ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 937/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 937/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra

recursului de față;

În baza

lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 98 din

17 decembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori,

s-a respins plângerea formulată de petenta P.A. împotriva ordonanței nr. 779/II/2/2009

din 28 septembrie 2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel Cluj și a ordonanței nr. 230/P/2009 din 01 septembrie 2009 a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj.

Pentru a

pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că la data de 12 ianuarie

2009, sub nr. 244/P/2009, s-a înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria

Târgu-Mureș plângerea petentei P.A. prin care a solicitat tragerea la

răspundere penală penală a făptuitorilor C.G., pentru comiterea infracțiunii de

fals intelectual, prev. și ped. de art. 289 C. pen. și M.Z. sub aspectul

comiterii infracțiunii de uz de fals, prev. și ped. de art. 291 C. pen.

În motivarea

plângerii, petenta a susținut că făptuitorul C.G., în calitate de inginer

topograf, a întocmit un plan de situație, însoțit de un memoriu tehnic, prin

care atesta nereal faptul că pe str. B. din Tg. Mureș se găsește o parcelă de

teren liber, în suprafață de 433 mp., teren înscris în C.F. Remetea nr. topo

99/2/1, 100/1/2/1 aparținând antecesorilor făptuitorului M.Z., că pe baza

acestor înscrisuri acesta din urmă a solicitat și i s-a admis de către

Prefectura Mureș retrocedarea terenului de mai sus, iar după ce făptuitorul M.Z.

a vândut acest teren petentei și tatălui acesteia P.A., aceștia din urmă au

aflat că suprafața de teren nu coincide cu amplasamentul real, terenul fiind în

folosința altor persoane.

La data de 20

ianuarie 2009, petenta a înregistrat o nouă plângere la Parchetul de pe lângă

Judecătoria Târgu Mureș, înregistrată sub nr. 423/P/2009, prin care a solicitat

cercetarea făptuitorului M.Z. sub aspectul comiterii infracțiunii de

înșelăciune, prev. și ped. de art. 215 C. pen., precum și a făptuitoarei D.L.G.,

avocat în cadrul Baroului Cluj, sub aspectul comiterii infracțiunii de

complicitate la înșelăciune, prev. și ped. de art. 26 raportat la 215 alin. (1),

(2), (3) C. pen.

Cu privire la

făptuitoarea D.L.G., petenta a menționat că, în vederea încheierii contractului

de vânzare-cumpărare cu privire la terenul aparținând făptuitorului M.Z., a

apelat la serviciile acesteia care, în calitate de avocat, i-a dat asigurări cu

privire la corectitudinea înscrisurilor și a întocmit antecontractul de vânzare

cumpărare cu inserarea unor clauze împovărătoare pentru petenta și tatăl ei,

clauze pe care le-au acceptat pentru că nu li s-a explicat conținutul și

consecințele acestora, omițând totodată să indice totalitatea bunurilor care au

făcut obiectul tranzacției, deși au fost incluse în prețul final. A mai

susținut că, în urma verificărilor efectuate ulterior încheierii

antecontractului și achitării sumei de 20.500 euro, s-a constatat că pe str. B.,

iar terenul aparține altor proprietari, unul dintre aceștia, respectiv M.M.,

informând-o pe petentă că este în litigiu cu făptuitorul M.Z. pentru anularea

ordinului prefectului de retrocedare a terenului.

În final,

petenta a menționat că, deși făptuitoarea D.L.G. a asigurat-o că îl va notifica

pe făptuitorul M.Z., prin executor judecătoresc, pentru a se prezenta la locul

de situare a bunurilor pentru predarea acestora, achitând un onorariu de 1100

lei, acest lucru nu s-a întâmplat, pentru că nu a primit vreo copie a acestei

notificări.

Cele două

plângeri au fost conexate la data de 10 martie 2009. Prin ordonanța nr. 244/P/2009

din 18 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș s-a dispus

declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Cluj, având în vedere faptul că făptuitoarea D.L.G. este

avocat și face parte din Baroul Cluj, fiind incidente dispozițiile art. 281 lit.

b) C. proc. pen.

Prin

ordonanța nr. 230/P/2009 din 01 septembrie 2009 a Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Cluj s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de

făptuitoarea D.L.G. sub aspectul comiterii infracțiunii de complicitate la

înșelăciune prev. și ped. de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) C.

pen., disjungerea cauzei privind pe făptuitorii M.Z. și C.G. și declinarea

competenței în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Mureș.

În motivarea

acestei ordonanțe, s-a reținut că în cauză nu sunt întrunite elementele

constitutive ale infracțiunii reclamate, deoarece nu s-a probat acordarea unui

ajutor material sau moral făptuitorului M.Z. în eventualele acțiuni de inducere

în eroare a petentei și tatălui acesteia, făptuitoarea D.L.G. menționând în

contract exact imobilul din extrasul de carte funciară, fără imobilele

edificate, iar pentru a evita vânzarea imobilului către alte persoane a indicat

petentei și tatălui său să noteze actul încheiat în cartea funciară,

ocupându-se personal de aceasta.

S-a mai

reținut că făptuitoarea a uzitat înscisurile puse la dispoziție de petentă și

că pe baza acestora a redactat actul solicitat, fără a vicia acordul de voință

al părților.

Împotriva

ordonanței nr. 230/P/2009 din 01 septembrie 2009 a Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Cluj petenta a formulat plângere, în baza art. 278 C. proc. pen.,

care a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin ordonanța nr. 779/II/2/2009 din 28

septembrie 2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Cluj, cu motivarea că în mod corect s-a stabilit inexistența faptei

imputate făptuitoarei de către petenta P.A.

În

conformitate cu dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., petenta s-a

adresat cu plângere instanței, solicitând desființarea ordonanțelor

procurorului și trimiterea cauzei Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj

pentru redeschiderea urmăririi penale față de intimată, deoarece la dosarul

cauzei există probe certe de vinovăție.

Analizând

plângerea petentei, instanța de fond a reținut că, în fapt, numitul P.A. și

făptuitorul M.Z. s-au cunoscut în Penitenciarul Gherla, în timp ce ambii se

aflau în executarea unor pedepse privative de libertate. În acest context,

făptuitorul M.Z. i-a comunicat numitului P.A. că dorește să vândă un teren de

433 mp. pe care este construit un garaj și un magazin din Tg. Mureș, cei doi

înțelegându-se să tranzacționeze imobilul.

Așa fiind, în

cursul lunii august 2008, când petenta și-a vizitat tatăl, acesta din urmă i-a

solicitat să apeleze la serviciile unui notar în vederea cumpărării terenului.

În vederea

realizării acestui demers, petenta a intrat în posesia documentelor puse la

dispoziție de către făptuitorul M.Z., respectiv: confirmarea de expediere a

ordinului nr. 115/2007 privind trecerea în proprietatea privată a făptuitorului

a suprafeței de 0,0433 ha situate în intravilanul municipiului Tg. Mureș, str.

B., C.F. Remetea nr. Top. 99/2/1, nr. 100/1/2/1, încheierea nr. 33402 din 4

iulie 2007 privind întabularea dreptului de proprietate cu privire la terenul

de mai sus în favoarea făptuitorului, precum și plan tehnic, plan de

amplasament și delimitare a imobilului și corpului de proprietate, plan de

încadrare în zonă întocmite de expetul toografic, făptuitorul C.G.

Deoarece

înscrisurile erau insuficiente pentru încheierea unui contractului în formă

autentică, petenta a apelat la serviciile făptuitoarei D.L.G., avocat în cadrul

Baroului Cluj, în vederea redactării unei promisiuni de vânzare-cumpărare,

căreia i-a pus la dispoziție documentele menționate mai sus și pe baza cărora

făptuitoarea a redactat înscrisul intitulat „Promisiune de

vânzare-cumpărare" din 19 septembrie 2008 în care s-a inserat voința

părților potrivit opțiunilor exprimate, aceștia semnând apoi documentul.

În cuprinsul

documentului se precizează că încheierea în formă autentică a contractului se

va realiza după achitarea integrala a prețului, arătându-se că în situația în

care promitentul vânzător prezintă toate actele necesare transmiterii dreptului

de proprietate și înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate,

părțile se obligă să întreprindă toate demersurile pentru încheierea

contractului în formă autentică, ceea ce demonstrează că petenta avea

cunoștință despre faptul că actele prezentate de făptuitorul M.Z. sunt

insuficiente, asumându-și riscul de a nu se putea încheia contractul în formă

autentică.

În baza

acestei înțelegeri, petenta a achitat un avans în sumă de 20.500 euro.

Ulterior,

petenta a constatat că terenul este proprietatea altei persoane, care l-a

acționat pe făptuitor în judecată pentru anularea ordinului de atribuire a

terenului și că nr. administrativ nici nu există în realitate.

S-a reținut

că, potrivit art. 215 C. pen., constituie infracțiunea de înșelăciune inducerea

în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte

mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține

pentru sine sau pentru altul un folos material injust și dacă s-a pricinuit o

pagubă.

Inducerea sau

menținerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui

contract, săvârșită în așa fel încât, fără această eroare, cel înșelat nu ar fi

încheiat sau executat contractul în condițiile stipulate.

Este complice

persoana care, cu intenție, înlesnește sau ajută în orice mod la săvârșirea

unei fapte prevăzute de legea penală. Este, de asemenea, complice persoana care

promite, înainte sau în timpul săvârșirii faptei, că va tăinui bunurile

provenite din aceasta sau că va favoriza pe făptuitor, chiar dacă după

săvârșirea faptei promisiunea nu este îndeplinită.

A prezenta ca

adevărată o faptă mincinoasă presupune a face să se creadă, a trece drept

reală, existentă, o faptă sau împrejurare care nu există, care a fost

inventată. Dimpotrivă, a prezenta ca mincinoasă o faptă adevărată înseamnă a

face să se creadă ca inexistentă o faptă sau împrejurare care există în

realitate. În ambele ipoteze i se creează celui indus în eroare o falsă

reprezentare a realiatății.

În cauză nu

s-a demonstrat existenta unor indicii de comitere a acestei infracțiuni de

către făptuitoarea D.L.G., respectiv de acordare a unui sprijin material ori

moral pentru inducerea în eroare a petentei de către făptuitorul M.Z., deoarece

din nicio probă nu rezultă faptul că susnumita ar fi avut cunoștință despre

situația juridică reală a terenului. Mai mult, consultanța juridică și

redactarea înscrisului care demonstra voința părților a avut ca fundament

înscrisurile prezentate de petentă, acte provenind de la autoritățile statului

și funcționari publici (instituția prefectului, expert), care nu prezentau

elemente de suspiciune privind emiterea și întocmirea ori conținutul acestora.

Pentru toate

aceste motive, instanța de fond a concluzionat că în mod temeinic și legal s-a

dispus de către procuror neînceperea urmăririi penale față de făptuitoarea D.L.G.,

nedovedindu-se existența indiciilor de comitere a infracțiunii reclamate de

petentă.

Împotriva

acestei sentințe penale, în termen legal, a declarat recurs petenta,

solicitând, în esență, admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea

cauzei la procuror, în vederea completării urmăririi penale, întrucât nu au

fost analizate toate actele aflate la dosarul cauzei, din care rezultă

vinovăția intimatei.

Înalta Curte,

examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și din oficiu,

potrivit dispozițiilor art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., constată

că recursul este nefondat.

În

conformitate cu dispozițiile art. 66 alin. (1) și art. 52 C. proc. pen., precum

și cu cele ale art. 23 alin. (1)

1

din Constituția României, orice

cetățean beneficiază de prezumția de nevinovăție, deschiderea unei proceduri

judiciare penale (prin începerea urmăririi penale) nefiind posibilă decât în

condițiile prevăzute de lege.

Astfel,

potrivit art. 228 alin. (1) C. proc. pen., organul de urmărire penală sesizat

în vreunul din modurile prevăzute de art. 221 C. proc. pen., dispune prin

rezoluție începerea urmăririi penale când din cuprinsul actului de sesizare sau

al actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de

împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute de art. 10 C.

proc. pen. De altfel, în conformitate cu dispozițiile art. 224 alin. (1) C.

proc. pen., în vederea începerii urmăririi penale, organul de urmărire penală

poate efectua acte premergătoare.

În

respectarea acestor dispoziții legale, procurorul a efectuat acte

premergătoare, acte prevăzute de art. 224 alin. (2) C. proc. pen., fiind format

Dosarul penal nr. 230/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj.

În urma

efectuării acestor acte premergătoare, necesare pentru soluționarea plângerii

penale formulată de petentă, dar și pentru a se stabili eventuala incidență a

vreunuia din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale

prevăzute de art. 10 C. proc. pen., nu au fost relevate minime indicii

temeinice - în sensul art. 68

1

C. proc. pen. - care să justifice

presupunerea rezonabilă că persoana față de care s-au efectuat acte

premergătoare a săvârșit, cu vinovăția cerută de lege, faptele expuse în

plângerea penală.

Dimpotrivă,

actele premergătoare efectuate au relevat existența cazului prevăzut de art. 10

lit. a) C. proc. pen., caz care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale.

Afirmațiile

recurentei petente, cu privire la pretinsa săvârșire a infracțiunii de

complicitate la înșelăciune, prev. de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2),

(3) C. pen., de către intimata D.L.G., nu au suport probator, întrucât din

actele premergătoare efectuate în cauză rezultă că la redactarea promisiunii de

vânzare-cumpărare, semnată la 19 septembrie 2008, aceasta a avut în vedere

voința părților, pe care care a atestat-o, în calitate de avocat, neexistând

dovezi că ar fi cunoscut împrejurarea că promitentul - vânzător M.Z. nu era

proprietarul terenului, care a făcut obiectul tranzacției, petenta fiind cea

care a contactat-o pe intimată, punându-i la dispoziție actele pentru

întocmirea înscrisului respectiv.

Astfel, având

în vedere că actele premergătoare nu relevă indicii care să confirme săvârșirea

de către intimată a vreunei fapte penale, iar petenta nu a invocat și depus în

susținerea afirmațiilor sale probe care să ateste o altă situație de fapt decât

cea care rezultă din actele dosarului, soluția de neîncepere a urmăririi penale

dispusă prin ordonanța din 1 septembrie 2009 dată în Dosarul nr. 230/P/2009 al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj este corectă.

În

consecință, respingând plângerea și menținând ordonanța atacată, prima instanță

a pronunțat o hotărâre legală și temeinică.

Pentru

considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 385

15

alin. (1) pct.

1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta

P.A. împotriva sentinței penale nr. 98 din 17 decembrie 2009 a Curții de Apel

Cluj, secția penală și de minori.

Totodată, în

baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta va fi obligată la plata

cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petenta P.A. împotriva sentinței penale nr. 98

din 17 decembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Obligă

recurenta petenta la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 11 martie 2010.