ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4373/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1.Judecata în fața instanței de fond a. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova la 28 octombrie 2009, reclamanta SC H. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Craiova, Autoritatea Națională a Vămilor și D.G.F.P. a Județului Dolj suspendarea executării deciziei nr. 33440 din 18 august 2009 emisă de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Craiova – Serviciul Antifraudă Fiscală și Vamală, până la soluționarea de către instanță a contestației reclamantei împotriva deciziei menționate.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că Decizia din 18 august 2009 a fost emisă în urma unui control vamal ulterior ce a fost concretizat în întocmirea procesului verbal din 18 septembrie 2009. A susținut reclamanta că Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 2189/2006 prin care se aprobă decizia nr. 7/2006 a Comisiei Fiscale Centrale și care reprezintă temeiul legal pe care se sprijină procesul verbal de control, a fost publicat în M. Of. nr. 1043/29.12. 2006, astfel că acesta produce efecte juridice și este aplicabilă doar operațiunilor de import realizate după data de 29 decembrie 2006, neputând retroactiva asupra operațiunilor de import realizate până la data intrării sale în vigoare.

A arătat reclamanta că pentru operațiunile de import din noiembrie 2005 și martie 2006 era în vigoare Decizia nr. 368 din 16 iunie 1998, care nu numai că nu includea în categoria bunurilor purtătoare de T.V.A. a programelor software, dar chiar le excludea în mod expres în măsura în care valoarea era distinctă de cea a suportului informatic, iar aplicarea unei legi pentru fapte juridice anterioare intrării sale în vigoare este inadmisibilă și încalcă principiul constituțional care vizează aplicarea în timp a legii. Aceste împrejurări, a susținut reclamanta, sunt de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ contestat. Cu privire la paguba iminentă s-a arătat că prin punerea în executare a titlurilor executorii suferă un prejudiciu material.

S-a susținut că, întrucât sumele stabilite cu titlu de obligații fiscale suplimentare sunt foarte mari, este imposibil să fie achitate odată, iar blocarea conturilor bancare prin care-și desfășoară activitatea determină blocarea activității întrucât desfășoară o activitate complexă și folosește multe instrumente bancare ca trebuie onorate pentru a nu ajunge la incidente bancare. Reclamanta a precizat că împotriva Deciziei nr. 33440 din 18 august 2009 a formulat în termen legal contestație care în prezent nu este soluționată. Cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

b. Întâmpinarea depusă în cauză Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Craiova a invocat excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Craiova, arătând că în cauza dedusă judecății actul administrativ-fiscal, respectiv Decizia nr. 33440 din 18 septembrie 2009, este emis de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Craiova – Serviciul Antifraudă Fiscală și Vamală, iar soluționarea procedurii prealabile este de competența D.G.F.P. a Județului Dolj, ambele fiind autorități locale, aspecte de natură a atrage competența Tribunalului Dolj în ceea ce privește soluționarea cererii reclamantului. Pe fond, pârâta a susținut că reclamanta SC H. SRL nu a demonstrat existența celor două condiții prevăzute cumulativ de art. 14 din Lg.554/2004.

Astfel, în speță, reclamanta nu a reușit să creeze o îndoială puternică asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ –fiscal, întrucât decizia a fost emisă cu respectarea dispozițiilor legale. În ceea ce privește producerea unei pagube iminente, pârâta a arătat că SC H. SRL nu demonstrează în vreun fel în ce măsură a fost sau ar putea fi prejudiciată prin executarea silită efectuată de autoritatea vamală. 2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 435 din 12 noiembrie 2009, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a admis cererea reclamantei SC H. SRL și a dispus suspendarea executării deciziei nr. 33440 din 18 septembrie 2009 emisă de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Craiova până la pronunțarea instanței de fond.

Pentru a pronunța această hotărâre Curtea s-a declarat competentă a judeca cererea reclamantului față de prevederile art. 10 alin (1) din Legea nr. 554/2004. A arătat Curtea că dacă litigiul privește, pe lângă anularea unui act administrativ, și taxe, impozite, contribuții sau datorii vamale ori accesorii ale acestora, pentru stabilirea competenței materiale a instanței de fond se recurge la criteriul valoric al sumei asupra căreia se poartă litigiul, criteriu expres prevăzut de art. 10 alin. (1) din Lg.554/2004. Pe cale de consecință, Tribunalele soluționează pe fond cererile având ca obiect taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON, Curțile de Apel fiind competente să soluționeze pe fond litigiile cu o valoare mai mare de 500.000 RON.

Cum în speță, datoria vamală și accesoriile acesteia depășesc cuantumul de 500.000 RON, competența de soluționare aparține Curții de Apel Craiova. În ceea ce privește cererea de suspendare, Curtea a arătat că argumentele aduse de reclamantă constituie împrejurări legate de starea de fapt și de drept aparent veridice, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința actelor administrativ – fiscale contestate. Cazul bine justificat derivă și din faptul că procedura administrativă nu este finalizată, iar executarea, înainte de definitivarea acestei proceduri și mai înainte ca justiția să se pronunțe asupra legalității și temeiniciei datoriei constatate prin actul fiscal, constituie un motiv întemeiat la adoptarea soluției de suspendare a executării actului fiscal contestat.

Referitor la existența unei pagube iminente așa cum aceasta este definită în art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, Curtea a reținut că și această condiție este îndeplinită, în speță fiind previzibil prejudiciul material ce se poate produce reclamantei prin executarea de îndată a actului administrativ fiscal în raport de suma reținută prin decizia de impunere raportată la cifra de afaceri a societății reclamante așa cum acesta a fost dovedită în cauză, iar prin executarea de îndată a actului administrativ fiscal a cărei suspendare a executării se solicită s-ar prejudicia grav capacitatea financiară a reclamantei cu repercusiuni evidente asupra posibilității acesteia de a încheia contracte și implicit asupra posibilității reclamantei de a realiza venituri.

3. Cererea de recurs Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Craiova, criticând-o ca nelegală și netemeinică. În motivele de recurs s-a susținut că soluționarea cauzei aparține Tribunalului, în raport de împrejurarea că atât organul emitent cât și cel învestit cu soluționarea plângerii prealabile sunt autorități la nivel local. Un alt motiv de recurs l-a constituit nemotivarea hotărârii, în sensul că nu cuprinde argumentele de fapt și de drept pe care se sprijină sentința, că nu au fost indicate în concret împrejurările din care a rezultat îndeplinirea cerințelor art. 14 din Legea nr. 554/2004 privind cazul bine justificat și paguba iminentă.

Pe fond, s-a arătat că nu sunt îndeplinite condițiile legii pentru suspendarea actului administrativ, în sensul că nu poate fi dedusă o îndoială puternică asupra legalității actului și nici nu s-a probat producerea unei pagube care să nu mai poate fi reparată.

a.Analiza motivelor de recurs Legislația aplicabilă Legea nr. 554/2004- art. 10- ( 1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel . Legea nr. 554/2004, art. 14- (1) În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.

În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate . C. proc. civ. –art. 261- (alin. (5)- Motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Cu privire la necompetența materială a primei instanțe, motivul de recurs este nefondat. Potrivit art. 10 din Legea nr. ,554/2004 competența materială a instanței de contencios administrativ se determină în raport de două criterii, în funcție de obiectul judecății. Astfel, ca regulă generală litigiile care au ca obiect anularea unui act administrativ se judecă de Tribunal sau Curtea de Apel, în raport de rangul autorității emitente, respectiv dacă autoritatea emitentă este un organ local cauza se soluționează de tribunal, iar dacă autoritatea este un organ central, de Curtea de Apel.

Însă, în materia taxelor, impozitelor, contribuțiilor, legiuitorul a instituit criteriul valoric al litigiului, fără să aibă relevanță calitatea de autoritate locală sau centrală a emitentului. Potrivit prevederilor art. 10 din Legea nr. 554/2004, litigiile prind taxe, impozite, contribuții, care au valoare de până la 500.000 RON se judecă de Tribunale, iar cele a căror valoare depășește suma de 500.000 RON se soluționează de Curtea de Apel, indiferent de autoritatea care a emis actul. În ceea ce privește nemotivarea hotărârii Din examinarea hotărârii, se constată că aceasta nu este motivată, așa cum prevede art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Potrivit textului precizat, hotărârea trebuia să cuprindă motivele de fapt și de drept, care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat apărările părților.

În considerarea acestor cerințe legale, judecătorul trebuia să verifice și să motiveze îndeplinirea concretă a celor două condiții prevăzute cumulativ de art. 14 din Legea nr. 554/2004 R, respectiv existența cazului bine justificat și a pagubei iminente ce s-ar putea produce prin executarea actului. Verificarea se impunea ca efect al prevederilor art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 554/2004 R, care definește cazul bine justificat ca fiind împrejurarea de fapt și de drept care este de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, iar paguba iminentă este definită în același text la lit. ș), ca fiind prejudiciul material viitor, dar previzibil.

Așa cum s-a precizat mai sus, hotărârea pronunțată de prima instanță nu este motivată cu privire la îndeplinirea condițiilor legii, judecătorul fondului efectuând numai o analiză sub aspect teoretic al celor două condiții, fără însă a face vreo referire la situația de fapt existentă în cauză. În lipsa motivării îndeplinirii celor două condiții legale, de care este condiționată suspendarea actului administrativ, Înalta Curte nu poate efectua controlul legalității și temeiniciei hotărârii primei instanțe, potrivit argumentelor ce se vor expune în continuare. Căile de atac se exercită de partea nemulțumită de hotărârea instanței și reprezintă mijlocul procesual prin care se realizează, pe calea justiției, protecția dreptului subiectiv sau a interesului.

În sistemul de drept procesual civil român căile de atac constituie un remediu pentru eventualele erori ce se pot strecura într-o hotărâre judecătorească. Motivarea în fapt și în drept este o condiție de esență a hotărârii judecătorești, legiuitorul stabilind în sarcina judecătorului această obligație legală, cu precizarea că judecătorul trebuie să explice părților, atât în fapt , cât și în drept care au fost rațiunile care au determinat adoptarea soluției. În cauza de față, se constată că prima instanță a expus numai sub aspect teoretic condițiile de admisibilitate a cererii de suspendare, fără a verifica dacă în speță sunt întrunite condițiile respective și anume cele referitoare la existența cazului bine justificat și a pagubei iminente, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului pricinii.

Înalta Curte mai precizează că, prin nemotivarea hotărârii, se aduce atingere și prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, respectiv dreptului la un proces echitabil, așa cum a fost consolidat textul în practica Curții Europene a Drepturilor Omului. Potrivit jurisprudenței Curții, care se regăsește și în cauza Albina contra României, noțiunea de proces echitabil este înfrântă atunci când o instanță a motivat pe scurt hotărârea, fără a examina în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse spre analiză. În baza prevederilor art. 11 din Constituția României, tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.

Convenția Europeană a Drepturilor Omului a fost ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, așa încât de la data ratificării face parte din dreptul intern, motiv pentru care judecătorul național are obligația legală de a aplica atât prevederile Convenției, cât și cele ale jurisprudenței Curții, care împreună se constituie în blocul de convenționalitate. Față de considerentele expuse mai sus, Înalta Curte constată că motivul de recurs este întemeiat, ceea ce va conduce la casarea cu trimitere a sentinței, pentru ca instanța de fond să verifice dacă în cauză sunt întrunite concret cerințele art. 14 din Legea nr. 554/2004 R, privind suspendarea actului administrativ, urmând ca hotărârea să fie motivată corespunzător cu cerințele legii, în sensul analizării apărărilor formulate de toate părțile implicate în litigiu.

În rejudecare, în baza art. 129 alin. (5) C. proc. civ., se va pune în vedere părților să propună și să administreze probe de natură a contura existența cazului bine justificat și a pagubei iminente. Având în vedere, atât prevederile art. 261 C. proc. civ., cât și prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Înalta Curte reține că hotărârea primei instanțe este nemotivată, așa încât în baza art. 312 C. proc. civ. și art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recursul va fi admis, se va casa sentința primei instanțe, cu trimitere pentru rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul formulat de către recurenta-pârâtă Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Craiova în nume propriu precum și pentru și în numele Autorității Naționale a Vămilor împotriva sentinței civile nr. 435 din 12 noiembrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 15 octombrie 2010.