ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6053/2010

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin decizia nr. 145R din 29 ianuarie 2010 Curtea de Apel

București, secția a IV-a civilă, a respins ca nefondată

contestația în anulare formulată de L.M.N., împotriva deciziei nr. 240

din 10 februarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a IV-a civilă, și a obligat contestatorul la 500 lei cheltuieli de

judecată către intimata R.I.L.

Pentru a pronunța această

decizie, instanța a reținut că prin decizia civilă nr. 240

din 10 februarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a IV-a civilă, s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire

formulată de revizuientul L.M.N., împotriva deciziei nr. 482 din 12 martie

2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a

civilă, reținându-se că nu sunt îndeplinite dispozițiile art.

322 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea atacată nefiind

susceptibilă de revizuire, întrucât nu evocă fondul.

Împotriva acestei decizii, L.M.N. a

formulat contestație în anulare, invocând prevederile art. 317 și art.

318 C. proc. civ.

Instanța, analizând motivele

invocate de contestator prin prisma dispozițiilor legale citate, a

reținut că acestea nu se încadrează în ipotezele prevăzute

de art. 317 C. proc. civ., iar art. 318 C. proc. civ., care reglementează

contestația în anulare specială, nu este incident deoarece acesta

reglementează posibilitatea contestării hotărârilor

instanțelor de recurs, or, în cauză contestația în anulare a

fost formulată împotriva unei decizii date de o instanță de

revizuire.

Instanța a mai reținut,

din perspectiva dispozițiilor art. 317 C. proc. civ., în ce privește

motivul invocat în sensul că au fost încălcate normele de ordine

publică referitoare la competența, întrucât instanța de

revizuire a nesocotit cererea de strămutare a cauzei și a judecat

cauza fără să aștepte soluționarea acestei cereri de

către Înalta Curte de Casație și Justiție, acesta nu poate

fi încadrat în prevederile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., întrucât

textul enunțat are în vedere încălcarea normelor de

competență generală, materială și teritorială

exclusivă, prevăzute de art. 159 C. proc. civ., ci nu se referă

la ipoteza menționată de contestator.

Cu privire la motivul invocat de

contestator referitor la faptul că instanța a pronunțat hotărârea

fără a efectua în cauză citarea în calitate de pârâtă a

numitei B.L.L., instanța a reținut că nu poate fi primit, pentru

a fi incidente dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.,

întrucât este necesar ca procedura de chemare pentru termenul când a avut loc

judecata pricinii, să nu fi fost legal îndeplinită față de

partea care ulterior uzează de această cale extraordinară de atac

(în speță, contestatorul), iar nu față de o altă parte

din proces, și cu atât mi puțin, față de o persoană

care nu a avut calitatea de parte în proces.

Instanța a apreciat că soluția

se impune ca atare, întrucât nerespectarea dispozițiilor referitoare la

procedura de citare este sancționată, potrivit art. 108 C. proc. civ.,

cu nulitatea relativă (având în vedere interesul particular protejat prin

norma legală), astfel că poate fi invocată, inclusiv în cadrul

contestației în anulare, numai de partea vătămată de

îndeplinirea nelegală a actului procedural, aceasta fiind singura

interesată a o invoca.

Susținerile contestatorului în

sensul că instanța a nesocotit dreptul său la apărare, a

nesocotit probele și a reținut în mod eronat că nu s-a evocat

fondul prin decizia instanței de recurs a cărei revizuire s-a

solicitat, au fost, de asemenea, înlăturate, întrucât aceste critici nu

pot fi valorificate pe calea contestației în anulare, această cale

extraordinară de atac, de retractare, exercitându-se numai în cazurile

prevăzute limitativ de art. 317 pct. 1 și 2, ca și de art. 318 C.

proc. civ.

La termenul de azi, 12 noiembrie

2010, Înalta Curte a invocat excepția inadmisibilității recursului

în raport de dispozițiile art. 320 alin. (3) C. proc. civ., reținând

cauza spre soluționare pe acest aspect.

Față de excepția

invocată din oficiu, Înalta Curte apreciază că este

întemeiată și o va admite ca atare, pentru următoarele

considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 320

alin. (3) C. proc. civ. hotărârea dată în contestație în anulare

este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea

atacată.

În speță, decizia

atacată este o decizie irevocabilă, prin care s-a soluționat

contestația în anulare formulată de L.M.N. împotriva deciziei civile nr.

240 din 10 februarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a IV-a civilă.

Ca atare, decizia împotriva

căreia s-a declarat recurs, fiind irevocabilă, conform

dispozițiilor art. 377 alin. (2) C. proc. civ. nu mai poate fi

atacată cu recurs, motiv pentru care acesta se impune a fi respins ca

inadmisibil, având în vedere și dispozițiile art. 299 alin. (1) C.

proc. civ.

Conform dispozițiilor art. 274 alin.

(1) C. proc. civ. „Partea care cade în pretenții va fi obligată, la

cerere, să plătească cheltuielile de judecată”.

Regula ce guvernează acordarea

cheltuielilor de judecată este aceea a culpei procesuale¸or, urmare a

respingerii ca inadmisibil a recursului declarat, recurentul este partea în

culpă, astfel că se va dispune obligarea acestuia la plata

cheltuielilor de judecată efectuate de intimată în această

etapă procesuală, astfel cum s-a dovedit.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul

declarat de contestatorul L.M.N., împotriva deciziei civile nr. 145 R din 29

ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a

civilă.

Obligă pe recurent la 2.000 lei

cheltuieli de judecată către intimata R.I.L.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 12 noiembrie 2010.