ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1226/2011

Asupra

recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

încheierea din 21 martie 2011 a Curții de Apel Suceava, pronunțată în dosarul

nr. 240/39/2011 a fost respinsă cererea de liberare provizorie sub control

judiciar formulată de inculpatul P.S.G.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a

reținut că inculpatul este cercetat în stare de arest pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, de art. 254

alin. (2) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1)

din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că în calitate de agent de poliție la

Punctul de Trecere a Frontierei Siret a aderat la un grup infracțional

organizat format din polițiști de frontieră și vameși, și a pretins, primit ori

acceptat sume de bani de la persoanele care au tranzitat frontiera, în scopul

de a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu privind controlul de frontieră și

de a le permite acelor persoane introducerea în România a unor bunuri peste

limita legală admisă, că urmărirea penală se află în curs, că finalizarea

anchetei penale necesită menținerea stării de arest a inculpatului și că

altfel, nu se justifică liberarea provizorie sub control judiciar.

Împotriva acestei încheieri inculpatul P.S.G. a

declarat recurs susținând că menținerea în arest nu se mai justifică și că

măsura alternativă a liberării sub control judiciar este de natură a asigura

buna desfășurare a procesului penal.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea

încheierii atacate și admiterea cererii de liberare provizorie sub control

judiciar.

Recursul declarat nu este întemeiat.

În conformitate cu dispozițiile art. 160

1

C. proc. pen. în tot cursul procesului penal învinuitul sau inculpatul arestat

poate cere punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe

cauțiune.

Potrivit art. 160

2

din același cod

liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul

infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor pentru

care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani și nu există date

din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să

săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea

adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea sau

distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

Analizând actele dosarului se constată că

inculpatul P.S.G. este cercetat în stare de arest în dosarul nr. 316/P/2010 al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție –Direcția Națională

Anticorupție, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1)

din Legea nr. 39/2003 și de art. 254 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 constând în aceea că, fiind

integrat în grupul infracțional structurat pe ture de serviciu, în ziua de 23

decembrie 2010 a comis 13 acte materiale de luare de mită de la persoane care

treceau frontiera, fapte surprinse și înregistrate ambiental.

Arestarea preventivă a inculpatului s-a dispus

în baza art. 148 lit. f) C. proc. pen., prin încheierea din 4 februarie 2011 a

Curții de Apel București, secția I penală, fiind prelungită ulterior, potrivit

art. 155 din același cod.

Privitor la cererea de liberare provizorie sub

control judiciar se constată că ea a fost în mod justificat respinsă de prima

instanță existând riscul, în sensul art. 160

2

alin. (1) C. proc.

pen., ca în cazul eliberării să fie tulburată ordinea publică și chiar să fie

împiedicată buna desfășurare a urmăririi penale, aflată în fază incipientă.

Tot astfel, sunt de luat în considerare și

celelalte argumente avute în vedere de prima instanță la respingerea cererii,

respectivă că buna desfășurare a procesului penal și realizarea eficientă a

scopurilor acestuia pot fi garantate numai prin menținerea inculpatului sub

incidența măsurii arestării preventive.

Față de considerentele arătate, constatând

nefondate criticile formulate de recurent, Curtea, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) și art. 192 alin. (2) C. proc. pen. urmează a respinge ca

nefondat recursul declarat de inculpatul P.S.G., dispunând obligarea acestuia

la cheltuieli judiciare către stat.

Se va stabili ca onorariul pentru

apărătorul din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.S.G.

împotriva încheierii nr. 14 din 21 martie 2011 a Curții de Apel Suceava, secția

penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 240/39/2011.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

28 martie 2011.