ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3794/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3794/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 311

din 17 iunie 2010, pronunțată în fond, după casare, ca urmare a deciziei nr. 919

din 18 februarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – SCAF, Curtea de

Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca

nefondată, acțiunea formulată de reclamanta SC M.L. SA Craiova, în

contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin care solicita

anularea, în parte, a Ordinului nr. 1939 din 07 noiembrie 2007 emis de pârât,

respectiv partea ce condiționează acordarea înlesnirilor la plată de

nesolicitarea acordării altor înlesniri pentru alte obligații fiscale datorate

și neachitate până la data emiterii ordinului și obligarea pârâtei la acordarea

scutirii de plată a obligațiilor fiscale accesorii obligațiilor pentru care a

fost aprobată eșalonarea la plată, calculate pentru perioada 21 martie 2000 la

zi sau, în subsidiar, scutirea de plată a obligațiilor fiscale accesorii mai

sus individualizate, ca efect al reparării pagubei cauzate prin neexecutarea

obligației legale și judecătorești de negociere a acordării facilităților la

plata obligațiilor la bugetul de stat, la termen.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Reclamanta SC M.L. SA

a fost privatizată prin contractul de vânzare cumpărare de acțiuni nr. DJ/16/5

din 11 februarie 2000, la momentul încheierii contractului fiind în vigoare

dispozițiile O.G. nr. 88/1997 modificată prin Legea nr. 99/1999, care prevedeau

obligativitatea negocierii înlesnirilor la plata obligațiilor la bugetul de

stat.

Prin sentința nr. 521

din 04 iulie 2001 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr.

607/A/2001au fost obligați pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Direcția

Generală a Finanțelor Publice Dolj să negocieze înlesnirile de plată a

obligațiilor bugetare cu reclamanta SC M.L. SA Craiova, iar prin încheierea

pronunțată în Camera de Consiliu la data de 21 februarie 2007 în același dosar

s-a lămurit dispozitivul sentinței nr. 521 din 04 iulie 2001, în sensul că

obligarea pârâților la negocierea înlesnirilor de plată a obligațiilor bugetare

cu reclamanta se va efectua conform O.U.G. nr. 88/1997 modificată prin Legea

nr. 99/1999.

Prin Ordinul nr. 1939

din 07 noiembrie 2007 s-a pus în executare sentința nr. 521 din 04 iulie 2001

pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. 607/A/2001 și încheierea

pronunțată în Camera de Consiliu la data de 21 februarie 2007 în același dosar,

în baza procesului verbal nr. 91015/EC din 24 octombrie 2007 privind negocierea

înlesnirilor la plata obligațiilor la bugetul de stat datorate și neachitate de

SC M.L. Craiova, temeiul ordinului constituindu-l dispozițiile O.U.G. nr. 88/1997

modificată prin Legea nr. 99/1999 coroborat cu O.G. nr. 11/1996, cu

modificările și completările ulterioare și Ordinul Ministrului Finanțelor nr. 1283/1998.

Prin acest Ordin s-au

acordat reclamantei SC M.L.SA Craiova următoarele înlesniri la plata

obligațiilor bugetare restante la data de 20 martie 2000, cu mențiunea ca

societatea în cauză să nu solicite acordarea altor înlesniri la plată pentru

alte obligații fiscale datorate și neachitate până în prezent: a) eșalonarea la

plată pe o perioadă de 5 ani, cu 6 luni perioadă de grație cuprinsă în perioada

de eșalonare a impozitului pe salarii în sumă de 252.895 lei; b) scutirea de

plată a obligațiilor fiscale accesorii calculate până la data de 20 martie 2000

aferente obligațiilor fiscale restante la această dată în sumă totală de

1.888.694 lei, reprezentând impozit pe salarii în sumă de 923.207, taxă pe

valoare adăugată în sumă de 965.487 lei.

De asemenea, se arată

în considerentele sentinței atacate, analizând cuprinsul ordinului contestat,

se constată că acesta este în deplină concordanță cu rezultatul negocierii

înlesnirilor de plată la bugetul de stat desfășurate între reprezentanții SC M.L.SA

Craiova și reprezentanții Ministerului Economiei și Finanțelor consemnate în

cuprinsul procesului verbal nr. 91015/EC din 24 octombrie 2007.

Astfel, reține prima

instanță, din cuprinsul acestui proces-verbal rezultă că reprezentanții

reclamantei au acceptat varianta 1 propusă de reprezentanții Ministerului

Economiei și Finanțelor, care prevede eșalonarea la plată pe maxim 5 ani, cu

termen de grație de 6 luni, pentru debitele datorate la bugetul de stat până la

data de 20 martie 2000 și scutirea la plată a accesoriilor aferente acestora

calculate până la această dată, cu mențiunea ca societatea să fie de acord cu

această variantă de înlesniri fără să solicite acordarea altor la plată pentru

alte obligații fiscale datorate și neachitate până în prezent.

În raport de decizia

de casare pronunțată de Înalta Curtea de Casație și Justiție, potrivit căreia

Ordinul nr. 1939 din 07 noiembrie 2007 emis de Ministerul Economiei și

Finanțelor nu conține numai prevederi legate de negocierea dintre cele două

părți, ci și dispoziții ale autorității publice, conform art. 2 alin. (1) lit.

c) din Legea nr. 554/2004, contestate de către reclamantă, precum și de

dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., instanța de fond a analizat

legalitatea actului administrativ, cu excepția dispozițiilor referitoare la

negocierea dintre reprezentanții reclamantei și Ministerului Economiei și

Finanțelor.

Așa fiind, apreciază

prima instanță, nu pot fi reținute motivele de fapt formulate de reclamantă

vizând faptul că pârâtul nu a acceptat negocierea tuturor creanțelor pe care le

administra, ci doar sumele reprezentând TVA și impozit pe salarii, cele vizând

perioada pentru care se acorda scutire de majorări și penalități, precum și

cele vizând condiția acordării scutirii de nesolicitarea altor înlesniri la

celelalte tipuri de obligații .

De asemenea, se arată

în considerentele sentinței atacate, nu pot face obiectul analizei nici

motivele formulate de reclamantă privind faptul că negocierea nu a avut un

conținut legal și judicios, în condițiile în care ordinul contestat este în

deplină concordanță cu rezultatul negocierii înlesnirilor de plată la bugetul

de stat desfășurate între reprezentanții SC M.L.SA Craiova și reprezentanții

Ministerului Economiei și Finanțelor consemnate în cuprinsul procesului verbal

nr. 91015/EC din 24 octombrie 2007, ce a fost semnat de reprezentanții

reclamantei și însușit fără obiecțiuni.

Reține instanța de

fond că, pentru a fi valabil, un act administrativ trebuie să îndeplinească

patru condiții

: (1)

să fie emis

de autoritatea competentă și în limitele competenței sale, (2) să fie emis în

forma și cu respectarea procedurii prevăzute de lege, (3) să fie conform cu

Constituția, legile și actele normative în vigoare, (4) să fie conform cu

interesul public urmărit de lege.

Reclamanta nu a

contestat competența emitentului ordinului de a emite actul administrativ și

nici forma sau procedura urmată la emiterea sa.

Analizând legalitatea

actului administrativ contestat, Ordinul nr. 1939 din 07 noiembrie 2007 emis de

Ministerul Economiei și Finanțelor, prin prisma condițiilor de mai sus și

raportat la motivele de nelegalitate invocate de reclamantă prin cererea de

chemare în judecată prima instanță a reținut următoarele aspecte:

În ceea ce privește

conformitatea actului administrativ contestat cu dispozițiile legale în vigoare

la data emiterii și cu interesul public urmărit de lege, Curtea reține că

Ordinul nr. 91015/EC/24 octombrie 2007 este emis cu respectarea dispozițiilor O.U.G.

nr. 88/1997 modificată prin Legea nr. 99/1999, a căror aplicabilitate a fost

stabilită irevocabil prin sentința nr. 521 din 04 iulie 2001 pronunțată de

Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. 607/A/2001 și încheierea pronunțată în

Camera de Consiliu la data de 21 februarie 2007, care în art. 15

2

prevăd

doar obligația creditorului bugetar de a negocia posibilitatea acordării

înlesnirilor, fără însă a impune acordarea anumitor înlesniri pentru anumite

creanțe marja de apreciere a autorității fiind nelimitată.

Față de aceste

aspecte, apreciază instanța de fond, motivația reclamantei în sensul că ordinul

contestat este nelegal atât sub aspectul condiției impuse, a nesolicitării

acordării altor înlesniri pentru alte obligații fiscale datorate și neachitate

până la data emiterii ordinului, cât și al obiectului negocierii, prin

limitarea negocierii la sumele existente la nivelul anului 2000 și doar la două

tipuri de obligații fiscale, nu poate fi reținută având în vedere că textul

legal, precum și hotărârea judecătorească de mai sus, acordă o putere

discreționară autorității publice, fără însă a fi însă arbitrară, în ceea ce

privește negocierea acordării înlesnirilor atât cu privire la categoria de

creanțe fiscale, cât și cu privire la cuantum și condițiile acordării.

Totodată, se arată în

considerentele sentinței atacate, fără a se analiza conținutul concret al

negocierilor dintre părți, se constată că ordinul contestat este în strictă

conformitate cu dispozițiile legale și cu hotărârea judecătorească în baza

cărora a fost emis, precum și cu actele premergătoare emiterii sale, respectiv

cu procesului verbal nr. 91015/EC din 24 octombrie 2007 ce a fost semnat și

însușit de reprezentanții reclamantei fără obiecțiuni.

Instanța de fond a

apreciat ca fiind nefondate capetele de cerere având ca obiect anularea în

parte a Ordinului nr. 1939 din 07 noiembrie 2007 emis de pârât, respectiv

partea ce condiționează acordarea înlesnirilor la plată de nesolicitarea

acordării altor înlesniri pentru alte obligații fiscale datorate și neachitate

până la data emiterii ordinului și obligarea pârâtei la acordarea scutirii de

plată a obligațiilor fiscale accesorii obligațiilor pentru care a fost aprobată

eșalonarea la plată calculate pentru perioada 21 martie 2000 la zi.

Prima instanță a apreciat,

de asemenea, ca fiind nefondat și capătul de cerere subsidiar, având ca obiect

scutirea de plată a obligațiilor fiscale accesorii, ca efect al reparării

pagubei cauzate prin neexecutarea obligației legale și judecătorești de

negociere a acordării facilităților la plata obligațiilor la bugetul de stat,

la termen.

Astfel, se arată în

considerentele hotărârii recurate, sentința nr. 521 din 04 iulie 2001

pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. 607/A/2001, prin care au

fost obligați pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a

Finanțelor Publice Dolj să negocieze înlesnirile de plată a obligațiilor

bugetare cu reclamanta SC M.L. SA Craiova a rămas irevocabilă prin decizia nr. 761din

24 februarie 2004 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, de la data

de 24 februarie 2004 devenind executorie.

Prin încheierea

pronunțată în camera de consiliu la data de 21 februarie 2007 s-a admis cererea

de lămurire a dispozitivului sentinței nr. 521 din 04 iulie 2001 pronunțată de

Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. 607/A/2001, în sensul că obligarea

pârâților la negocierea înlesnirilor de plată a obligațiilor bugetare cu

reclamanta se va efectua conform O.U.G. nr. 88/1997 modificată prin Legea nr. 99/1999

iar prin decizia nr. 167 din 17 iulie 2006 emisă de Consiliul Concurenței s-au

autorizat ajutorul de stat pentru restructurare ce urmează a se acorda

reclamantei, măsuri notificate de AVAS.

Concluzionează

instanța de fond că, față de aceste proceduri legale desfășurate anterior emiterii

ordinului contestat, se constată că întârzierea negocierii înlesnirilor de

plată a obligațiilor bugetare cu reclamanta SC M.L.SA Craiova nu este

imputabilă pârâtului, pentru a fi de natură să justifice acordarea de

despăgubiri reclamantei.

Împotriva acestei

sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamanta.

Motivele de recurs se

încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., invocându-se interpretarea

greșită a actului dedus judecății și a obiectului cauzei - contestarea în parte

a legalității Ordinului nr. 1939 din 7 noiembrie 2007 și aplicarea greșită a

legii, respectiv a dispozițiilor O.G. nr. 88/1997 în ceea ce privește acordarea

scutirii la plată a obligațiilor fiscale accesorii obligațiilor pentru care a

fost aprobată eșalonarea la plată, calculate pentru perioada 21 martie 2000 la

zi.

În ceea ce privește

primul motiv de recurs, care se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 8 C.

proc. civ., recurenta arată că instanța de fond, în urma rejudecării dispuse

prin Decizia nr. 919 din 18 februarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a interpretat greșit obiectul cererii principale și nu a analizat pe fond

legalitatea ordinului contestat, enumerând numai condiții generale de

valabilitate.

Recurenta arată că în

concret în ceea ce privește negocierea dintre părți, aceasta a fost în fapt o

operațiune administrativă în cadrul căreia s-a manifestat puterea discreționară

a autorității pârâte care nu a acceptat negocierea obligațiilor accesorii.

Recurenta apreciază

că menținerea obligațiilor accesorii de la data privatizării și până la data

emiterii ordinului excede noțiunii de negociere, iar instanța de fond nu a

ținut cont, în mod nejustificat de faptul că intimatul, în calitate de creditor

bugetar nu și-a îndeplinit obligația fiind necesară pronunțarea unei hotărâri

judecătorești. Iar pentru perioada 2000- 2007 accesoriile s-au acumulat nefiind

culpa societății recurente, dar care au profitat creditorului bugetar deoarece majorările

și penalitățile au egalat sumele ce formau obiectul scutirii la plată.

Se arată că în mod

greșit instanța de fond nu a reținut existența culpei pârâtului – intimat în

neexecutarea la timp a obligației de negociere.

Al doilea motiv de

recurs privește aplicarea greșită a legii respectiv a dispozițiilor O.U.G. nr. 88/1997

la situația concretă a recurentei.

Iar faptul că

dispozițiile O.U.G. nr. 88/1997 nu prevedeau exact ce înlesniri fiscale se

acordă societăților privatizate nu este de natură a justifica un abuz de drept

a autorității pârâte deoarece aceasta era obligată să respecte legea și

hotărârile judecătorești care au stat la baza emiterii ordinului.

La dosar

intimatul-pârât a formulat note de ședință în care solicita respingerea

recursului ca nefondat.

Recurenta-reclamantă

a depus la dosar acte, conform art. 305 C. proc. civ., iar în termenul de

amânare a pronunțării a depus concluzii scrise.

Analizând recursul

declarat, în raport de motivele invocate, Curtea pentru următoarele

considerente îl apreciază ca nefondat, în cauză nefiind îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În ceea ce privește

primul motiv de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., în cauză nu

se poate reține că instanța a apreciat greșit obiectul acțiunii reclamantei

astfel cum a fost formulată, soluția de respingere fiind corectă.

Prin acțiune și prin

motivele de recurs, recurenta a solicitat anularea în parte a Ordinului nr. 1939

din 7 noiembrie 2007 și obligarea pârâtului la acordarea scutirii la plată a

obligațiilor fiscale accesorii obligațiilor pentru care a fost aprobată

eșalonarea la plată, calculate pentru perioada 21 martie 2000 la zi și în

subsidiar solicită ca instanța să dispună scutirea recurentei de la plata

obligațiilor fiscale reprezentând accesoriile cauzate prin neexecutarea în

termen a obligației legale de negociere în termen a acordării facilităților la

plata obligațiilor bugetare.

În mod corect

instanța de fond a analizat și apreciat legalitatea ordinului contestat strict în

raport cu dispozițiile O.G. nr. 88/1997 și a hotărârilor judecătorești în baza

cărora a fost emisă sentința civilă nr. 521/2001 învestită cu formulă

executorie și a încheierii din 21 februarie 2007 pronunțată de Curtea de Apel

Craiova.

Verificând aceste

hotărâri judecătorești Curtea apreciază că în mod corect s-a apreciat că prin

aceste hotărâri autoritatea pârâtă a fost obligată numai la negocierea înlesnirilor

la plata obligațiilor la bugetul de stat datorate și neachitate de recurentă și

nu la acordarea în concret a anumitor înlesniri.

În cauză, nu se poate

reține abuzul de drept și exercitarea puterii discreționare a autorității

pârâte în cadrul negocierii, negocierea fiind o procedură comercială și nu

administrativă, în care autoritatea are calitatea de creditor bugetar, iar

recurenta de debitor, iar negocierea înlesnirilor la plată a obligațiilor

bugetare s-a făcut conform O.U.G. nr. 88/1997 modificată prin Legea nr. 99/1999.

Nu se poate reține

puterea discreționară invocată cu privire la negocierea obligațiilor bugetare

pe motiv că a fost impusă abuziv procedura nesolicitării scutirii de la plata

accesoriilor. Aceasta deoarece în procesul negocierii dintre părți și la baza

emiterii ordinului contestat a existat procesul-verbal de conciliere din 24

octombrie 2007 – filele 86- 88 dosar fond, prin care părțile, pe poziții de

egalitate au negociat înlesnirile de plată, iar în raport de variantele

propuse, recurenta a fost de acord cu prima variantă propusă, variantă

menționată în dispozițiile ordinului contestat.

Curtea constată că în

raport de actele care au stat la baza emiterii, ordinul contestat a fost legal

emis.

În mod corect

instanța de fond a apreciat că este exceptată negocierea de la controlul strict

de legalitate pe care este competentă instanța de contencios administrativ în raport

de dispozițiile art. 1 și art. 8 din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sentința atacată

este dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor O.U.G. nr. 88/1997, modificată

prin Legea nr. 99/1999. Aceasta deoarece în cauză, pe de o parte, recurentei

–reclamante nu-i erau aplicabile dispozițiile O.U.G. nr. 26/2005, act normativ

în vigoare la data negocierilor, iar pe de altă parte, prin sentințele

judecătorești pârâtul a fost obligat la negocierea și nu la acordarea

înlesnirilor la plată în baza O.U.G. nr. 88/1997 modificată prin Legea nr. 99/1999,

acte normative care nu reglementau posibilitatea negocierii penalităților în

cadrul înlesnirilor la plată a obligațiilor bugetare.

În ceea ce privește

capătul subsidiar al acțiunii recurentei, astfel cum a fost formulat, în mod

corect s-a apreciat că în cauză nu poate fi reținută culpa autorității pârâte în

ceea ce privește negocierea înlesnirilor la plată. Pe de altă parte, ce

solicită în subsidiar recurenta, excede competenței instanței de contencios

administrativ deoarece în baza art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, nu se

poate dispune ca soluție scutirea de către instanța de judecată de la plata

accesoriilor în condițiile în care acestea nu au făcut obiectul concilierii

dintre părți și al ordinului contestat, care a fost legal emis în raport de

actele care au stat la baza emiterii sale.

Față de cele expuse

mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ., va respinge

recursul ca nefondat, menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de

instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta S.C. M.L. SA Craiova împotriva sentinței nr. 311 din 17 iunie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 28 iunie 2011.