ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1233/2012
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1233/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea
înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți la 30 iunie 2011 reclamanta F.G.
în contradictoriu cu pârâtul F.C. a solicitat să fie recunoscută de Statul
Român hotărârea pronunțată de Judecătoria de Primă Instanță și Instrucție nr. 7
Leganes (Madrid) Spania în dosarul de divorț contencios nr. 161/2008.
În motivarea cererii
reclamanta a susținut că prin hotărârea a cărei recunoaștere se solicită s-a
dispus desfacerea căsătoriei încheiată cu pârâtul la data de 04 noiembrie 1995,
i-au fost încredințați spre creștere și educare minorii C. (1995) și C.A.
(1997) rezultați din această căsătorie și fiind obligat pârâtul la plata unei
contribuții lunare în cuantum de 150 euro pentru fiecare minor.
În drept a invocat
dispozițiile Regulamentului 2201/2003, Legea nr. 105/1992 și art. 109 C. proc.
civ.
Cauza a fost dezbătută
la Judecătoria de Primă Instanță și Instrucție nr. 7 Leganes (Madrid) Spania la
data de 29 septembrie 2009.
În dovedirea cererii
reclamanta a depus la dosar copia hotărârii pronunțată de Judecătoria de Primă
Instanță și Instrucție nr. 7 Leganes (Madrid) Spania în dosarul de divorț
contencios nr. 161/2008, apostilată și traducerea legalizată, procura judiciară
și împuternicirea avocațială.
Tribunalul Mehedinți
prin sentința civilă nr. 133/MF din 27 iulie 2011, pronunțată în dosar nr. 4868/101/2011
a admis cererea formulată de reclamanta F.G., în contradictoriu cu pârâtul F.C.,
având ca obiect exequator (recunoașterea înscrisurilor și hotărârilor străine).
A dispus
recunoașterea hotărârii pronunțată de Judecătoria de Primă Instanță și
Instrucție nr. 7 Leganes (Madrid) Spania în dosarul de divorț contencios nr.
161/2008, cu toate drepturile ce decurg din legea română.
Pentru a se pronunța
astfel, Tribunalul a reținut următoarele :
Din examinarea
înscrisurilor depuse la dosar s-a constatat că prin sentința de divorț
pronunțată de către Judecătoria de Primă Instanță și Instrucție nr. 7 Leganes
(Madrid) Spania în dosarul de divorț contencios nr. 161/2008, s-a dispus
desfacerea căsătoriei încheiată între părți la data de 04 noiembrie 1995; i-au
fost încredințați reclamantei, spre creștere și educare, minorii C. (1995) și C.A.
(1997) rezultați din această căsătorie, pârâtul fiind obligat la plata unei
contribuții lunare în cuantum de 150 Euro pentru fiecare minor.
Conform art. 166 din
Legea nr. 105/1992, hotărârile străine sunt recunoscute de plin drept în
România, dacă se referă la statutul civil al cetățenilor statului unde au fost
pronunțate sau dacă, fiind pronunțate într-un stat terț, au fost recunoscute
mai întâi în statul de cetățenie al fiecărei părți.
Dispozițiile art. 167
din Legea nr. 105/1992 stipulează că: „Hotărârile referitoare la alte procese
decât cele arătate în
art. 166
pot fi
recunoscute în România, spre a beneficia de puterea lucrului judecat, dacă sunt
îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
a) hotărârea este
definitivă, potrivit legii statului unde a fost pronunțată;
b) instanța care a
pronunțat-o a avut, potrivit legii menționate, competența să judece procesul;
c) există reciprocitate
în ce privește efectele hotărârilor străine între România și statul instanței
care a pronunțat hotărârea …”.
În speță s-a
constatat că sentința susmenționată nu contravine legilor române și în baza
dispozițiilor legale anterior menționate s-a dispus admiterea cererii și
recunoașterea hotărârii pronunțată de Judecătoria de Primă Instanță și
Instrucție nr. 7 Leganes (Madrid) Spania în dosarul de divorț contencios nr.
161/2008, cu toate efectele prevăzute de legea română.
Curtea de Apel
Craiova, secția I-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin
decizia nr. 323 de la 6 octombrie 2011 a respins, ca nefondat, apelul declarat
de apelantul pârât F.C. cu domiciliul în Comuna Rogova, jud. Mehedinți
împotriva sentinței civile nr. 133/MF din 27 iulie 2011, pronunțată de
Tribunalul Mehedinți în dosarul nr. 4868/101/2011, în contradictoriu cu
intimata reclamantă F.G. cu domiciliul în comuna Rogova, județ Mehedinți, având
ca obiect exequator (recunoașterea înscrisurilor și hotărârilor străine).
Pentru a pronunța
această decizie, instanța de apel a reținut următoarele:
A constatat că în
cauză sunt pe deplin incidente prevederile art. 166 din Legea nr. 105/1992,
potrivit cărora hotărârile străine sunt recunoscute de plin drept în România,
dacă se referă la statutul civil al cetățenilor statului unde au fost
pronunțate sau dacă, fiind pronunțate într-un stat terț, au fost recunoscute
mai întâi în statul de cetățenie al fiecărei părți, precum și dispozițiile art.
166 din Legea nr. 105/1992, fiind vorba de o hotărâre definitivă, potrivit
legii statului unde a fost pronunțată, instanța care a pronunțat-o a avut,
potrivit legii menționate, competența să judece procesul și există
reciprocitate în ce privește efectele hotărârilor străine între România și statul
instanței care a pronunțat hotărârea.
Ca atare, este legală
soluția primei instanțe, de admitere a acțiunii cu consecința recunoașterii
hotărârii pronunțată de Judecătoria de Primă Instanță și Instrucție nr. 7
Leganes (Madrid) Spania în dosarul de divorț contencios nr. 161/2008, cu toate
drepturile ce decurg din legea română.
Instanța de apel a
reținut că, criticile aduse de apelantul pârât hotărârii străine nu pot fi
rezolvate în prezentul cadru procesual, ci doar uzând de căile atac împotriva
hotărârii pronunțate în Spania, potrivit legislației acelei țări.
De altfel, din modul
de formulare a motivelor de apel rezultă că nemulțumirea apelantului pârât
vizează cuantumul pensiei de întreținere la care a fost obligat în favoarea
celor doi minori rezultați din căsătorie, de 300 euro lunar, susținând că este
prea mare în raport de posibilitățile sale de plată, menționând însă că este
legal ca hotărârea instanței străine să fie recunoscută.
Împotriva menționatei
decizii, a declarat recurs pârâtul F.C., invocând dispozițiile art. 304 pct. 7,
8, 9 și 10 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în
concluzie, admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii
apelului și respingerea acțiunii reclamantei.
Recursul
pârâtului
F.C.,
este netimbrat.
Pentru
termenul de astăzi, recurentul pârât a fost citat cu mențiunea achitării taxei
judiciare de timbru în cuantum de 4 lei și a timbrului judiciar în valoare de
0,15 lei, conform dovezii de comunicare a citației aflată la fila 6 dosar
recurs, obligație pe care acesta în mod nejustificat nu și-a îndeplinit-o.
Înalta Curte, în
temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., luând în examinare cu
prioritate chestiunea timbrajului, reține că, potrivit art. 1 din Legea nr.
146/1997, cu referite la art. 20 alin. (1) și (2) din aceeași lege taxele de
timbru se depun anticipat sau până la termenul de judecată stabilit de
instanță.
Conform art. 1 din
Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile
introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru
prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice cât și
de persoanele juridice, care se plătesc anticipat, sau în mod excepțional până
la termenul stabilit de instanță.
Potrivit prevederilor
art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și normelor de aplicare a legii și
art. 9 din O.G. nr. 32/1995, modificate, în cazul în care partea nu achită taxa
judiciară de timbru și timbru judiciar, cererea de recurs va fi anulată ca
netimbrată. Constatând că cererea de recurs nu a fost timbrată anticipat și
nici până la termenul stabilit de instanță, 7 martie 2012, pentru când
procedura de citare a fost legal îndeplinită și că în cauză nu operează
scutirea legală de la plata taxei de timbru, Înalta Curte urmează să dea
eficiență dispozițiilor art. 20 alin. (1) și (3) din Legea nr. 146/1997,
respectiv ale art. 35 alin. (1) și (5) din Normele metodologice de aplicare a
Legii nr. 146/1997 și art. 9 din O.G. nr. 32/1995, modificate și să dispună
anularea recursului pârâtului, ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează
recursul declarat de pârâtul F.C. împotriva deciziei nr. 323 din 6 octombrie
2011, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I-a civilă și pentru cauze
cu minori și de familie, ca netimbrat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi
7 martie 2012.