ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2913/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2913/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei. Soluțiile pronunțate
de instanțele aflate în conflict.
Prin acțiunea înregistrată
pe rolul Tribunalul București, secția a VI-a comercială, reclamantul Ministerul
Dezvoltării Regionale și Turismului a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC
E.R. SRL Tulcea, obligarea pârâtei la plata sumei de 38.560 euro fonduri P., virată
cu titlu de finanțare nerambursabilă în baza contractului de grant și cerută ca
urmare a rezoluțiunii acestui contract de către Autoritatea contractantă, în baza
art. 11 alin. (3) din condițiile generale ale contractului de grant, precum și la
plata dobânzilor de întârziere conform art. 18 alin. (3) din contract, plătibile
de la data expirării termenului de plată acorda și până la achitarea în întregime
a debitului.
În motivarea acțiunii,
reclamantul a arătat că pârâta a fost beneficiara unui împrumut nerambursabil în
baza contractului de grant, în vederea realizării proiectului „Implementarea unei
tehnologii noi, moderne și performante de fabricare a pieselor turnate, realizate
din oțeluri și fonte aliate”, contractul fiind încheiat pe o perioadă de implementare
inițială de 12 luni, prelungită la 14 luni.
Reclamantul a mai arătat
că valoarea totală a proiectului era de 180.390 euro, din care autoritatea contractantă
contribuia cu 48.200 euro, respectiv 26,71%, pârâta primind cu titlu de avans suma
de 38.560 euro, iar în momentul analizei dosarului întocmit de beneficiar pentru
solicitarea efectuării plății finale aferente contractului, autoritatea contractantă
a constatat faptul că obiectivele proiectului finanțat nu au fost realizate și drept
urmare reclamantul a luat decizia rezoluțiunii contractului de grant.
Tribunalul București,
secția a VI-a comercială, prin încheierea de ședință din data de 26 octombrie 2009
a admis excepția de necompetență funcțională și, în consecință, a dispus scoaterea
cauzei de pe rol și înaintarea acesteia secției a IX-a contencios administrativ
și fiscal, reținând că raporturile dintre părți sunt raporturi juridice de drept
public, prin cererea de chemare în judecată reclamanta, autoritatea contractantă
încearcă recuperarea de la pârâtă a unor sume de bani asimilate creanțelor bugetare.
Tribunalul București,
secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința din 23 iunie 2010,
a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare
a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ
și fiscal, reținând natura administrativă a contractului de grant, act administrativ
bilateral asimilat, în care una dintre părți este o autoritatea publică centrală,
iar prin raportare la rangul autorității, competența aparține instanței de apel.
Învestită cu soluționarea
cauzei, Curtea de Apel București, secția VIII-a contencios administrativ și fiscal,
prin sentința din 01 februarie 2011, a admis excepția necompetenței materiale și
a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Ministerul
Dezvoltării Regionale și Turismului în contradictoriu cu pârâta SC E.R. SRL Tulcea,
în favoarea Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.
Pentru a pronunța această
soluție, instanța de apel a reținut, în esență, că raportul juridic dedus judecății
este unul fiscal.
Astfel, potrivit O.G.
nr. 79/2003, care face trimitere la O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., competența
instanței de contencios administrative se stabilește în acest caz, după valoarea
contestată și nu după rangul autorității administrative emitente, sau parte în raportul
juridic dedus judecății.
De asemenea, din analiza
art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența organului de soluționare a
contestației este dată de cuantumul sumei contestate, așa cum se menționează de
altfel, și la pct. 5.4 din instrucțiunile de aplicare a Titlului IX din O.G.
nr. 92/2003, iar competența instanței de contencios administrativ este dată de valoarea
sumei în litigiu și nu de rangul autorității emitente.
Cum în speță este vorba
despre un litigiu privind plata unei creanțe bugetare stabilite printr-un titlu
de creanță fiscală a unei sume mai mici de 500.000 RON, Curtea de Apel a apreciat
că Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, îi
revine competența de soluționare a cauzei în primă instanță.
Totodată, a constatat
existența unui conflict negativ de competență și a sesizat instanța competentă să
soluționeze conflictul intervenit în soluționarea litigiului dedus judecății.
Stabilirea instanței
competente să soluționeze cauza de față, în baza art. 22 C. proc. civ. Regulator
de competență pronunțat de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios
administrativ și fiscal.
2.1. Potrivit art. 2
alin. (1) lit. c) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, sunt
asimilate actelor administrative și contractele încheiate de autoritățile publice
care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea
lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice.
2.2. În speță, între părți
s-a încheiat un contract de împrumut nerambursabil în baza contractului de grant
în vederea realizării proiectului „Implementarea unei tehnologii noi, moderne și
performante de fabricare a pieselor turnate, realizate din oțeluri și fonte aliate”.
2.3. Contractul a fost
reziliat din inițiativa reclamantei, iar recuperarea finanțării s-a dispus a se
realiza în conformitate cu dispozițiile art. 11 alin. (3) din condițiile generale
ale contractului de grant.
2.4. Prevederile O.G.
nr. 79/2003 nu sunt aplicabile în cauză deoarece recuperarea nu este urmarea unei
nereguli și/ sau fraude, astfel cum dispune art. 3.
2.5. Din acest motiv nu
sunt aplicabile nici dispozițiile C. proc. fisc. și nici prevederile legate de competența
instanței de contencios administrativ arătate în art. 10 alin. (1) din Legea
nr. 554/2004.
2.6. Prin lege specială
nu s-a prevăzut competența instanței de contencios administrativ, astfel că, nefiind
aplicabile dispozițiile O.G. nr. 79/2003 republicată și nici dispozițiile art. 10
alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, competența de soluționare
a cauzei revine instanței comerciale.
2.7. Se mai reține că
actul încheiat de părți nu este un contract administrativ, în sensul dispozițiilor
art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/ 2004, deoarece contractul nu a avut
ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor
de interes public, prestarea serviciilor publice sau achizițiilor publice.
Față de acestea, în
drept, în temeiul art. 22 C. proc. civ. se va stabili competența de soluționare
a cererii în favoarea Tribunalului Tulcea, secția comercială.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența
de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Ministerul Dezvoltării Regionale
și Turismului și pe pârâta SC E.R. SRL Tulcea, în favoarea Tribunalului Tulcea,
secția comercială.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 19 mai 2011.