ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 543/2012

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 20 ianuarie 2009

sub nr. 1635/3/2009, reclamantele G.A.S. și O.M.S. au solicitat în

contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului București, emiterea dispoziției privind

terenul în suprafață  de 300 m.p. identificat la nivelul anului 1985, ca fiind

situat pe str. Icar, nr. 19 în fosta Comună suburbană Herăstrău.

În fapt, reclamantele

susțin că imobilul - teren și construcție proprietatea părinților lor a fost

expropriat integral fără acordare de despăgubiri, casa fiind demolată, s-a

alocat o sumă de bani doar pentru aceasta.

În drept s-au invocat

dispozițiile art. 2, art. 6, art. 21 alin. (4), art. 25 și art. 26 din Legea

nr. 10/2001.

Prin sentința civilă

nr. 703 din 13 mai 2010, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis

cererea, iar pârâta a fost obligată să emită dispoziție motivată prin care să

propună măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul în suprafață de 305 mp

(300 mp din acte) situat în fosta comună suburbană Herăstrău, str. Icar, sector

1, constând în despăgubiri, acordate în condițiile prevederilor speciale privind

regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod

abuziv.

S-a reținut că

imobilul a fost dobândit de autorii reclamanților G.N. și G.N.A. prin actul de

vânzare - cumpărare autentificat la Tribunalul Ilfov, secția notariat, iar

ulterior imobilul a trecut în proprietatea statului în baza Decretului-lege nr.

440/1984 unde la poziția 351/356 anexa 7 figurează preluat de la G.N., G.V.E.

și O.M.S., imobilul fiind compus din 305 m.p. teren și construcție demolată

pentru care s-au achitat despăgubiri în sumă de 24.079,5 lei.

Reclamanții sunt

persoane îndreptățite la restituire în calitate de moștenitori ai defuncților G.N.

și G.N.A., proprietarii bunului expropriat abuziv de stat.

S-a constatat că

pârâta avea obligația a se pronunța asupra fondului cererii formulate, iar pe

de altă parte că în ipoteza exproprierii în condițiile art. 11 alin. (3) și art.

10 alin. (3) – (6) măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent pentru

întreg imobilul.

În consecință

acțiunea a fost admisă, urmând ca în baza procedurii reglementată de Titlul VII

din Legea nr. 247/2005 să se emită dispoziție privind acordarea de măsuri

reparatorii în echivalent pentru terenul de 350 m.p. din str. Icar, sector 1 (fosta

comună suburbană Herăstrău).

Prin decizia nr. 121/

A din 8 februarie 2011, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a

respins ca nefondate apelurile părților, reținând următoarele:

Apelul declarat de

reclamante a fost respins ca nefondat, întrucât dispozitivul este lămuritor sub

aspectul investirii instanței prin cererea introductivă în sensul că pârâta a

fost obligată să emită dispoziție în temeiul art. 26 alin. (2) și art. 11 din

Legea nr. 10/2001 prin care să propună măsuri reparatorii prin echivalent

pentru terenul în suprafață de 305 m.p.

Prima instanță a soluționat

fondul notificării, astfel că din această perspectivă critica reclamantelor, vizând

nesoluționarea pe fond a notificării nu a fost primită.

De altfel, în același

dispozitiv contestat s-a precizat că despăgubirile ce vor fi acordate în

condițiile Legii nr. 10/2001, urmează regimul stabilirii și plății

despăgubirilor, respectiv Titlul VII din Legea nr. 247/2005 la care s-a făcut

referire în dispozitivul hotărârii.

S-a reținut a fi

nefondată și susținerea reclamantelor în sensul că deși restituirea în natură

nu este posibilă, dat fiind că imobilul este afectat integral de utilități

publice, totuși prin expertiză s-a calculat cuantumul despăgubirilor.

Soluționarea pe fond

a cererii nu echivalează cu acordarea de despăgubiri bănești întrucât Legea nr.

10/2001 din Titlul VII reglementează cuantumul și procedura de acordare a

despăgubirilor aferente imobilelor ce nu pot fi restituite în natură, cuantumul

final al despăgubirilor fiind acordat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

care emite și deciziile referitoare la acordarea titlurilor de despăgubire și

împotriva cărora se poate formula contestație în condițiile Legii contenciosului

administrativ nr. 554/2004.

În ce privește apelul

declarat de pârâtul Municipiul București prin Primarul General, s-a constatat,

de asemenea, caracterul său nefondat, deoarece în calitate de instituție

învestită cu soluționarea notificării, pârâtul are obligația de a se pronunța asupra

notificării și a actelor depuse în dovedirea acesteia de către notificator,

referirile pârâtului la H.G. nr. 498/2003, fiind nerelevante întrucât actul

normativ menționat a fost abrogat prin H.G. nr. 250/2007.

Autoarea

reclamantelor, G.N. a notificat Primăria Municipiului București prin care a

solicitat despăgubiri pentru terenul în suprafață de 304 m.p. din str. Icar,

fosta comună suburbană Herăstrău.

Pârâtul a înaintat

instanței la fond copia actelor în baza cărora a fost depusă notificarea,

imobilul fiind ulterior identificat prin expertiza topografică efectuată în

cauză.

Prima instanță a dat

eficiență dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001 privind actele

doveditoare ale dreptului de proprietate precum și ale art. 23 din Legea nr. 250/2007,

dispoziții conform cărora pârâta avea obligația să soluționeze pe fond

notificarea, astfel că nefinalizarea acesteia a îndreptățit  reclamantele să se

adreseze instanței de judecată.

Împotriva

susmenționatei hotărâri au declarat recurs reclamanta O.M.S. și pârâtul

Municipiul București reprezentat de Primarul General, criticând-o pentru

nelegalitate.

În dezvoltarea

recursului său, încadrat în prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.,

reclamanta a susținut că sentința tribunalului, menținută prin decizia atacată

nu face trimitere la „procedura reglementată de Titlul VII din legea nr. 247/2005”

și că instanța ar fi trebuit să ia în considerare valoarea stabilită pentru

imobilul preluat abuziv (expropriat) astfel cum aceasta a fost stabilită pe

parcursul judecării cauzei în primă instanță.

Instanța de apel a

pronunțat hotărârea atacată cu ignorarea dispozițiilor legii speciale și a

finalității concrete a acestora, ceea ce impunea stabilirea/ consemnarea

valorii imobilului imposibil de restituit în natură.

Argumentele instanței

de apel relativ la acest aspect nu au legătură cu nici o dispoziție legală

dintre cele care ar fi incidente în cauză și relevă aplicarea greșită a

dispoziției legale incidente speței.

A solicitat admiterea

apelului și schimbarea în parte a sentinței în sensul constatării că valoarea

de circulație a terenului solicitat în prezenta procedură este de 192.912,50

euro.

Recurentul-pârât

Municipiul București a susținut, în dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat în declarația de recurs, că notificarea

reclamantelor trebuia însoțită de actele doveditoare ale dreptului de

proprietate și că instanța trebuia să stabilească apartenența terenului și

consecutiv, unitatea deținătoare, aceasta din urmă fiind cea care are

competența de a emite decizie în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001.

Pentru imobilul în

litigiu ce a făcut obiectul decretului de expropriere s-au acordat despăgubiri,

astfel încât, sub acest aspect, nu se poate considera ca abuzivă preluarea

bunului de către stat.

A solicitat admiterea

recursului, modificarea deciziei recurate în sensul respingerii cererii de

chemare în judecată ca neîntemeiată.

Recursurile nu sunt

fondate.

Soluționând cererea

reclamantelor, prima instanță care a obligat pârâta să emită dispoziție motivată

prin care să propună măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în

suprafață de 305 mp situat în fosta comună suburbană Herăstrău, str. Icar nr. 19,

sector 1, și consecutiv, instanța de apel, care a menținut hotărârea

tribunalului, au făcut aplicarea întocmai a dispozițiilor legii speciale de

reparație, atât în ce privește modalitatea de despăgubire (natura măsurilor

reparatorii), cât și imposibilitatea stabilirii/determinării cuantumului

acesteia, în prezenta etapă a procedurii declanșate de reclamante.

Aceasta pentru că,

potrivit prevederilor art. 13 lit. a) din Capitolul III al Titlului VII din

Legea nr. 247/2005 privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor,

stabilirea cuantumului final al despăgubirilor se face de Comisia Centrală constituită

în subordinea Cancelariei Primului Ministru, care are ca atribuții emiterea

deciziilor referitoare la acordarea de titluri de despăgubire.

În urma modificărilor

aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005 (Titlului VII - cap. II, V și

următoarele) instanțele judecătorești nu mai au prerogativa de a stabili și

individualiza cuantumul despăgubirilor, această competență revenind

organismelor înființate potrivit Legii nr. 247/2005 (Titlului VII al legii),

aspect legal reținut de cele două instanțe.

Atributul instanței

de judecată, astfel cum legal au procedat instanțele în pricina dedusă

judecății, în condițiile dispozițiilor legal sus evocate, este acea de a

stabili calitatea de persoană îndreptățită și natura măsurilor reparatorii

cuvenite, în natură sau prin echivalent.

În Capitolul V al

Legii nr. 247/2005 s-a reglementat procedura administrativă pentru acordarea

despăgubirilor, iar art. 13 din Titlul VII prevede că este atributul principal

al Comisie centrale constituită în subordinea Cancelariei Primului Ministru de

analiză și stabilire a cuantumului final al despăgubirilor cuvenite potrivit

Legii nr. 10/2001, deciziile adoptate de această entitate putând fi atacate în

condițiile stipulate de legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Aceasta înseamnă că

potrivit acestor dispoziții legale, instanța de judecată investită cu o acțiune

în condițiile Legii nr. 10/2001 nu mai este îndrituită să analizeze și să

stabilească cuantumul măsurilor reparatorii prin echivalent, reclamantele

urmând să se conformeze procedurii reglementate de legea specială, iar în

situația în care ar fi nemulțumite de hotărârea adoptată de Comisia Centrală să

formuleze contestație în conformitate cu prevederile art. 19 din Titlul VII al

Legii nr. 247/2005.

Din această perspectivă

se vădesc a nu fi fondate criticile reclamantele constând în neacordarea și

stabilirea efectivă a cuantumului despăgubirilor.

Nu este fondată

astfel nici critica încadrată în cazul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C.

proc. civ., întrucât, contrar susținerilor reclamantei, între dispozitivul

sentinței care reține îndreptățirea sa de a beneficia de despăgubiri în

condițiile legii speciale și considerentele hotărârii, care rețin incidența

Titlului VII din Legea nr. 247/2005 există o deplină concordanță.

Nu sunt fondate nici

criticile dezvoltate în recursul pârâtului, încadrate formal în prevederile art.

304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât, pe de o parte recurenta nu indică

dispozițiile legale încălcate sau greșit aplicate de instanțe, iar pe de altă

parte, astfel cum legal au reținut instanțele, reclamanta a dovedit vocația de

a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de legea specială, nesocotită de

pârâtă, iar în soluționarea cererii a stabilit legal natura/ categoria

măsurilor reparatorii cuvenite reclamanților.

Ca urmare, față de

cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile deduse

judecății urmează să fie respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate

recursurile declarate de reclamanta O.M.S. și de pârâtul Municipiul București

prin Primar general împotriva deciziei nr. 121/ A din 08 februarie 2011

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 1 februarie 2012.