ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1233/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți la 30 iunie 2011 reclamanta F.G. în contradictoriu cu pârâtul F.C. a solicitat să fie recunoscută de Statul Român hotărârea pronunțată de Judecătoria de Primă Instanță și Instrucție nr. 7 Leganes (Madrid) Spania în dosarul de divorț contencios nr. 161/2008. În motivarea cererii reclamanta a susținut că prin hotărârea a cărei recunoaștere se solicită s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiată cu pârâtul la data de 04 noiembrie 1995, i-au fost încredințați spre creștere și educare minorii C. (1995) și C.A. (1997) rezultați din această căsătorie și fiind obligat pârâtul la plata unei contribuții lunare în cuantum de 150 euro pentru fiecare minor.

În drept a invocat dispozițiile Regulamentului 2201/2003, Legea nr. 105/1992 și art. 109 C. proc. civ. Cauza a fost dezbătută la Judecătoria de Primă Instanță și Instrucție nr. 7 Leganes (Madrid) Spania la data de 29 septembrie 2009. În dovedirea cererii reclamanta a depus la dosar copia hotărârii pronunțată de Judecătoria de Primă Instanță și Instrucție nr. 7 Leganes (Madrid) Spania în dosarul de divorț contencios nr. 161/2008, apostilată și traducerea legalizată, procura judiciară și împuternicirea avocațială. Tribunalul Mehedinți prin sentința civilă nr. 133/MF din 27 iulie 2011, pronunțată în dosar nr. 4868/101/2011 a admis cererea formulată de reclamanta F.G., în contradictoriu cu pârâtul F.C., având ca obiect exequator (recunoașterea înscrisurilor și hotărârilor străine).

A dispus recunoașterea hotărârii pronunțată de Judecătoria de Primă Instanță și Instrucție nr. 7 Leganes (Madrid) Spania în dosarul de divorț contencios nr. 161/2008, cu toate drepturile ce decurg din legea română. Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a reținut următoarele : Din examinarea înscrisurilor depuse la dosar s-a constatat că prin sentința de divorț pronunțată de către Judecătoria de Primă Instanță și Instrucție nr. 7 Leganes (Madrid) Spania în dosarul de divorț contencios nr. 161/2008, s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiată între părți la data de 04 noiembrie 1995; i-au fost încredințați reclamantei, spre creștere și educare, minorii C. (1995) și C.A. (1997) rezultați din această căsătorie, pârâtul fiind obligat la plata unei contribuții lunare în cuantum de 150 Euro pentru fiecare minor.

Conform art. 166 din Legea nr. 105/1992, hotărârile străine sunt recunoscute de plin drept în România, dacă se referă la statutul civil al cetățenilor statului unde au fost pronunțate sau dacă, fiind pronunțate într-un stat terț, au fost recunoscute mai întâi în statul de cetățenie al fiecărei părți. Dispozițiile art. 167 din Legea nr. 105/1992 stipulează că: „Hotărârile referitoare la alte procese decât cele arătate în art. 166 pot fi recunoscute în România, spre a beneficia de puterea lucrului judecat, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: a) hotărârea este definitivă, potrivit legii statului unde a fost pronunțată; b) instanța care a pronunțat-o a avut, potrivit legii menționate, competența să judece procesul; c) există reciprocitate în ce privește efectele hotărârilor străine între România și statul instanței care a pronunțat hotărârea …”.

În speță s-a constatat că sentința susmenționată nu contravine legilor române și în baza dispozițiilor legale anterior menționate s-a dispus admiterea cererii și recunoașterea hotărârii pronunțată de Judecătoria de Primă Instanță și Instrucție nr. 7 Leganes (Madrid) Spania în dosarul de divorț contencios nr. 161/2008, cu toate efectele prevăzute de legea română. Curtea de Apel Craiova, secția I-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 323 de la 6 octombrie 2011 a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul pârât F.C. cu domiciliul în Comuna Rogova, jud. Mehedinți împotriva sentinței civile nr. 133/MF din 27 iulie 2011, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr. 4868/101/2011, în contradictoriu cu intimata reclamantă F.G.

cu domiciliul în comuna Rogova, județ Mehedinți, având ca obiect exequator (recunoașterea înscrisurilor și hotărârilor străine). Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut următoarele: A constatat că în cauză sunt pe deplin incidente prevederile art. 166 din Legea nr. 105/1992, potrivit cărora hotărârile străine sunt recunoscute de plin drept în România, dacă se referă la statutul civil al cetățenilor statului unde au fost pronunțate sau dacă, fiind pronunțate într-un stat terț, au fost recunoscute mai întâi în statul de cetățenie al fiecărei părți, precum și dispozițiile art. 166 din Legea nr. 105/1992, fiind vorba de o hotărâre definitivă, potrivit legii statului unde a fost pronunțată, instanța care a pronunțat-o a avut, potrivit legii menționate, competența să judece procesul și există reciprocitate în ce privește efectele hotărârilor străine între România și statul instanței care a pronunțat hotărârea.

Ca atare, este legală soluția primei instanțe, de admitere a acțiunii cu consecința recunoașterii hotărârii pronunțată de Judecătoria de Primă Instanță și Instrucție nr. 7 Leganes (Madrid) Spania în dosarul de divorț contencios nr. 161/2008, cu toate drepturile ce decurg din legea română. Instanța de apel a reținut că, criticile aduse de apelantul pârât hotărârii străine nu pot fi rezolvate în prezentul cadru procesual, ci doar uzând de căile atac împotriva hotărârii pronunțate în Spania, potrivit legislației acelei țări. De altfel, din modul de formulare a motivelor de apel rezultă că nemulțumirea apelantului pârât vizează cuantumul pensiei de întreținere la care a fost obligat în favoarea celor doi minori rezultați din căsătorie, de 300 euro lunar, susținând că este prea mare în raport de posibilitățile sale de plată, menționând însă că este legal ca hotărârea instanței străine să fie recunoscută.

Împotriva menționatei decizii, a declarat recurs pârâtul F.C., invocând dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie, admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului și respingerea acțiunii reclamantei. Recursul pârâtului F.C., este netimbrat. Pentru termenul de astăzi, recurentul pârât a fost citat cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei și a timbrului judiciar în valoare de 0,15 lei, conform dovezii de comunicare a citației aflată la fila 6 dosar recurs, obligație pe care acesta în mod nejustificat nu și-a îndeplinit-o. Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc.

civ., luând în examinare cu prioritate chestiunea timbrajului, reține că, potrivit art. 1 din Legea nr. 146/1997, cu referite la art. 20 alin. (1) și (2) din aceeași lege taxele de timbru se depun anticipat sau până la termenul de judecată stabilit de instanță. Conform art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice, care se plătesc anticipat, sau în mod excepțional până la termenul stabilit de instanță. Potrivit prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și normelor de aplicare a legii și art. 9 din O.G.

nr. 32/1995, modificate, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru și timbru judiciar, cererea de recurs va fi anulată ca netimbrată. Constatând că cererea de recurs nu a fost timbrată anticipat și nici până la termenul stabilit de instanță, 7 martie 2012, pentru când procedura de citare a fost legal îndeplinită și că în cauză nu operează scutirea legală de la plata taxei de timbru, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. (1) și (3) din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. (1) și (5) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997 și art. 9 din O.G. nr. 32/1995, modificate și să dispună anularea recursului pârâtului, ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Anulează recursul declarat de pârâtul F.C. împotriva deciziei nr. 323 din 6 octombrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, ca netimbrat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 martie 2012.