ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1226/2011

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 21 martie 2011 a Curții de Apel Suceava, pronunțată în dosarul nr. 240/39/2011 a fost respinsă cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul P.S.G. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că inculpatul este cercetat în stare de arest pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, de art. 254 alin. (2) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că în calitate de agent de poliție la Punctul de Trecere a Frontierei Siret a aderat la un grup infracțional organizat format din polițiști de frontieră și vameși, și a pretins, primit ori acceptat sume de bani de la persoanele care au tranzitat frontiera, în scopul de a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu privind controlul de frontieră și de a le permite acelor persoane introducerea în România a unor bunuri peste limita legală admisă, că urmărirea penală se află în curs, că finalizarea anchetei penale necesită menținerea stării de arest a inculpatului și că altfel, nu se justifică liberarea provizorie sub control judiciar.

Împotriva acestei încheieri inculpatul P.S.G. a declarat recurs susținând că menținerea în arest nu se mai justifică și că măsura alternativă a liberării sub control judiciar este de natură a asigura buna desfășurare a procesului penal. S-a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate și admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar. Recursul declarat nu este întemeiat. În conformitate cu dispozițiile art. 160 1 C. proc. pen. în tot cursul procesului penal învinuitul sau inculpatul arestat poate cere punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauțiune.

Potrivit art. 160 2 din același cod liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani și nu există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte. Analizând actele dosarului se constată că inculpatul P.S.G. este cercetat în stare de arest în dosarul nr. 316/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție –Direcția Națională Anticorupție, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 și de art. 254 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 constând în aceea că, fiind integrat în grupul infracțional structurat pe ture de serviciu, în ziua de 23 decembrie 2010 a comis 13 acte materiale de luare de mită de la persoane care treceau frontiera, fapte surprinse și înregistrate ambiental. Arestarea preventivă a inculpatului s-a dispus în baza art. 148 lit. f) C. proc. pen., prin încheierea din 4 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală, fiind prelungită ulterior, potrivit art. 155 din același cod. Privitor la cererea de liberare provizorie sub control judiciar se constată că ea a fost în mod justificat respinsă de prima instanță existând riscul, în sensul art. 160 2 alin. (1) C. proc.

pen., ca în cazul eliberării să fie tulburată ordinea publică și chiar să fie împiedicată buna desfășurare a urmăririi penale, aflată în fază incipientă. Tot astfel, sunt de luat în considerare și celelalte argumente avute în vedere de prima instanță la respingerea cererii, respectivă că buna desfășurare a procesului penal și realizarea eficientă a scopurilor acestuia pot fi garantate numai prin menținerea inculpatului sub incidența măsurii arestării preventive. Față de considerentele arătate, constatând nefondate criticile formulate de recurent, Curtea, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) și art. 192 alin. (2) C. proc. pen. urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul P.S.G., dispunând obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.

Se va stabili ca onorariul pentru apărătorul din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.S.G. împotriva încheierii nr. 14 din 21 martie 2011 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 240/39/2011. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 28 martie 2011.