ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 703/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 703/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 3164 din 6 octombrie 2010, secția comercială a Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de revizuienta SC I. SA împotriva deciziei nr. 813 din 2 martie 2010, pronunțată de această instanță. Revizuienta a declarat recurs împotriva deciziei Secției comerciale a Î naltei Curți de Casație și Justiție nr. 3164 din 6 octombrie 2010, hotărâre prin care instanța s-a pronunțat, irevocabil, cu privire la cererea de revizuire. Recursul este inadmisibil. Potrivit dispozițiilor alin. (2) al art. 328 C. proc.
civ., dacă revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice, calea de atac este recursul, cu excepția cazului în care instanța de revizuire este Înalta Curte de Casație și Justiție, a cărei hotărâre este irevocabilă, deci hotărârea ce face obiectul prezentului recurs este exceptată, în mod expres, de la exercitarea acestei căi de atac. Așa fiind, Înalta Curte urmează să respingă recursul formulat în cauză, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul formulat de recurenta SC I. SA Iași, împotriva deciziei Secției comerciale a Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 3164 din 6 octombrie 2010, ca inadmisibil. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 februarie 2011.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.