ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2403/2010

Asupra cauzei penale de față,

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 22 din 25 februarie 2010 Curtea de Apel Iași a respins ca neîntemeiată excepția tardivității introducerii plângerii invocată de persoana cercetată P.I. prin apărătorul său.

În baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul N.G. împotriva Rezoluției din 02 noiembrie 2009, dată în dosarul nr. 219/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași.

A menținut rezoluția atacată.

A fost obligat petentul să plătească statului suma de 50 lei cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut următoarele:

La data de 14 iunie 2009 petentul N.G. a formulat plângere penală împotriva notarilor publici P.I., M.R.M., a directorului executiv al Direcției Județene Iași de Evidență a Persoanelor, M.R., cât și a subprefectului A.C.M., prin care solicita efectuarea de cercetări sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzute de art. 246 G.C., neglijență în serviciu prevăzută de art. 249 G.C.

Numitul N.G. a arătat că prin luna februarie 2009 a aflat că în apartamentul său cu nr. 7 din Iași, și-a stabilit domiciliul o altă persoană, respectiv G.C.O., fără să fi avut acordul său. A precizat că anterior a încheiat cu G.C.O. un antecontract de vânzare-cumpărare a acestui apartament, însă ulterior vânzarea nu a mai fost perfectată deoarece promitentul cumpărător G.C.O. nu a achitat nici măcar suma stabilită ca acont al vânzării. A mai arătat persoana vătămată că ulterior G.C.O., i-a cerut actul de proprietate al apartamentului pentru a-și stabili acolo reședința, însă a refuzat să dea curs acestei solicitări, fiind surprins apoi de faptul că susnumitul și-a stabilit totuși reședința în apartamentul său.

În consecință a solicitat lămuriri la Serviciul pentru Evidența Populației din cadrul Consiliului Județean Iași, iar de aici, prin adresa nr. 9005 din 13 aprilie 2009, semnată de directorul executiv M.R.M., i s-a comunicat faptul că apartamentul cu nr. 7 din I., nu este proprietatea sa, iar el locuiește acolo fără forme legale, doar în baza unui antecontract de schimb și că numitul G.C.O. și-a stabilit reședința în locația susmenționată cu acordul proprietarului C.I., proprietar în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 260/2007 la BNP I.P.

Ulterior persoana vătămată a solicitat eliberarea unei copii de pe contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 260/2007 la BNP I.P., însă atât directorul executiv M.R.M., cât și notarul public P.I. au refuzat să dea curs cererii sale.

În urma actelor premergătoare s-a stabilit că între numitul N.G. și numitul G.C.O. s-au încheiat acte juridice, însă acesta din urmă nu a semnat actele în nume propriu, ci în calitate de mandatar al numitului C.I., calitate ce i-a fost conferită de procura autentificată de BNP I.M., prin încheierea nr. 1277 din 14 decembrie 2006 (filele 28, 29).

În baza acestei procuri numitul G.C.O. a cumpărat pentru C.I. apartamentul cu nr. 7 din Iași, de la vânzătoarea A.L., contractul fiind autentificat prin încheierea nr. 1160 din 04 mai 2007 a BNP P.I. (f. 38-40).

Ulterior, la data de 07 februarie 2008, tot la BNP P.I. s-a autentificat prin încheierea nr. 400/2008 un antecontract de schimb de apartamente între N.G. și C.I., reprezentat de G.C.O., apartamentele ce au făcut obiectul antecontractului fiind cel cu nr. 19 situat în Iași, compus din 3 camere respectiv cel cu nr. 7 din Iași, compus din o singură cameră. În antecontract s-a menționat că N.G. a dobândit apartamentul din bd. C. în baza Legii nr. 112/1995 și că numitul C.I. a dobândit apartamentul din str. V. „în baza contractului de vânzare cumpărare, autentificat sub nr. 160/2007 la BNP I.P." (f. 35-37).

Se poate observa că la menționarea actului juridic prin care C.I. a dobândit în proprietate apartamentul său adus la schimb s-a strecurat o eroare materială la indicarea nr. încheierii de autentificare, în sensul că s-a tehnoredactat nr. 160/2007, în vreme ce nr. corect era 1160/2007. Această eroare materială vădită nu are însă nici o consecință juridică, de vreme ce apartamentele au fost corect individualizate.

Ca urmare a diferenței de valoare dintre cele două apartamente părțile au convenit și cu privire la plata unei sulte în valoare totală de 61700 lei, modalitatea de achitare a acesteia fiind următoarea:

- 19.500 lei au fost achitați anterior semnării antecontractului, pentru plata datoriilor restante de la apartamentul numitului N.G.,

- pentru restul sumei, de 42.200 lei, s-a stabilit plata unor rate lunare egale, iar mandatarul G.C.O. s-a obligat, în numele persoanei reprezentate, să achite până la data de 01 aprilie 2008, suma de 1000 dolari SUA.

S-a stipulat în cuprinsul antecontractului și termenul limită până la care actul de schimb trebuie perfectat, aceasta fiind data de 10 februarie 2018.

La data de 19 martie 2008 prin încheierea nr. 12541/2008 la BNP M.R.M. s-a autentificat declarația prin care numitul N.G. a arătat că a primit de la numitul C.I., „prin reprezentantul acestuia", suma de 1000 dolari SUA (f. 25).

Din cele arătate mai sus rezultă că numitul N.G. nu a devenit proprietar al apartamentului din str. V., antecontractul de schimb netransmițând proprietatea asupra apartamentelor copermutanților. În această situație, nu era necesar consimțământul lui N.G. la stabilirea domiciliului lui G.O.V. în apartamentul din str. V., ci consimțământul proprietarului C.I..

Cu adresa nr. 105036 din 23 octombrie 2009 Direcția Locală de Evidență a Persoanelor Iași a trimis copiile documentelor în baza cărora numitul G.C.O. și-a stabilit domiciliul în Iași, regăsindu-se printre aceste documente atât acordul proprietarului apartamentului, C.I. (fila 68 verso), cât și copia contractului de vânzare cumpărare, autentificat sub nr. 1160/2007 la BNP I.P.

Totodată, prin adresa susmenționată s-a precizat că cererea de stabilire a domiciliului a fost aprobată de către comisarul șef de poliție S.V.

Numita M.R.M. a semnat doar adresa nr. 9005 din 13 aprilie 2009 și 9006 din 22 aprilie 2009 (f. 4, 6), prin care persoanei vătămate i s-a comunicat faptul că G.C.O. are domiciliul stabilit în apartamentul din str. V., aflat proprietatea lui C.I. „conform contractului de vânzare cumpărare nr. 260/2007, autentificat la BNP P.I., respectiv adresa cu nr. 9006 din 22 aprilie 2009, prin care persoanei vătămate i s-a comunicat refuzul eliberării unei copii a contractului susmenționat, fiind îndrumată să solicite o astfel de copie la biroul notarial (f. 4, 6). O nouă eroare a apărut la redactarea acestor două adrese în ceea ce privește numărul încheierii de autentificare a contractului de vânzare-cumpărare, fără ca această eroare să afecteze drepturile persoanei vătămate referitoare la apartamentul din str. V., întrucât dreptul de dispoziție asupra apartamentului aparține în continuare proprietarului C.I.

Prin Rezoluția nr. 219/P/2009 din 2 noiembrie 2009 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași a dispus neînceperea urmăririi penale față de numiții P.I., M.R.M., A.C.M. și S.V. sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 246 G.C. întrucât fapta nu există și față de intimata M.R.M. pentru infracțiunea prevăzută de art. 249 G.C., nefiind întrunit conținutul constitutiv al acestei infracțiuni.

Împotriva acestei rezoluții a formulat plângere la procurorul general, care prin rezoluția nr. 969/II/2/2009 din 14 decembrie 2009 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași a respins plângerea petentului N.G. ca neîntemeiată, dispunându-se și comunicarea soluției.

Nemulțumit de modul de soluționare al plângerilor sale, petentul N.G. s-a adresat instanței de judecată, în condițiile art. 278

1

C. proc. pen., arătând că probele aflate la dosar nu au fost corect analizate și solicită începerea urmăririi penale față de persoanele vizate în plângerea sa.

Curtea de Apel Iași, în urma analizei actelor premergătoare efectuate în cauză, a stabilit că notarul public P.I. a autentificat contractul de vânzare/cumpărare 1160, având ca obiect vânzarea de către A.L. a apartamentului situat în Iași, către cumpărătorul C.I. prin mandatarul său G.C.O.

Deci proprietarul acestui apartament era C.I. și faptul că, la data de 07 februarie 2008, același notar autentifică un alt antecontract de schimb de apartamente între petent și C.I., reprezentat de G.C., cu o eroare, constând în consemnarea nr. 160/2007 în loc de 1160/2007, antecontract care are limita de 10 februarie 2018, nu îi conferea petentului și calitatea de proprietar, nefiind transmisă proprietatea în această situație.

Așa fiind, în mod legal i-a fost refuzat petentului N.G. de către M.R.M. și de notarul P.I. eliberarea unor copii de pe acel contract și tot legal directorul executiv și-a dat acordul ca numitul G. să-și stabilească reședința în acel apartament, cerere avizată legal și de comisarul S.V.

Eroarea strecurată de M.R. în adresele de răspuns către petent (160/2007 în loc de 1160/2007) au fost considerate că nu au consecințe juridice care să îi fi încălcat drepturile petentului.

S-a apreciat că subprefectul A.C. a făcut acele xerocopii cu intenția de a cunoaște mai bine problema care trebuia soluționată petentului, iar cât privește pe notarul public M.R., aceasta nu a făcut decât să consemneze declarația părții vătămate, așa încât nu are relevanță juridică dacă banii au fost predați de G.C. sau de soția acestuia.

Instanța de fond a apreciat că persoanele cercetate și-au exercitat atribuțiile de serviciu în conformitate cu legea, nefiind încălcate în vreun fel drepturile petentului.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs petentul N.G. care în motivele de recurs a învederat că face plângere împotriva comportamentului abuziv și nelegal al judecătorului D.A., care a sustras plângerea sa, întrucât la data de 25 februarie 2010 s-a interesat la serviciul arhivă în legătură cu soluția dată în dosarul său, dar i s-a comunicat permanent faptul că nu s-a pronunțat instanța, ulterior la 16 martie 2010 i s-a comunicat sentința și a declarat recurs, deși a constatat că termenul de 10 zile operează de la pronunțare și nu de la comunicare, apreciind că vinovat de această situație este judecătorul D.A.

La termenul de judecată din 17 iunie 2010, petiționarul a precizat că recursul său vizează sentința penală 22 din 25 februarie 2010 a Curții de Apel Iași.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursul petentului, prin prisma motivelor invocate și din oficiu, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen. îl consideră tardiv pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 385

3

alin. (1) C. proc. pen. termenul de recurs este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel [art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen. - text incident în speță - nu stabilește un alt termen de recurs, decât cel de 10 zile, adică „de drept comun”)] Acest termen curge, potrivit art. 385

3

alin. (2) raportat la art. 363 alin. (3) C. proc. pen., de la pronunțare pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunțare și de la comunicare pentru părțile care au lipsit atât la dezbateri cât și la pronunțare.

În speță, hotărârea atacată (sentința penală nr. 22/2010) a fost pronunțată la 25 februarie 2010, în chiar ziua în care avuseseră loc dezbaterile judiciare, la care petentul a fost prezent, împrejurare consemnată în partea introductivă a hotărârii, termenul de recurs de 10 zile curgând de la pronunțarea hotărârii (25 februarie 2010) și se împlinea la 8 martie 2010, ultima zi când petentul putea declara recurs. Recursul a fost declarat însă la 17 martie 2010, cu mult peste termenul de 10 zile prevăzut de lege.

În raport de această dată - 17 martie 2010 - recursul este tardiv și va fi respins ca atare, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. a) teza I C. proc. pen.

Susținerile petentului că soluția nu ar fi fost trecută în condica de ședință și din această cauză a declarat recurs în momentul în care i fost comunicată, sunt lipsite de suport probator.

În consecință, potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat și la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului hotărârii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de petentul N.G. împotriva sentinței penale nr. 22 din 25 februarie 2010 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul petent la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 17 iunie 2010.