ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1955/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1955/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele
cauzei.
Hotărârea primei
instanțe
Prin Sentința nr. 778 din 10 februarie 2010 a
Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a
fost admisă acțiunea formulată de reclamantul Ministerul Dezvoltării Regionale
și Turismului, în contradictoriu cu pârâta S.C. M. S.R.L. Sighetu Marmației; a
fost obligată pârâta la plata sumei de 10922,02 euro reprezentând finanțare
necuvenită și 83,86 euro dobânzi de întârziere precum și la plata dobânzii
legale până la efectuarea plății și a fost respins capătul de cerere privind
cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunța o
asemenea soluție, prima instanță a reținut că pârâta a beneficiat de un
contract de ajutor financiar nerambursabil care trebuia utilizat pentru punerea
în aplicare a proiectului intitulat “Fabrica de tâmplării și placări din
elemente necovenționale”.
La întocmirea
raportului final s-a constatat că o parte din sume nu au fost utilizate în
totalitate, iar o parte a fost folosită în alte scopuri decât cele prevăzute în
contract, suma de 9207 euro fiind considerată neeligibilă.
Deși pârâta a
considerat că suma de 9207 euro este eligibilă, susținând că utilizarea
sistemului barter nu este interzisă de nicio dispoziție din contractul de
grant, prima instanță a apreciat că orice modificare a contractului, inclusiv a
anexelor, trebuie făcută în scris și face obiectul unui act adițional, așa cum
rezultă din prevederile art. 9 alin. (1) din Anexa II Condițiile generale la
contract.
Cum un astfel de act
nu a fost încheiat, pârâta nu era în drept să efectueze operațiunea de
compensare, sau să considere suma respectivă drept cheltuială eligibilă.
În altă ordine de
idei, prima instanță a reținut că pârâta nu a făcut dovada că ar fi cheltuit
sumele indicate de reclamantă în acțiune, afirmațiile făcute nefiind susținute
de nici un fel de probatoriu cu documente contabile aferente care să dovedească
contrariul.
Referitor la capătul
de cerere privind plata cheltuielilor de judecată, acesta a fost respins
datorită faptului că pârâta nu a dovedit efectuarea unor astfel de cheltuieli,
conform art. 274 C. proc. civ.
Recursul formulat
de recurenta-pârâtă
Împotriva sentinței a
declarat recurs în termenul legal pârâta S.C. M. S.R.L. Sighetu Marmației,
solicitând în temeiul art. 312 C. proc. civ., admiterea recursului, modificarea
sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii.
Procedura în fața
instanței de recurs
Deși legal citată cu
mențiunea de a-și timbra calea de atac exercitată, recurenta-pârâtă S.C. M.
S.R.L. Sighetu Marmației nu și-a îndeplinit această obligație legală.
Intimatul-reclamant
Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului a formulat întâmpinare, prin
care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Așa cum rezultă din
dezbaterile consemnate în practicaua prezentei hotărâri, Înalta Curte a pus în
discuție excepția netimbrării recursului și motivul de ordine publică prevăzut
de art. 304 pct. 3 din C. proc. civ.
II. Considerentele
Înaltei Curți asupra recursului
În temeiul art. 137
alin. (1) C. proc. civ., aplicabil în recurs potrivit art. 316, raportat la
art. 298 C. proc. civ., Înalta Curte va analiza cu prioritate excepția
netimbrării recursului declarat de către pârâta S.C. M. S.R.L. Sighetu
Marmației.
Conform art. 11 alin.
(1) din Legea nr. 146/1997, modificată, cererea de recurs se timbrează cu 50%
din taxa datorată pentru cererea soluționată de prima instanță.
De asemenea, art. 20
alin. (3) din legea în discuție prevede că neîndeplinirea obligației de plată
până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.
În speța de față,
recurenta-pârâtă a fost citată pentru termenul din 01 aprilie 2011 cu mențiunea
de a timbra calea de atac exercitată cu 19,5 RON taxă judiciară de timbru și
0,15 RON timbru judiciar, conform art. 11 din Legea nr. 146/1997 și art. 3
alin. (1) din O.G. nr. 32/1995, dar nu s-a conformat.
Temeiul legal al
soluției adoptate
În consecință, în
temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 9 din O.G. nr.
32/1995, Înalta Curte va anula recursul ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul
declarat de S.C. M. S.R.L. Sighetu Marmației împotriva Sentinței nr. 2493 din
26 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios
administrativ și fiscal, ca netimbrat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 01 aprilie 2011.