ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4101/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4101/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Deliberând asupra recursului penal

de față, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 101 din 15 octombrie 2009, Curtea

de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins ca nefondată plângerea formulată de

petentul C.I. împotriva rezoluției nr. 117/P/2009 din 19 mai 2009 a Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Iași, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi

penale față de notarul public B.D., rezoluție care a fost menținută.

Petentul a fost obligat să plătească

100 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță

a reținut următoarele:

Petentul C.I. a formulat plângere

împotriva notarului B.D. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în

serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen.

Prin plângerea formulată petentul a

reclamat faptul că notarul a întocmit la data de 3 aprilie 1991 contractul de

vânzare-cumpărare, prin care numitele S.C. și I.L. i-au vândut lui C.M. o casă

de locuit și o suprafață de 1.000 m.p. teren, situate în satul M., comuna G.,

județul Vaslui, fără a solicita relații de la Grefa Tribunalului județului

Tutova sau Administrația de Constatări din cadrul Ministerului Finanțelor,

verificare ce s-ar fi impus întrucât a fost înregistrat la aceste instituții un

act de vânzare din anul 1946, prin care aceleași imobile ar fi fost vândute de

numitul C.C. părinților petentului, C.D. și C.G.C.

Prin rezoluția din 19 mai 2009 emisă

în Dosarul nr. 117/P/2009, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași a dispus

neînceperea urmăririi penale față de notarul public B.D., în temeiul art. 228

alin. (6) C. proc. pen., art. 11 pct. 1 lit. c) și art. 10 lit. g) C. proc.

pen.

Pentru a dispune astfel, procurorul

a reținut că au fost trimise de către Camera Notarilor Publici Iași actele care

au stat la baza întocmirii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub

nr. x/1991 la fostul Notariat de Stat Bârlad (între vânzătoarele S.C. și I.L.

și cumpărătorul C.M.), precum și copia certificatului de moștenitor nr. y/1990

emis în urma defunctei C.M.

Potrivit acestor, imobilele vândute

reprezentau cotele indivize din moștenirea legală de la C.M., fostul Notariat

de Stat Bârlad a eliberat certificatul nr. z/1991 din care rezultă că acestea

nu erau grevate de sarcini, iar Primăria comunei Gherghești a certificat că nu

sunt urmărite conform Decretului nr. 221/1991, fiind achitate taxele și

impozitele pentru anul 1991.

Pe de altă parte, avându-se în

vedere anul în care a fost întocmit contractul de vânzare-cumpărare sus arătat

(1991) și momentul formulării prezentei plângeri (1 aprilie 2009), s-a constatat

că, sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen., sunt aplicabile în

cauză dispozițiile art. 122 lit. d) C. proc. pen. referitoare la prescripția

răspunderii penale.

În urma plângerii formulate de

petent, soluția adoptată în Dosarul nr. 117/P/2009 al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Iași a fost supusă controlului procurorului general adjunct al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași care, prin rezoluția din 17 iunie

2009, a respins ca neîntemeiată plângerea și a menținut rezoluția de neîncepere

a urmăririi penale.

Fiind învestită cu judecarea

plângerii promovate de petentul C.I., în condițiile art. 278

1

C.

proc. pen., Curtea a constatat că soluția dată de procuror este legală și

temeinică, bazându-se pe o corectă analiză și o justă evaluare a actelor și

lucrărilor prin prisma dispozițiilor legale aplicabile.

În cadrul actelor premergătoare ce

trebuie efectuate în vederea începerii sau nu a urmăririi penale, procurorul a

administrat legal un material probator suficient să confirme că, în cauză,

există unul din cazurile ce împiedică începerea urmăririi penale, respectiv cel

prevăzut de art. 10 lit. g) C. proc. pen.

Împrejurarea că petentul și persoana

reclamată nu au fost audiați nu constituie un motiv de nelegalitate, întrucât

dispozițiile procedurale nu obligă la audieri în această fază procesuală, iar

materialul probator existent la dosar a fost considerat suficient pentru

evaluarea plângerii formulate.

În raport cu data faptei de natură

penală reclamate, cu incriminarea și limitele de pedeapsă prevăzute de lege,

s-a reținut corect că s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii

penale, condiție în care, potrivit art. 228 alin. (1) C. proc. pen., nu este

legal posibilă începerea urmăririi penale.

Dispozițiile art. 11 pct. 1 lit. c)

C. proc. pen., reținute de procuror, nu-și găsesc incidența în cauză, ele fiind

operante în situația încetării urmăririi penale, însă nu constituie un motiv de

nelegalitate, astfel cum susține petentul, câtă vreme s-a constatat în mod

corect că a intervenit prescripția răspunderii penale cu consecința neînceperii

urmăririi penale.

Prescripția răspunderii penale

constituie unul din cazurile în care punerea în mișcare a acțiunii penale este

împiedicată iar, în situația în care acțiunea penală a fost pornită procurorul

dispune fie clasarea, când nu există învinuit în cauză, fie încetarea urmăririi

penale, când există învinuit sau inculpat în cauză.

În speța de față procurorul a

reținut în mod corect că, fiind împlinit termenul de prescripție, nu poate fi pusă

în mișcare acțiunea penală și prin urmare nu este posibilă începerea urmăririi

penale, cadru procesual legal în care s-ar putea stabili vinovăția sau

nevinovăția persoanei cercetate.

De altfel, petentul nu contestă

incidența cazului referitor la împlinirea termenului de prescripție a

răspunderii penale, însă este nemulțumit de faptul că nu au fost continuate

cercetările, nemulțumire neîntemeiată deoarece, potrivit art. 13 alin. (1) C.

proc. pen., în caz de prescripție numai învinuitul sau inculpatul poate cere

continuarea procesului penal, iar nu și persoana ce se consideră prejudiciată

prin comiterea faptei.

Împotriva acestei sentințe, în

termen legal, a formulat recurs petentul C.I., criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

Astfel, petentul susține că accesul

la justiție a fost împiedicat, întrucât a fost în imposibilitate să completeze

materialul probator în faza plângerii în fața instanței.

De asemenea, petentul a susținut că

intimatul a autentificat contractul de vânzare-cumpărare din 3 aprilie 1991

prin încălcarea dreptului de proprietate al părinților săi, fără a solicita

relații cu privire la imobilul înstrăinat de la Grefa Tribunalului Tutova sau

de la Ministerul Finanțelor.

Examinând hotărârea pronunțată în

cauză sub aspectele invocate de petentul C.I., cât și din oficiu, sub toate

aspectele de fapt și de drept, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, soluția primei

instanțe fiind legală și temeinică.

Înalta Curte constată că, soluția de

neurmărire penală dată de parchet și menținută de către prima instanță, este

legală și temeinică.

Astfel, pentru a se putea începe

urmărirea penală sunt necesare două condiții.

Prima condiție constă în existența

acelui minim de date obținute fie direct din sesizarea făcută, fie din actele

premergătoare efectuate ulterior, care permit organului de urmărire penală să

considere că s-a săvârșit în mod cert o infracțiune.

Cea de a doua condiție necesară

începerii urmăririi penale este înscrisă în art. 228 alin. (1) C. proc. pen. și

constă în inexistența cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii

penale prevăzute de art. 10 C. proc. pen., cu excepția celui prevăzut la lit. b

1

).

În cauză corect s-a constatat că a

intervenit cazul prevăzut de art. 10 lit. g) C. proc. pen., referitor la

prescripția răspunderii penale, caz care a determinat ca în locul începerii

urmăririi penale să funcționeze instituția neînceperii urmăririi penale,

întrucât acel contract de vânzare-cumpărare din 3 aprilie 1991 a fost

autentificat la fostul Notariat de Stat Bîrlad (între vânzătoarele S.C. și I.L.

și, respectiv cumpărătorul C.M.), iar plângerea a fost formulată la data de 1

aprilie 2009, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 122 lit. d) C. pen.

Petentului nu i s-a îngrădit accesul

la justiție, întrucât în fața primei instanțe acesta a avut posibilitatea să

depună noi înscrisuri și să-și facă și apărările necesare.

Instituind procedura de la art. 278

1

C. proc. pen. privind accesul liber la justiție, legiuitorul a oferit

persoanelor vătămate posibilitatea de a-și apăra interesele și de a solicita

înlăturarea unor încălcări ale drepturilor sale, fără însă ca aceasta să

constituie o cale de atac paralelă, neprevăzută de dispozițiile legale în

vigoare.

Mai mult decât atât, chiar în

condițiile în care nu ar fi intervenit prescripția răspunderii penale, fapta

reclamată de petent nu a fost săvârșită de intimat, notar public, contractul de

vânzare-cumpărare a fost autentificat cu respectarea normelor legale în vigoare.

În consecință, având în vedere

considerentele expuse, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul formulat

de petent, în temeiul art. 385

15

pct. 2 lit. b) C. proc. pen.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de petiționarul C.I. împotriva Sentinței penale nr. 101 din 15

octombrie 2009 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul petiționar la

plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi

8 decembrie 2009.