ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2873/2009
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2873/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursurilor de față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea
introductivă înregistrată la 6 noiembrie 2007 pe rolul Curții de Apel
București, reclamanta M.W.Z.F.G.M.B.H. S., sucursala Bacău, a chemat în
judecată pe pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția
Generală de Soluționare a Contestațiilor, solicitând instanței ca prin
hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei să emită decizia de
soluționare a contestației formulate împotriva deciziei de regularizare nr.
13988/CUI din 01 august 2007 emisă de Direcția Regională pentru Accize și
Operațiuni Vamale Iași și împotriva Procesului verbal de control nr. 13988/SAV
din 01 august 2007 emis de aceeași autoritate.
În motivarea
acțiunii, reclamanta a arătat că prin actele atacate s-au stabilit în sarcina
sa obligații de plată suplimentare în cuantum total de 788.703 lei.
A precizat reclamanta
că împotriva deciziei a formulat contestație potrivit art. 205 coroborat cu
art. 209 alin. (1) lit. c) din O.G. nr. 92/2003, însă Agenția Națională de
Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, nu a
soluționat contestația în termenul legal, devenind astfel incidente
dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 554/2004 privind refuzul
nejustificat de rezolvare a unei cereri.
La termenul de
judecată din 8 ianuarie 2008 reclamanta a procedat la modificarea acțiunii
introductive de instanță, în sensul completării acesteia cu solicitarea de a se
anula și Decizia nr. 310 din 07 noiembrie 2007 emisă de Agenția Națională de
Administrare Fiscală în îndeplinirea obligației sale de soluționare a
contestației formulate, precum și suspendarea executării actelor administrative
atacate prin prezenta acțiune.
Reclamanta a arătat
că prin decizia în speță s-a respins contestația formulată în ce privește suma
de 670.922 lei, stabilită în legătură cu importul unui CD și a fost suspendat
capătul de contestație privind suma de 17.781 lei stabilită în legătură cu
cheltuielile de transport ale unei turbine, până la pronunțarea unei soluții
definitive pe latură penală sub aspectul realității facturii externe depuse în
vamă.
Reclamanta a susținut
că decizia emisă este nelegală, întrucât, la importul CD-ROM, valoarea în vamă
este determinată numai în funcție de valoarea suportului informatic și nu în
funcție de valoarea datelor pe care acesta le conține, respectiv valoarea
softului.
În ceea ce privește
suspendarea soluționării contestației pentru capătul de cerere privind suma de
17.781 lei, reclamanta apreciază că și aceasta este nelegală, deoarece în cauză
nu sunt aplicabile dispozițiile art. 214 alin. (1) lit. b) C. proc. fisc.
Prin încheierea de
ședință din 4 martie 2008 , în temeiul art. 246 C. proc. civ., instanța a luat
act de renunțarea reclamantei la judecarea cererii de suspendare.
Prin sentința civilă
nr. 1762 din 10 iunie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios
administrativ și fiscal, a fost admisă excepția de prematuritate invocată de pârâta
Agenția Națională de Administrare Fiscală, fiind respinsă în consecință
acțiunea formulată de reclamantă în ceea ce privește suma de 17.781 lei.
Instanța a admis în
parte acțiunea reclamantei astfel cum a fost modificată la 7 decembrie 2007,
anulând în parte procesul verbal de control nr. 13988/SAV din 01 august 2007 și
Decizia nr. 13988/CUI din 01 august 2007 emise de Autoritatea Națională a
Vămilor - Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași, precum și
Decizia nr. 310 din 07 noiembrie 2007 a Agenției Naționale de Administrare
Fiscală în ce privește suma de 670.922 lei.
Pentru a pronunța
această hotărâre, instanța a reținut că prin Procesul verbal și Decizia nr.
13988 din 01 august 2007 s-a reținut de către Direcția Regională pentru Accize
și Operațiuni Vamale Iași obligația de plată la bugetul de stat a sumei de
688.703 lei, constând în taxe vamale, comision vamal și TVA cu majorările de
întârziere aferente pentru softul importat al turbinei de gaze.
La data importului,
15 decembrie 2005, reclamanta a achitat drepturile de import aferente CD-ROM ca
suport informatic, respectiv 7 lei, fără a achita drepturile de import aferente
softului, care se cifrează la 609.990 Euro.
A mai reținut
prima instanță că prin Decizia nr. 368 din 16 iunie 1998 în vigoare la data
importului, s-a stabilit că pentru determinarea valorii în vamă a suporturilor
informatice importate, conținând date sau instrucțiuni, se va ține seama numai
de costul sau de valoarea suportului în format propriu-zis. Valoarea în vamă nu
va cuprinde costul ori valoarea datelor sau instrucțiunilor pe care le conține,
în condițiile în care acest cost ori această valoarea este distinctă de costul
ori de valoarea suportului informatic.
A mai reținut
instanța că prin Ordinul nr. 5720 din 12 aprilie 2006 s-a abrogat această
decizie și s-a emis deciziei Comisiei fiscale centrale nr. 7/2006, aprobată
prin Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 2189 din 19 decembrie 2006,
publicat în M. Of. nr. 1043 din 29 decembrie 2006.
Prin această decizie
se dispune că importul software pe suporturi informatice se consideră import de
bunuri din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată.
Examinând incidența
în cauză a acestei decizii, instanța a apreciat că aceasta își produce efecte
juridice pentru viitor și nu pentru trecut, nefiind aplicabilă la data
importului, când opera decizia nr. 368 din 16 iunie 1998 a Direcției Generale a
Vămilor.
Astfel, nu se poate
reține aplicarea prevederilor Deciziei nr. 7/2006 cu caracter retroactiv, câtă
vreme această explicitare nu era în vigoare și nu era cunoscută.
In ce privește
excepția de prematuritate, prima instanță a constatat că reclamanta nu a
solicitat prin acțiune obligarea la soluționarea capătului 2 de cerere, ci
anularea actelor administrativ fiscale, motiv pentru care nu se poate proceda
la anularea în tot a actelor administrative atacate câtă vreme organul de
soluționare nu s-a pronunțat asupra fondului contestației.
Împotriva acestei
hotărâri au formulat recurs Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni
Vamale Iași, în numele și pentru Autoritatea Națională a Vămilor, precum și
Agenția Națională de Administrare Fiscală, criticând soluția pronunțată pentru
netemeinicie și nelegalitate.
Prin recursul
declarat de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași s-a
susținut că intimata-reclamantă nu se poate prevala de prevederile Deciziei nr.
368/1998, întrucât obligațiile stabilite în sarcina sa sunt reglementate prin
Legea nr. 571/2003.
Potrivit
prevederilor cuprinse în capitolul I, dispozițiile acestui act normativ
prevalează asupra oricăror prevederi din alte acte normative, în caz de
conflict între acestea aplicându-se dispozițiile Codului Fiscal.
Procedura de
determinare a valorii în vamă este cea prevăzută de Acordul privind aplicarea
art. 7 al Acordului General pentru Tarife și Comerț (G.A.T.T.), încheiat la
Geneva la 1 noiembrie 1979, la care România este parte.
Potrivit
dispozițiilor art. 1 din acest act normativ, valoarea în vamă a mărfurilor
importate va fi valoarea de tranzacție, adică prețul efectiv plătit.
A mai susținut
recurenta că pentru lămurirea înțelesului art. 131 din Legea nr. 571/2003 a
fost emisă Decizia Comisiei Fiscale Centrale nr. 7/2006, care precizează că
importul de software pe suporturi informatice se consideră, din punct de vedere
al taxei pe valoarea adăugată, import de bunuri.
Aprecierea instanței
cu privire la decizia în speță este eronată, având în vedere faptul că aceasta
a fost emisă în explicitarea unui text de lege, făcând astfel corp comun cu
legea în baza căreia a fost dată și aplicându-se de la data intrării în vigoare
a legii.
Agenția Națională de
Administrare Fiscală a susținut prin recursul declarat că nu poate fi reținută
motivarea instanței, deoarece produsul importat este un software și nu un
compact disc așa cum susține reclamanta, iar CD-ul pentru care societatea a
înțeles să plătească taxa pe valoare adăugată este doar suportul pe care
produsul a fost importat.
Apreciază
recurenta că reclamanta avea obligația de a plătii TVA și pentru softul
important, întrucât acesta intră în sfera de aplicare a prevederilor art. 128 alin.
(1), art. 129 alin. (1) și art. 131 din Legea nr. 571/2003.
Recurenta a
considerat eronată motivarea instanței cu privire la decizia Comisiei centrale
nr. 7/2006, având în vedere faptul că această decizie este un act pentru
explicitarea unor texte de lege și nu are caracterul unei modificări a actelor
normative în vigoare.
Soluția
instanței de fond este neîntemeiată cu atât mai mult cu cât organul de
soluționare a contestațiilor nu a avut în vedere numai această decizie, ci și
prevederile Codului Fiscal.
Examinând cauza prin
prisma motivelor invocate în recursuri și a apărărilor formulate, ținând seama
de înscrisurile depuse la dosar și de normele aplicabile în materia supusă
analizei, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondat, pentru
considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Prin Decizia pentru
regularizarea situației nr. 139888 din 1 august 2007 emisă în baza procesului
verbal nr. 13988 din 1 august 2008, reprezentanții Direcției Regionale pentru
Accize și Operațiuni Vamale Iași au constatat că societatea intimată a
importat, cu declarația vamală nr. 139382 din 15 decembrie 2005, un CD -ROM cu
un soft pentru turbina de gaze, în valoare totală de 610.000 EURO.
S-a reținut
că valoarea suportului informatic este de 10 EURO, iar la data depunerii
declarației vamale a fost achitată suma de 7 lei, taxă pe valoare adăugată în
vamă, valoarea softului, respectiv 609.990 EURO nefiind inclusă în valoarea în
vamă.
Organele vamale au
apreciat că societatea trebuia să achite la data importului taxa pe valoarea
adăugată aferentă sumei de 609.990 EURO și au stabilit în sarcina acesteia suma
de 423.028 lei, reprezentând taxa pe valoarea adăugată în vamă aferentă
importului CD-ROM - ului.
Potrivit art. 128 alin.
(1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, prin livrare de bunuri se
înțelege orice transfer al dreptului de proprietate asupra bunurilor de la
proprietar către o altă persoană, direct sau prin persoane care acționează în
numele acestuia.
Art. 129 alin. (1)
din același act normativ stipulează că se consideră prestare de servicii orice
operațiune care nu constituie livrare de bunuri.
În conformitate cu
art. 131 alin. (1) cuprins în Capitolul IV "Operațiuni impozabile",
Titlul VI "Taxa pe valoarea adăugată" din Legea nr. 571/2003, cu
modificările și completările ulterioare, în vigoare la data efectuării
operațiunii în speță, în înțelesul acestui titlu se consideră import de bunuri
intrarea de bunuri în România provenind dintr-un alt stat.
Derogările privind
bunurile ce nu se cuprind în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată
sunt prevăzute de alin. (2)-(4) ale aceluiași text de lege și vizează bunurile
aflate în regim vamal suspensiv.
În interpretarea
acestor prevederi precum și a art. 2 din O.U.G. nr. 17/2000, pct. 1.3 din
normele de aplicare aprobate prin H.G. nr. 401/2001 și art. 4 alin. (1) din
Legea nr. 345/2002, a fost emisă Decizia nr. 7/2006 a Comisiei fiscale
centrale, aprobată prin Ordinul nr. 2189/2006 al Ministrului Finanțelor
Publice, care prevede că, din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată,
importul de software pe suporturi informatice se consideră import de bunuri.
Este fără îndoială că
o lege odată adoptată produce efecte numai pentru viitor, însă de la principiul
neretroactivității consacrat prin Constituția României s-au impus două mari
excepții, și anume cea privind aplicarea legii penale mai favorabile și normele
interpretative.
Ipoteza normei
interpretative nu este, în fond, o excepție de la neretroactivitatea legii,
întrucât interpretarea general-obligatorie, ca orice interpretare de altfel,
lămurește înțelesul normei interpretate, îl clarifică în funcție de
diversitatea situațiilor pe care norma interpretată le reglementează.
Așadar, prin
interpretare se explicitează conținutul pe care norma l-a avut
ab initio
,
scopul acesteia fiind acela de a curma conflictele de interpretare, produse sau
posibile.
Decizia nr.
7/2006 a Comisiei fiscale centrale reprezintă o normă interpretativă, astfel
încât concluzia primei instanțe în sensul neaplicării acesteia în speța dedusă
judecății este eronată.
Pe de altă
parte, Decizia nr. 368/1998, anterioară Legii nr. 571/2003, nu poate fi
reținută în soluționarea cauzei, în caz contrar aducându-se atingere
principiului supremației legii, potrivit căruia legea nu trebuie să corespundă
niciunei alte norme, în afară de cele cuprinse în Constituție, iar toate
celelalte acte juridice emise de organele statului nu pot să o abroge, modifice
sau să deroge de la aceasta.
Cu alte
cuvinte, legea, elaborată în conformitate și în spiritul Constituției, este
superioară juridic tuturor actelor normative existente.
Obligația de plată a
fost stabilită în sarcină reclamantei cu aplicarea prevederilor Legii nr.
571/2003 privind Codul Fiscal, astfel încât nu se poate reține că prin Decizia
nr. 368/1998 s-ar fi instituit o derogare de la prevederile acesteia.
Pentru considerentele
arătate, Înalta Curte apreciază că actele atacate de către reclamantă au fost
emise cu respectarea prevederilor legale aplicabile, stabilindu-se în mod
corect în sarcina acesteia suma de plată reprezentând taxa pe valoarea adăugată
în vamă aferentă importului în speță și majorări de întârziere aferente.
În concluzie, rezultă
că instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală și, în
temeiul art. 312 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ., recursurile vor fi
admise, sentința atacată va fi casată, iar pe fond, va fi respinsă acțiunea
reclamantei.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de
Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași, în numele și pentru
Autoritatea Națională a Vămilor și Agenția Națională de Administrare Fiscală
împotriva sentinței civile nr. 1762 din 10 iunie 2008 a Curții de Apel
București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal.
Casează
sentința atacată și pe fond respinge acțiunea formulată de reclamanta M.W.Z.F.G.M.B.H.
S., sucursala Bacău, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 mai 2009.