ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4183/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4183/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată la data de 19 august
2009, Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului a chemat în judecată SC
I.C. SRL Constanța, solicitând: - constatarea intervenirii rezoluțiunii
contractului de grant X, precum și obligarea pârâtei la restituirea sumei de
21.124 euro, fonduri Phare și 54,06 euro comision bancar, plus dobânda de
întârziere de 3.176,95 euro.
În motivarea cererii,
reclamantul a învederat că pârâta este beneficiara unui împrumut nerambursabil
în vederea implementării proiectului „Realizarea, implementarea și certificarea
sistemelor de management al mediului ISO 14000”.
S-a mai arătat că
pârâta a primit un avans din valoarea totală a finanțării nerambursabile, la
sfârșitul perioadei de implementare nedepunând raporturile tehnice și
financiare la care era obligată și neobținând certificările la care se
angajase.
Prin Sentința civilă
nr. 5075 din 13 septembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a
contencios administrativ și fiscal, a admis excepția invocată de pârâtă privind
autoritatea de lucru judecat și în consecință, a respins acțiunea.
Pentru a pronunța
această hotărâre, instanța a reținut că o acțiune similară a fost soluționată
irevocabil de Judecătoria Sectorului 5 București care, prin Sentința civilă nr.
5783 din 14 septembrie 2007, a respins cererea de obligare a pârâtei la
restituirea finanțării primite în executarea contractului de grant, cu
motivarea că rezilierea contractului nu a operat în mod valabil.
Împotriva sentinței a
declarat recurs Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, criticând-o
pentru nelegalitate și netemeinicie.
Astfel, reclamantul a
învederat că, deși sentința pronunțată de Judecătoria Sector 5 este
irevocabilă, s-a admis în mod eronat excepția autorității de lucru judecat, în
condițiile în care cererile ce formează obiectul celor două cauze nu au același
temei de drept, una având natura juridică a unei acțiuni în realizarea
dreptului, iar cea de-a doua fiind o acțiune în constatare.
Pe de altă parte, a
arătat reclamantul, judecătoria a respins acțiunea ca prematur introdusă, nu
pentru neîndeplinirea condiției punerii în întârziere a debitorului, ci pentru
inexistența unei cereri de reziliere a contractului de grant.
Prin întâmpinare,
pârâta a învederat că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a legii, în
condițiile în care este pusă în discuție aceeași pretenție, între aceleași
părți, având aceeași calitate.
Or, prin Sentința nr.
5783/2007, judecătoria a reținut că stabilirea temeiniciei cererii de
restituire a sumei solicitate nu poate fi realizată decât dacă, în prealabil,
ar fi intervenit desființarea contractului și, de asemenea, nu a fost
îndeplinită condiția punerii în întârziere a debitorului.
Analizând actele și
lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304
și 304
1
C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat,
impunându-se casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași
instanță.
În conformitate cu
dispozițiile art. 163 C. proc. civ., nimeni nu poate fi chemat în judecată
pentru aceeași cauză, același obiect și de aceeași parte înaintea mai multor
instanțe.
Potrivit art. 1201 C.
civ., este lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are
același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți,
făcută de ele și în contra lor, în aceeași calitate.
În cauză, instanța de
fond a admis în mod eronat excepția autorității de lucru judecat, fără a
observa că prin Sentința civilă nr. 5783/2007 Judecătoria Sectorului 5 nu a
rezolvat fondul litigiului, ci a respins acțiunea ca fiind prematur introdusă.
Or, instituția
puterii lucrului judecat, care este cel mai important efect al unei hotărâri
judecătorești, are la bază două reguli fundamentale: o cerere nu poate fi
judecată în mod definitiv decât o singură dată, soluția dispusă nu poate fi
contrazisă printr-o altă hotărâre judecătorească.
Nu se poate susține,
în condițiile în care cauza pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 a fost
soluționată pe o excepție a prematurității acțiunii, că sentința pronunțată a
intrat în puterea lucrului judecat referitor la petitul privind fondul
litigiului, respectiv obligarea pârâtei la plată.
Întrucât hotărârea
pronunțată în anul 2007, rămasă irevocabilă, nu a rezolvat fondul litigiului,
existența acesteia nu poate constitui un impediment pentru introducerea unei
noi acțiuni, bazată pe un alt temei juridic.
Curtea nu poate primi
apărarea pârâtei în sensul că prin sentința Judecătoriei Sectorului 5, chiar
dacă nu s-a reflectat în dispozitiv, s-a tranșat pe cale incidentală problema
juridică a temeiniciei cererii de obligare la plată.
Prin această hotărâre
acțiunea a fost respinsă ca prematur introdusă, admițându-se, în condițiile
art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepția de procedură invocată din oficiu, pe
considerentul inexistenței unei declarații unilaterale de reziliere a
contractului din partea autorității contractante.
În raport de cele
expuse, fără a mai analiza îndeplinirea condiției triplei identități de părți,
obiect și cauză, care nu mai prezintă interes, Curtea va admite recursul și va
casa sentința atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași
instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul
declarat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului împotriva Sentinței
nr. 5075 din 13 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a
contencios administrativ și fiscal.
Casează sentința
atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată, în
ședință publică, astăzi 17 octombrie 2012.
Procesat
de GGC - AZ