ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1514/2016

Decizia nr. 1514/2016 Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Judecătoria Vișeu de Sus, jud. Maramureș, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună să îi revină exercitarea autorității părintești privind pe minorul C., născut la 2 noiembrie 2014, să se stabilească locuința minorului la reclamantă, unde aceasta locuiește în mod statornic și să fie obligat pârâtul la plata unei pensii de întreținere raportat la venitul net pe care acesta îl realizează în Italia, respectiv la suma de 1.255 euro, cu cheltuieli de judecată. Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a arătat că este de acord cu admiterea în parte a acțiunii reclamantei, respectiv cu stabilirea locuinței minorului la reclamantă, însă dorește ca autoritatea părintească să fie exercitată în comun.

Pârâtul a precizat că a promovat acțiune de divorț, ce face obiectul Dosarului nr. x/252/2015, aflat pe rolul Judecătoriei Lugoj și a solicitat conexarea cu dosarul de divorț. Prin sentința civilă nr. 829 din 14 aprilie 2016, Judecătoria Vișeu de Sus a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Lugoj. Pentru a pronunța această hotărâre, Judecătoria Vișeu de Sus a reținut că acțiunea de divorț a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Lugoj anterior înregistrării prezentei acțiuni și că părțile au avut ultimul domiciliu comun în comuna Bîrna, jud. Timiș, localitate aflată în circumscripția instanței menționate (Judecătoria Lugoj).

S-a avut în vedere că anterior cererii de divorț nu a fost stabilită locuința minorului, motiv pentru care s-a apreciat că nu se poate da eficiență art. 114 C. proc. civ. Prin urmare, s-a considerat că, în conformitate cu dispozițiile art. 123 C. proc. civ., potrivit cărora cererile accesorii, adiționale, precum și cererile incidentale se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competența materială sau teritorială a altei instanțe, instanța competentă să judece cauza este instanța învestită cu cererea de divorț, normele menționate fiind imperative și impunând o competență teritorială exclusivă, în sensul prevederilor art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., pe care părțile nu o pot înlătura.

Judecătoria Lugoj, prin sentința civilă nr. 1761 din 15 iunie 2016, a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Lugoj, invocată din oficiu, a declinat competența de judecare a cererii în favoarea Judecătoriei Vișeu de Sus și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență. Prin considerentele sentinței menționate, Judecătoria Lugoj a reținut că acțiunea reclamantei, prin care s-a solicitat exercitarea autorității părintești și stabilirea domiciliului minorului, este o cerere în materie de ocrotire a persoanei fizice-minor, astfel încât sunt aplicabile dispozițiile art. 107 alin. (1) C. proc.

civ., potrivit cărora competența revine instanței în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul minorul, ca și persoană ocrotită. S-a reținut că sunt incidente dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. și ale art. 114 C. proc. civ., motiv pentru care competența revine Judecătoriei Vișeu de Sus, în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința minorul C., născut la 2 noiembrie2014, care la data introducerii cererii, locuia în Borșa, la domiciliul reclamantei, astfel cum rezultă din probele administrate. În ceea ce privește incidența în cauză a art. 139 C. proc. civ., această instanță a reținut că excepția conexității poate fi pusă în discuția părților numai după stabilirea instanței competente din punct de vedere teritorial să soluționeze prezenta cauză.

Învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență, Înalta Curte va constata că în cauză competența soluționării cererii reclamantei revine Judecătoriei Vișeu de Sus pentru următoarele considerente: Conform dispozițiilor art. 114 alin. (1) C. proc. civ. „cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de Codul civil în competența instanței de tutelă și de familie se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită”. Cererea vizând ocrotirea minorului prin părinți se circumscrie sferei cererilor privind „ocrotirea persoanei fizice”, în sensul art. 106 alin. (1) teza I C. proc. civ., respectiv cereri ce decurg din autoritatea părintească reglementată de Titlul IV din Cartea a II-a „Despre familie” a C. civ.

Dispozițiile art. 107 C. civ. stabilesc regula generală în materie de competență teritorială, astfel că în cazul în care se constată existența unei norme speciale se va acorda eficiență acesteia din urmă în virtutea principiului specialia generalibus derogant. Cererea prin care se solicită exercitarea autorității părintești și stabilirea domiciliului minorului reprezintă o cerere în materie de ocrotire a persoanei fizice, de competența instanței în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul minorul, ca și persoană ocrotită. În mod evident sunt aplicabile în materie de competență regulile edictate de art. 114 C. civ. În ceea ce privește obligația pârâtului la plata pensiei de întreținere, sunt incidente dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ., care prevăd că „în afara instanțelor prevăzute la art. 107-112, mai este competentă instanța în a cărei circumscripție domiciliază creditorul reclamant, în cererile referitoare la obligația de întreținere (…)”. Or, în condițiile în care reclamanta a optat pentru introducerea cererii de chemare în judecată la instanța de la domiciliul creditorului obligației de întreținere, cauza nu putea fi declinată la instanța de la domiciliul pârâtului, competența fiind legal și definitiv stabilită la prima instanță. În stabilirea instanței competente să judece cauza în primă instanță, Curtea va avea în vedere că, la data introducerii cererii, minorul C., născut la data de 2 noiembrie 2014, locuia în Borșa, la domiciliul reclamantei, situație confirmată de pârât în cuprinsul acțiunii de divorț și de martorul audiat în cauză și constatată prin ancheta socială efectuată de Serviciul Public de Asistență Socială - U.A.T.

Borșa, cât și prin ancheta socială efectuată de Primăria comunei Bîrna, județul Timiș. Prin urmare, competența teritorială revine Judecătoriei Vișeu de Sus în a cărei circumscripție se află localitatea Borșa, județul Maramureș. Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 138 C. proc. civ., va stabili competența soluționării cererii în primă instanță în favoarea Judecătoriei Vișeu de Sus.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Vișeu de Sus. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 septembrie 2016.