ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 543/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 20 ianuarie 2009 sub nr. 1635/3/2009, reclamantele G.A.S. și O.M.S. au solicitat în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului București, emiterea dispoziției privind terenul în suprafață de 300 m.p. identificat la nivelul anului 1985, ca fiind situat pe str. Icar, nr. 19 în fosta Comună suburbană Herăstrău. În fapt, reclamantele susțin că imobilul - teren și construcție proprietatea părinților lor a fost expropriat integral fără acordare de despăgubiri, casa fiind demolată, s-a alocat o sumă de bani doar pentru aceasta. În drept s-au invocat dispozițiile art. 2, art. 6, art. 21 alin. (4), art. 25 și art. 26 din Legea nr. 10/2001.

Prin sentința civilă nr. 703 din 13 mai 2010, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis cererea, iar pârâta a fost obligată să emită dispoziție motivată prin care să propună măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul în suprafață de 305 mp (300 mp din acte) situat în fosta comună suburbană Herăstrău, str. Icar, sector 1, constând în despăgubiri, acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv. S-a reținut că imobilul a fost dobândit de autorii reclamanților G.N. și G.N.A. prin actul de vânzare - cumpărare autentificat la Tribunalul Ilfov, secția notariat, iar ulterior imobilul a trecut în proprietatea statului în baza Decretului-lege nr. 440/1984 unde la poziția 351/356 anexa 7 figurează preluat de la G.N., G.V.E.

și O.M.S., imobilul fiind compus din 305 m.p. teren și construcție demolată pentru care s-au achitat despăgubiri în sumă de 24.079,5 lei. Reclamanții sunt persoane îndreptățite la restituire în calitate de moștenitori ai defuncților G.N. și G.N.A., proprietarii bunului expropriat abuziv de stat. S-a constatat că pârâta avea obligația a se pronunța asupra fondului cererii formulate, iar pe de altă parte că în ipoteza exproprierii în condițiile art. 11 alin. (3) și art. 10 alin. (3) – (6) măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent pentru întreg imobilul. În consecință acțiunea a fost admisă, urmând ca în baza procedurii reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 să se emită dispoziție privind acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul de 350 m.p.

din str. Icar, sector 1 (fosta comună suburbană Herăstrău). Prin decizia nr. 121/ A din 8 februarie 2011, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins ca nefondate apelurile părților, reținând următoarele: Apelul declarat de reclamante a fost respins ca nefondat, întrucât dispozitivul este lămuritor sub aspectul investirii instanței prin cererea introductivă în sensul că pârâta a fost obligată să emită dispoziție în temeiul art. 26 alin. (2) și art. 11 din Legea nr. 10/2001 prin care să propună măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață de 305 m.p. Prima instanță a soluționat fondul notificării, astfel că din această perspectivă critica reclamantelor, vizând nesoluționarea pe fond a notificării nu a fost primită.

De altfel, în același dispozitiv contestat s-a precizat că despăgubirile ce vor fi acordate în condițiile Legii nr. 10/2001, urmează regimul stabilirii și plății despăgubirilor, respectiv Titlul VII din Legea nr. 247/2005 la care s-a făcut referire în dispozitivul hotărârii. S-a reținut a fi nefondată și susținerea reclamantelor în sensul că deși restituirea în natură nu este posibilă, dat fiind că imobilul este afectat integral de utilități publice, totuși prin expertiză s-a calculat cuantumul despăgubirilor.

Soluționarea pe fond a cererii nu echivalează cu acordarea de despăgubiri bănești întrucât Legea nr. 10/2001 din Titlul VII reglementează cuantumul și procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor ce nu pot fi restituite în natură, cuantumul final al despăgubirilor fiind acordat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor care emite și deciziile referitoare la acordarea titlurilor de despăgubire și împotriva cărora se poate formula contestație în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004. În ce privește apelul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primarul General, s-a constatat, de asemenea, caracterul său nefondat, deoarece în calitate de instituție învestită cu soluționarea notificării, pârâtul are obligația de a se pronunța asupra notificării și a actelor depuse în dovedirea acesteia de către notificator, referirile pârâtului la H.G.

nr. 498/2003, fiind nerelevante întrucât actul normativ menționat a fost abrogat prin H.G. nr. 250/2007. Autoarea reclamantelor, G.N. a notificat Primăria Municipiului București prin care a solicitat despăgubiri pentru terenul în suprafață de 304 m.p. din str. Icar, fosta comună suburbană Herăstrău. Pârâtul a înaintat instanței la fond copia actelor în baza cărora a fost depusă notificarea, imobilul fiind ulterior identificat prin expertiza topografică efectuată în cauză. Prima instanță a dat eficiență dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001 privind actele doveditoare ale dreptului de proprietate precum și ale art. 23 din Legea nr. 250/2007, dispoziții conform cărora pârâta avea obligația să soluționeze pe fond notificarea, astfel că nefinalizarea acesteia a îndreptățit reclamantele să se adreseze instanței de judecată.

Împotriva susmenționatei hotărâri au declarat recurs reclamanta O.M.S. și pârâtul Municipiul București reprezentat de Primarul General, criticând-o pentru nelegalitate. În dezvoltarea recursului său, încadrat în prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., reclamanta a susținut că sentința tribunalului, menținută prin decizia atacată nu face trimitere la „procedura reglementată de Titlul VII din legea nr. 247/2005” și că instanța ar fi trebuit să ia în considerare valoarea stabilită pentru imobilul preluat abuziv (expropriat) astfel cum aceasta a fost stabilită pe parcursul judecării cauzei în primă instanță. Instanța de apel a pronunțat hotărârea atacată cu ignorarea dispozițiilor legii speciale și a finalității concrete a acestora, ceea ce impunea stabilirea/ consemnarea valorii imobilului imposibil de restituit în natură.

Argumentele instanței de apel relativ la acest aspect nu au legătură cu nici o dispoziție legală dintre cele care ar fi incidente în cauză și relevă aplicarea greșită a dispoziției legale incidente speței. A solicitat admiterea apelului și schimbarea în parte a sentinței în sensul constatării că valoarea de circulație a terenului solicitat în prezenta procedură este de 192.912,50 euro. Recurentul-pârât Municipiul București a susținut, în dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat în declarația de recurs, că notificarea reclamantelor trebuia însoțită de actele doveditoare ale dreptului de proprietate și că instanța trebuia să stabilească apartenența terenului și consecutiv, unitatea deținătoare, aceasta din urmă fiind cea care are competența de a emite decizie în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001.

Pentru imobilul în litigiu ce a făcut obiectul decretului de expropriere s-au acordat despăgubiri, astfel încât, sub acest aspect, nu se poate considera ca abuzivă preluarea bunului de către stat. A solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată. Recursurile nu sunt fondate. Soluționând cererea reclamantelor, prima instanță care a obligat pârâta să emită dispoziție motivată prin care să propună măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață de 305 mp situat în fosta comună suburbană Herăstrău, str. Icar nr. 19, sector 1, și consecutiv, instanța de apel, care a menținut hotărârea tribunalului, au făcut aplicarea întocmai a dispozițiilor legii speciale de reparație, atât în ce privește modalitatea de despăgubire (natura măsurilor reparatorii), cât și imposibilitatea stabilirii/determinării cuantumului acesteia, în prezenta etapă a procedurii declanșate de reclamante.

Aceasta pentru că, potrivit prevederilor art. 13 lit. a) din Capitolul III al Titlului VII din Legea nr. 247/2005 privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor, stabilirea cuantumului final al despăgubirilor se face de Comisia Centrală constituită în subordinea Cancelariei Primului Ministru, care are ca atribuții emiterea deciziilor referitoare la acordarea de titluri de despăgubire. În urma modificărilor aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005 (Titlului VII - cap. II, V și următoarele) instanțele judecătorești nu mai au prerogativa de a stabili și individualiza cuantumul despăgubirilor, această competență revenind organismelor înființate potrivit Legii nr. 247/2005 (Titlului VII al legii), aspect legal reținut de cele două instanțe.

Atributul instanței de judecată, astfel cum legal au procedat instanțele în pricina dedusă judecății, în condițiile dispozițiilor legal sus evocate, este acea de a stabili calitatea de persoană îndreptățită și natura măsurilor reparatorii cuvenite, în natură sau prin echivalent. În Capitolul V al Legii nr. 247/2005 s-a reglementat procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor, iar art. 13 din Titlul VII prevede că este atributul principal al Comisie centrale constituită în subordinea Cancelariei Primului Ministru de analiză și stabilire a cuantumului final al despăgubirilor cuvenite potrivit Legii nr. 10/2001, deciziile adoptate de această entitate putând fi atacate în condițiile stipulate de legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Aceasta înseamnă că potrivit acestor dispoziții legale, instanța de judecată investită cu o acțiune în condițiile Legii nr. 10/2001 nu mai este îndrituită să analizeze și să stabilească cuantumul măsurilor reparatorii prin echivalent, reclamantele urmând să se conformeze procedurii reglementate de legea specială, iar în situația în care ar fi nemulțumite de hotărârea adoptată de Comisia Centrală să formuleze contestație în conformitate cu prevederile art. 19 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005. Din această perspectivă se vădesc a nu fi fondate criticile reclamantele constând în neacordarea și stabilirea efectivă a cuantumului despăgubirilor. Nu este fondată astfel nici critica încadrată în cazul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., întrucât, contrar susținerilor reclamantei, între dispozitivul sentinței care reține îndreptățirea sa de a beneficia de despăgubiri în condițiile legii speciale și considerentele hotărârii, care rețin incidența Titlului VII din Legea nr. 247/2005 există o deplină concordanță. Nu sunt fondate nici criticile dezvoltate în recursul pârâtului, încadrate formal în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât, pe de o parte recurenta nu indică dispozițiile legale încălcate sau greșit aplicate de instanțe, iar pe de altă parte, astfel cum legal au reținut instanțele, reclamanta a dovedit vocația de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de legea specială, nesocotită de pârâtă, iar în soluționarea cererii a stabilit legal natura/ categoria măsurilor reparatorii cuvenite reclamanților.

Ca urmare, față de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile deduse judecății urmează să fie respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta O.M.S. și de pârâtul Municipiul București prin Primar general împotriva deciziei nr. 121/ A din 08 februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 februarie 2012.