Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.10.2011
inadmisibil

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4829/2011

HOTĂRÂRE
19.10.2011
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4829/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor de față: Din analiza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1. Obiectul acțiunii și hotărârea primei instanțe. Prin decizia nr. 676/CA din 22 noiembrie 2010, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de revizuire a deciziei nr. 423/CA din 6 septembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Iași, cerere formulată de S.V.E., ca inadmisibilă. Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile expres și limitativ prevăzute de art. 322 alin. (2) și art. 322 alin. (5) C. proc. civ. Împotriva acestei hotărâri revizuenta S.V.E. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 1131 din 24 februarie 2011a respins recursul declarat ca inadmisibil. Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte a reținut că hotărârea atacată cu recurs a fost pronunțată într-o revizuire, irevocabilă, deoarece cererea de revizuire a fost formulată împotriva unei hotărâri pronunțate în recurs. Or, potrivit art. 328 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită. Așa fiind și având în vedere prevederile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., o astfel de hotărâre nu poate fi supusă căii de atac a recursului. 2. Calea extraordinară de atac exercitată.

Împotriva acestei hotărâri S.E. a formulat contestație în anulare specială susținând că în baza Legii nr. 10/2001 și a Legii nr. 247/2005 a obținut Decizia nr. 5589/2010 emisă de către A.N.R.P. dar că autoritatea refuză constant să - achite drepturile bănești iar Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului nu a solicitat autorității întâmpinare și nici listă cu expropriații care au primit despăgubirile prevăzute de lege. II Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Contestația în anulare formulată de S.V.E. va fi respinsă pentru cele ce se vor puncta în continuare: Împotriva hotărârilor pronunțate de instanța de recurs se poate exercita calea extraordinară de atac a contestației în anulare numai pentru anumite motive și în anumite condiții expres prevăzute în art. 317 C. proc.

civ. (contestație în anulare generală) sau în conformitate cu dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ. (contestație în anulare specială). Pentru folosirea contestației în anulare de drept comun, art. 317 C. proc. civ., cere, pe de o parte ca hotărârea să fie irevocabilă, iar pe de altă parte, ca motivul pe care se sprijină această cale să nu fi putut fi invocat pe căile ordinare de atac. Așa cum se poate observa din motivarea scrisă a contestației în anulare de fată, nu se decelează motive printre cele prevăzute expres în cuprinsul art. 317 alin. (1) și (2) C. proc. civ. Prevederile art. 318 C. proc. civ. care reglementează ceea ce doctrina juridică a numit ca fiind „contestație în anulare specială", cale extraordinară de atac, de retractare, sunt la rândul lor extrem de clare, teza I a acestor prevederi trimițând la greșelile materiale săvârșite eventual de instanță, iar teza a II-a vizând omisiunea cercetării vreunuia din motivele de recurs.

Deși indicat acest temei (contestatoare denumind calea extraordinară de atac exercitată - contestație în anulare specială -) nu se precizează în nici un fel care din condițiile limitativ prevăzute de lege se consideră a fi aplicabile. Cum motivele prezentate pentru retractarea deciziei pronunțate în recurs de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, nu se circumscriu motivelor expres prevăzute de art. 317 și de art. 318 C. proc. civ., prezenta contestație în anulare nu este admisibilă și de aceea va fi respinsă. PENTRU

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de S.E. împotriva deciziei nr. 1131 din 24 februarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 octombrie 2011.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-02-24
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1131/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia nr. 676/ CA din 22 noiembrie 2010 Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de revizuire a Deciziei n
ÎCCJ 2011-05-24
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2986/2011
Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 5087 din 18 noiembrie 2010 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins recursu
ÎCCJ 2012-06-15
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4561/2012
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea formulată la data de 26 iulie 2011, numiții C.G.M. și C.N.D. au solicitat, în temeiul art. 322 pct. 1 și 7 C. proc. civ., revizuirea deciziei civile nr. 6130 din 16 noiembrie 2010 a
ÎCCJ 2012-09-25
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3741/2012
le pe care se sprijină cererea sa. Examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepția inadmisibilității invocată în cauză, Înalta Curte a constatat că aceasta este întemeiată, respingând recu
ÎCCJ 2011-09-09
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3991/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Hotărârea Curții de apel 1. Circumstanțele cauzei Prin Decizia nr. 2642 din 17 decembrie 2010, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios ad
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă