ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2677/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1.Hotărârea atacată cu recurs Prin sentința civilă nr. 199/CA din 31 mai 2010, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC D. SA în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generale a Finanțelor Publice Constanța și Administrația Finanțelor Publice Constanța.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Prin decizia nr. 107 din 20 decembrie 2007, Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța-Serviciul Soluționare contestații a soluționat contestația reclamantei împotriva deciziilor referitoare la obligațiile de plată accesorii din 15 septembrie 2006, din 15 iunie 2006, din 15 septembrie 2006, din 17 mai 2007, din 4 iunie 2007, din 31 mai 2007, din 5 aprilie 2007, din 3 octombrie 2007, din 22 iulie 2007 emise de către Administrația Finanțelor Publice Constanța. Decizia nr. 107/2007 a avut în vedere că reclamanta a beneficiat de prevederile art. 26 din O.U.G. nr. 26/2004, privind unele măsuri pentru finalizarea privatizării societăților comerciale aflate în portofoliul A.P.A.P.S.

și consolidarea unor privatizări, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 442/2004 și O.U.G. nr. 26/2005 de înlesniri la plată obligații bugetare datorate și neachitate, aprobate prin Ordinul comun al A.V.A.V.

și al Ministerului Finanțelor Publice nr. 16 din 30 mai 2006 și 873 din 30 mai 2006. Astfel, reține instanța de fond că, prin Ordinul comun nr. 16/873 din 30 mai 2006 privind acordarea de înlesniri la plată obligații bugetare datorate și neachitate de SC D. SA, s-au acordat următoarele înlesniri la plata obligațiilor bugetare restante:scutire de plată a obligațiilor restante la 31 decembrie 2003, în procent de 77%, respectiv 54.129 RON din suma totală de 70.298 RON; eșalonare la plată pentru o perioadă de 1 an și 6 luni a diferenței de plată, respectiv 16.169 RON; scutirea la plată a dobânzilor și penalităților de orice fel aferente obligațiilor bugetare restante la 31 decembrie 2003 în sumă totală de 1.775.580 RON; scutirea la plată a dobânzii și penalităților de întârziere calculate la data transferului dreptului de proprietate asupra acțiunilor aferente obligațiilor bugetare restante la 3 decembrie 2003 achitate până la data eliberării certificatului de obligații bugetare în sumă de 940 RON.

Mai reține instanța de fond că sumele ce fac obiectul înlesnirilor la plată sunt cele din certificatul de obligații fiscale bugetare din 27 ianuarie 2005 eliberat de Direcția Generale a Finanțelor Publice Constanța, reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri bugetare datorate și neachitate până la 31 decembrie 2003, inclusiv dobânzi și penalități de întârziere. Ulterior, prin actul adițional din 2007 la ordinul comun sus-menționat, s-a dispus eșalonarea la plată pentru o perioadă de 5 ani și 6 luni pentru obligații bugetare ce nu au făcut obiectul înlesnirilor la plată acordate prin ordinul comun, datorate și neachitate până la data emiterii ordinului comun (30 mai 2006), în sumă totală de 1.320.450 RON.

Conform art. 8 din acest act adițional, s-a prevăzut că nu se datorează obligații fiscale accesorii pentru suma sus-menționată între 9 decembrie 2004 și 30 iunie 2006. Consideră instanța de fond că în funcție de cele două acte ce au acordat eșalonări și scutiri, organul fiscal, în decizia nr. 107/2007, a stabilit corect suma reținută în sarcina reclamantei, astfel: - pentru suma de 871 RON, stabilită prin decizia de impunere din 15 septembrie 2006, s-au avut în vedere accesoriile aferente debitelor curente identificate prin declarațiile lunare întocmite și depuse de contribuabil, pentru perioada aprilie-iulie 2005 și care nu au fost avute în vedere pentru acordarea înlesnirilor de plată; - suma de 26.431 RON (accesorii aferente vărsămintelor de la persoanele juridice pentru persoane cu handicap neîncadrate, stabilite prin deciziile din 15 septembrie 2006, din 5 aprilie 2007, din 17 mai 2007, din 4 iunie 2007 și din 31 mai 2007), a fost verificată în funcție de perioada de grație, de perioada pentru care nu se datorează accesorii (9 decembrie 2004-29 mai 2006), dar și de declarațiile bugetare ale reclamantei, stabilindu-se că se impune desființarea parțială pentru suma respectivă, urmând ca organul fiscal să procedeze la recalcularea accesoriilor și să stabilească debitul real datorat de societate; - cu privire la suma de 330.809 RON (reprezentând accesorii TVA,

stabilit prin deciziile de impunere din 15 septembrie 2006, din 5 aprilie 2007, din 17 mai 2007, din 4 iunie 2007 și din 31 mai 2007), aceasta a fost calculată greșit urmând a fi desființată parțial și recalculată; - referitor la suma de 402.928 RON (majorări de întârziere aferente contribuției de asigurări sociale datorate de angajator, stabilite prin deciziile de impunere din 15 septembrie 2006, din 5 aprilie 2007, din 17 mai 2007, din 3 octombrie 2007), s-a reținut că acestea sunt debite curente, individualizate și depuse de contribuabil la organul fiscal în ordinea vechimii, acestea nefăcând obiectul ordinului comun și al actului adițional; - cu privire la suma de 831 RON (reprezentând accesorii aferente contribuții individuale de asigurări sociale), reținută de la asigurați, aceasta a fost calculată corect; - suma de 192 RON (reprezentând accesorii aferente contribuțiilor pentru asigurare accidente de muncă și boli profesionale datorată de angajator, stabilită prin decizia e impunere din 15 septembrie 2006), aceasta a fost stabilită în funcție de data achitării debitului principal, raportat la declarația 100; - referitor la suma de 55 RON (reprezentând accesorii aferente contribuției individuale de asigurări pentru șomaj reținută de la asigurați, stabilită prin decizia de impunere din 15 septembrie 2006), s-a avut în vedere data scadentă a obligației,

dar și cea a achitării; - În legătură cu suma de 3.322 RON (reprezentând accesorii aferente contribuției de asigurare pentru șomaj datorată de angajator), s-a avut în vedere data scadentă a obligației, precum și data achitării sale; - pentru suma de 5591 RON, a fost avută în vedere aceeași situației ca la punctul anterior; - pentru suma de 439 RON (pct. 10) - aceeași situație; - pentru suma de 693 RON (pct. 11), s-a avut în vedere data scadentă și data achitării sale; - cu privire la suma de 2.927 RON (pct. 12), s-a avut în vedere data scadentă și data achitării sale; - pentru suma de 26 RON, au fost avute în vedere aceleași considerente. Mai apreciază instanța de fond că, susținerea reclamantei, potrivit cu care au fost stabilite obligații bugetare accesorii pentru perioada 30 iunie 2006-27 august 2007 deși beneficia de înlesniri fiscale, nu este întemeiată, conform disp.

art. 26 alin. (7) din O.U.G. nr. 26/2004, dar și ale actului adițional (art. 8), câtă vreme conform celor mai sus-arătate, înlesnirile operează pentru perioada 9 decembrie 2004-30 mai 2006 (data transferului dreptului de proprietate asupra acțiunilor și data emiterii ordinului comun din 30 mai 2006. În ceea ce privește încălcarea disp.art. 111 alin. (3) C. proc. fisc., instanța de fond a reținut că și aceasta este neîntemeiată, întrucât organul fiscal nu a stabilit eșalonarea sau amânarea la plată a accesoriilor, ci a reținut că reclamanta nu și-a achitat la timp debitul principal, calculându-se accesoriile cuvenite. 2.Recursul declarat în cauză Împotriva sentinței nr. 199/CA din 31 mai 2010 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ, a declarat recurs reclamanta SC D. SA, invocând dispozițiile art. 304 pct. 7, pct. 8 și pct. 9 și art 304 1 C. proc.

civ., și susținând în esență următoarele: 2.1 Printr-un prim motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., susține recurenta că instanța de fond a respins acțiunea dedusă judecății, însă nu a arătat motivele care au condus la adoptarea respectivei soluției, situație în care, se află în imposibilitate de a putea combate raționamentul instanței de fond. Consideră recurenta că instanța de fond, cu încălcarea art. 261 C. proc. civ. și art. 6 din CEDO, a realizat o motivare superficială și incompletă pentru soluția pe care a adoptat-o, respectiv respingerea contestației și s-a bazat exclusiv pe argumentația organului fiscal.

În acest sens, mai arată recurenta că studiind considerentele hotărârii recurate se poate observa că instanța de fond, pe de o parte, nu a arătat motivele pentru care a considerat că unele dintre apărări formulate nu ar fi temeinice raportat la contextul speței, iar, pe de altă parte, cu privire la alte motive de fapt și de drept depuse prin contestație, a omis a se pronunța. 2.2 Printr-o altă critică, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., susține recurenta că instanța de fond interpretând greșit actul dedus judecății a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Astfel, susține recurenta că instanța de fond a interpretat greșit clauzele cuprinse în Ordinul comun și actul adițional, cât și intenția părților emitente a respectivelor acte, în condițiile în care este evident că prin emiterea celor două înscrisuri, A.V.A.S.

și Ministerul Economiei și Finanțelor au urmărit acordarea unor înlesniri la plată în perioada scutită, apreciind că nu se calculează și nu se datorează obligații fiscale accesorii. În opinia recurentei, o altă interpretare eronată dată de către instanța de fond este aceea a actului fiscal atacat, respectiv decizia din 20 decembrie 2007, în ceea ce privește pretinsa desființare a deciziilor atacate, cu referire la suma de 330.809 RON, reprezentând TVA, pe care instanța prin hotărârea recurată o consideră desființată iar cu referire la suma de 26.431 RON, reprezentând accesorii aferente vărsămintelor de la persoane juridice pentru persoanele cu handicap neîncadrat, pe care instanța, de asemenea o consideră desființată.

Mai arată recurenta că în examinarea materialului probator instanța de fond a omis să observe că din suma de 26.431 RON, a fost plătită suma de 10.392 RON OP din 19 decembrie 2007, iar din suma de 330.809 RON, a fost plătită suma de 193.387 RON cu OP din 19 decembrie 2007. Consideră recurenta că deciziile de impunere contestate s-au calculat accesorii aferente perioadei 09 decembrie 2004-04 iunie 2007 pentru debite eșalonate la plată, iar din analiza tuturor înscrisurilor atașate, rezultă că sumele contestate sunt eronate și nedatorate, iar sumele precizate sunt achitate în plus. 2.3 Printr-o serie de critici, circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susține recurenta că hotărârea atacată s-a dat cu aplicarea greșită a legii, fiind lipsită de temei legal.

Astfel, susține recurenta că aplicarea greșită a legii se referă la interpretarea și aplicarea eronată a dispozițiilor legale incidente față de societate și la regimul special acordat societăților în curs de privatizare, la interpretarea greșită a Ordinului comun și a actului adițional modificator, fapt ce a condus la o dublă impunere a debitelor eșalonate. Consideră recurenta că beneficiază conform art. 26.6 din O.U.G .nr. 26/2004 de prevederile Ordinului comun nr. 16 din 30 mai 2006 și nr. 873 din 30 mai 2006 emis în baza certificatului de obligații bugetare din 17 ianuarie 2005 de A.V.A.S.

și Ministerul Finanțelor Publice, cu grafic de plată pentru eșalonarea sumelor restante la 31 decembrie 2003, având scadență finală 30 mai 2007. Se mai arată, totodată că sumele incluse în Ordinul comun au fost plătite integral încă din iulie 2006, societatea rămânând cu obligații de plată restante cumulate între data de 01 ianuarie 2004 și data emiterii ordinului comun, obligații au fost incluse în înlesnirile acordate prin emiterea actului adițional din 27 august 2007 în baza certificatului de obligații bugetare din 21 iulie 2006 3.Hotărârea instanței de recurs Analizând motivele de recurs astfel cum acestea au fost formulate și în raport cu dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a admite recursul în sensul celor ce se vor arăta: Potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ., hotărârea pronunțată de instanță ca urmare a soluționării cauzei cu care a fost investită „se dă în numele legii și va cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților”. Respectarea acestei dispoziții procedurale, cu valoare de principiu, se circumscrie obligației ce revine instanței de a garanta părților exercițiul efectiv al dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În acest sens, în jurisprudența CEDO s-a reținut constant că dreptul la un proces echitabil nu poate fi examinat efectiv decât în situația în care instanța procedează la „un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și mijloacelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența”.

Or, în cauza dedusă judecății, Înalta Curte constată că, la pronunțarea sentinței recurate, instanța de fond nu a procedat la o analiză efectivă a susținerilor și apărărilor invocate de părți, ceea ce cu ușurință se poate observa din parcurgerea considerentelor hotărârii pronunțate de instanța fondului, care de fapt reprezintă o preluare a considerentelor deciziei din 20 decembrie 2007 și nicidecum o expunere a argumentelor care au format convingerea instanței în sensul hotărârii recurate.

Instanța de fond și-a însușit, așadar, integral concluziilor organului fiscal emitent al deciziei contestate în cauză, fără a mai proceda la o analiză a susținerilor recurentei în raport de celelalte mijloace de probă administrate în cauză, respectiv înscrisurile depuse la dosar, atitudine ce nu poate fi acceptată, în condițiile în care este de natură a afecta drepturile procedurale ale uneia dintre părțile litigante, În aceste condiții, este evident că ceea ce legiuitorul a numit “motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței” nu se regăsește în considerentele sentinței recurate, făcând practic imposibilă exercitarea unui control judiciar de către instanța de recurs. Așa fiind, se apreciază ca întemeiat primul motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., astfel că în raport cu dispozițiile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi admis și hotărârea casată cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași instanță. Cu ocazia rejudecării instanța de fond urmează a analiza punctual atât din perspectiva susținerilor reclamantei cât și a apărărilor pârâtelor, toate aspectele de fond necesare lămuririi situației de fapt, a cadrului legal aplicabil și a sumelor datorate de recurentă cu titlu de accesorii cu atât mai mult cu cât aceasta susține fie că a beneficiat de o serie de eșalonări și scutiri de plată fie că a efectuat o serie de plăți parțiale.

Totodată, având în vedere complexitatea raporturilor juridice deduse judecății, cu ocazia rejudecării instanța de fond va pune în discuția părților necesitatea administrării în cauză a probei cu expertiză contabilă, probă pe care, Înalta Curte o consideră necesară pentru stabilirea cu exactitate a scutirilor, eșalonărilor și a altor înlesniri de care a beneficiat recurenta în perioada verificată de organele fiscale, pentru identificarea plăților parțiale pe care recurenta susține că le-a efectuat și implicit pentru calcularea sumelor datorate de recurentă cu titlu de accesorii.

Față de susținerile părților litigante, de complexitatea calculelor care trebuiesc efectuate dată fiind și perioada de timp vizată, de numărul mare al deciziilor contestate, de complexitatea înscrisurilor financiar contabile depuse la dosarul cauzei, de multitudinea de norme financiar-fiscale incidente în cauză, este esențială stabilirea, de către instanța de fond, prin analiza tuturor mijloacelor de probă administrate în cauză precum și prin administrarea de probe suplimentare, a situației de fapt deduse prezentei judecăți. În acest sens instanța de fond va lua în considerare constatările și concluziile organelor fiscale, motivele prezentate de societate, documentele existente la dosarul cauzei precum și actele normative în vigoare în perioada verificată, invocate de societate și de organele de inspecție fiscală dar și probele noi ce se vor administra în cauză, respectiv înscrisuri și expertiza contabilă.

Pentru considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de SC D. SA Constanța, împotriva sentinței nr. 199/CA din 31 mai 2010 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 mai 2011.