ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4789/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 20 noiembrie 2007 sub numărul 11487/302/2007, reclamantul Ministerul Dezvoltărilor, Lucrărilor Publice și Locuințelor a chemat în judecată pe pârâta U. din Oradea, solicitând instanței să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 25.540,26 euro sumă solicitată conform art. 17 și 18 din Condițiile Generale ale Contractului de Grant din 5 februarie, reprezentând finanțare necuvenită încasată sub formă de avans, compusă din 11.119,08 euro, reprezentând fonduri Phare și 23.374,36 RON, reprezentând cofinanțare de la bugetul de stat; obligarea pârâtei, în baza art. 18.4 din Anexa II a contractului, la plata comisionului bancar suportat de Autoritatea Contractuală la virarea sumelor menționate la Punctul I, în valoare de 48,15 euro și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin contractul de grant pârâta a beneficiat de un împrumut nerambursabil ce urma să fie utilizat pentru implementarea proiectului "Formare Profesională și Certificare în Informatică", pentru care a primit suma de 60.000 euro. Prin Sentința civilă nr. 53 din 8 ianuarie 2008 s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea, reținându-se că are relevanță sub aspectul competenței teritoriale instanța unde pârâta își are sediul. Prin Decizia civilă nr. 493 din 13 martie 2008 Tribunalul București, secția a V-a s-a respins recursul declarat împotriva Sentinței nr. 53 din 8 ianuarie 2008. Prin Sentința civilă nr. 2501 din 5 martie 2010 a Judecătoriei Oradea, irevocabilă prin nerecurare, instanța a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor.

Prin Sentința civilă nr. 679 din 1 iulie 2010, irevocabilă prin nerecurare, s-a declinat competența în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Prin Încheierea de ședință din data de 2 februarie 2011, curtea de apel a respins excepțiile de necompetență materială și teritorială de soluționare a cauzei, reținând că un contract de grant este un contract administrativ, iar sumele solicitate nu reprezintă taxe și impozite, contribuții, datorii vamale sau accesorii ale acestora.

Hotărârea instanței de fond Prin Sentința nr. 2438 din 28 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis cererea formulată de reclamantul Ministerul Dezvoltării Regionale și a Locuinței în contradictoriu cu pârâta U. Oradea; a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 25.540,26 euro, reprezentând finanțare necuvenită sub formă de avans și suma de 48,15 euro, reprezentând comision bancar. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că în baza Contractului de Grant din 5 februarie, pârâta a beneficiat de un împrumut nerambursabil pentru implementarea proiectului "Formare Profesională și Certificare în Informatică", pentru care a primit un avans de 60.000 euro.

A mai reținut instanța fondului că pârâta avea obligația de a justifica modul în care a folosit finanțarea prin intermediul rapoartelor tehnice și financiare, iar Agenția de implementare avea obligația de a verifica dacă toate cheltuielile au fost efectuate în conformitate cu bugetul aprobat, dacă sunt eligibile potrivit art. 14 din Anexa II la contract și dacă au fost îndeplinite celelalte obligații stabilite în sarcina beneficiarului.

De asemenea, judecătorul fondului a constatat că documentația depusă de către pârâtă nu respectă cerințele prevăzute de art. 2 alin. (3) din Condițiile Generale ale Contractului, constatându-se neeligibile unele cheltuieli, respectiv neprezentarea unor contracte de muncă încheiate conform cerințelor din procedurile de plată, utilizarea unor forme de decontare neacceptabile - autofacturarea, înregistrându-se depășiri ale unor linii bugetare în sumă de 2.197,51 euro, cheltuieli neefectuate în sumă de 954,97 euro și venituri încasate din dobânzi, în sumă de 64,72 euro.

A reținut judecătorul fondului că pârâta a decontat la capitolul bugetar "resurse umane" cheltuieli de salarizare pe bază de contracte civile de prestări servicii, cheltuieli pe care le-a apreciat neeligibile întrucât prin intrarea în vigoare a C. muncii - Legea nr. 53/2003 a fost eliminată posibilitatea încheierii acestor convenții cu plata din fondul de salarii S-a mai arătat în considerentele hotărârii că, față de situația de fapt reținută, sunt incidente dispozițiile art 17 alin. (2) din Condițiile Generale ale Contractului de Grant în sensul că Autoritatea Contractantă a constatat faptul că la sfârșitul perioadei de implementare, costurile eligibile sunt mai mici decât costul total estimat menționat la art. 3 alin. (1) din Condițiile Speciale, iar potrivit dispozițiilor art. 3 alin. (2), contribuția autorității contractante este 80% din valoarea proiectului.

În fine, Curtea de Apel a reținut că la sfârșitul perioadei de implementare suma decontată pentru proiectul total a fost de 43.215,76 euro iar potrivit contractului, partea de finanțare care i se cuvenea pârâtei era de 34.572,61 euro. Recursul Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Universitatea din Oradea, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea acestuia și modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii numai pentru suma de 3.217,20 euro din care 2.197,51 euro, depășiri ale unor linii bugetare, 954,97 euro, cheltuieli neefectuate și 64,72 euro, venituri încasate din dobânzi, apreciind că diferența de 22.323,06 euro cheltuieli la capitolul "Resurse umane", nu este datorată la restituire.

În ședința publică din data de 2 aprilie 2013 și prin notele de ședință depuse, recurenta pârâtă a invocat în temeiul art. 304 pct. 3 C. proc. civ., ca motiv de ordine publică, excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în soluționarea fondului cauzei. În susținerea excepției au fost invocate dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și dispozițiile art. 10 din O.G. nr. 79/2003, considerându-se că în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, competența se stabilește după criteriul valoric și nu după criteriul funcțional al autorității publice centrale, solicitându-se trimiterea cauzei spre competentă soluționare Tribunalului București, secția de contencios administrativ.

Cererea de recurs este întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 3, 6, 7, 8 și 9 și art. 304 ind. 1 C. proc. civ. Procedura în fața instanței de recurs Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând în esență că recurenta a decontat convenții civile la capitolul "Resurse umane" deși odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 53/2002 s-a eliminat în totalitate posibilitatea încheierii de convenții civile de prestări servicii, a căror plată să se efectueze din fondul de salarii. Considerentele și soluția instanței de recurs. Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ., excepția necompetenței materiale invocată de către recurenta-pârâtă, constată că hotărârea recurată a fost pronunțată de o instanță necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc.

civ., motiv pentru care va admite recursul, iar, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru a ajunge la această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate: Astfel cum rezultă din expunerea prezentată anterior, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 25.540,26 euro, conform art. 17 și 18 din Condițiile Generale ale Contractului de Grant din 5 februarie, reprezentând finanțare necuvenită încasată sub formă de avans, compusă din 11.119,08 euro, reprezentând fonduri Phare și 23.374,36 RON, reprezentând cofinanțare de la bugetul de stat și obligarea pârâtei, în baza art. 18.4 din Anexa II a contractului la plata comisionului bancar suportat de Autoritatea Contractuală la virarea sumelor menționate la Punctul I, în valoare de 48,15 euro și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În interpretarea și aplicarea normelor de competență cuprinse la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în jurisprudența Instanței Supreme s-a reținut cu caracter unitar că aceste dispoziții instituie două criterii de determinare a competenței materiale a instanței de fond, după cum urmează: - criteriul poziționării în cadrul sistemului administrației publice (rangul autorității centrale sau locale) a autorității publice emitente a actului atacat; - criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuției sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat.

Având în vedere obiectul cauzei de față, care privește o creanță bugetară, rezultată din nereguli privind utilizarea fondurilor comunitare și de cofinanțare, competența de soluționare a cauzei este stabilită exclusiv în raport de criteriul cuantumului sumei stabilită de actul administrativ atacat de până la 500.000 RON, indiferent dacă actul atacat este emis de o autoritate centrală. Soluția decurge și din aplicarea prevederilor art. 3 din O.G. nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător, cu modificările și completările ulterioare, în vigoare la acel moment și incidentă în cauză, conform art. 66 din O.U.G.

nr. 66/2011, potrivit căruia sumele provenite din asistența financiară nerambursabilă acordată României de Comunitatea Europeană, precum și din fondurile de cofinanțare care sunt rezultatul unor nereguli sau fraude reprezintă creanțe bugetare, a căror constatare urmează procedura din legislația în vigoare privind contestarea de plată a creanțelor bugetare. În cauză, fiind vorba de un litigiu având ca obiect o creanță bugetară - în sumă de 25.540,26 euro și 48,15 euro - asimilată creanțelor fiscale în sensul prevederilor C. proc. fisc., conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența materială a instanței de contencios administrativ se stabilește în funcție de criteriul valoric și revine Secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului București, competent și din punct de vedere teritorial potrivit art. 10 alin. (3) din aceeași lege, acțiunea fiind introdusă la Judecătoria Sectorului 5 București, reclamantul exercitându-și dreptul de opțiune.

În consecință, având în vedere considerentele expuse în temeiul art. 313 coroborat cu art. 312 alin. (3) și art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Tribunalului București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, care va avea în vedere și motivele de recurs invocate de pârâtă, ce privesc fondul pricinii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de U. din Oradea împotriva Sentinței nr. 2438 din 28 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza, spre competentă soluționare, la Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 aprilie 2013. Procesat de GGC - CL