ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4789/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 20 noiembrie 2007 sub numărul

11487/302/2007, reclamantul Ministerul Dezvoltărilor, Lucrărilor Publice și

Locuințelor a chemat în judecată pe pârâta U. din Oradea, solicitând instanței

să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 25.540,26 euro sumă solicitată

conform art. 17 și 18 din Condițiile Generale ale Contractului de Grant din 5

februarie, reprezentând finanțare necuvenită încasată sub formă de avans,

compusă din 11.119,08 euro, reprezentând fonduri Phare și 23.374,36 RON,

reprezentând cofinanțare de la bugetul de stat; obligarea pârâtei, în baza art.

18.4 din Anexa II a contractului, la plata comisionului bancar suportat de Autoritatea

Contractuală la virarea sumelor menționate la Punctul I, în valoare de 48,15

euro și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că prin contractul de grant pârâta a beneficiat

de un împrumut nerambursabil ce urma să fie utilizat pentru implementarea

proiectului "Formare Profesională și Certificare în Informatică",

pentru care a primit suma de 60.000 euro.

Prin Sentința civilă

nr. 53 din 8 ianuarie 2008 s-a declinat competența de soluționare a cauzei în

favoarea Judecătoriei Oradea, reținându-se că are relevanță sub aspectul

competenței teritoriale instanța unde pârâta își are sediul.

Prin Decizia civilă

nr. 493 din 13 martie 2008 Tribunalul București, secția a V-a s-a respins

recursul declarat împotriva Sentinței nr. 53 din 8 ianuarie 2008.

Prin Sentința civilă

nr. 2501 din 5 martie 2010 a Judecătoriei Oradea, irevocabilă prin nerecurare,

instanța a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

Bihor.

Prin Sentința civilă

nr. 679 din 1 iulie 2010, irevocabilă prin nerecurare, s-a declinat competența

în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal.

Prin Încheierea de

ședință din data de 2 februarie 2011, curtea de apel a respins excepțiile de

necompetență materială și teritorială de soluționare a cauzei, reținând că un

contract de grant este un contract administrativ, iar sumele solicitate nu

reprezintă taxe și impozite, contribuții, datorii vamale sau accesorii ale

acestora.

Hotărârea instanței

de fond

Prin Sentința nr.

2438 din 28 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, s-a admis cererea formulată de reclamantul Ministerul

Dezvoltării Regionale și a Locuinței în contradictoriu cu pârâta U. Oradea; a

fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 25.540,26 euro,

reprezentând finanțare necuvenită sub formă de avans și suma de 48,15 euro,

reprezentând comision bancar.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut că în baza Contractului de Grant

din 5 februarie, pârâta a beneficiat de un împrumut nerambursabil pentru

implementarea proiectului "Formare Profesională și Certificare în

Informatică", pentru care a primit un avans de 60.000 euro.

A mai reținut

instanța fondului că pârâta avea obligația de a justifica modul în care a

folosit finanțarea prin intermediul rapoartelor tehnice și financiare, iar

Agenția de implementare avea obligația de a verifica dacă toate cheltuielile au

fost efectuate în conformitate cu bugetul aprobat, dacă sunt eligibile potrivit

art. 14 din Anexa II la contract și dacă au fost îndeplinite celelalte

obligații stabilite în sarcina beneficiarului.

De asemenea,

judecătorul fondului a constatat că documentația depusă de către pârâtă nu

respectă cerințele prevăzute de art. 2 alin. (3) din Condițiile Generale ale

Contractului, constatându-se neeligibile unele cheltuieli, respectiv

neprezentarea unor contracte de muncă încheiate conform cerințelor din

procedurile de plată, utilizarea unor forme de decontare neacceptabile -

autofacturarea, înregistrându-se depășiri ale unor linii bugetare în sumă de

2.197,51 euro, cheltuieli neefectuate în sumă de 954,97 euro și venituri

încasate din dobânzi, în sumă de 64,72 euro.

A reținut judecătorul

fondului că pârâta a decontat la capitolul bugetar "resurse umane"

cheltuieli de salarizare pe bază de contracte civile de prestări servicii,

cheltuieli pe care le-a apreciat neeligibile întrucât prin intrarea în vigoare

a C. muncii - Legea nr. 53/2003 a fost eliminată posibilitatea încheierii

acestor convenții cu plata din fondul de salarii

S-a mai arătat în

considerentele hotărârii că, față de situația de fapt reținută, sunt incidente

dispozițiile art 17 alin. (2) din Condițiile Generale ale Contractului de Grant

în sensul că Autoritatea Contractantă a constatat faptul că la sfârșitul

perioadei de implementare, costurile eligibile sunt mai mici decât costul total

estimat menționat la art. 3 alin. (1) din Condițiile Speciale, iar potrivit

dispozițiilor art. 3 alin. (2), contribuția autorității contractante este 80%

din valoarea proiectului.

În fine, Curtea de

Apel a reținut că la sfârșitul perioadei de implementare suma decontată pentru

proiectul total a fost de 43.215,76 euro iar potrivit contractului, partea de

finanțare care i se cuvenea pârâtei era de 34.572,61 euro.

Recursul

Împotriva acestei

sentințe a formulat recurs pârâta Universitatea din Oradea, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea acestuia și modificarea

sentinței în sensul admiterii acțiunii numai pentru suma de 3.217,20 euro din

care 2.197,51 euro, depășiri ale unor linii bugetare, 954,97 euro, cheltuieli

neefectuate și 64,72 euro, venituri încasate din dobânzi, apreciind că

diferența de 22.323,06 euro cheltuieli la capitolul "Resurse umane",

nu este datorată la restituire.

În ședința publică

din data de 2 aprilie 2013 și prin notele de ședință depuse, recurenta pârâtă a

invocat în temeiul art. 304 pct. 3 C. proc. civ., ca motiv de ordine publică,

excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal în soluționarea fondului cauzei.

În susținerea

excepției au fost invocate dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr.

554/2004 și dispozițiile art. 10 din O.G. nr. 79/2003, considerându-se că în

raport de obiectul cererii de chemare în judecată, competența se stabilește

după criteriul valoric și nu după criteriul funcțional al autorității publice

centrale, solicitându-se trimiterea cauzei spre competentă soluționare Tribunalului

București, secția de contencios administrativ.

Cererea de recurs

este întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 3, 6, 7, 8 și 9 și art. 304 ind.

1 C. proc. civ.

Procedura în fața

instanței de recurs

Intimatul-reclamant a

formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând

în esență că recurenta a decontat convenții civile la capitolul "Resurse

umane" deși odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 53/2002 s-a eliminat

în totalitate posibilitatea încheierii de convenții civile de prestări

servicii, a căror plată să se efectueze din fondul de salarii.

Considerentele și

soluția instanței de recurs.

Înalta Curte,

examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 C. proc.

civ., excepția necompetenței materiale invocată de către recurenta-pârâtă,

constată că hotărârea recurată a fost pronunțată de o instanță necompetentă,

astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ.,

motiv pentru care va admite recursul, iar, în temeiul dispozițiilor art. 312

alin. (6) C. proc. civ., va casa sentința atacată și va trimite cauza spre

competentă soluționare la Tribunalul București, secția a IX-a contencios

administrativ și fiscal.

Pentru a ajunge la

această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare

arătate:

Astfel cum rezultă

din expunerea prezentată anterior, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la

plata sumei de 25.540,26 euro, conform art. 17 și 18 din Condițiile Generale

ale Contractului de Grant din 5 februarie, reprezentând finanțare necuvenită

încasată sub formă de avans, compusă din 11.119,08 euro, reprezentând fonduri

Phare și 23.374,36 RON, reprezentând cofinanțare de la bugetul de stat și

obligarea pârâtei, în baza art. 18.4 din Anexa II a contractului la plata

comisionului bancar suportat de Autoritatea Contractuală la virarea sumelor

menționate la Punctul I, în valoare de 48,15 euro și obligarea pârâtei la plata

cheltuielilor de judecată.

În interpretarea și

aplicarea normelor de competență cuprinse la art. 10 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, în jurisprudența Instanței Supreme s-a reținut cu caracter unitar că

aceste dispoziții instituie două criterii de determinare a competenței

materiale a instanței de fond, după cum urmează:

- criteriul

poziționării în cadrul sistemului administrației publice (rangul autorității

centrale sau locale) a autorității publice emitente a actului atacat;

- criteriul valoric,

stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuției sau datoriei

vamale care face obiectul actului administrativ contestat.

Având în vedere

obiectul cauzei de față, care privește o creanță bugetară, rezultată din

nereguli privind utilizarea fondurilor comunitare și de cofinanțare, competența

de soluționare a cauzei este stabilită exclusiv în raport de criteriul cuantumului

sumei stabilită de actul administrativ atacat de până la 500.000 RON,

indiferent dacă actul atacat este emis de o autoritate centrală.

Soluția decurge și

din aplicarea prevederilor art. 3 din O.G. nr. 79/2003 privind controlul și

recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare

aferente utilizate necorespunzător, cu modificările și completările ulterioare,

în vigoare la acel moment și incidentă în cauză, conform art. 66 din O.U.G. nr.

66/2011, potrivit căruia sumele provenite din asistența financiară

nerambursabilă acordată României de Comunitatea Europeană, precum și din

fondurile de cofinanțare care sunt rezultatul unor nereguli sau fraude

reprezintă creanțe bugetare, a căror constatare urmează procedura din

legislația în vigoare privind contestarea de plată a creanțelor bugetare.

În cauză, fiind vorba

de un litigiu având ca obiect o creanță bugetară - în sumă de 25.540,26 euro și

48,15 euro - asimilată creanțelor fiscale în sensul prevederilor C. proc.

fisc., conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența materială a

instanței de contencios administrativ se stabilește în funcție de criteriul

valoric și revine Secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului

București, competent și din punct de vedere teritorial potrivit art. 10 alin.

(3) din aceeași lege, acțiunea fiind introdusă la Judecătoria Sectorului 5

București, reclamantul exercitându-și dreptul de opțiune.

În consecință, având

în vedere considerentele expuse în temeiul art. 313 coroborat cu art. 312 alin.

(3) și art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se

casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare

Tribunalului București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal,

care va avea în vedere și motivele de recurs invocate de pârâtă, ce privesc

fondul pricinii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de U. din Oradea împotriva Sentinței nr. 2438 din 28 martie 2011 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza, spre competentă soluționare, la Tribunalul București,

secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 aprilie 2013.

Procesat de GGC - CL