- Dosarul nr.
- 5099/94/2010
- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
- Data
- 13 mai 2011
Decizia nr. 4094/2011 — ÎCCJ, Secția I civilă · Dosar nr. 5099/94/2010
Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea la data de 28 mai 2010 sub nr. de dosar 5099/94/2010, petenta SC E.N. SRL a formulat plângere împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 0052505 din 27 iunie 2008 întocmit de intimata C.N.A.D.N.R. SA, Secția de Drumuri Naționale Pitești. In motivarea plângerii petenta a arătat că, prin procesul-verbal de contravenție menționat, a fost sancționată cu amenda în cuantum de 9000 lei, reținându-se în sarcina sa săvârșirea contravenției prevăzută de art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002 constând în aceea că, la data de 27 iunie 2008, ora 14,20, pe DN. 1 la km 18+100 punctul Măgura, agenții constatatori din cadrul intimatei au constatat că vehiculul transport marfă cu numărul de înmatriculare proprietatea petentei, a circulat fără rovinietă valabilă, termenul de valabilitate al acesteia fiind expirat.
Petenta a susținut că situația de fapt nu corespunde realității, fapta nefiind imputabilă acesteia întrucât, la momentul controlului, autovehiculul se afla în deplasare de mai bine de o săptămână, ceea ce a dus la întârzierea achiziționării unei noi roviniete. Prin sentința civilă nr. 4232 din 29 septembrie 2010pronunțată în dosarul nr. 5099/94/2010, Judecătoria Buftea a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pătârlagele, reținând că fapta a fost constatată pe DN.l în raza teritorială a localității Măgura, și, deși în Atlasul Judiciar există mai multe localități cu această denumire, singura aflată în raza de competentă teritorială a D.R.D.P.
București - SDN Pitești, este comuna Măgura din județul Buzău, astfel încât, potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, din punct de vedere teritorial competența aparține acestei instanțe. Prin sentința civilă nr. 88 din 14 ianuarie 2011 pronunțată în dosarul nr. 2254/277/2010, Judecătoria Pătârlagele a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, înaintând dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, în vederea soluționării conflictului negativ de competență. Pentru a pronunța această soluție, Judecătoria Pătârlagele a emis o adresă către D.R.D.P.
București – S.D.N. Pitești, prin care a pus în vedere acesteia să precizeze locul constatării contravenției deoarece în cuprinsul procesului-verbal se trece doar mențiunea „Măgura" și rezultă că locul constatării contravenției se află pe DN. 1 la km 18+100, iar pe de altă parte DN. 1 nu se află pe raza teritorială a județului Buzău. Din adresa nr. 7137 din 22 octombrie 2010 comunicată de intimată instanței a rezultat că locul constatării contravenției este localitatea Măgura, județul Ilfov, DN. 1 km 18+100, iar printr-o altă adresă din 10 ianuarie 2011, s-a făcut precizarea că pe DN. 1 la km. 18+100 se află punctul de control Măgura, aflat la rândul său pe raza comunei Balotești, județul Ilfov, astfel încât s-a stabilit că, potrivit art. 32 din O.G.
nr. 2/2001, competentă a soluționa cauza este Judecătoria Buftea, ca instanță în a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția. Înalta Curte, competentă să soluționez conflictul conform art. 22 alin. (3) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea., pentru argumentele ce succed: Fapta pentru care a fost întocmit procesul-verbal de contravenție contestat în prezenta cauză este reglementată și sancționată de art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002, conform căruia „fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amenda". Potrivit art. 10 din același act normativ, „contravențiilor prevăzute la art. 8 le sunt aplicabile dispozițiile O.G.
nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. Dispozițiile art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 stabilesc competentă teritorial a soluționa plângerea împotriva procesului-verbal de contravenție judecătoria în a cărei rază s-a săvârșit contravenția. In speță, din verificările efectuate cu prilejul cercetării cauzei la Judecătoria Pătârlagele a rezultat că locul constatării contravenției este localitatea Măgura, județul Ilfov, DN 1 km 18+100, iar pe DN 1 km 18+100 se află punctul de control Măgura, aflat, la rândul său, pe raza comunei Balotești, județul Ilfov. Ambele instanțe și-au motivat soluțiile pronunțate în temeiul art. 32 alin. (2) al O.G. nr. 2/2001, potrivit cu care plângerea, împreună cu dosarul cauzei, se trimit de îndată judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.
Se reține că fapta de a circula fără o rovinieta valabilă reprezintă o contravenție continuă, reglementată, sub aspectul prescrierii acțiunii, prin dispozițiile art. 13 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, întrucât ne găsim în situația în care încălcarea obligației legale durează în timp. Ca atare, data de la care se consideră săvârșită o contravenție continuă, în funcție de care se poate determina și locul săvârșirii, ca element raportat la care se apreciază asupra competenței teritoriale, este cea a constatării ei prin consemnarea în procesul-verbal. Dat fiind că în cauză săvârșirea faptei contravenționale a avut loc pe raza județului Ilfov, competența de soluționare a plângerii împotriva procesului-verbal de contravenție aparține Judecătoriei Buftea.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
D ECIDE Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 mai 2011.