Decizia nr. 2913/2011 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Circumstanțele cauzei. Soluțiile pronunțate de instanțele aflate în conflict. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalul București, secția a VI-a comercială, reclamantul Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC E.R. SRL Tulcea, obligarea pârâtei la plata sumei de 38.560 euro fonduri P., virată cu titlu de finanțare nerambursabilă în baza contractului de grant și cerută ca urmare a rezoluțiunii acestui contract de către Autoritatea contractantă, în baza art. 11 alin. (3) din condițiile generale ale contractului de grant, precum și la plata dobânzilor de întârziere conform art. 18 alin. (3) din contract, plătibile de la data expirării termenului de plată acorda și până la achitarea în întregime a debitului. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că pârâta a fost beneficiara unui împrumut nerambursabil în baza contractului de grant, în vederea realizării proiectului „Implementarea unei tehnologii noi, moderne și performante de fabricare a pieselor turnate, realizate din oțeluri și fonte aliate”, contractul fiind încheiat pe o perioadă de implementare inițială de 12 luni, prelungită la 14 luni. Reclamantul a mai arătat că valoarea totală a proiectului era de 180.390 euro, din care autoritatea contractantă contribuia cu 48.200 euro, respectiv 26,71%, pârâta primind cu titlu de avans suma de 38.560 euro, iar în momentul analizei dosarului întocmit de beneficiar pentru solicitarea efectuării plății finale aferente contractului, autoritatea contractantă a constatat faptul că obiectivele proiectului finanțat nu au fost realizate și drept urmare reclamantul a luat decizia rezoluțiunii contractului de grant. Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin încheierea de ședință din data de 26 octombrie 2009 a admis excepția de necompetență funcțională și, în consecință, a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea acesteia secției a IX-a contencios administrativ și fiscal, reținând că raporturile dintre părți sunt raporturi juridice de drept public, prin cererea de chemare în judecată reclamanta, autoritatea contractantă încearcă recuperarea de la pârâtă a unor sume de bani asimilate creanțelor bugetare. Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința din 23 iunie 2010, a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reținând natura administrativă a contractului de grant, act administrativ bilateral asimilat, în care una dintre părți este o autoritatea publică centrală, iar prin raportare la rangul autorității, competența aparține instanței de apel. Învestită cu soluționarea cauzei, Curtea de Apel București, secția VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința din 01 februarie 2011, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului în contradictoriu cu pârâta SC E.R. SRL Tulcea, în favoarea Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal. Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut, în esență, că raportul juridic dedus judecății este unul fiscal. Astfel, potrivit O.G. nr. 79/2003, care face trimitere la O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., competența instanței de contencios administrative se stabilește în acest caz, după valoarea contestată și nu după rangul autorității administrative emitente, sau parte în raportul juridic dedus judecății. De asemenea, din analiza art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența organului de soluționare a contestației este dată de cuantumul sumei contestate, așa cum se menționează de altfel, și la pct. 5.4 din instrucțiunile de aplicare a Titlului IX din O.G. nr. 92/2003, iar competența instanței de contencios administrativ este dată de valoarea sumei în litigiu și nu de rangul autorității emitente. Cum în speță este vorba despre un litigiu privind plata unei creanțe bugetare stabilite printr-un titlu de creanță fiscală a unei sume mai mici de 500.000 RON, Curtea de Apel a apreciat că Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, îi revine competența de soluționare a cauzei în primă instanță. Totodată, a constatat existența unui conflict negativ de competență și a sesizat instanța competentă să soluționeze conflictul intervenit în soluționarea litigiului dedus judecății.

Stabilirea instanței competente să soluționeze cauza de față, în baza art. 22 C. proc. civ. Regulator de competență pronunțat de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. 2.1. Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, sunt asimilate actelor administrative și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice. 2.2. În speță, între părți s-a încheiat un contract de împrumut nerambursabil în baza contractului de grant în vederea realizării proiectului „Implementarea unei tehnologii noi, moderne și performante de fabricare a pieselor turnate, realizate din oțeluri și fonte aliate”. 2.

Contractul a fost reziliat din inițiativa reclamantei, iar recuperarea finanțării s-a dispus a se realiza în conformitate cu dispozițiile art. 11 alin. (3) din condițiile generale ale contractului de grant. 2.

Prevederile O.G. nr. 79/2003 nu sunt aplicabile în cauză deoarece recuperarea nu este urmarea unei nereguli și/ sau fraude, astfel cum dispune art. 3. 2.

Din acest motiv nu sunt aplicabile nici dispozițiile C. proc. fisc. și nici prevederile legate de competența instanței de contencios administrativ arătate în art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. 2.

Prin lege specială nu s-a prevăzut competența instanței de contencios administrativ, astfel că, nefiind aplicabile dispozițiile O.G. nr. 79/2003 republicată și nici dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, competența de soluționare a cauzei revine instanței comerciale. 2.

Se mai reține că actul încheiat de părți nu este un contract administrativ, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/ 2004, deoarece contractul nu a avut ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice sau achizițiilor publice. 3. Față de acestea, în drept, în temeiul art. 22 C. proc. civ. se va stabili competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Tulcea, secția comercială.