ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4103/2011

Deliberând, în condițiile

art. 256 C. proc. civ., asupra recursurilor de față reține următoarele:

Prin cererea formulată

la data de 15 februarie 2010, reclamanta S.M. a chemat în judecată Statul Român,

reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, pentru a fi obligat la plata sumei

de 500.000 euro, echivalent în RON pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a

strămutării și stabilirii domiciliului forțat în perioada 18 iunie 1951-24

februarie 1956, în localitatea Zagna-Vădeni, jud. Brăila.

În motivarea cererii a

arătat că au fost lăsați în câmp, iar părinții acesteia au săpat un bordei în pământ

pentru a se adăposti, au îndurat frigul, foamea, au fost lipsiți de cele mai elementare

condiții de trai, neavând apă pentru spălat, grupuri sanitare sau asistență medicală.

La întoarcerea acasă,

reclamanta a arătat că a avut probleme la școală, cadrele didactice și ceilalți

copii spunându-i hoață, ciocoi etc.

Prin sentința civilă

nr. 170 din 23 aprilie 2010, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, cererea s-a admis

în parte.

A fost obligat pârâtul

la plata către reclamantă a sumei de 25.000 euro sau echivalentul în RON la momentul

plății, cu titlu de daune morale.

Curtea de Apel Craiova,

secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, învestită cu soluționarea

apelurilor declarate de reclamantă și de pârât, prin decizia nr. 221 din 30 iunie

2010, a respins căile de atac, ca nefondate, pentru argumentele ce urmează:

Potrivit

art. 3 lit. e) din Legea nr. 221/2009, constituie

măsură administrativă cu caracter politic

orice măsură luată de organele fostei Miliții

sau Securității, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu,

internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu,

dacă au fost întemeiate și pe decizia M.A.I. nr. 200/1951, potrivit art. 3 lit.

b) din Legea nr. 221/2009.

În cauză,

reclamanta s-a născut în localitatea Salcia, jud. Mehedinți, fiind dislocată împreună

cu familia în localitatea Zagna, jud. Brăila, prin luarea măsurii administrative

cu caracter politic, în perioada 18 iunie 1951-24 februarie 1955.

Reclamantei

i s-a recunoscut această situație juridică prin hotărârea nr. 112/1990, pronunțată

în baza Decretului-Lege nr. 118/1990, privind pensia aferentă, așa cum s-a stabilit

prin decizia nr. 73441/1991.

Așa

cum rezultă din chiar titlul actului normativ aplicabil în cauză, respectiv

Legea nr. 221/2009, acesta are ca obiect de reglementare, stabilirea unor drepturi

în favoarea persoanelor care au suferit condamnări cu caracter politic și/sau măsuri

administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 06 martie 1945-22 decembrie

1989.

Prin dispozițiile

art. 5 alin. (1) lit. a) se prevede faptul că la dimensionarea cuantumului despăgubirilor

pentru prejudiciul moral, în funcție de circumstanțele cauzei, instanța va ține

seama și de măsurile reparatorii acordate prin Decretul-Lege nr. 118/1990 și O.U.G.

nr. 214/1999. Or, ambele acte normative au ca obiect, fără diferențieri, acordarea

unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice, persoanelor deportate,

respectiv atât persoanelor condamnate politic, cât și persoanelor împotriva cărora

au fost dispuse din motive politice, măsuri administrative abuzive. De asemenea,

s-a avut în vedere că toate aceste persoane s-au împotrivit regimului politic anterior

și au suferit, ca urmare, măsuri abuzive penale sau administrative, care la rândul

lor au produs acestor persoane, prejudicii morale și/sau materiale ce urmează a

fi reparate în mod adecvat.

În ceea ce privește cuantumul

prejudiciului, s-a constatat că acesta a fost corect stabilit de prima instanță,

raportat la măsurile reparatorii deja acordate reclamantei recurente pe toată durata

vieții (pensie), de perioada în care a fost supusă măsurii abuzive și consecințele

efective ale acesteia.

Împotriva deciziei au

declarat recurs ambele părți.

Reclamanta, prin motivele

de recurs ce pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică

decizia pentru nelegalitate, apreciind că instanța nu a avut în vedere criteriile

orientative la stabilirea cuantumului despăgubirilor acordate pentru faptul strămutării.

Pârâtul, prin motivele

de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., invocă

nelegalitatea deciziei sub următoarele aspecte: O.U.G. nr. 214 și Decretul-Lege

nr. 118/1990 au reparat prejudiciile de ordin material și moral, așa încât instanța

trebuia să verifice dacă drepturile primite de reclamant nu au acoperit prejudiciul

moral. În subsidiar se apreciază că daunele morale acordate sunt exagerate și în

condițiile în care instanța nu a manifestat rol activ în sensul de a se verifica

calitatea sa unică de succesor deoarece dispozițiile stabilite prin O.U.G. nr. 62/2010

se referă la totalitatea despăgubirilor acordate succesorilor.

Înalta Curte, analizând

decizia prin prisma criticilor formulate, a probatoriilor administrate și a dispozițiilor

legale incidente în cauză, reține caracterul nefondat al recursurilor pentru argumentele

ce succed.

Repararea daunelor morale

prin despăgubiri bănești ridică problema dificilă a modului și a criteriilor de

apreciere a prejudiciilor morale, cât și a criteriilor de stabilire a indemnizației

destinate reparării acestora, nu atât pentru a repune victima într-o situație similară

celei avute anterior, ci, în special, pentru a-i aduce acesteia satisfacții de ordin

moral, susceptibile de a înlocui valorile de care a fost privată prin strămutarea

suferită.

Aprecierea prejudiciilor

morale nu are la bază criterii exacte, științifice, deoarece există o incompatibilitate

între caracterul moral, nepatrimonial al daunelor și caracterul bănesc, patrimonial

al despăgubirilor.

Așa cum s-a arătat, stabilirea

cuantumului despăgubirii echivalente a unui prejudiciu nepatrimonial include desigur

o doză apreciabilă de arbitrariu, dar ceea ce trebuie evoluat este despăgubirea

care vine să compenseze prejudiciul, iar nu prejudiciul ca atare, fiind necesar

a se face corelare cu importanța prejudiciului moral sub aspectul importanței valorii

morale lezate și a consecințelor negative suferite de cel în cauză pe plan fizic

și psihic asupra demnității, onoarei, cinstei persoanei, libertății de gândire și

conștiință.

În aprecierea importanței

prejudiciului moral trebuie avute în vedere repercusiunile prejudiciului moral asupra

stării generale a sănătății, precum și asupra posibilității persoanei de a se realiza

deplin pe plan social, profesional, precum și în ce măsură i-a fost afectată situația

familiară.

În cauza de față, instanța

superioară de fond a avut în vedere atât măsurile reparatorii acordate deja reclamantei

prin actele normative anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 221/2009 privind

condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora,

pronunțate în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989, perioadă la care a fost

supusă măsurii abuzive – 18 iunie 1951-24 februarie 1956, cât și a consecințelor

efective ale acesteia.

Pârâta invocă drept argument

al reducerii cuantumului despăgubirilor intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 62/2010

ce a stabilit un plafon al despăgubirilor precum și necesitatea stabilirii calității

unice de succesor a persoanei strămutate.

Niciunul din cele două

argumente nu sunt fondate.

Astfel, cum reclamanta

a fost supusă măsurii administrative a strămutării, cererea de chemare în judecată

a fost formulată în nume propriu și nu în calitate de succesoare, așa încât argumentul

referitor la necesitatea dovedirii „calității procesuale active unice” este vădit

străin cauzei.

O.U.G. nr. 62/2010, intrată

în vigoare la 01 iulie 2010, nu își produce niciun efect în privința situației reclamantei

având în vedere că aceasta a intervenit după pronunțarea deciziei recurate și că

art. 1 pct. 1 și art. 2 din Ordonanță au fost declarate neconstituțională prin Decizia

nr. 1354 din 20 octombrie 2010 a Curții Constituționale.

O atare soluție s-ar fi

impus chiar și în absența deciziei Curții Constituționale și din perspectiva normelor

convenționale care reglementează dreptul la respectarea bunului, ordonanța fiind

incompatibilă cu dispozițiile art. 1 alin. (1) din Protocolul nr. 1 adițional la

C.E.D.O., față de împrejurarea că decizia pronunțată în apel estre definitivă și

executorie, potrivit dispozițiilor art. 376 alin. (1) C. proc. civ. dând astfel

naștere unei „valori patrimoniale” în sensul Convenției, care intră în sfera de

protecție a art. 1 din Protocolul nr. 1.

Drept urmare, se constată

că instanța superioară de fond, ținând seama de particularitățile cauzei și a probatoriilor

administrate, a aplicat corect dispozițiile Legii nr. 221/2009.

Pârâtul a invocat drept

motiv de nelegalitate și pct. 8 al art. 304 C. proc. civ., fără a arăta care este

actul juridic dedus judecății, în ce constă eventuala schimbare a naturii sau înțelesului

juridic al acestuia. Simpla afirmare a acestui motiv de modificare nu este suficientă

pentru ca în recurs să se analizeze decizia și din perspectiva pct. 8 al art. 304

C. proc. civ.

Înalta Curte, reținând

că motivele de recurs invocate nu se verifică în cauză, în temeiul dispozițiilor

art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ambele căi de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate

recursurile declarate de reclamanta S.M. și de pârâtul Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Mehedinți împotriva deciziei nr. 221 din 30

iunie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și

de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 mai 2011.