ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2677/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2677/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.Hotărârea atacată cu recurs

Prin sentința civilă

nr. 199/CA din 31 mai 2010, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă

și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată

de reclamanta SC D. SA în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generale a Finanțelor

Publice Constanța și Administrația Finanțelor Publice Constanța.

Pentru a se pronunța

astfel, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Prin decizia nr. 107

din 20 decembrie 2007, Direcția Generală a Finanțelor Publice

Constanța-Serviciul Soluționare contestații a soluționat contestația

reclamantei împotriva deciziilor referitoare la obligațiile de plată accesorii

din 15 septembrie 2006, din 15 iunie 2006, din 15 septembrie 2006, din 17 mai

2007, din 4 iunie 2007, din 31 mai 2007, din 5 aprilie 2007, din 3 octombrie

2007, din 22 iulie 2007 emise de către Administrația Finanțelor Publice

Constanța.

Decizia nr. 107/2007

a avut în vedere că reclamanta a beneficiat de prevederile art. 26 din O.U.G.

nr. 26/2004, privind unele măsuri pentru finalizarea privatizării societăților

comerciale aflate în portofoliul A.P.A.P.S. și consolidarea unor privatizări,

aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 442/2004 și O.U.G. nr. 26/2005

de înlesniri la plată obligații bugetare datorate și neachitate, aprobate prin

Ordinul comun al A.V.A.V. și al Ministerului Finanțelor Publice nr. 16 din 30

mai 2006 și 873 din 30 mai 2006.

Astfel, reține instanța

de fond că, prin Ordinul comun nr. 16/873 din 30 mai 2006 privind acordarea de înlesniri

la plată obligații bugetare datorate și neachitate de SC D. SA, s-au acordat următoarele

înlesniri la plata obligațiilor bugetare restante:scutire de plată a obligațiilor

restante la 31 decembrie 2003, în procent de 77%, respectiv 54.129 RON din suma

totală de 70.298 RON; eșalonare la plată pentru o perioadă de 1 an și 6 luni a diferenței

de plată, respectiv 16.169 RON; scutirea la plată a dobânzilor și penalităților

de orice fel aferente obligațiilor bugetare restante la 31 decembrie 2003 în sumă

totală de 1.775.580 RON; scutirea la plată a dobânzii și penalităților de întârziere

calculate la data transferului dreptului de proprietate asupra acțiunilor aferente

obligațiilor bugetare restante la 3 decembrie 2003 achitate până la data eliberării

certificatului de obligații bugetare în sumă de 940 RON.

Mai reține instanța de

fond că sumele ce fac obiectul înlesnirilor la plată sunt cele din certificatul

de obligații fiscale bugetare din 27 ianuarie 2005 eliberat de Direcția

Generale a Finanțelor Publice Constanța, reprezentând impozite, taxe, contribuții

și alte venituri bugetare datorate și neachitate până la 31 decembrie 2003, inclusiv

dobânzi și penalități de întârziere.

Ulterior, prin actul adițional

din 2007 la ordinul comun sus-menționat, s-a dispus eșalonarea la plată pentru o

perioadă de 5 ani și 6 luni pentru obligații bugetare ce nu au făcut obiectul înlesnirilor

la plată acordate prin ordinul comun, datorate și neachitate până la data emiterii

ordinului comun (30 mai 2006), în sumă totală de 1.320.450 RON.

Conform art. 8 din acest

act adițional, s-a prevăzut că nu se datorează obligații fiscale accesorii pentru

suma sus-menționată între 9 decembrie 2004 și 30 iunie 2006.

Consideră instanța de

fond că în funcție de cele două acte ce au acordat eșalonări și scutiri, organul

fiscal, în decizia nr. 107/2007, a stabilit corect suma reținută în sarcina reclamantei,

astfel:

- pentru suma de 871 RON,

stabilită prin decizia de impunere din 15 septembrie 2006, s-au avut în vedere accesoriile

aferente debitelor curente identificate prin declarațiile lunare întocmite și depuse

de contribuabil, pentru perioada aprilie-iulie 2005 și care nu au fost avute în

vedere pentru acordarea înlesnirilor de plată;

- suma de 26.431 RON (accesorii

aferente vărsămintelor de la persoanele juridice pentru persoane cu handicap neîncadrate,

stabilite prin deciziile din 15 septembrie 2006, din 5 aprilie 2007, din 17 mai

2007, din 4 iunie 2007 și din 31 mai 2007), a fost verificată în funcție de perioada

de grație, de perioada pentru care nu se datorează accesorii (9 decembrie 2004-29

mai 2006), dar și de declarațiile bugetare ale reclamantei, stabilindu-se că se

impune desființarea parțială pentru suma respectivă, urmând ca organul fiscal să

procedeze la recalcularea accesoriilor și să stabilească debitul real datorat de

societate;

- cu privire la suma de

330.809 RON (reprezentând accesorii TVA, stabilit prin deciziile de impunere din

15 septembrie 2006, din 5 aprilie 2007, din 17 mai 2007, din 4 iunie 2007 și din

31 mai 2007), aceasta a fost calculată greșit urmând a fi desființată parțial și

recalculată;

- referitor la suma de

402.928 RON (majorări de întârziere aferente contribuției de asigurări sociale datorate

de angajator, stabilite prin deciziile de impunere din 15 septembrie 2006, din 5

aprilie 2007, din 17 mai 2007, din 3 octombrie 2007), s-a reținut că acestea sunt

debite curente, individualizate și depuse de contribuabil la organul fiscal în ordinea

vechimii, acestea nefăcând obiectul ordinului comun și al actului adițional;

- cu privire la suma de

831 RON (reprezentând accesorii aferente contribuții individuale de asigurări sociale),

reținută de la asigurați, aceasta a fost calculată corect;

- suma de 192 RON (reprezentând

accesorii aferente contribuțiilor pentru asigurare accidente de muncă și boli profesionale

datorată de angajator, stabilită prin decizia e impunere din 15 septembrie 2006),

aceasta a fost stabilită în funcție de data achitării debitului principal, raportat

la declarația 100;

- referitor la suma de

55 RON (reprezentând accesorii aferente contribuției individuale de asigurări pentru

șomaj reținută de la asigurați, stabilită prin decizia de impunere din 15 septembrie

2006), s-a avut în vedere data scadentă a obligației, dar și cea a achitării;

- În legătură cu suma

de 3.322 RON (reprezentând accesorii aferente contribuției de asigurare pentru șomaj

datorată de angajator), s-a avut în vedere data scadentă a obligației, precum și

data achitării sale;

- pentru suma de 5591

RON, a fost avută în vedere aceeași situației ca la punctul anterior;

- pentru suma de 439 RON

(pct. 10) - aceeași situație;

- pentru suma de 693 RON

(pct. 11), s-a avut în vedere data scadentă și data achitării sale;

- cu privire la suma de

2.927 RON (pct. 12), s-a avut în vedere data scadentă și data achitării sale;

- pentru suma de 26 RON,

au fost avute în vedere aceleași considerente.

Mai apreciază instanța

de fond că, susținerea reclamantei, potrivit cu care au fost stabilite obligații

bugetare accesorii pentru perioada 30 iunie 2006-27 august 2007 deși beneficia de

înlesniri fiscale, nu este întemeiată, conform disp. art. 26 alin. (7) din O.U.G.

nr. 26/2004, dar și ale actului adițional (art. 8), câtă vreme conform celor mai

sus-arătate, înlesnirile operează pentru perioada 9 decembrie 2004-30 mai 2006 (data

transferului dreptului de proprietate asupra acțiunilor și data emiterii ordinului

comun din 30 mai 2006.

În ceea ce privește încălcarea

disp.art. 111 alin. (3) C. proc. fisc., instanța de fond a reținut că și aceasta

este neîntemeiată, întrucât organul fiscal nu a stabilit eșalonarea sau amânarea

la plată a accesoriilor, ci a reținut că reclamanta nu și-a achitat la timp debitul

principal, calculându-se accesoriile cuvenite.

2.Recursul declarat în

cauză

Împotriva sentinței nr.

199/CA din 31 mai 2010 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și

fluvială, contencios administrativ, a declarat recurs reclamanta SC D. SA, invocând

dispozițiile art. 304 pct. 7, pct. 8 și pct. 9 și art 304

1

C. proc. civ.,

și susținând în esență următoarele:

2.1 Printr-un prim motiv

de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., susține recurenta

că instanța de fond a respins acțiunea dedusă judecății, însă nu a arătat motivele

care au condus la adoptarea respectivei soluției, situație în care, se află în imposibilitate

de a putea combate raționamentul instanței de fond.

Consideră recurenta că

instanța de fond, cu încălcarea art. 261 C. proc. civ. și art. 6 din CEDO, a realizat

o motivare superficială și incompletă pentru soluția pe care a adoptat-o, respectiv

respingerea contestației și s-a bazat exclusiv pe argumentația organului fiscal.

În acest sens, mai arată

recurenta că studiind considerentele hotărârii recurate se poate observa că instanța

de fond, pe de o parte, nu a arătat motivele pentru care a considerat că unele dintre

apărări formulate nu ar fi temeinice raportat la contextul speței, iar, pe de altă

parte, cu privire la alte motive de fapt și de drept depuse prin contestație, a

omis a se pronunța.

2.2 Printr-o altă critică,

întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., susține recurenta că instanța

de fond interpretând greșit actul dedus judecății a schimbat înțelesul lămurit și

vădit neîndoielnic al acestuia.

Astfel, susține recurenta

că instanța de fond a interpretat greșit clauzele cuprinse în Ordinul comun și actul

adițional, cât și intenția părților emitente a respectivelor acte, în condițiile

în care este evident că prin emiterea celor două înscrisuri, A.V.A.S. și Ministerul

Economiei și Finanțelor au urmărit acordarea unor înlesniri la plată în perioada

scutită, apreciind că nu se calculează și nu se datorează obligații fiscale accesorii.

În opinia recurentei,

o altă interpretare eronată dată de către instanța de fond este aceea a actului

fiscal atacat, respectiv decizia din 20 decembrie 2007, în ceea ce privește pretinsa

desființare a deciziilor atacate, cu referire la suma de 330.809 RON, reprezentând

TVA, pe care instanța prin hotărârea recurată o consideră desființată iar cu referire

la suma de 26.431 RON, reprezentând accesorii aferente vărsămintelor de la persoane

juridice pentru persoanele cu handicap neîncadrat, pe care instanța, de asemenea

o consideră desființată.

Mai arată recurenta că

în examinarea materialului probator instanța de fond a omis să observe că din suma

de 26.431 RON, a fost plătită suma de 10.392 RON OP din 19 decembrie 2007, iar din

suma de 330.809 RON, a fost plătită suma de 193.387 RON cu OP din 19 decembrie 2007.

Consideră recurenta că

deciziile de impunere contestate s-au calculat accesorii aferente perioadei 09

decembrie 2004-04 iunie 2007 pentru debite eșalonate la plată, iar din analiza tuturor

înscrisurilor atașate, rezultă că sumele contestate sunt eronate și nedatorate,

iar sumele precizate sunt achitate în plus.

2.3 Printr-o serie de

critici, circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

susține recurenta că hotărârea atacată s-a dat cu aplicarea greșită a legii, fiind

lipsită de temei legal.

Astfel, susține recurenta

că aplicarea greșită a legii se referă la interpretarea și aplicarea eronată a dispozițiilor

legale incidente față de societate și la regimul special acordat societăților în

curs de privatizare, la interpretarea greșită a Ordinului comun și a actului adițional

modificator, fapt ce a condus la o dublă impunere a debitelor eșalonate.

Consideră recurenta că

beneficiază conform art. 26.6 din O.U.G .nr. 26/2004 de prevederile Ordinului comun

nr. 16 din 30 mai 2006 și nr. 873 din 30 mai 2006 emis în baza certificatului de

obligații bugetare din 17 ianuarie 2005 de A.V.A.S. și Ministerul Finanțelor Publice,

cu grafic de plată pentru eșalonarea sumelor restante la 31 decembrie 2003, având

scadență finală 30 mai 2007.

Se mai arată, totodată

că sumele incluse în Ordinul comun au fost plătite integral încă din iulie 2006,

societatea rămânând cu obligații de plată restante cumulate între data de 01

ianuarie 2004 și data emiterii ordinului comun, obligații au fost incluse în înlesnirile

acordate prin emiterea actului adițional din 27 august 2007 în baza certificatului

de obligații bugetare din 21 iulie 2006

3.Hotărârea instanței

de recurs

Analizând motivele de

recurs astfel cum acestea au fost formulate și în raport cu dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte urmează a admite recursul în sensul celor ce se vor

arăta:

Potrivit art. 261

alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea pronunțată de instanță ca urmare a soluționării

cauzei cu care a fost investită „se dă în numele legii și va cuprinde motivele de

fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au

înlăturat cererile părților”.

Respectarea acestei dispoziții

procedurale, cu valoare de principiu, se circumscrie obligației ce revine instanței

de a garanta părților exercițiul efectiv al dreptului la un proces echitabil consacrat

de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În acest sens, în jurisprudența

CEDO s-a reținut constant că dreptul la un proces echitabil nu poate fi examinat

efectiv decât în situația în care instanța procedează la „un examen efectiv al mijloacelor,

argumentelor și mijloacelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia

pertinența”.

Or, în cauza dedusă judecății,

Înalta Curte constată că, la pronunțarea sentinței recurate, instanța de fond nu

a procedat la o analiză efectivă a susținerilor și apărărilor invocate de părți,

ceea ce cu ușurință se poate observa din parcurgerea considerentelor hotărârii pronunțate

de instanța fondului, care de fapt reprezintă o preluare a considerentelor deciziei

din 20 decembrie 2007 și nicidecum o expunere a argumentelor care au format convingerea

instanței în sensul hotărârii recurate.

Instanța de fond și-a

însușit, așadar, integral concluziilor organului fiscal emitent al deciziei contestate

în cauză, fără a mai proceda la o analiză a susținerilor recurentei în raport de

celelalte mijloace de probă administrate în cauză, respectiv înscrisurile depuse

la dosar, atitudine ce nu poate fi acceptată, în condițiile în care este de natură

a afecta drepturile procedurale ale uneia dintre părțile litigante,

În aceste condiții, este

evident că ceea ce legiuitorul a numit “motivele de fapt și de drept care au format

convingerea instanței” nu se regăsește în considerentele sentinței recurate, făcând

practic imposibilă exercitarea unui control judiciar de către instanța de recurs.

Așa fiind, se apreciază

ca întemeiat primul motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C.

proc. civ., astfel că în raport cu dispozițiile art. 312 C. proc. civ., recursul

va fi admis și hotărârea casată cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași

instanță.

Cu ocazia rejudecării

instanța de fond urmează a analiza punctual atât din perspectiva susținerilor reclamantei

cât și a apărărilor pârâtelor, toate aspectele de fond necesare lămuririi situației

de fapt, a cadrului legal aplicabil și a sumelor datorate de recurentă cu titlu

de accesorii cu atât mai mult cu cât aceasta susține fie că a beneficiat de o serie

de eșalonări și scutiri de plată fie că a efectuat o serie de plăți parțiale.

Totodată, având în vedere

complexitatea raporturilor juridice deduse judecății, cu ocazia rejudecării instanța

de fond va pune în discuția părților necesitatea administrării în cauză a probei

cu expertiză contabilă, probă pe care, Înalta Curte o consideră necesară pentru

stabilirea cu exactitate a scutirilor, eșalonărilor și a altor înlesniri de care

a beneficiat recurenta în perioada verificată de organele fiscale, pentru identificarea

plăților parțiale pe care recurenta susține că le-a efectuat și implicit pentru

calcularea sumelor datorate de recurentă cu titlu de accesorii.

Față de susținerile părților

litigante, de complexitatea calculelor care trebuiesc efectuate dată fiind și perioada

de timp vizată, de numărul mare al deciziilor contestate, de complexitatea înscrisurilor

financiar contabile depuse la dosarul cauzei, de multitudinea de norme financiar-fiscale

incidente în cauză, este esențială stabilirea, de către instanța de fond, prin analiza

tuturor mijloacelor de probă administrate în cauză precum și prin administrarea

de probe suplimentare, a situației de fapt deduse prezentei judecăți.

În acest sens instanța

de fond va lua în considerare constatările și concluziile organelor fiscale, motivele

prezentate de societate, documentele existente la dosarul cauzei precum și actele

normative în vigoare în perioada verificată, invocate de societate și de organele

de inspecție fiscală dar și probele noi ce se vor administra în cauză, respectiv

înscrisuri și expertiza contabilă.

Pentru considerentele

expuse, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ. și art. 20

alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea

recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de SC D. SA Constanța, împotriva sentinței nr. 199/CA din 31 mai 2010 a Curții de

Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ

și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre

rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 mai 2011.