ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2913/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

de instanțele aflate în conflict.

Prin acțiunea înregistrată

pe rolul Tribunalul București, secția a VI-a comercială, reclamantul Ministerul

Dezvoltării Regionale și Turismului a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC

E.R. SRL Tulcea, obligarea pârâtei la plata sumei de 38.560 euro fonduri P., virată

cu titlu de finanțare nerambursabilă în baza contractului de grant și cerută ca

urmare a rezoluțiunii acestui contract de către Autoritatea contractantă, în baza

art. 11 alin. (3) din condițiile generale ale contractului de grant, precum și la

plata dobânzilor de întârziere conform art. 18 alin. (3) din contract, plătibile

de la data expirării termenului de plată acorda și până la achitarea în întregime

a debitului.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că pârâta a fost beneficiara unui împrumut nerambursabil în

baza contractului de grant, în vederea realizării proiectului „Implementarea unei

tehnologii noi, moderne și performante de fabricare a pieselor turnate, realizate

din oțeluri și fonte aliate”, contractul fiind încheiat pe o perioadă de implementare

inițială de 12 luni, prelungită la 14 luni.

Reclamantul a mai arătat

că valoarea totală a proiectului era de 180.390 euro, din care autoritatea contractantă

contribuia cu 48.200 euro, respectiv 26,71%, pârâta primind cu titlu de avans suma

de 38.560 euro, iar în momentul analizei dosarului întocmit de beneficiar pentru

solicitarea efectuării plății finale aferente contractului, autoritatea contractantă

a constatat faptul că obiectivele proiectului finanțat nu au fost realizate și drept

urmare reclamantul a luat decizia rezoluțiunii contractului de grant.

Tribunalul București,

secția a VI-a comercială, prin încheierea de ședință din data de 26 octombrie 2009

a admis excepția de necompetență funcțională și, în consecință, a dispus scoaterea

cauzei de pe rol și înaintarea acesteia secției a IX-a contencios administrativ

și fiscal, reținând că raporturile dintre părți sunt raporturi juridice de drept

public, prin cererea de chemare în judecată reclamanta, autoritatea contractantă

încearcă recuperarea de la pârâtă a unor sume de bani asimilate creanțelor bugetare.

Tribunalul București,

secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința din 23 iunie 2010,

a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare

a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, reținând natura administrativă a contractului de grant, act administrativ

bilateral asimilat, în care una dintre părți este o autoritatea publică centrală,

iar prin raportare la rangul autorității, competența aparține instanței de apel.

Învestită cu soluționarea

cauzei, Curtea de Apel București, secția VIII-a contencios administrativ și fiscal,

prin sentința din 01 februarie 2011, a admis excepția necompetenței materiale și

a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Ministerul

Dezvoltării Regionale și Turismului în contradictoriu cu pârâta SC E.R. SRL Tulcea,

în favoarea Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de apel a reținut, în esență, că raportul juridic dedus judecății

este unul fiscal.

Astfel, potrivit O.G.

nr. 79/2003, care face trimitere la O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., competența

instanței de contencios administrative se stabilește în acest caz, după valoarea

contestată și nu după rangul autorității administrative emitente, sau parte în raportul

juridic dedus judecății.

De asemenea, din analiza

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența organului de soluționare a

contestației este dată de cuantumul sumei contestate, așa cum se menționează de

altfel, și la pct. 5.4 din instrucțiunile de aplicare a Titlului IX din O.G.

nr. 92/2003, iar competența instanței de contencios administrativ este dată de valoarea

sumei în litigiu și nu de rangul autorității emitente.

Cum în speță este vorba

despre un litigiu privind plata unei creanțe bugetare stabilite printr-un titlu

de creanță fiscală a unei sume mai mici de 500.000 RON, Curtea de Apel a apreciat

că Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, îi

revine competența de soluționare a cauzei în primă instanță.

Totodată, a constatat

existența unui conflict negativ de competență și a sesizat instanța competentă să

soluționeze conflictul intervenit în soluționarea litigiului dedus judecății.

competente să soluționeze cauza de față, în baza art. 22 C. proc. civ. Regulator

de competență pronunțat de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal.

2.1. Potrivit art. 2

alin. (1) lit. c) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, sunt

asimilate actelor administrative și contractele încheiate de autoritățile publice

care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea

lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice.

2.2. În speță, între părți

s-a încheiat un contract de împrumut nerambursabil în baza contractului de grant

în vederea realizării proiectului „Implementarea unei tehnologii noi, moderne și

performante de fabricare a pieselor turnate, realizate din oțeluri și fonte aliate”.

2.3. Contractul a fost

reziliat din inițiativa reclamantei, iar recuperarea finanțării s-a dispus a se

realiza în conformitate cu dispozițiile art. 11 alin. (3) din condițiile generale

ale contractului de grant.

2.4. Prevederile O.G.

nr. 79/2003 nu sunt aplicabile în cauză deoarece recuperarea nu este urmarea unei

nereguli și/ sau fraude, astfel cum dispune art. 3.

2.5. Din acest motiv nu

sunt aplicabile nici dispozițiile C. proc. fisc. și nici prevederile legate de competența

instanței de contencios administrativ arătate în art. 10 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004.

2.6. Prin lege specială

nu s-a prevăzut competența instanței de contencios administrativ, astfel că, nefiind

aplicabile dispozițiile O.G. nr. 79/2003 republicată și nici dispozițiile art. 10

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, competența de soluționare

a cauzei revine instanței comerciale.

2.7. Se mai reține că

actul încheiat de părți nu este un contract administrativ, în sensul dispozițiilor

art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/ 2004, deoarece contractul nu a avut

ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor

de interes public, prestarea serviciilor publice sau achizițiilor publice.

drept, în temeiul art. 22 C. proc. civ. se va stabili competența de soluționare

a cererii în favoarea Tribunalului Tulcea, secția comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Ministerul Dezvoltării Regionale

și Turismului și pe pârâta SC E.R. SRL Tulcea, în favoarea Tribunalului Tulcea,

secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 mai 2011.