ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3632/2011

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

formulată la data de 14 iunie 2010, reclamanta SC H. SRL Dolj a chemat în

judecată Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj, Direcția Regională pentru

Accize și Operațiuni Vamale Craiova și Autoritatea Națională a Vămilor,

solicitând anularea deciziilor nr. 25 din 4 martie 2009 și nr. 33440 din 18

septembrie 2009 și exonerarea societății de plata obligațiilor fiscale în

valoare de 583.504 lei cu titlu de TVA suplimentar, cu majorările și

penalitățile aferente.

În motivarea cererii,

reclamanta a învederat că organele de control au stabilit în mod eronat că la

calcularea valorii în vamă a bunurilor importate în perioada noiembrie 2005 –

martie 2006 - software pe suporturi informatice – nu a fost luată în

considerare și contravaloarea soft-ului, ci doar a suportului CD-ROM.

S-a precizat de către

reclamantă că la stabilirea ulterioară a obligațiilor reprezentând TVA

suplimentar, pârâtele nu au avut în vedere dispozițiile deciziei nr. 368/1998 a

Direcției Generale a Vămilor prin care s-a lămurit conținutul noțiunii de

valoare în vamă referitor la importul de software, în sensul că se are în

vedere doar costul ori valoarea suportului informatic propriu-zis.

Reclamanta a mai

arătat că pârâtele au făcut aplicarea deciziei nr. 7/2006 a Comisiei

f

iscale

c

entrale care însă nu era incidentă, intrând în vigoare după data

când au avut loc importurile, respectiv după publicarea ei în M.Of. nr. 1043

din 29 decembrie 2006.

Prin sentința nr. 443

din 1 octombrie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea și a dispus anularea actelor

administrative contestate.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că la momentul înregistrării declarațiilor

vamale de import erau în vigoare atât Legea nr. 571/2003 – Codul fiscal - și norma

interpretativă în materie de TVA cuprinsă în decizia nr. 7/2006, cât și decizia

nr. 368/1998 a Direcției Generale a Vămilor.

Întrucât cele două

norme referitoare la determinarea valorii în vamă în cazul importului de

software pe suporturi informatice sunt discordante, instanța de fond a

constatat că în cauză au prioritate reglementările internaționale, respectiv

decizia 4.1 a Comitetului tehnic de evaluare în vamă, constituit în baza art. VII

din Acordul General pentru Tarife și Comerț (G.A.T.T.), ratificat prin Legea

nr. 133/1994.

În acest sens,

instanța a constatat că societatea reclamantă nu datorează TVA și pentru

componenta de soft a mărfurilor importate, obligațiile stabilite nefiind

datorate.

Împotriva sentinței

au declarat recurs, pe de o parte, Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj

cât și, pe de altă parte, Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale

Craiova, în nume propriu și în numele și pentru Autoritatea Națională a

Vămilor.

Astfel, pârâtele au învederat

că instanța de fond a făcut o aplicare greșită a prevederilor legale în materie

de TVA, pentru cele două importuri de software pe suporturi informatice ce au

avut loc în noiembrie 2005 și respectiv, martie 2006.

În acest sens, s-a

arătat că organele ce au efectuat controlul ulterior în materie de taxă pe

valoarea adăugată au aplicat corect dispozițiile Codului fiscal - Legea nr. 571/2003

- potrivit cărora constituie operațiune impozabilă importul de bunuri, baza de impozitare

fiind reprezentată de valoarea în vamă a bunurilor, la care se adaugă taxele

vamale, comisionul vamal, accizele și alte taxe.

Pârâtele au precizat

că norma aplicabilă în cauză este cuprinsă în decizia nr. 7/2006 a Comisiei

c

entrale

f

iscale, care a explicitat importul de software pe suporturi

informatice, în sensul că acesta se consideră import de bunuri, din punctul de

vedere al taxei pe valoarea adăugată. Decizia fiind dată, în explicitarea unor

texte din Codul fiscal, s-a arătat de către pârâte că actul se aplică de la

data intrării în vigoare a Legii nr. 571/2003, fără a se considera că ar

retroactiva.

Referitor la decizia

nr. 368/1998 a Direcției Generale a Vămilor, pârâtele au menționat că aceasta

nu este aplicabilă, în raport de dispozițiile ce reglementează baza de impozitare

pentru TVA cuprinse în Codul fiscal, act normativ de rang superior, care

prevede în art. 1 alin. (3) că, în materie fiscală, dispozițiile sale

prevalează asupra oricăror prevederi din alte acte normative, în caz de

conflict între acestea, aplicându-se cele din Codul fiscal.

În consecință, au

arătat pârâții, pentru stabilirea TVA în vamă aferentă importului de software

pe suporturi informatice, la valoarea în vamă se adaugă și valoarea softului, astfel

încât actele administrative atacate au fost întocmite cu respectarea

prevederilor legale incidente.

Analizând actele și

lucrările dosarului, în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304

și art. 304

1

C. proc. civ., Curtea va constata că recursurile sunt

fondate, urmând a fi admise și a se dispune modificarea sentinței în sensul respingerii

acțiunii ca neîntemeiate.

Astfel, Curtea

constată că instanța de fond a reținut în mod greșit că, în cauză, reclamanta

beneficiază de reglementările internaționale, ca fiind mai favorabile,

respectiv de dispozițiile deciziei nr. 4.1 a Comitetului tehnic de evaluare în

vamă, aprobată prin decizia Direcției Generale a Vămilor nr. 368/1998, normă

potrivit căreia valoarea în vamă a suporturilor informatice, în raport de care

se calculează TVA, nu va cuprinde costul ori valoarea datelor sau instrucțiunilor

pe care le conțin.

La data efectuării

celor două importuri era în vigoare Legea nr. 571/2003 care prevede la art. 1

alin. (3) că, în materie fiscală, dispozițiile Codului fiscal prevalează asupra

oricăror prevederi din alte acte normative, în caz de conflict între acestea aplicându-se

dispozițiile codului.

Or, în cauză,

stabilirea diferențelor de TVA s-a făcut în baza Codului fiscal care prevede la

art. 126 că sunt impozabile operațiunile care constituie sau sunt asimilate cu

o livrare de bunuri, precum și importul de bunuri efectuat în România.

În art. 128 din

același cod se prevede că este considerat livrare de bunuri transferul

dreptului de a dispune de bunuri ca și un proprietar, iar în normele

metodologice de aplicare a acestui text de lege, aprobate prin H.G. nr. 44/2004,

se stipulează că furnizarea de programe informatice standard pe dischetă sau pe

un alt purtător de date constituie livrare de bunuri, programele informatice

standard reprezentând orice software care conține date preînregistrate, este

comercializat ca atare și, după instalare, poate fi utilizat în mod independent

în formatul standard.

Decizia nr. 7/2006 a

Comisiei

c

entrale

f

iscale a explicitat înțelesul art. 128,

art. 129 și art. 131 C. fisc., în sensul că importul de software pe suporturi

informatice se consideră import de bunuri din punctul de vedere al TVA.

Întrucât decizia

susmenționată nu are caracter de sine stătător, nu se poate susține că, prin aplicarea

ei, ar retroactiva, prevederile citate făcând corp comun cu legea în baza

căreia a fost dată, respectiv Codul fiscal, intrat în vigoare la 1 ianuarie

2004.

În acest sens, art. 10

alin. (1) din OMF nr. 877/2005 privind constituirea și atribuțiile Comisiei

centrale fiscale dispune că soluțiile unitare adoptate sunt aplicabile de la

data intrării în vigoare a actului normativ în baza căruia au fost date.

În consecință, Curtea

reține că recalcularea datoriei vamale cu titlu de TVA s-a efectuat cu

respectarea dispozițiilor legale în materie, astfel încât soluția instanței de

fond prin care s-a dispus anularea actelor administrative contestate, este

nelegală și netemeinică.

Față de cele expuse

mai sus, Curtea va admite recursurile formulate și va modifica sentința, în

sensul respingerii acțiunii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Craiova în nume propriu

și pentru Autoritatea Națională a Vămilor și de Direcția Generală a Finanțelor

Publice Dolj împotriva sentinței nr. 443 din 1 octombrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată, în

sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanta SC H. SRL Dolj, ca

neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 22 iunie 2011.