ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4183/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 19 august

2009, Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului a chemat în judecată SC

I.C. SRL Constanța, solicitând: - constatarea intervenirii rezoluțiunii

contractului de grant X, precum și obligarea pârâtei la restituirea sumei de

21.124 euro, fonduri Phare și 54,06 euro comision bancar, plus dobânda de

întârziere de 3.176,95 euro.

În motivarea cererii,

reclamantul a învederat că pârâta este beneficiara unui împrumut nerambursabil

în vederea implementării proiectului „Realizarea, implementarea și certificarea

sistemelor de management al mediului ISO 14000”.

S-a mai arătat că

pârâta a primit un avans din valoarea totală a finanțării nerambursabile, la

sfârșitul perioadei de implementare nedepunând raporturile tehnice și

financiare la care era obligată și neobținând certificările la care se

angajase.

Prin Sentința civilă

nr. 5075 din 13 septembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a admis excepția invocată de pârâtă privind

autoritatea de lucru judecat și în consecință, a respins acțiunea.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că o acțiune similară a fost soluționată

irevocabil de Judecătoria Sectorului 5 București care, prin Sentința civilă nr.

5783 din 14 septembrie 2007, a respins cererea de obligare a pârâtei la

restituirea finanțării primite în executarea contractului de grant, cu

motivarea că rezilierea contractului nu a operat în mod valabil.

Împotriva sentinței a

declarat recurs Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, reclamantul a

învederat că, deși sentința pronunțată de Judecătoria Sector 5 este

irevocabilă, s-a admis în mod eronat excepția autorității de lucru judecat, în

condițiile în care cererile ce formează obiectul celor două cauze nu au același

temei de drept, una având natura juridică a unei acțiuni în realizarea

dreptului, iar cea de-a doua fiind o acțiune în constatare.

Pe de altă parte, a

arătat reclamantul, judecătoria a respins acțiunea ca prematur introdusă, nu

pentru neîndeplinirea condiției punerii în întârziere a debitorului, ci pentru

inexistența unei cereri de reziliere a contractului de grant.

Prin întâmpinare,

pârâta a învederat că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a legii, în

condițiile în care este pusă în discuție aceeași pretenție, între aceleași

părți, având aceeași calitate.

Or, prin Sentința nr.

5783/2007, judecătoria a reținut că stabilirea temeiniciei cererii de

restituire a sumei solicitate nu poate fi realizată decât dacă, în prealabil,

ar fi intervenit desființarea contractului și, de asemenea, nu a fost

îndeplinită condiția punerii în întârziere a debitorului.

Analizând actele și

lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304

și 304

1

C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat,

impunându-se casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași

instanță.

În conformitate cu

dispozițiile art. 163 C. proc. civ., nimeni nu poate fi chemat în judecată

pentru aceeași cauză, același obiect și de aceeași parte înaintea mai multor

instanțe.

Potrivit art. 1201 C.

civ., este lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are

același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți,

făcută de ele și în contra lor, în aceeași calitate.

În cauză, instanța de

fond a admis în mod eronat excepția autorității de lucru judecat, fără a

observa că prin Sentința civilă nr. 5783/2007 Judecătoria Sectorului 5 nu a

rezolvat fondul litigiului, ci a respins acțiunea ca fiind prematur introdusă.

Or, instituția

puterii lucrului judecat, care este cel mai important efect al unei hotărâri

judecătorești, are la bază două reguli fundamentale: o cerere nu poate fi

judecată în mod definitiv decât o singură dată, soluția dispusă nu poate fi

contrazisă printr-o altă hotărâre judecătorească.

Nu se poate susține,

în condițiile în care cauza pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 a fost

soluționată pe o excepție a prematurității acțiunii, că sentința pronunțată a

intrat în puterea lucrului judecat referitor la petitul privind fondul

litigiului, respectiv obligarea pârâtei la plată.

Întrucât hotărârea

pronunțată în anul 2007, rămasă irevocabilă, nu a rezolvat fondul litigiului,

existența acesteia nu poate constitui un impediment pentru introducerea unei

noi acțiuni, bazată pe un alt temei juridic.

Curtea nu poate primi

apărarea pârâtei în sensul că prin sentința Judecătoriei Sectorului 5, chiar

dacă nu s-a reflectat în dispozitiv, s-a tranșat pe cale incidentală problema

juridică a temeiniciei cererii de obligare la plată.

Prin această hotărâre

acțiunea a fost respinsă ca prematur introdusă, admițându-se, în condițiile

art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepția de procedură invocată din oficiu, pe

considerentul inexistenței unei declarații unilaterale de reziliere a

contractului din partea autorității contractante.

În raport de cele

expuse, fără a mai analiza îndeplinirea condiției triplei identități de părți,

obiect și cauză, care nu mai prezintă interes, Curtea va admite recursul și va

casa sentința atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași

instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului împotriva Sentinței

nr. 5075 din 13 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 17 octombrie 2012.

Procesat

de GGC - AZ