ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5277/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul H.A. a solicitat, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Judecătoria Brașov, anularea actului administrativ reprezentat de sentința civilă nr. 4556 din 29 aprilie 2009, pronunțată de Judecătoria Brașov, în dosarul nr. 17555/197/2008. In motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că, deși a exercitat calea de atac împotriva sentinței civile sus menționate, această sentință figurează ca legalizată și învestită cu formulă executorie, apreciind astfel că învestirea este abuzivă, încălcându-se dispozițiile legale.

A mai arătat reclamantul că la învestirea cu formulă executorie apare un alt număr de dosar, respectiv 13845/197/2009. Ulterior, reclamantul a formulat cerere completatoare prin care a invocat excepția de nelegalitate cu privire la legalizarea și învestirea cu formulă executorie a sentinței civile nr. 4556 din 29 aprilie 2009 a Judecătoriei Brașov, apreciind acest act ca ilegal, vremelnic, abuziv și obținut prin trafic de influență. Prin sentința nr. 103/F din 18 mai 2010, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a respins excepția de nelegalitate cu privire la legalizarea și învestirea cu formulă executorie a sentinței civile nr. 4556 din 29 aprilie 2009, pronunțată de Judecătoria Brașov, invocată de reclamantul H.A.

Prin aceeași sentință, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul H.A. în contradictoriu cu pârâta Judecătoria Brașov. Cu privire la excepția de nelegalitate, prima instanță a constatat că, aceasta are același obiect ca și cererea de chemare în judecată, or, reprezentând un mijloc de apărare, o cale indirectă de control a legalității unui act, a reținut că excepția nu poate avea același obiect cu cel al acțiunii principale, legalitatea actului urmând a fi verificată ca urmare a formulării acțiunii. Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că Judecătoria Brașov a constatat în mod irevocabil îndeplinirea condițiilor art. 376 raportat la art. 269 C. proc. civ. și faptul că încheierea din data de 15 iulie 2009, pronunțată de aceeași judecătorie, în dosarul nr. 13845/197/ 2009, confirmă legalitatea efectuării mențiunilor administrative în privința legalizării și învestirii cu formulă executorie.

Judecătorul fondului a constatat astfel că operațiunile administrative au fost efectuate în baza unei hotărâri judecătorești și că, dincolo de dispozițiile instanței, nu există alte elemente care să conducă la concluzia că respectivele operațiuni au fost îndeplinite în afara cadrului legal. 3. Recursul declarat în cauză de către H.A. și soluția instanței de recurs. Împotriva sentinței primei instanțe a formulat recurs reclamantul H.A. Fără a-și motiva în drept recursul, reclamantul a combătut hotărârea primei instanțe din perspectiva încălcării dreptului său la un proces echitabil, prin aceea că nu s-a atașat la dosarul cauzei dosarul "fantomă" nr. 13845/2009, nu s-au anulat înscrisurile nelegale și nu s-a observat că este victima unor abuzuri politice.

Prin decizia nr. 1497 din 11 martie 2011 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins recursul declarat ca nefondat. In considerentele hotărârii Înalta Curte a apreciat că prima instanță a reținut corect că actul juridic atacat, încheierea unei instanțe judecătorești, nu este susceptibil de control pe calea reglementată de Legea nr. 554/2004. Într-adevăr, obiectul acțiunii judiciare reglementat în art. 8 alin. (1) din acest act normativ vizează acte administrative tipice sau asimilate, încheierea atacată neîncadrându-se în niciuna dintre aceste categorii, așa încât acțiunea judiciară de față este inadmisibilă. S-a reținut, totodată că eventuala eroare de care se plânge reclamantul putea fi remediată numai în condițiile exercitării căilor de atac prevăzute de lege, cum ar fi contestația la executare reglementată de art. 399 alin. (2 1 ) C. proc.

civ. De asemenea, în măsura în care recurentul considera că există indicii temeinice ale săvârșirii unor infracțiuni avea calea unei plângeri penale. Or, din înscrisurile prezentate în recurs rezultă că recurentul a și valorificat această din urmă posibilitate, însă prin Rezoluția din data de 10 februarie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov i s-a respins ca nefondată plângerea formulată împotriva rezoluției procurorului de caz care dispusese, în baza art. 228 alin. (4) raportat a art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de M.L., relativ la comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri oficiale, cu motivarea că fapta nu există. Cât privește excepția de nelegalitate a „înscrisurilor juridice administrative nelegale de pe versoul actului menționat", adică a mențiunilor care conferă putere executorie hotărârii judecătorești, Înalta Curte a reținut că și aceasta este inadmisibilă, pentru aceleași argumente.

2. Calea extraordinară de atac exercitată în cauză. Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație în anulare A.H., invocând dispozițiile art. 317 C. proc. civ. Prin criticile formulate contestatorul nu a prezentat motive care să se încadreze în prevederile art. 317 C. proc. civ., invocat ca temei legal al contestației în anulare ci doar a reiterat motivele de casare formulate în dosarul nr. 207/64/2010. II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate și dispozițiile legale aplicabile, constată că cererea este neîntemeiată. Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, nedevolutivă, ale cărei motive sunt expres și limitativ prevăzute în art. 317 și art. 318 C. proc.

civ. Nu pot fi invocate pe această cale, aspecte legate de greșita apreciere a probelor sau aplicare a legii, care pot constitui doar motive de reformare a hotărârii în cadrul recursului. In ceea ce privește motivul întemeiat pe art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. Potrivit art. 317 alin. (1) C. proc. civ., „Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului: 1. Când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii; 2. Cu toate acestea contestația poate fi primită pentru motivele mai sus-arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond.

Înalta Curte constată că, în cauză, contestatorul nu invocă nici un motiv care să se încadreze în dispozițiile legale suscitate. Recurentul reclamant în dosarul nr. 207/64/2010 a fost legal citat pentru termenul de judecată din data de 11 martie 2011, iar în ceea ce privește a doua ipoteză, Înalta Curte constată că printre motivele de casare nu s-a invocat nelegala citare a reclamantului în soluționarea judecății pe fond a cauzei. Înalta Curte reține că, în cauză nu sunt aplicabile nici prevederile art. 318 C. proc. civ. Potrivit acestor dispoziții, în afara contestației în anulare obișnuite, reglementare de art. 317 C. proc.

civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-1 numai în parte, a omis să cerceteze, din greșeală, vreunul dintre motivele de modificare sau de casare - teză pe care s-a întemeiat calea de atac exercitată în cauză, contestatoarea susținând că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra tuturor mijloacelor de probă, motivelor de recurs și cererilor formulate. In cauza de față din conținutul deciziei contestate, expus în considerentele prezentei hotărâri, rezultă însă că instanța de recurs a examinat în profunzime toate motivele de recurs invocate de parte, referindu-se în detaliu la argumentele subsumate acestora.

Înalta Curte reține, totodată că nu sunt aplicabile nici prima teză a art. 318 C. proc. civ., referitoare la erorile materiale. Norma legală anterior citată se referă la erori materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecății recursului, ca de exemplu, respingerea greșită a unui recurs ca tardiv, anularea lui ca netimbrat și alte asemenea erori, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor. Fiind un text de excepție, noțiunea de „greșeală materială" nu trebuie interpretată extensiv. Legea are în vedere greșelile materiale cu caracter procedural care au dus la pronunțarea unei soluții eronate, iar nu greșeli de judecată ce nu pot fi analizate în cadrul acestei căi extraordinare de atac, care este o cale de retractare și nu o cale de reformare a soluției atacate.

Ca atare, Înalta Curte concluzionează că aspectele invocate de contestatoare în sprijinul admiterii contestației în anulare nu sunt relevante, motiv pentru care apreciază că nu sunt întrunite condițiile impuse de art. 317 și art. 318 C. proc. civ. In consecință, în baza art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare ca nefondată.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de H.A. împotriva deciziei nr. 1497 din 11 martie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 noiembrie 2011.