ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6053/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia nr. 145R din 29 ianuarie 2010 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins ca nefondată contestația în anulare formulată de L.M.N., împotriva deciziei nr. 240 din 10 februarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, și a obligat contestatorul la 500 lei cheltuieli de judecată către intimata R.I.L. Pentru a pronunța această decizie, instanța a reținut că prin decizia civilă nr. 240 din 10 februarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuientul L.M.N., împotriva deciziei nr. 482 din 12 martie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, reținându-se că nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 322 alin. (1) C. proc.

civ., hotărârea atacată nefiind susceptibilă de revizuire, întrucât nu evocă fondul. Împotriva acestei decizii, L.M.N. a formulat contestație în anulare, invocând prevederile art. 317 și art. 318 C. proc. civ. Instanța, analizând motivele invocate de contestator prin prisma dispozițiilor legale citate, a reținut că acestea nu se încadrează în ipotezele prevăzute de art. 317 C. proc. civ., iar art. 318 C. proc. civ., care reglementează contestația în anulare specială, nu este incident deoarece acesta reglementează posibilitatea contestării hotărârilor instanțelor de recurs, or, în cauză contestația în anulare a fost formulată împotriva unei decizii date de o instanță de revizuire. Instanța a mai reținut, din perspectiva dispozițiilor art. 317 C. proc.

civ., în ce privește motivul invocat în sensul că au fost încălcate normele de ordine publică referitoare la competența, întrucât instanța de revizuire a nesocotit cererea de strămutare a cauzei și a judecat cauza fără să aștepte soluționarea acestei cereri de către Înalta Curte de Casație și Justiție, acesta nu poate fi încadrat în prevederile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., întrucât textul enunțat are în vedere încălcarea normelor de competență generală, materială și teritorială exclusivă, prevăzute de art. 159 C. proc. civ., ci nu se referă la ipoteza menționată de contestator. Cu privire la motivul invocat de contestator referitor la faptul că instanța a pronunțat hotărârea fără a efectua în cauză citarea în calitate de pârâtă a numitei B.L.L., instanța a reținut că nu poate fi primit, pentru a fi incidente dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc.

civ., întrucât este necesar ca procedura de chemare pentru termenul când a avut loc judecata pricinii, să nu fi fost legal îndeplinită față de partea care ulterior uzează de această cale extraordinară de atac (în speță, contestatorul), iar nu față de o altă parte din proces, și cu atât mi puțin, față de o persoană care nu a avut calitatea de parte în proces. Instanța a apreciat că soluția se impune ca atare, întrucât nerespectarea dispozițiilor referitoare la procedura de citare este sancționată, potrivit art. 108 C. proc. civ., cu nulitatea relativă (având în vedere interesul particular protejat prin norma legală), astfel că poate fi invocată, inclusiv în cadrul contestației în anulare, numai de partea vătămată de îndeplinirea nelegală a actului procedural, aceasta fiind singura interesată a o invoca.

Susținerile contestatorului în sensul că instanța a nesocotit dreptul său la apărare, a nesocotit probele și a reținut în mod eronat că nu s-a evocat fondul prin decizia instanței de recurs a cărei revizuire s-a solicitat, au fost, de asemenea, înlăturate, întrucât aceste critici nu pot fi valorificate pe calea contestației în anulare, această cale extraordinară de atac, de retractare, exercitându-se numai în cazurile prevăzute limitativ de art. 317 pct. 1 și 2, ca și de art. 318 C. proc. civ. La termenul de azi, 12 noiembrie 2010, Înalta Curte a invocat excepția inadmisibilității recursului în raport de dispozițiile art. 320 alin. (3) C. proc. civ., reținând cauza spre soluționare pe acest aspect.

Față de excepția invocată din oficiu, Înalta Curte apreciază că este întemeiată și o va admite ca atare, pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 320 alin. (3) C. proc. civ. hotărârea dată în contestație în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată. În speță, decizia atacată este o decizie irevocabilă, prin care s-a soluționat contestația în anulare formulată de L.M.N. împotriva deciziei civile nr. 240 din 10 februarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. Ca atare, decizia împotriva căreia s-a declarat recurs, fiind irevocabilă, conform dispozițiilor art. 377 alin. (2) C. proc. civ. nu mai poate fi atacată cu recurs, motiv pentru care acesta se impune a fi respins ca inadmisibil, având în vedere și dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc.

civ. Conform dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ. „Partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”. Regula ce guvernează acordarea cheltuielilor de judecată este aceea a culpei procesuale¸or, urmare a respingerii ca inadmisibil a recursului declarat, recurentul este partea în culpă, astfel că se va dispune obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată efectuate de intimată în această etapă procesuală, astfel cum s-a dovedit.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca inadmisibil recursul declarat de contestatorul L.M.N., împotriva deciziei civile nr. 145 R din 29 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Obligă pe recurent la 2.000 lei cheltuieli de judecată către intimata R.I.L. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 noiembrie 2010.