ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4101/2009

Deliberând asupra recursului penal de față, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 101 din 15 octombrie 2009, Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul C.I. împotriva rezoluției nr. 117/P/2009 din 19 mai 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de notarul public B.D., rezoluție care a fost menținută. Petentul a fost obligat să plătească 100 RON cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele: Petentul C.I. a formulat plângere împotriva notarului B.D.

sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. Prin plângerea formulată petentul a reclamat faptul că notarul a întocmit la data de 3 aprilie 1991 contractul de vânzare-cumpărare, prin care numitele S.C. și I.L. i-au vândut lui C.M. o casă de locuit și o suprafață de 1.000 m.p. teren, situate în satul M., comuna G., județul Vaslui, fără a solicita relații de la Grefa Tribunalului județului Tutova sau Administrația de Constatări din cadrul Ministerului Finanțelor, verificare ce s-ar fi impus întrucât a fost înregistrat la aceste instituții un act de vânzare din anul 1946, prin care aceleași imobile ar fi fost vândute de numitul C.C.

părinților petentului, C.D. și C.G.C. Prin rezoluția din 19 mai 2009 emisă în Dosarul nr. 117/P/2009, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași a dispus neînceperea urmăririi penale față de notarul public B.D., în temeiul art. 228 alin. (6) C. proc. pen., art. 11 pct. 1 lit. c) și art. 10 lit. g) C. proc. pen. Pentru a dispune astfel, procurorul a reținut că au fost trimise de către Camera Notarilor Publici Iași actele care au stat la baza întocmirii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/1991 la fostul Notariat de Stat Bârlad (între vânzătoarele S.C. și I.L. și cumpărătorul C.M.), precum și copia certificatului de moștenitor nr. y/1990 emis în urma defunctei C.M.

Potrivit acestor, imobilele vândute reprezentau cotele indivize din moștenirea legală de la C.M., fostul Notariat de Stat Bârlad a eliberat certificatul nr. z/1991 din care rezultă că acestea nu erau grevate de sarcini, iar Primăria comunei Gherghești a certificat că nu sunt urmărite conform Decretului nr. 221/1991, fiind achitate taxele și impozitele pentru anul 1991. Pe de altă parte, avându-se în vedere anul în care a fost întocmit contractul de vânzare-cumpărare sus arătat (1991) și momentul formulării prezentei plângeri (1 aprilie 2009), s-a constatat că, sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen., sunt aplicabile în cauză dispozițiile art. 122 lit. d) C. proc. pen. referitoare la prescripția răspunderii penale.

În urma plângerii formulate de petent, soluția adoptată în Dosarul nr. 117/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași a fost supusă controlului procurorului general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași care, prin rezoluția din 17 iunie 2009, a respins ca neîntemeiată plângerea și a menținut rezoluția de neîncepere a urmăririi penale. Fiind învestită cu judecarea plângerii promovate de petentul C.I., în condițiile art. 278 1 C. proc. pen., Curtea a constatat că soluția dată de procuror este legală și temeinică, bazându-se pe o corectă analiză și o justă evaluare a actelor și lucrărilor prin prisma dispozițiilor legale aplicabile. În cadrul actelor premergătoare ce trebuie efectuate în vederea începerii sau nu a urmăririi penale, procurorul a administrat legal un material probator suficient să confirme că, în cauză, există unul din cazurile ce împiedică începerea urmăririi penale, respectiv cel prevăzut de art. 10 lit. g) C. proc.

pen. Împrejurarea că petentul și persoana reclamată nu au fost audiați nu constituie un motiv de nelegalitate, întrucât dispozițiile procedurale nu obligă la audieri în această fază procesuală, iar materialul probator existent la dosar a fost considerat suficient pentru evaluarea plângerii formulate. În raport cu data faptei de natură penală reclamate, cu incriminarea și limitele de pedeapsă prevăzute de lege, s-a reținut corect că s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale, condiție în care, potrivit art. 228 alin. (1) C. proc. pen., nu este legal posibilă începerea urmăririi penale. Dispozițiile art. 11 pct. 1 lit. c) C. proc. pen., reținute de procuror, nu-și găsesc incidența în cauză, ele fiind operante în situația încetării urmăririi penale, însă nu constituie un motiv de nelegalitate, astfel cum susține petentul, câtă vreme s-a constatat în mod corect că a intervenit prescripția răspunderii penale cu consecința neînceperii urmăririi penale.

Prescripția răspunderii penale constituie unul din cazurile în care punerea în mișcare a acțiunii penale este împiedicată iar, în situația în care acțiunea penală a fost pornită procurorul dispune fie clasarea, când nu există învinuit în cauză, fie încetarea urmăririi penale, când există învinuit sau inculpat în cauză. În speța de față procurorul a reținut în mod corect că, fiind împlinit termenul de prescripție, nu poate fi pusă în mișcare acțiunea penală și prin urmare nu este posibilă începerea urmăririi penale, cadru procesual legal în care s-ar putea stabili vinovăția sau nevinovăția persoanei cercetate. De altfel, petentul nu contestă incidența cazului referitor la împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale, însă este nemulțumit de faptul că nu au fost continuate cercetările, nemulțumire neîntemeiată deoarece, potrivit art. 13 alin. (1) C. proc.

pen., în caz de prescripție numai învinuitul sau inculpatul poate cere continuarea procesului penal, iar nu și persoana ce se consideră prejudiciată prin comiterea faptei. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat recurs petentul C.I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Astfel, petentul susține că accesul la justiție a fost împiedicat, întrucât a fost în imposibilitate să completeze materialul probator în faza plângerii în fața instanței. De asemenea, petentul a susținut că intimatul a autentificat contractul de vânzare-cumpărare din 3 aprilie 1991 prin încălcarea dreptului de proprietate al părinților săi, fără a solicita relații cu privire la imobilul înstrăinat de la Grefa Tribunalului Tutova sau de la Ministerul Finanțelor.

Examinând hotărârea pronunțată în cauză sub aspectele invocate de petentul C.I., cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, soluția primei instanțe fiind legală și temeinică. Înalta Curte constată că, soluția de neurmărire penală dată de parchet și menținută de către prima instanță, este legală și temeinică. Astfel, pentru a se putea începe urmărirea penală sunt necesare două condiții. Prima condiție constă în existența acelui minim de date obținute fie direct din sesizarea făcută, fie din actele premergătoare efectuate ulterior, care permit organului de urmărire penală să considere că s-a săvârșit în mod cert o infracțiune.

Cea de a doua condiție necesară începerii urmăririi penale este înscrisă în art. 228 alin. (1) C. proc. pen. și constă în inexistența cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute de art. 10 C. proc. pen., cu excepția celui prevăzut la lit. b 1 ). În cauză corect s-a constatat că a intervenit cazul prevăzut de art. 10 lit. g) C. proc. pen., referitor la prescripția răspunderii penale, caz care a determinat ca în locul începerii urmăririi penale să funcționeze instituția neînceperii urmăririi penale, întrucât acel contract de vânzare-cumpărare din 3 aprilie 1991 a fost autentificat la fostul Notariat de Stat Bîrlad (între vânzătoarele S.C. și I.L. și, respectiv cumpărătorul C.M.), iar plângerea a fost formulată la data de 1 aprilie 2009, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 122 lit. d) C. pen.

Petentului nu i s-a îngrădit accesul la justiție, întrucât în fața primei instanțe acesta a avut posibilitatea să depună noi înscrisuri și să-și facă și apărările necesare. Instituind procedura de la art. 278 1 C. proc. pen. privind accesul liber la justiție, legiuitorul a oferit persoanelor vătămate posibilitatea de a-și apăra interesele și de a solicita înlăturarea unor încălcări ale drepturilor sale, fără însă ca aceasta să constituie o cale de atac paralelă, neprevăzută de dispozițiile legale în vigoare. Mai mult decât atât, chiar în condițiile în care nu ar fi intervenit prescripția răspunderii penale, fapta reclamată de petent nu a fost săvârșită de intimat, notar public, contractul de vânzare-cumpărare a fost autentificat cu respectarea normelor legale în vigoare.

În consecință, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul formulat de petent, în temeiul art. 385 15 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul C.I. împotriva Sentinței penale nr. 101 din 15 octombrie 2009 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 8 decembrie 2009.