ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 30.03.2017

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 618/2017

HOTĂRÂRE
30.03.2017
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 618/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr. 618/2017

Asupra conflictului de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Lugoj la data de 13 septembrie 2016, sub nr. x/252/2016, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună: desfacerea căsătoriei încheiată la data de 29 septembrie 1986, înregistrată în registrul stării civile din Botoșani din 29 septembrie 1986 din culpa comună a părților; exercitarea exclusivă a autorității părintești de către mamă, cu privire la minorul C., înregistrat în Registrul Stării Civile a Primăriei Municipiului Lugoj din 09 august 2005; stabilirea locuinței minorului C. la mama cu care locuiește de 7 ani în Irlanda la adresa mai sus menționată; obligarea reclamantului la plata unei pensii lunare de întreținere în cuantum de 1/4 din veniturile realizate, conform adeverinței anexate și revenirea pârâtei la numele de „D." purtat anterior căsătoriei.

Având în vedere că minorul părților locuiește din anul 2009 cu mama sa în Irlanda la adresa sus menționată, unde frecventează cursurile școlare, reclamantul a solicitat admiterea cererii așa cum a fost formulată.

În drept, a invocat prevederile art. 373 alin. (1), lit. b), art. 379, 384, 398, art. 400. art. 529 alin. (2) C. civ., art. 934 C. proc. civ.

În probațiune reclamantul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a probei testimoniale cu martorii E. și F.

La data de 10 octombrie 2016 pârâta a formulat întâmpinare prin a care a arătat că este de acord cu acțiunea de divorț formulată de reclamant și că și-a ales domiciliul procesual în Lugoj, jud. Timiș.

De asemenea, a arătat că părțile sunt despărțite în fapt de 7 ani de zile, iar minorul C. locuiește de 7 ani cu pârâta în Irlanda și este înscris la școala din localitatea Portlaoise.

La data de 17 octombrie 2016, reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare prin care a arătat că este de acord cu apărările formulate de pârâtă.

La data de 23 noiembrie 2016, instanța a invocat, din oficiu, excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Lugoj.

Prin sentința civilă nr. 3387 din 7 decembrie 2016, Judecătoria Lugoj

a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 5 București.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că în pricinile referitoare la divorț, competența teritorială este exclusivă, absolută, necompetenta teritorială putând fi invocată, în baza art. 130 alin. (2) C. proc. civ., atât de părți, cât și de instanță, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate.

La data introducerii cererii de chemare în judecată, reclamantul avea locuința în Germania, iar pârâta avea locuința în Irlanda.

În această situație, prima instanță învestită a apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 915 alin. (2) C. proc. civ. și că părțile aveau obligația ca, anterior introducerii cererii de chemare în judecată, să-și fi exprimat un acord expres cu privire la competența teritorială a Judecătoriei Lugoj de a judeca cererea de divorț.

Instanța a reținut că în lipsa unui asemenea acord, competența teritorială exclusivă pentru soluționarea cauzei aparține Judecătoriei sectorului 5 al municipiului București și ca după introducerea cererii de divorț, soții nu mai pot solicita schimbarea competenței instanței de judecată, chiar dacă, intervine un acord expres în acest sens, acest lucru fiind inadmisibil.

Cum părțile nu au făcut dovada existenței unui acord expres cu privire la competența teritorială a Judecătoriei Lugoj de a judeca prezenta cauză, acord dat anterior introducerii cererii de divorț, iar, prin cererea de chemare în judecată formulată, și prin întâmpinarea depusă la dosar, părțile nu au făcut vreo referire ia un asemenea acord, instanța a găsit întemeiată excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Lugoj.

Astfel învestită prin declinare, Judecătoria sectorului 5 București, prin sentința civilă nr. 1125 din 16 februarie 2017

a admis, la rândul său, excepția necompetenței sale teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei în

favoarea judecătoriei Lugoj și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a se pronunța astfel, această instanță a reținut că potrivit art. 915 alin. (2) C. proc. civ., dacă nici reclamantul nici pârâtul nu au locuința în țară, părțile pot conveni să introducă cererea de divorț la orice judecătorie din România. în lipsa unui astfel de acord cererea de divorț fiind de competența Judecătoriei sectorului 5.

Prin urmare, competența Judecătoriei sectorului 5 este în acest caz subsidiară, devenind aplicabilă dacă nu există nici un fel de convenție între părți pentru a lege o altă judecătorie din România.

În cauză, prin cererea de chemare în judecată înregistrată ia data de 13 septembrie 2016 pe rolul Judecătoriei Lugoj, reclamantul și-a exprimat opțiunea ca Judecătoria Lugoj să soluționeze cauza.

La rândul său, prin nota de ședință depusă la data de 29 noiembrie 2016 și anterior verificării competenței de către instanță, pârâta a arătat că este de acord ca acțiunea de divorț să fie soluționată de această instanță.

Prin urmare, la data la care Judecătoria Lugoj a verificat competența sa teritorială, respectiv ia termenul de judecată din data de 07 decembrie 2016, exista acordul expres al părților privind judecarea cauzei de către Judecătoria Lugoj. Acordul expres al părților în sensul alegerii instanței competente nu trebuia încheia! neapărat înainte de introducerea cererii de chemare în judecată atât timp cât acesta putea fi exprimat și verbal în fața instanței de judecată, astfel cum prevede și Decizia nr. 20/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii.

În concluzie, instanța a reținut că părțile au făcut dovada existenței unui acord expres de alegere a competenței Judecătoriei Lugoj, acest acord existând la dosar anterior verificării de către instanță a competenței.

Învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Lugoj, in considerarea celor ce succed:

Dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în căzui declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

Astfel, Înalta Curte reține că Judecătoria Lugoj și Judecătoria sectorului 5 București și-au declinat reciproc competența de soluționare a prezentei cauze, având ca obiect principal cererea de desfacere a căsătorie, formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B.

Înalta Curte reține că arabele instanțe au identificat incidența în cauză a art. 915 alin. (2) C. proc. civ. ce conține dispoziții referitoare la determinarea instanței competente să judece cererea de divorț în situația în care ambele părți nu mai au domiciliul în România.

Se constată că ivirea prezentului conflict de competență este determinată de aprecierile diferite ale celor două instanțe cu privire la momentul în care a fost exprimat acordul expres al părților cu privire la competența teritorială exclusivă a Judecătoriei Lugoj ca instanță competentă să judece pricina, moment în raport de care au decis diferit instanța competentă în soluționarea cererii de divorț.

Judecătoria Lugoj a apreciat că părțile nu au tăcut dovada existenței unui acord expres dat anterior introducerii cererii de divorț cu privire la competența teritorială a Judecătoriei Lugoj de a judeca prezenta cauza și că după introducerea cererii de divorț soții nu mai pot solicita schimbarea competenței instanței de judecată.

Judecătoria sectorului 5 București a reținut că la data la care prima instanță investită și-a verificat competența sa teritorială exista acordul expres al părților privind judecarea cauzei de către Judecătoria Lugoj și că nu era necesar ca acest acord expres al părților să fi fost exprimat anterior demersului juridic.

Potrivii dispozițiilor an. 915 alin. (2) C. proc. civ., dacă nici reclamantul și nici pârâtul nu au locuința în țară, părțile pot conveni să introducă cererea de divorț Ia orice judecătorie din România. În lipsa unui asemenea acord, cererea de divorț este de competența Judecătoriei sectorului 5 al Municipiului București.

Competența teritorială stabilită astfel este, în cazul proceselor referitoare Ia persoane, exclusivă și absolută, astfel cum reiese din interpretarea per a contraria a dispozițiilor art. 126 C. proc. civ. în sensul că părțile pot conveni ca pricinile referitoare la bunuri să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, au competența teritorială.

Astfel, dacă în materia cererilor patrimoniale părțile pot deroga de Ia competența teritorială prevăzută de legea procesuală, în materia cererilor privitoare la persoane competența este obligatorie.

Dispozițiile art. 915 alin. (2) C. proc. civ. nu stabilesc vreo cerință de fond sau de formă, pentru ca manifestarea de voință a părților să producă efectele preconizate de legiuitor.

Prin Decizia nr. 20 din 24 octombrie 2016, pronunțată într-un recurs în interesul legii, publicată in M. Of., Partea I nr. 1049 din 27 decembrie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că este necesar ca acordul părților, prevăzut de art. 915 alin. (2) C. proc. civ., cu privire la alegerea instanței care urmează a soluționa acțiunea de divorț să fie exprimat expres, în formă scrisă, iar, în situația în care litigiul este pendinte, și verbal în fața instanței. în ambele cazuri, manifestarea de voință a părților în sensul opțiunii pentru o

anumită instanță trebuie să rezulte explicit fie din cuprinsul convenției, fie din susținerile formulate în scris sau oral în fața instanței de judecată.

În ceea ce privește acordul de voință al părților cu privire la instanța competentă să judece cererea de divorț, Înalta Curte constată că, prin cererea de chemare în judecată înregistrată în data de 13 septembrie 2016, aflată la fila nr. 5 din dosarul înregistrat pe rolul Judecătoriei Lugoj, reclamantul A. și-a exprimat opțiunea pentru ca cererea de divorț să fie soluționată de Judecătoria Lugoj. Pârâta B., prin întâmpinarea înregistrată în data de 10 octombrie 2016, și-a dat acordul cu privire Ia cererea de divorț, astfel cum a fost formulată, iar, prin nota de ședință din 29 noiembrie 2016, a menționat expres că este de acord ca acțiunea formulată de către reclamant privind desfacerea căsătorie și celelalte capete de cerere să se judece la Judecătoria Lugoj.

Prin urmare, în cauză este întrunit acordul părților la care se referă dispozițiile art. 915 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum acesta a fost interpretat prin Decizia nr. 20 din 24 octombrie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii, obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 517 alin. (4) C. proc. civ.

Raportat la aceste considerente, în conflictul ivit între Judecătoria Lugoj și Judecătoria sectorului 5 București, Înalta Curte urmează a decide că revine Judecătoriei Lugoj competența de soluționare a cauzei.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Lugoj.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 martie 2017.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2017-10-05
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1425/2017
Asupra conflictului negativ de competență, a constatat următoarele: 1. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Lugoj la data de 10.10.2016 sub nr. x/2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., să se dispună: de
ÎCCJ 2019-05-29
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1059/2019
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Arad, la 21 iunie 2018, reclamantul A., a solicitat, în contradictoriu cu B., în temeiul art. 373 lit. b), art. 397, art. 383, art. 400 și art. 402 din C. civ., desfacerea căsătoriei încheiată
ÎCCJ 2016-09-20
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1514/2016
Decizia nr. 1514/2016 Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Judecătoria Vișeu de Sus, jud. Maramureș, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând ca prin hotăr
ÎCCJ 2016-01-21
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 99/2016
Asupra conflictului negativ de competență, reține următoarele: Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 7 ianuarie 2015 pe rolul Judecătoriei Oradea, reclamanta P.A.J. l-a chemat în judecată pe pârâtul P.C.D., solicitând
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2385/2018
Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Galați la data de 23.02.2017, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. ca prin hotărârea ce se va pronunța să
Sursă