ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1514/2016
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1514/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Decizia nr. 1514/2016
Asupra conflictului
negativ de competență de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată
la Judecătoria Vișeu de Sus, jud. Maramureș, reclamanta A. a chemat
în judecată pe pârâtul B., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța
să se dispună să îi revină exercitarea autorității
părintești privind pe minorul C., născut la 2 noiembrie 2014, să
se stabilească locuința minorului la reclamantă, unde aceasta locuiește
în mod statornic și să fie obligat pârâtul la plata unei pensii de întreținere
raportat la venitul net pe care acesta îl realizează în Italia, respectiv la
suma de 1.255 euro, cu cheltuieli de judecată.
Pârâtul a formulat
întâmpinare prin care a arătat că este de acord cu admiterea în parte
a acțiunii reclamantei, respectiv cu stabilirea locuinței minorului la
reclamantă, însă dorește ca autoritatea părintească să
fie exercitată în comun. Pârâtul a precizat că a promovat acțiune
de divorț, ce face obiectul Dosarului nr. x/252/2015, aflat pe rolul Judecătoriei
Lugoj și a solicitat conexarea cu dosarul de divorț.
Prin sentința
civilă nr. 829 din 14 aprilie 2016, Judecătoria Vișeu de Sus a admis
excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu,
și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei
Lugoj.
Pentru a pronunța
această hotărâre, Judecătoria Vișeu de Sus a reținut că
acțiunea de divorț a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei
Lugoj anterior înregistrării prezentei acțiuni și că părțile
au avut ultimul domiciliu comun în comuna Bîrna, jud. Timiș, localitate aflată
în circumscripția instanței menționate (Judecătoria Lugoj).
S-a avut în vedere
că anterior cererii de divorț nu a fost stabilită locuința minorului,
motiv pentru care s-a apreciat că nu se poate da eficiență art. 114
C. proc. civ.
Prin urmare, s-a
considerat că, în conformitate cu dispozițiile art. 123 C. proc. civ.,
potrivit cărora cererile accesorii, adiționale, precum și cererile
incidentale se judecă de instanța competentă pentru cererea principală,
chiar dacă ar fi de competența materială sau teritorială a altei
instanțe, instanța competentă să judece cauza este instanța
învestită cu cererea de divorț, normele menționate fiind imperative
și impunând o competență teritorială exclusivă, în sensul
prevederilor art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., pe care părțile
nu o pot înlătura.
Judecătoria
Lugoj, prin sentința civilă nr. 1761 din 15 iunie 2016, a admis excepția
necompetenței teritoriale a Judecătoriei Lugoj, invocată din oficiu,
a declinat competența de judecare a cererii în favoarea Judecătoriei Vișeu
de Sus și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus
înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru
pronunțarea regulatorului de competență.
Prin considerentele
sentinței menționate, Judecătoria Lugoj a reținut că acțiunea
reclamantei, prin care s-a solicitat exercitarea autorității părintești
și stabilirea domiciliului minorului, este o cerere în materie de ocrotire
a persoanei fizice-minor, astfel încât sunt aplicabile dispozițiile art. 107
alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora competența revine instanței
în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul minorul,
ca și persoană ocrotită.
S-a reținut
că sunt incidente dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 2 C. proc.
civ. și ale art. 114 C. proc. civ., motiv pentru care competența revine
Judecătoriei Vișeu de Sus, în a cărei circumscripție teritorială
își are domiciliul sau reședința minorul C., născut la 2
noiembrie2014, care la data introducerii cererii, locuia în Borșa, la domiciliul
reclamantei, astfel cum rezultă din probele administrate.
În ceea ce privește
incidența în cauză a art. 139 C. proc. civ., această instanță
a reținut că excepția conexității poate fi pusă în
discuția părților numai după stabilirea instanței competente
din punct de vedere teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Învestită
cu soluționarea conflictului negativ de competență, Înalta Curte
va constata că în cauză competența soluționării cererii
reclamantei revine Judecătoriei Vișeu de Sus pentru următoarele considerente:
Conform dispozițiilor
art. 114 alin. (1) C. proc. civ. „cererile privind ocrotirea persoanei fizice date
de Codul civil în competența instanței de tutelă și de familie
se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială
își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită”.
Cererea vizând
ocrotirea minorului prin părinți se circumscrie sferei cererilor privind
„ocrotirea persoanei fizice”, în sensul art. 106 alin. (1) teza I C. proc. civ.,
respectiv cereri ce decurg din autoritatea părintească reglementată
de Titlul IV din Cartea a II-a „Despre familie” a C. civ.
Dispozițiile
art. 107 C. civ. stabilesc regula generală în materie de competență
teritorială, astfel că în cazul în care se constată existența
unei norme speciale se va acorda eficiență acesteia din urmă în virtutea
principiului specialia generalibus derogant.
Cererea prin care
se solicită exercitarea autorității părintești și
stabilirea domiciliului minorului reprezintă o cerere în materie de ocrotire
a persoanei fizice, de competența instanței în a cărei circumscripție
teritorială își are domiciliul minorul, ca și persoană ocrotită.
În mod evident
sunt aplicabile în materie de competență regulile edictate de art. 114
C. civ.
În ceea ce privește
obligația pârâtului la plata pensiei de întreținere, sunt incidente dispozițiile
art. 113 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., care prevăd că „în afara instanțelor
prevăzute la art. 107-112, mai este competentă instanța în a cărei
circumscripție domiciliază creditorul reclamant, în cererile referitoare
la obligația de întreținere (…)”. Or, în condițiile în care reclamanta
a optat pentru introducerea cererii de chemare în judecată la instanța
de la domiciliul creditorului obligației de întreținere, cauza nu putea
fi declinată la instanța de la domiciliul pârâtului, competența fiind
legal și definitiv stabilită la prima instanță.
În stabilirea
instanței competente să judece cauza în primă instanță,
Curtea va avea în vedere că, la data introducerii cererii, minorul C., născut
la data de 2 noiembrie 2014, locuia în Borșa, la domiciliul reclamantei, situație
confirmată de pârât în cuprinsul acțiunii de divorț și de martorul
audiat în cauză și constatată prin ancheta socială efectuată
de Serviciul Public de Asistență Socială - U.A.T. Borșa, cât
și prin ancheta socială efectuată de Primăria comunei Bîrna,
județul Timiș.
Prin urmare, competența
teritorială revine Judecătoriei Vișeu de Sus în a cărei circumscripție
se află localitatea Borșa, județul Maramureș.
Pentru toate aceste
considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 138 C. proc. civ., va stabili competența
soluționării cererii în primă instanță în favoarea Judecătoriei
Vișeu de Sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare
a cauzei în favoarea Judecătoriei Vișeu de Sus.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 20 septembrie 2016.