se poate

aprecia că aceasta are un alt domiciliu decât cel menționat în actul de

identitate al persoanei sau din evidențele informatizate, astfel încât ipoteza

locuirii în fapt la adresa locului de muncă nu poate fi reținută.

Cum singura adresă,

evidențiată în lucrările dosarului, a numitei G.E.C. este cea menționată în

copia C.I. aflată la fila 6-dosar Tribunalul București, respectiv oraș

Pantelimon, jud. Ilfov, în conformitate cu dispoz. art. 284 C. muncii, raportat

la art. 2 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. rezultă că, în cauză, competența de

soluționare a litigiului dedus judecății aparține Tribunalului București.

Pentru considerentele

de fapt și de drept arătate, Înalta Curte va stabili competența de soluționare

a litigiului de muncă care o privește pe membra de sindicat G.E.C. în favoarea

Tribunalului București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 10 iunie 2011.